Două treimi dintre români habar nu au care este rolul Parlamentului în general şi al sistemului parlamentar bicameral în particular, al preşedintelui şi al Guvernului. Să ne surprindă că doar 34% dintre cei chestionaţi, conform unui studiu dat recent publicităţii de Asociaţia ProDemocraţia, au identificat scopul Parlamentului – acela de a legifera? Alţi 34% dintre respondenţi au afirmat că rolul Parlamentului este să vegheze la bunul mers al ţării şi să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei, iar restul au vorbit despre rolul de conducere, de reprezentativitate, despre asistenţă socială sau rol economic, iar 10 % au dat răspunsuri negative la adresa Legislativului. Asta aşa pentru a ne face o idee despre cei care de 23 de ani votează democratic în România. Nu ar fi rău dacă buletinele de vot ar include pe viitor şi câteva întrebări din Constituţia României.
Ştiţi ce e trist? Că la ultimele alegeri, în secţiile de votare din România am văzut prea puţini tineri, dar suficient de mulţi bătrâni care atunci când au avut ştampila de vot în mână s-au gândit la viitorul nepoţilor lor. România ultimilor ani suferă de o criză acută de ignoranţă a tinerilor, pentru care non-valorile au devenit valori şi modele.
Despre clasa politică… doar de bine, s-ar grăbi unii să afirme. Mizând doar pe ignoranţa unora şi prostia altora, politicienii români și-au adaptat stilul unui anume soi de capitalism în care primează interesul personal, fără a fi interesaţi să asigure „viitorul ţării”, prin locurile de muncă, educaţie sau sănătate,. Sigur, toate acestea sunt mai puţin prioritare atunci când te lăfăi în vile de sute de miliarde de lei, conduci maşini de sute de mii de euro, îţi tratezi problemele de sănătate în clinici particulare din străinătate sau îţi trimiţi odraslele la studii în afara ţării.
România suferă și odată cu ea, toți cei care simt românește sau poartă tricolorul în suflet, fără a avea nevoie de omologare în Guinees book.
Oare pana cand non-valoarea va fi pe primul loc in tara noastra ? Oare pana cand ?
Deja m-am saturat,dar se pare ca nu sunt eu in masura sa schimb lucrurile in tara aceasta . Nici macar USL nu a reusit acest lucru,nu de alta,dar Ponta a preferat sa dea mana cu Dracu,a preferat sa faca un troc cu el,asta ca sa ramana la putere . Prefera sa ramana la putere decat sa creeze locuri de munca pentru toata lumea ! Romania are nevoie de locuri de munca pe termen mediu si lung,dar tara noastra are nevoie si de investitii tot pe termen mediu si lung .
Se pare ca investim in prostie si in non-sens,in nimic,in aer ! Sunt curios cat o sa mai mearga aceasta prostie a non-valorilor !