Nu e un accident. Nu e nici măcar ghinion. Este un mecanism care funcționează exact cum a fost lăsat să funcționeze: opac, comod pentru unii și descurajant pentru ceilalți. Iar rezultatul îl vedem la fiecare legislatură: oameni care ajung în Parlament nu pentru că sunt cei mai pregătiți, ci pentru că sunt cei mai potriviți… pentru sistem.
Ne-am obișnuit să dăm vina pe „clasa politică”, de parcă ar fi o specie separată. În realitate, problema începe mult mai devreme, în interiorul partidelor. Acolo unde listele nu se câștigă, ci se negociază. Unde nu contează cât știi, ci pe cine cunoști. Unde fidelitatea cântărește mai mult decât competența. În aceste condiții, nu e de mirare că alegătorul primește o ofertă limitată și, de multe ori, slabă.
Apoi vine momentul votului, acel ritual democratic în care ni se spune că avem puterea. Dar ce putere e aceea când alegerea e deja filtrată? Când votezi o listă închisă, când nu ai suficiente informații despre candidați, când campaniile sunt mai degrabă exerciții de imagine decât de conținut? Nu e o alegere reală, ci o confirmare a unei selecții făcute în altă parte.
Și chiar și așa, după ce votul a trecut, tăcerea se așterne. Prea mulți dintre cei aleși devin invizibili. Nu dau socoteală, nu explică, nu răspund. Mandatul devine un scut, nu o responsabilitate. Iar cetățeanul rămâne, din nou, spectator.
Nu trebuie să ne mai amăgim: sistemul nu se va corecta singur. El produce exact ceea ce tolerează. Dacă regulile sunt slabe, rezultatele vor fi slabe. Dacă transparența lipsește, abuzul devine inevitabil. Dacă nu cerem mai mult, vom primi mereu mai puțin.
Dar există o cale și nu e spectaculoasă, ci necesară. Partidele trebuie obligate să-și deschidă porțile: criterii clare, competiție reală, selecție pe merit. Finanțarea trebuie scoasă la lumină, fără ocolișuri. Candidații trebuie evaluați pe baza unor informații verificabile, nu a sloganurilor. Iar după alegeri, răspunderea trebuie să fie constantă, nu ocazională.
În fond, nu întrebarea este „de ce ajung oameni nepotriviți în Parlament?”. Întrebarea reală este: de ce acceptăm un sistem care îi produce? Atât timp cât răspunsul rămâne incomod, schimbarea va întârzia. Dar în momentul în care devine clar, nu va mai putea fi ignorată.
Blog 