„Nu avem republică de răsturnat, nici monarhie de restabilit. Posedăm din fericire o Constituţiune şi o dinastie la care ţinem. […] Respingem încercările de a reduce rolul înalt al suveranului la acel al unui preşedinte vremelnic de republică, mărginit la subsemnarea şi sancţionarea decretelor, respingem forma republicană şi, mănţinînd neatinse toate prerogativele şi toate mărginirile constituţionale ale puterii domnului, cerem totodată cea mai deplină şi cea mai largă întrebuinţare a dreptului suveran de veto, atunci mai ales cînd miniştri şi Camere, în înţelegere, calcă Constituţia. În rezumat, respingerea a tot ce este republică, mai mult sau mai puţin deghizată, şi conservarea Constituţiei cu monarhia constituţională ce avem, iată statornicele noastre principii.” (Mihai Eminescu, „Timpul”, 1878)

Pe 17 iunie 1889, Mihai Eminescu avea să fie îngropat la umbra unui tei din Cimitirul Bellu. Au trecut de atunci 132 de ani. S-au uitat și principii și oameni care au crezut în România și în destinul acestui neam.