Despre distincţiile din cultură

 Chiar şi în plină criză guvernul manifestă un interes „complice” în ceea ce priveşte alocarea de fonduri pentru unele proiecte culturale, supradimensionate şi artificial elaborate. În aceeaşi ordine de idei, preşedintele Traian Băsescu acordă ordine şi decoraţii, pe te miri ce realizări, unele, dacă vreţi, fictive, unor personalităţi „şterse”, pentru contribuţia deosebită la promovarea valorilor culturale şi spirituale româneşti, în timp ce există adevărate personalităţi, valori care abia dacă îşi pot asigura un minim de trai necesar. Ne-am obişnuit să fim martori deselor ceremonii de înmânare a „titlului naţional de…” sau „ordinului… cutare”, din moment ce aceste distincţii sunt pe zi ce trece tot mai demonetizate. Mă întreb ce simt cu adevărat „personalităţile” care primesc decoraţii şi ordine. Din anumite motive, prefer să nu amintesc numele niciunei astfel de personalităţi (sic!), dar mulţi au primit absolut gratuit distincţiile în cauză.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s