Lucrarea „Recenzie asupra Istoriei Războiului pentru Întregirea României”, apărută la București, în anul 1923, semnată de Gen. Ioan Culcer, fost comandant al Armatei a I-a, decorat „Motu Proprio” de Regele Ferdinand I cu „Marea Cruce a Coroanei cu Spade” pentru comanda acestei armate, alături de o fotografie inedită a generalului, datată 1927.

Generalul Culcer – un om, un caracter

Ioan Culcer, ortografiat uneori și Ion Culcer (n. 29 iulie 1853, Târgu Jiu – d. septembrie 1928) a fost unul dintre generalii Armatei Române și om politic român. De-a lungul carierei militare a ocupat diferite funcții, cele mai importante fiind cele de Secretar General al Ministerului de Război, comandant de divizie și de corp de armată.

Participă la războiul de independență din 1877-1878, fiind rănit încă din primele zile ale războiului și internat în spitalul militar din Craiova. În octombrie 1877 revine pe front participă la luptele de la Plevna și Lom Palanca. După război este avansat la gradul de locotenent și este trimis să urmeze cursurile Școlii Politehnice din Paris, și, în continuare, pe acelea ale Școlii de Aplicație de la Fontainbleau.

Revenit în țară, în 1882 este numit în echipa coordonată de generalul belgian Alexis Brialmont, care avea menirea de a proiecta sistemul de fortificații permanente ale României.

Ulterior a fost numit comandant al Corpului III Armată și Corpului V Armată, dislocat în Dobrogea. La comanda acestuia a participat la acțiunile din cadrul celui de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913, fiind numit guvernator al Cadrilaterului de către regele Carol I. În 1914 este numit Sub-inspector general al armatei, în subordinea directă a principelui de coroană Ferdinand.

Trecut în rezervă la începutul anului 1916, este rechemat în activitate la intrarea României în Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant al Armatei 1 între 14/27 august – 11/24 octombrie 1916, când îi este ridicată comanda, fiind înlocuit cu generalul Ioan Dragalina.

După război a intrat în politică, fiind ministru și senator din partea Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu, precum și președinte al Asociației Generale a Ofițerilor în Rezervă și Retragere.
Moare în 1928 fiind înmormântat în Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu.

Din paginile cărții document Armata română în răsboiul mondial (1916-1918), vol. II, apărută la Editura Ig. Hertz, din București, la sfârșitul anilor douăzeci ai secolului trecut, scrisă de generalul Gheorghe Dabija, care păstrează amprenta celor mai bine de 80 de ani scurși de la apariția sa, aflăm un fapt inedit care așează într-o nouă lumină, evenimentele din ziua de 14 octombrie 1916 sau, așa cum au intrat în conștiința poporului român: Bătălia de la Podul Jiului.

Generalul Gheorghe Dabija, cel care a trăit dramaticii ani ai participării României la Primului Război Mondial, din postura de comandat, mai întâi al Diviziei 6 Infanterie, apoi comandant al Diviziei 2 Vânători, evocă în paginile cărții sale Bătălia de la Podul Jiului. Grație informațiilor sale identificăm un personaj pe care memoria posterității l-a reținut prea puțin: maiorul Alexandru Mlădinescu, din cadrul Diviziei a XI-a Infanterie.

Iată ce consemnează generalul Dabija în paginile cărții sale: „Maiorul Mlădinescu, ofițerul de legătură al Grupului Jiu, lăsat de col. Anastasiu la poșta din Tg. Jiu, fiind încunoștiințat de apariția inamicului (btl. V/69 Infanterie german) în fața podului și văzând slăbiciunea celor 2 companii de miliții aflate în apărare la pod (2 cp. erau în oraș la grădina publică) constatând și lipsa de inițiativă a comandantului de batalion, face el act de inițiativă, și ia dispozițiuni pentru apărarea digului Jiului, adunând jandarmii rurali, gardiști de ai orașului în cap cu comisarul Popilian, cercetași și femei; cu ei și cu cp. 13/R. 59 Infanterie, maiorul Mlădinescu organizează repede o apărare, grație acestei initiative btl. V/69 Infanterie german nu poate executa ordinul „de a ocupa Tg. Jiu și de a întoarce apărarea depe stânga Jiului”, dacă acest btl. nu ar fi găsit în fața sa pe maiorul Mlădinescu, desigur că frontul român ar fi fost rupt”.

Concluzia autorului, în calitate de șef de stat major al Corpului 3 Armată, oferă, iată imaginea unui personaj care prin inițiativa și curajul său a scris o filă memorabilă din istoria participării României la Primul Război Mondial.

Sursă captură foto: ANF, Prima reconstituire a Bătăliei de la Podul Jiului (1933).