septembrie « 2021 « andrei popete

Mai mult decât necesară, o discuţie ce poate ţine de actualitatea imediată este cu siguranță nevoia de cultură istorică. Abordarea cea mai potrivită a constituit-o starea de necesitate în care se găseşte studiul, cunoaşterea şi popularizarea istoriei. A istoriei naţionale în primul rând şi a istoriei universale în al doilea rînd.

Una dintre concluzii ultimilor ani a fost aceea că obiectul de studiu istorie în raport cu sistemul de educaţie şi învăţământ şi-a pierdut mult din amploarea, distincţia şi utilitatea sa, ca urmare a unei schimbări de gândire forţată de factori politici şi economici.

Desigur, istoria va rămâne ca fundament pentru formarea unei educaţii solide, consistente, însă nu pentru un număr aproape nelimitat de oameni în cadrul unui proces de şcolarizare exemplar. Poate că cel mai evident, mişcarea de globalizare oferă rezultate vizibile în sistemul de educaţie. În viitorul apropiat, cultura istorică a unui cetăţean, apoi extrapolată la un popor şi o naţiune va avea de suferit prin gradul de superficialitate şi interes arătate. Nu este limpede dacă această mutaţie va surveni şi în cazul popoarelor de mare cultură.

Revistele de cultură istorică sunt puţine pe piaţa românească, iar suportul financiar este neînsemnat. Oamenii au posibilitatea alegerii informaţiei de factură istorică din nenumărate surse, însă credibilitatea şi exactitatea surselor rămâne discutabilă în absenţa unei referinţe importante.

Percepţia publicului faţă de studierea sau cunoaşterea istoriei, chiar şi a celei naţionale s-a schimbat. Publicul este obişnuit cu alegeri uşoare a subiectelor, urmăreşte aspecte pozitive şi o lectură mai simplă, mai puţin orientată spre gândire aprofundată. Adaptarea la noua tehnologie de comunicare pentru cercetători ar putea uşura accesul către un public mai larg, cum de altfel şi cunoaşterea istoriei cel puţin pentru popularizare trebuie să urmărească aceiaşi cale.

Andrei Popete Pătrașcu

România nu mai poate continua cu actuala formă de guvernământ. Republica nu mai asigură principiile care stau la baza modului în care autoritățile statului, în special șeful de stat și Parlamentul se constituie și funcționează.

România este astăzi o republică semi-prezidențială, în care președintele este ales de către popor prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, el având aceeași legitimitate ca Parlamentul, cele două instituții aflându-se pe picior de egalitate. Cu toate acestea, doar în teorie, România funcționează astfel. Președintele continuă să fie util doar grupului de interese din partidul care i-a susținut candidatura pentru un nou mandat. Primul-ministru este desemnat de către președinte, fără competențe și expertiză certă, criteriul principal fiind servilismul, iar Guvernul și membrii acestuia, lipsiți de moralitate și pregătire profesională, primesc votul de încredere din partea unei majorități parlamentare de coaliție, toxice pentru români în general, care își susține propriile interese, nicidecum a celor pe care în teorie îi reprezintă. La acestea adăugăm jocul opoziției, care fără un lider autentic este supusă serviciilor și intereselor personale sau de grup.

Această formă de guvernământ a devenit în timp un adevărat cancer pentru România, pentru suveranitatea, independența și identitatea națională a românilor în propria țară. Totul are o limită, iar atunci când republica devine dușmanul propriului popor, ea trebuie înlocuită cu singura formă de guvernământ care și-a arătat loialitatea față de români de-a lungul istoriei: Monarhia!