De ce nu dau 2 lei pe promisiunile voastre!

Pe 25 martie 2020, România înregistra 144 noi cazuri de COVID-19! Ni se transmitea ferm: „Stați acasă, dacă vă pasă!”. S-au dat amenzi bătrânilor ieșiți din casă să își cumpere o pâine. România se afla în Stare de urgență militară!

Au trecut de atunci 6 luni!

Pe 24 septembrie 2020, România a înregistrat 1.639 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19). Ni se transmite: „Mergeți la vot, dacă vă pasă!” Partidele politice umblă din poartă în poartă cu promisiuni de 2 lei. România se află în campanie electorală!

Ce a făcut guvernul României și clasa politica în cele 6 luni de pandemiei!?

Uite de asta NU MERG la vot! Că suntem luați de proști de un Guvern și o clasă politică incompetentă!

Ministrul Sănătății a spus că cetățenii cu temperatură vor avea voie în secțiile de votare, cu prioritate! La supermarket nu au voie, nici la teatru!

Doi lei costă masca pe care orice român trebuie să o poarte pentru a putea să își exercite duminică, 27 septembrie, dreptul de a vota!

Eu nu mai dau 2 lei pe promisiunile voastre, pe incompetența și bătaia de joc! Nu ne mai luați de proști!

De luat aminte!

În anul 1919, în timpul regelui Ferdinand I, Legea pentru Conservarea și Restaurarea Monumentelor Istorice, printre dispozițiile mai importante, prevedea la art. 5 că „orice păzitor care va lăsa să se distrugă, mutileze sau înstrăineze un monument sau un obiect aflat în paza lui, va fi pedepsit cu închisoare de la 8 zile până la 3 luni sau cu o amendă dela 10 – 500 lei, sau cu amândouă pedepsele împreună.”

Pentru că un astfel de articol lipsește din actuala Lege, autoritățile care au lăsat să se distrugă sau pur și simplu să dispară cu totul monumente istorice în ultimii ani, stau fără grija că vreodată vor fi trași la răspundere pentru dezinteresul manifestat față de patrimoniului istoric național.
Pentru premeditare, rea credință, sau nepăsare, nu este prea târziu nici astăzi să răspundă în fața legii, doar că legea în loc să protejeze monumentele istorice, îi apără pe cei care au făcut mult rău și prea puțin bine pentru soarta patrimoniului național.

6 septembrie 1940. Mihai I devenea pentru a doua oară rege al României

În urmă cu 80 de ani, la 6 septembrie 1940, Mihai I devenea pentru a doua oară rege al României, depunând jurământul de credință.

„Jur credință Națiunii Române. Jur să păzesc cu sfințenie legile Statului. Jur să păzesc și să apăr ființa Statului și integritatea teritoriului României. Așa să-Mi ajute Dumnezeu!”

Nihil Sine Deo!

Astăzi, când scriem aceste rânduri despre ultimul rege al României, Mihai I nu mai poate fi nici culpabilizat, nici socotit fără vină, ci privit doar ca un om al timpului său. Printre puținii care au purtat însă cu adevărat România în suflet!
După ce tatăl său, Carol al II-lea, a renunţat la prerogativele de moştenitor al tronului, în ianuarie 1926, Mihai I a devenit moştenitor al familiei regale. La moartea bunicului său, regele Ferdinand (1927), Mihai a fost proclamat rege, dar prerogativele sale, fiind minor, erau îndeplinite de o regenţă.

Realitatea este că această perioadă a regenţei (1927-1930) a reprezentat una dintre cele mai dificile etape din istoria monarhiei. După revenirea lui Carol al II-lea în ţară (iunie 1930) şi proclamarea sa ca rege al României, regenţa a fost dizolvată, iar Mihai a devenit Mare Voievod de Alba Iulia (1930-1940).

Ascensiunea Germaniei în Europa şi pierderile teritoriale ale României din vara anului 1940 au determinat abdicarea lui Carol al II-lea, Mihai redevenind rege, la 6 septembrie 1940. Prerogativele sale erau însă formale, adevăratul „Conducător” al statului fiind Ion Antonescu.

A doua domnie a regelui Mihai a început aşadar în condiţii dramatice, într-o Românie „ciuntită din toate părţile”, într-o Europă în război. Prerogativele sale fuseseră drastic limitate, întreaga putere executivă aflându-se în mâinile lui Ion Antonescu şi a guvernului său compus, la început, în mare parte din membrii Mişcării Legionare, apoi din militari.

La 23 august 1944, în faţa refuzului de a încheia imediat armistiţiul cu Naţiunile Unite, regele Mihai a dispus arestarea mareşalului Ion Antonescu şi ieşirea României din războiul dus alături de Axă.

Chiar şi după lovitura de stat de la 23 august 1944, când Ion Antonescu a fost înlăturat, caracterul monarhiei, în România, a rămas unul protocolar, aceasta fiind menţinută de comunişti din considerente strategice.

Regele Mihai I nu a putut să împiedice comunizarea ţării, cu atât mai mult cu cât Marile Puteri hotărâseră ca România să intre în sfera de influenţă sovietică. A încercat să se opună, o formă de protest fiind şi greva regală din 1945-1946. În anul 1947, România era de altfel singura ţară din zonă care mai păstra instituţia Monarhiei, iar Mihai I reprezenta „unicul obstacol” în calea comunizării depline a ţării.

La 30 decembrie 1947, lipsit de sprijin extern, regele a abdicat sub ameninţare, renunţând la tronul României „în numele său şi al urmaşilor”. Monarhia a fost desfiinţată, iar în după-amiaza aceleiaşi zile, România a fost proclamată Republică.

Clişee precum „Mihai I – regele marionetă” sunt astăzi bine cunoscute din cărţile de istorie, însă ultimul rege al României a fost înainte de toate „un monarh constituţional”, într-o vreme în care Europa era dominată de principii care astăzi sunt greu de acceptat.
Să credem că toate conjuncturile i-au fost potrivnice, este de asemenea greu de conceput, dar regele Mihai I nu poate să rămână decât… un om al timpului său. Printre puținii care au purtat însă cu adevărat România în suflet!