Interviu acordat Dorinei Cioplea, în săptămânalul „Gorj orizont”, din 9 decembrie 2010

Dorina Cioplea: Interesul tău pentru istorie în general şi pentru fenomenul Holocaustului în special se manifestă prin studii aprofundate. De curând ai făcut însă şi o călătorie importantă care te ajută în demersul tău de a înţelege mai bine ce s-a întâmplat atunci când milioane de evrei au fost ucişi. Despre ce este vorba?

Andrei Popete: Seminarul pe tema Holocaustului, la care am participat alături de alţi 18 profesori de istorie din ţară, s-a desfăşurat pe parcursul a şapte zile (17-24 noiembrie), în cadrul Centrului Naţional pentru Comemorarea Holocaustului Yad Vashem, aflat în Ierusalim. Acesta a fost fondat în 1953 de către parlamentul israelian (Knesset) şi a fost încredinţat cu sarcina de a comemora cele şase milioane de evrei ucişi de către nazişti şi colaboratorii lor. Astăzi, Yad Vashem reprezintă cea mai importantă sursă de informaţii referitoare la Holocaust; ocupă un loc central în cercetarea academică şi este forţa conducătoare în domeniul educaţiei pe această temă atât în Israel cât şi în lume.  În 2005, Şcoala Internaţională pentru Studiul Holocaustului a inaugurat un proiect comprehensiv dedicat promovării studiului Holocaustului în Europa, iar România este una dintre ţările partenere la acest efort. O selecţie de materiale în limba română sunt publicate deja pe site-ul Yad Vashem. Cu această ocazie am prezentat şi lucrarea intitulată „Memoria Holocaustului” (Edit. Arves, Craiova, 2010) realizată în colaborare cu prof. dr. Gheorghe Nichifor, preşedintele Filialei Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.

Dorina Cioplea: Cât înţelegem noi din Holocaust şi care sunt, cu adevărat, dimensiunile acestui fenomen? Cum îl vezi acum, după această călătorie?

Andrei Popete: Încă de la început trebuie să precizez că în cadrul Centrul Naţional pentru Comemorarea Holocaustului Yad Vashem, funcţionează şi Şcoala Internaţională pentru Studierea Holocaustului, înfiinţată în anul 1993. Aceasta organizează programe educaţionale şi produce materiale pedagogice adresate unor diferite segmente de populaţie şi organizaţii educaţionale din Israel şi din străinătate. Peste o sută de membrii ai şcolii lucrează an de an laolaltă cu mii de profesori, studenţi, soldaţi şi elevi pentru a stimula educaţia despre Holocaust şi amintirea acestuia. Educaţia despre Holocaust, aşa cum este ea definită şi elaborată de către Şcoală, presupune mai multe discipline, aspecte şi direcţii, concentrându-se asupra modului în care oamenii au locuit înainte, în timpul şi ulterior Holocaustului, precum şi „alegerile lipsite de alegere” cu care ei au fost obligaţi să se confrunte în timpul acestei perioade. Holocaustul reprezintă un eveniment unic în istoria umanităţii, care a subminat valorile şi credinţele fundamentale ale civilizaţiei noastre şi a ridicat noi întrebări la adresa societăţii.

Dorina Cioplea: Eşti profesor la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu. Elevii tăi au învăţat multe de la tine şi i-ai implicat, de-a lungul timpului, în mai multe proiecte. Ce curiozităţi au avut în legătură cu vizita pe care ai făcut-o de curând în Israel?

Andrei Popete: Despre problematica Holocasutului elevii mei au învăţat foarte multe, dar după stagiul de perfecţionare urmat la Yad vashem, din imaginile pe care le-au putut vedea, aspectul de ţară militarizată a Israelului i-a impresionat. Personal, urmărisem la televizor sau pe internet despre controalele stricte la aeroport, soldaţii cu armele la vedere pe stradă… alfel spus, mă aşteptam să găsesc o ţară într-o permanentă stare de război. Acest lucru l-au remarcat şi elevii, cumva neobişnuiţi să vadă soldaţi cu echipament militar patrulând pe străzile Ierusalimului. Au fost surprinşi să afle că acei soldaţi erau tineri cu doi sau trei ani mai mari decât ei, că atât fetele cât şi băieţii, în Israel urmează un stagiu militar obligatoriu timp de doi ani şi în toată această perioadă ţin armele asupra lor chiar şi atunci când merg acasă sau în permisii. Atunci când frecventează cursurile de la Yad Vashem, în incinta Institutului de Studiere a  Holocaustului, tinerii soldaţi îşi aşează armele, câte 20-30, alături de rucsacuri şi câţiva dintre aceştia le păzesc, în timp ce colegii lor asistă la cursuri. Dar poate cel mai mult le-a atras atenţia subiectul controversat al apartenenţei lui Isus Christos la religia iudaică şi faptul că israelieni îl socotesc pe acesta evreu. Tot ceea ce învăţaseră ei la orele de religie le părea diferit de argumentele pe care profesorii de istorie din Israel mi le-au oferit. De aici a urmat o întreagă serie de discuţii, despre un subiect ce ridică multe semne de întrebare, nu doar elevilor mei.

