Parlamentarii maghiari au înaintat o iniţiativă legislativă Senatului României. Cel puţin ştim că aceştia nu meditează la condiţia menhirilor şi a flăcărilor violete, ci îşi urmăresc interesele. Numai că iniţiativa lor vizează împărţirea ţării în 16 regiuni de dezvoltare şi ce credeţi? Judeţele Harghita, Covasna şi Mureş sunt toate trei plasate în aceeaşi regiune. Îi admirăm tacit pentru perseverenţă, după cum tot tacit iniţiativa lor a trecut de Senat în forma propusă, fără niciun amendament. Dormiţi domnilor senatori, în timp ce ţara e vândută bucată cu bucată.
(* Nu ştiu! Nu înţeleg!)
fix exact din iubire de ţară au ajuns ei în parlament!
eu sper să nu se ajungă la autonomie sau teritorii cu statut aparte în România. nu de alta, da’ nu vreau să mor de tânăr şi plin de sânge!
Vai România!
E GRAV. Ne-am vândut ce am avut prin ţară, acum începem sa pierdem şi teritorii dacă o ţinem tot aşa. 😐