Restitutio 18 noiembrie / 1 decembrie 1918. Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a avut loc la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, fiind convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, la care au participat 1228 de delegați pentru a vota Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Locul desfășurării a fost cazinoul militar din Alba Iulia, într-o sală care astăzi poartă numele de Sala Unirii.

Sursă fotografie: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

În timp ce Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, pe stil nou, 1 decembrie 1918, Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi, 18 noiembrie 1918.

În „Manifestul Marelui Sfat Naţional din Ungaria şi Transilvania”, dat publicităţii la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, adresat popoarelor lumii, se arăta că naţiunea română şi-a declarat voinţa de a se constitui într-un „stat liber şi independent protestând, totodată, împotriva încercării guvernului ungar de a o supune dominaţiei şi oprimării”.

Redăm o fotografie care surprinde atmosfera Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, realizată de Samoilă Mârza, singurul fotograf care a imortalizat acel moment de aur al istoriei României, cu un aparat de fotografiat cu burduf, achiziționat din banii obținuți în urma vânzării unei perechi de boi. Tehnica de fotografiere greoaie și vremea neprielnică i-au permis să realizeze numai cinci fotografii care au fost folosite de delegația română la Conferința de Pace de la Versailles, pentru ca aliații să vadă clar susținerea populară a evenimentului. Este posibil ca și ele să fi influențat decizia Marilor Puteri de a recunoaște Marea Unire.

La Alba Iulia, Samoilă Mârza a încercat să intre în sala în care se desfășurau discuțiile, dar, întrucât nu avea credențional (permis de intrare), i-a fost refuzat accesul. Pentru această ceremonie importantă fusese angajat un fotograf german, pe nume Arthur Bach, dar care, din motive necunoscute, nu s-a mai prezentat la eveniment.

Din fericire, Samoilă Mârza a avut inspirația de a realiza cinci clișee (imagini fotografice negative): trei cu mulțimile care asistau la evenimentul istoric, pe Platoul Romanilor, și două cu tribunele oficiale, la care au luat cuvântul dr. Aurel Vlad, președinte al Consiliului Național Român, Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu și Episcopul ortodox de Caransebeș Miron Cristea. Acestea au rămas singurele imagini de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

Gheorghe Tătărescu în continuare fără bust la Târgu Jiu

Ilustrul om politic gorjean, cu un doctorat în Drept, la Sorbona, a fost prim-ministru, ministru, senator, deputat, consilier regal, ambasador al României la Paris, membru de onoare al Academiei Române.

În ciuda unor controverse și mai ales critici aduse activității și rolului de om politic și înalt demnitar al statului român, atât din perioada interbelică, cât și de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, a face o analiză mai atentă, dar mai cu seamă obiectivă, este absolut necesar. Cu atât mai mult cu cât, dincolo de orice fel de îndoială, ilustrul fiu al Gorjului a fost și rămâne în rândul marilor personalități ale vieții politice românești și ale istoriei naționale, un demnitar remarcabil.

Gorjul datorează mult familiei Tătărescu și celui care afirma la începutul anilor ’30, că „țara se găsește azi la o răspântie hotărâtoare, iar județul Gorj se zbate în cele mai grele dificultăți, pe care le-a cunoscut vreodată… De aceea, toată puterea mea de muncă, toată autoritatea mea, toate putințele mele, de realizare politică, socială și economică vor fi închinate Gorjului.”

Gheorghe Tătărescu a fost unul dintre puținii oameni politici români care în anii celui de-al Doilea Război Mondial nu și-a făcut iluzii în mult așteptatul sprijin anglo-american pentru România. În septembrie 1943, el îi spunea diplomatului român Raoul Bossy: „Pacea va fi încheiată sub semnul biruinței rusești”. Poate de aici și reticența celor care încă nu fac hotărât pasul spre reabilitarea completă a acestui remarcabil om politic, căzând în postura celor cu prejudecăți, în funcție de cum bat vânturile acestor vremuri.

Și am încheia pentru luare aminte, vizând autoritățile locale sau județene, oare, pentru întreaga sa viață și activitate politică, cu înalte demnități în structuri instituționale ale statului român, Gheorghe Tătărescu nu merită măcar un loc simbolic pe aleea personalităților din Târgu- Jiu, alături de celelalte celebrități de seamă ale Gorjului istoric și pitoresc, dacă pentru un bust nu există disponibilitate morală? Răspunsul, cu siguranță, este Da, și mai mult decât atât!

Un Cavaler gorjean al Ordinului Militar de Război „Mihai Viteazul”, clasa a III-a: Nicolae Pătrășcoiu

„Ostașul român a mers cu mâinile goale în fața tunului și mitralierei germane, în prima parte a campaniei (1916). Țăranul român a impresionat pe adversar prin curajul său demn de o conducere mai fericită și de o înarmare la nivelul timpului său.
Și totuși armata română, – datorită energiei tinerești a micilor comandanți ca și supunerii oarbe a soldatului, – a avut succese uimitoare.
Un exemplu concludent este: Izbânda de la Jiu.” – Lt. Col. Nicolae Pătrășcoiu, martie 1937.

Notă: În data de 20 noiembrie 1916, Nicolae Pătrășcoiu (sublocotenent, la acea dată) a fost decorat cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, pentru actul de eroism săvârșit în ziua de 14 octombrie 1916. „Fiind însărcinat să respingă pe inamic, a pornit la atac cu atâta vitejie și elan încât, deși compania sa avea un efectiv foarte redus, totuși, a spart frontul inamic, aruncând în dezordine infanteria și artileria vrăjmașe de pe Dealul Mare și din satul Arsurile pe care le-a ocupat. A pus stăpânire pe două baterii complete de obuziere 105 mm din Regimentul 21 Bavarez și cu ajutorul a doi tunari români a deschis cu câteva din ele focul asupra inamicului. După respingerea acestuia a predat cele 8 obuziere cu chesoanele lor de muniții și cu un bogat material de războiu unui regiment de artilerie român.” – Anuarul Ordinului „Mihai Viteazul” (1916-1920), București, Atelierele Grafice Socec & Co., p.70.