Dorina Cioplea: Care este pasul următor în urmărirea acestui fenomen? Ai postat impresii şi pe blogul tău personal. Te gândeşti să le strângi într-un volum?

Andrei Popete: Lucrez deja la o carte cu note de călătorie din Israel. O parte din consemnări le-am postat pe blog din dorinţa de a împărtăşi cititorilor mei impresiile despre această ţară a contrastelor. Am învăţat ce înseamnă cultura şi civilizaţia evreiască, despre cum trăiesc, gândesc şi convieţuiesc evreii alături de creştini, musulmani şi alte confesiuni religioase. O lecţie de istorie, dacă vreţi, în vechea cetate a Ierusalimului, pe Via Dolorosa, pe malurile Mării Galileei şi a râului Iordan, sau la Caesarea, Magdala, Capernaum, Tiberias, Haifa şi multe altele. 

Dorina Cioplea: Dincolo de imaginile pe care le-ai văzut legate strict şi direct de Holocaust, care sunt aspectele care te-au marcat în ceea ce priveşte Israelul şi în mod deosebit oraşul Ierusalim?

Andrei Popete: „Ca să ai o imagine de ansamblu asupra Ierusalimului trebuie să-l priveşti în lumina dimineţii de pe Muntele Măslinilor” – mi-a spus înainte de a pleca în Israel unul dintre apropiaţii care, în urmă cu mai mulţi ani, mersese în pelerinaj la Locurile Sfinte. Nimic din ceea ce ştiam despre oraşul Ierusalim nu avea să se compare cu impresiile de după vizitarea aşa-numitei „cetăţi vechi” considerată sfântă de iudei, creştini şi musulmani deopotrivă. Poate nu întâmplător iată, singurul neintrat în conflictul arabo-israelian, vechi de câteva decenii, a rămas oraşul Ierusalim ca simbol al sfinţeniei. De pe înălţimea colinelor sale incendiate de crepusculul atâtor veacuri, Ierusalimul nu aşteaptă, ci propune sau mai bine zis provoacă spre o reconsiderare profetică a simbolului cuprins în semnificaţia etimologică a numelui său.

Dorina Cioplea: În Holocaust au murit şi evrei din România. Care este diferenţa între amintirea păstrată la noi şi cea din Israel?

Andrei Popete: În România, Holocaustul a fost mult timp un subiect tabu, despre care nu s-a discutat în mod deschis, dar asupra căruia în ultimii ani tot mai mulţi istorici şi cercetători şi-au îndreptat atenţia. Mărturii despre genocidul împotriva evreilor din România nu s-au păstrat în ţara noastră decât foarte puţine. A fost însă o oportunitate pentru mine, în calitate de profesor de istorie, din România, să descopăr modalităţile de abordare a tematicii Holocaustului, acolo, în Israel. Vorbesc desigur de accesul la baza de date a celei mai vaste arhive despre victimele Holocaustului, dar şi să descopăr noi informaţii despre soarta evreilor români care au dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul regimului Antonescu, în lagărele de exterminare din Polonia, dar şi din Transnistria. În cadrul Institutului de la Yad Vashem există câteva sute de mărturii ale victimelor Holocaustului, dar şi ale supravieţuitorilor. Memoria istoriei le-a consemnat şi astăzi aceste mărturii ajută istoricii din întreaga lume să înţeleagă dimensiunea Holocaustului.   

Dorina Cioplea: Ce crezi că ar trebui schimbat în modul în care oamenii percep exterminarea în masă a evreilor, care nu a avut niciun rost?

Andrei Popete: Istoria, ca ştiinţă, are menirea de a reda întâmplări şi fapte din trecut care au marcat evoluţia societăţii umane. „A şti şi a nu uita, pentru nu a repeta” este dacă vreţi motto-ul care marchează prezentul în problematica abordării Holocautului. Cum, când şi de ce s-a întâmplat? Iată trei dintre întrebările la care istoria răspunde astăzi, oamenilor obişnuiţi, atunci când aceştia se confruntă cu înţelegerea unui subiect precum Holocaustul.