Profesorul de istorie

     Instruirea prin şcoală este o cerinţă a societăţii, necesară integrării elevului – viitor cetăţean – în viaţa comunitară. Cadrul didactic în măsură să „educe” viitorul „cetăţean” este profesorul de istorie. Omul neavizat nu ştie însă şi adesea nu are cum să ştie că munca unui profesor de istorie este căutare, este mult efort intelectual, dar mai nou şi multă blazare.

     Astăzi, istoria naţională este mazilită cu bună ştiinţă, nefiind tocmai lesne de înţeles, motivele, mă rog, discutabile şi ele, ce dictează noile coordonate din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. A-ţi renega propria istorie, sau eventual a o recompune, regândi şi rescrie, doar de dragul integrării în UE sau NATO, mi se pare o culme a servilismului promovat de actuala politică – dovadă clară a neînsuşirii lecţiilor de „istorie a românilor” (sic!).   

     Este bine de reţinut însă faptul că profesorul de istorie ajută la formarea unei conduite civice pozitive, cu sau fără ajutorul nemijlocit al manualului alternativ. Mai mult, între cultura generală şi cultura dobândită prin asimilarea istoriei există o strânsă interdependenţă.

    Personalitatea profesorului de istorie, exemplul său, influenţează în mod spontan elevii printr-o forţă de convingere emanată de caracteristicile personale. La fel a fost şi în cazul meu. Meritul de a-mi concretiza opţiunea pentru facultatea de istorie a aparţinut dascălului meu de istorie din liceu.

    Este dureros să asişti astăzi la plafonarea istoriei strict ca disciplină. Reducerea numărului de ore pe săptămână, la disciplina istorie chiar intervine în sprijinul elevului? Noile programe vizează predarea unei istorii mai puţin factologice, în care elevul poate studia o materie bine structurată din punct de vedere tematic, deci decizia MECT-ului este subiectivă. Cred că alţi factori stau la baza acestei decizii şi nu poţi rămâne nesuspicios, oricât de bine intenţionat ai fi.

    Cel ce ar trebui să fie un model, prin prisma disciplinei pe care o predă, profesorul de istorie cade într-o nepermisă contracarare, intenţiile sale sunt de multe ori zădărnicite, ori acest fapt contravine unor norme fireşti pentru o societate aspirantă la noi programe de dezvoltare civică, socială şi economică.