2021. Bicentenar Tudor Vladimirescu

Tudor Vladimirescu, martirul, eroul național, fără mormânt, rămâne în conștiința posterității drept unul dintre bărbații făuritori de istorie.

O istorie care astăzi, de la manuale, la discursul public, se cere a fi memorată pe genunchi, care şi-a pierdut din utilitatea și distincţia sa, ca urmare a unei schimbări de gândire forţată de factori interni și externi pentru care noțiunile de neam, patrie sau identitate națională trebuie șterse din vocabularul generațiilor tinere.

Sunt acestea doar câteva din motivele ferme pentru care Tudor Vladimirescu, acest erou martir, trebuie să vegheze prezentul, ca parte de început a reconstrucției României, astăzi supusă. Abia când vom înțelege asta, ne vom ridica din genunchi!