Divide et impera. Țara celor care nu se întâlnesc niciodată

România nu mai e de mult o singură țară. E un puzzle de lumi paralele, fiecare cu adevărurile, durerile și iluziile ei. Avem România bugetarilor privilegiați, care trăiesc din fonduri publice și beneficii garantate politic, dar și România celor care trudesc în mediul privat, sub presiunea taxelor sufocante și a unui stat care nu oferă nimic în schimb. Avem România mall-urilor și a vacanțelor exotice, dar și România satelor uitate, fără apă, fără medici și fără școli.

Există o Românie a celor „de sus”, conectați la structurile de putere, care știu să tragă sfori și să se strecoare prin birocrație. Și mai e cealaltă Românie, a oamenilor simpli, care așteaptă luni de zile o aprobare, un act, o pensie, un ajutor. România deciziilor politice se ia într-o bulă izolată, fără nicio legătură cu realitatea celor mulți. De aici vine ruptura, tot mai adâncă, între cetățeni și stat.

Cea mai mare provocare nu este reforma instituțională, ci reconstrucția unei coeziuni naționale reale. Până nu înțelegem că fără o Românie unică, funcțională și solidară, vom continua să trăim într-o țară fragmentată, slăbită și ușor de manipulat. România are nevoie de o reconectare profundă, nu doar administrativă, ci morală. Altfel, vom continua să fim niște străini care trăiesc în aceeași graniță, dar nu în aceeași țară.

Educația și sănătatea au ajuns simboluri ale acestor Românii paralele. Unii își trimit copiii la școli private și se tratează în clinici de lux, alții stau la cozi interminabile, în spitale murdare sau școli fără profesori. Nu vorbim doar de inegalități economice, ci de rupturi sociale profunde, între clase, regiuni, generații. Unii au viitor, ceilalți doar supraviețuire.

Mai există o Românie, poate cea mai periculoasă, a indiferenței. O țară care nu mai reacționează la nimic, pentru că a fost prea des mințită și trădată. Asta face ca totul să se repete în cerc: aceiași politicieni, aceleași promisiuni, aceleași eșecuri. Atunci când fiecare trăiește în propria versiune de Românie, solidaritatea devine imposibilă, iar manipularea, extrem de eficientă.

Se cultivă artificial și alte Românii: românii „buni” vs. „răi”, cei „proeuropeni” vs. cei „proruși”, bugetarii vs. privații, bătrânii vs. tinerii. Divide et impera, dar la nivel național. Cât timp suntem ocupați să ne urâm între noi, nimeni nu e tras la răspundere. Și nimeni nu reconstruiește punțile între aceste Românii.