Altfel despre istorie

RADIO TÂRGU-JIU Emisiunea: ALTFEL DESPRE ISTORIE miercuri, 23 noiembrie 2011, ora 14.10 prof. Andrei Popete-Pătraşcu Tema emisiunii: Rolul predarii Istoriei tinerei generaţii…

OPINII…

DE CE NU CRED ÎN 1 DECEMBRIE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ?! Am reluat o postare mai veche, întrebând ce…

Drumul tranziţiei

Faptul că ţara noastră se află în continuare într-o perioadă de tranziţie târzie este quasi–unanim acceptat de istorici, analişti, unii…

CNET: Salon editorial

În perioada 5-9 decembrie 2011, Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu vă propune un salon editorial, în care vor fi prezentate cărţile…

Aici s-a ajuns

După două decenii de democraţie, prost înţeleasă, consecinţele sunt greu de suportat. S-au adaptat doar politicienii şi cei care au ştiut…

Lipsa de perspective

Discutam astăzi cu un absolvent al Facultății de Drept (contează mai puţin oraşul în care a fost student) şi se…

Falimentul la „recuperare intensivă”

Şeful misiunii F.M.I. în România, şi-a exprimat opinia şi despre situaţia economică a ţării noastre, ca fiind la „recuperare intensivă”. Acestuia fie…

După 20 de ani

La aderarea României în Uniunea Europeană au existat numeroase raţiuni geopolitice. Ne-am trezit apoi în opinci şi flămânzi într-o Europă…

Recompensa

Despre clasa politică românească numai de bine. Cuvântul de ordine ce animă raţiunea politicianul nostru, avid de câştig, este „căpătuiala”.…

Tovarăşu’

„Nenea Nelu” le zice parcă numai din cărţi. În accepţiunea sa politică, solid fundamentată în şcolile de la Moscova, opoziţia nu este…

Târziu de octombrie

Uneori e atât de târziu încât, sfâşiind clipa, de cealaltă parte a lumii cuvintele devin umbre.

Îndemn la reflecţie

Dacă este să luăm de „bune” încercările disperate de redresare economică a ţării, înseamnă că avem în continuare conducători (preşedinte, miniştrii,…