Drona rusească și propaganda regimului de la București

Revin cu o nouă discuție despre drona rusească ajunsă pe teritoriul României și de ce nu a fost aceasta doborâtă?

Declarația ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, potrivit căreia pătrunderea dronei rusești în spațiul aerian românesc a reprezentat „un atac” al Rusiei, arată periculos de clar cum politica încearcă să forțeze realitatea în funcție de agendă, nu de fapte. În mod evident, dacă acea dronă ar fi fost considerată o amenințare reală de către piloții Forțelor Aeriene Române, ea ar fi fost doborâtă. Dar nu a fost. Iar asta contrazice grav interpretarea ministrului.

Aviatorii militari, aflați în contact radar și vizual cu drona au avut cadrul legal și tehnic să o intercepteze și să o neutralizeze. Legea le permitea această intervenție directă. Faptul că nu au tras demonstrează un lucru esențial: NU a fost considerată o amenințare directă. Iar acest gest calculat al profesioniștilor din armată demontează complet retorica inflamată a ministrului Moșteanu, care acuza că este ușor să vorbim de pe canapea.

În loc să ofere o evaluare clară și calmă, Moșteanu a ales să dramatizeze situația, insinuând că România a fost „atacată” de Rusia. Este o afirmație gravă, mai ales într-un context regional tensionat, și extrem de iresponsabilă în absența unei reacții militare care să o confirme. Dacă ar fi fost într-adevăr un act de agresiune, România – stat NATO – ar fi fost obligată să răspundă. Nu s-a întâmplat așa ceva, pentru că din fericire, Armata Română nu este condusă de politruci. Dacă ar fi fost după cei ca Moșteanu, probabil am fi avut deja un „breaking news” cu România în conflict direct cu Rusia, doar pentru a susține o poziție politică artificială. Noroc cu militarii care, în liniște, au evaluat obiectiv și au ales să nu se lase antrenați într-o escaladare inutilă.

Așadar, nu putem accepta ca politicienii să transforme orice incident în capital politic. Nu putem permite ca declarațiile inflamatorii să înlocuiască rațiunea militară.

În plus, o dronă Gheran, spre deosebire de cele de tip Shahed, are o autonomie mai redusă și o capacitate limitată, fiind în general folosită pentru recunoaștere, nu pentru atac. Dacă o astfel de dronă, cu autonomie scurtă, a pătruns 10 km în spațiul aerian românesc și a zburat timp de 50 de minute fără să fie doborâtă, întrebarea firească este: a fost sau nu considerată o amenințare reală de către Armata Română?

Faptul că avioanele F-16 au fost ridicate, au avut contact radar și vizual cu drona, dar nu au acționat pentru neutralizarea ei arată clar că piloții – adică profesioniștii cu experiență și decizia operativă – nu au evaluat incidentul ca pe un atac. În acest context, declarația ministrului Ionuț Moșteanu, potrivit căreia ar fi fost vorba de un „atac al Rusiei”, devine nu doar nefondată, ci și periculoasă, alimentând un discurs de panică și escaladare.

Un lider responsabil analizează faptele, nu alimentează isterii. România are o armată capabilă și o poziție clară în NATO, dar tocmai de aceea trebuie să trateze cu maxim discernământ astfel de incidente, nu să le transforme în pretexte politice sau mediatice.