Constantin Brâncuși s-a stins din viață la data de 16 martie 1957, la Paris. Sculptorul cu origini gorjenești se spovedise…
Istoria altfel ▪︎ Manuscris olograf INEDIT aparținând poetului Radu Gyr, cu versuri scrise la Tismana, în anul 1938!
Se împlinesc astăzi, 2 martie, 120 ani de la nașterea „poetului temnițelor” Radu Gyr, numit astfel ca urmare a timpului…
„Sub semnul lui Brâncuși”, manifestare dedicată lui Constantin Brâncuși pe 19 februarie, la Muzeul de Artă din Târgu Jiu
Miercuri, 19 februarie, Muzeul de Artă din Târgu Jiu va fi gazda unei serii de evenimente culturale cu ocazia Zilei…
Poziția Facultăților de Istorie din România față de noile planuri-cadru. Memoriu
MEMORIU Domnului Prof. univ. dr. Daniel David, Ministru al Educației și Cercetării Ne exprimăm dezacordul față de propunerile de modificare a…
Identitatea românească abandonată de regimul politic de la București
În anul 1997, România și Ucraina semnau la Kiev, Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate și cooperare, un…
Legea privind protejarea monumentelor istorice încălcată la Târgu Jiu. Autoritățile locale au mințit și reprezentanții UNESCO. Aspectul dezolant de pe Calea Eroilor!
Pentru a ascunde încălcarea legii privind protejarea monumentelor istorice, Primăria Municipiului Târgu Jiu a declarat în repetate rânduri că Strada…
Ziua mondială pentru nonviolență în școli, la Școala Gimnazială Nr. 47 din București
Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 47 din București au marcat vineri, 31 ianuarie, Ziua mondială pentru nonviolență în școli,…
De ce Ministerul Culturii și Raluca Turcan sunt parte a problemei furtului obiectelor din Tezaurul istoric al României expuse la muzeul din Assen!
Fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, evită să declare ceea ce Legea Nr. 182/2000 precizează clar în privința organizării expoziției…
Cine va răspunde pentru furtul pieselor din Tezaurul României expuse în Olanda
„În cursul dimineţii de 25 ianuarie Muzeul Naţional de Istorie a României şi Ministerul Culturii din România au fost notificate…
Unirea Principatelor Române nu poate fi privită ca o mică unire!
Unirea Principatelor Române, realizată în anul 1859 prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și al Țării…
Andrei Popete Pătrașcu: Reinstaurarea monarhiei în România, o soluție alternativă la criza politică!
În ultimele decenii, România a traversat numeroase crize politice, cea din prezent fiind una de proporții prin precedentul creat. Recenta…
Scrisoare deschisă către Primăria Municipiului Târgu Jiu și instituțiile de cultură din Gorj!
În calitate de cetățean al Târgu Jiului, un oraș cu o bogată moștenire culturală și artistică, mă adresez Primăriei Municipiului…
Votul pentru schimbare
Istoria ne oferă lecții importante despre alegerile și greșelile făcute de cei din trecut. Studiul conflictelor, crizelor economice și pandemiilor…
Cartea „Rolul analistului de intelligence în contextul dezvoltării inteligenței artificiale”, lansată la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Vâlcea
Vineri, 6 septembrie a.c., a fost lansată la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Vâlcea, cartea „Rolul analistului de intelligence în…
Istoria ca parte a timpului prezent!
Istoria, ca știință care studiază trecutul omenirii, este adesea percepută ca fiind departe de realitatea cotidiană a fiecăruia dintre noi.…
Document inedit despre ultimele zile din viața Eroinei Ecaterina Teodoroiu!
Se împlinesc astăzi, 22 august, 107 ani de la moartea Eroinei Ecaterina Teodoroiu. Între documentele păstrate în Fondul Saint Georges…
Revista „Universul Copiilor” din perioada celui de-al doilea Război Mondial: O privire fascinantă asupra istoriei!
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, revista „Universul Copiilor” a jucat un rol important în educarea și divertismentul copiilor.…
Muzeul Național „Constantin Brâncuși” nu este acreditat ca muzeu de Ministerul Culturii!
Legea muzeelor și colecțiilor publice nr. 311/2003 prevede că funcționarea muzeelor și colecțiilor publice din România este condiționată de acreditarea…
Despre catastrofa umanitară din Fâșia Gaza!
UNICEF estimează că peste 13.000 de copii palestinieni au fost ucişi în războiul din Fâşia Gaza, iar mulţi alţii suferă…
De ce ziua de 4 aprilie nu este declarată ZI DE COMEMORARE NAȚIONALĂ!?
SĂ LUĂM AMINTE! 🚩 La 4 aprilie 1944, în urma bombardamentelor americane asupra Bucureștiului numărul oficial al victimelor a fost…
Aniversare. Excepționalul bariton gorjean Vasile Martinoiu a împlinit 90 de ani!
Asociația culturală Tătărescu și Asociația cultural-istorică Pleniceanu au propus Consiliului Local Târgu Jiu acordarea Titlului de „CETĂȚEAN DE ONOARE” în…
Document inedit despre Tudor Vladimirescu, păstrat la Arhivele Naționale ale României!
Cunoscut sub numele de „Jurământul lui Tudor Vladimirescu”, aducem astăzi în spațiul public, acest document, după două secole de la…
Evenimente dedicate lui Constantin Brâncuși pe 16 martie, la Biblioteca Națională a României!
Sâmbătă, 16 martie 2024, Biblioteca Națională a României găzduiește o serie de evenimente dedicate sculptorului Constantin Brâncuși, la 67 de…
Expoziția documentară „Brâncuși în presa interbelică românească”, la Biblioteca Națională a României!
Din 16 martie, puteți vizita la Biblioteca Națională a României, Expoziția documentară „Brâncuși în presa interbelică românească”, organizată de Asociația…
În curând, la Biblioteca Națională a României!
Expoziția documentară „Brâncuși în presa interbelică românească” va putea fi vizitată din 16 martie la Biblioteca Națională a României! Organizatori:…
Restituiri. 86 de ani de la promulgarea unei constituții controversate!
În urmă cu 86 de ani, era adoptată în România o nouă constituție, care nu mai păstra aproape nimic din…
Documente | 158 de ani de la abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Se împlinesc astăzi 158 de ani de la abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În perfectă concordanţă cu veacul în care…
Apel public pentru protejarea și promovarea patrimoniului istoric al Târgu Jiului!
Constatăm cu regret că deși Târgu Jiul este un oraș în care istoria și cultura se întâlnesc într-un mod unic,…
Relevanța monarhiei ca soluție pentru România!
La 6 ani de la trecerea în rândul celor drepți a Regelui Mihai I al României, un subiect care revine…
Eroul cpt. aviator Vasile Craiu. 105 ani de la ultimul zbor al celui mai tânăr comandant de escadrilă din istoria aviației românești!
În urmă cu 105 ani, pe 24 august 1918, cpt. aviator Vasile Craiu, primul „As al aviației românești de vânătoare”,…