La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. Atunci când deții resurse, dar ele nu îți mai aparțin ție ca țară, pentru că trebuie să te supui unor directive impuse, se numește, din perspectiva unora desigur, fie capitalism, fie globalizare, fie mondializare, pentru binele general. Eu mă alătur însă celor care numesc asta, așa cum este și în cazul României, colonizare.

Poate analiștii economici sunt mulțumiți că la nivelul Uniunii Europene se arată că, în acest an, în plină pandemie România a avut o evoluție bună în special datorită îmbunătățirii semnificative a cheltuielilor de consum, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm ideea de a deveni o țară preponderent dependentă de consum. Da! Am avut cea mai bună creștere economică din Europa, în fața Italiei, Spaniei, chiar și a Germaniei. De ce? Pentru că în timp ce în aceste țări principalele motoare economice sunt industria și agricultura, grav lovite de criza generată de pandemie, României i s-a trasat funcționarea unui singur motor economic: consumul. Iar Românii au consumat!
Uităm parcă prea ușor că în urmă cu vreo două-trei decenii, România a avut o industrie care de bine, de rău, performa, apoi bucată cu bucată, totul a ajuns la fier vechi, precum și un important sector agricol.

Să ne mire că până la criza generată de Covid-19, în materie de stimulare a exporturilor, România mergea bine, după declarațiile unora? Exporturile româneşti au cunoscut ritmuri de creştere cu două cifre, dar nimeni nu a pus pe tapet deficitul comercial. Faptul că exportam mărfuri cu valoare adăugată mică și importam produse cu valore adăugată ridicată. De pildă, anul trecut ne găseam pe primul loc în Europa la exportul de grâu, dar continuam să importăm făină. Sau exportăm lemn brut, chiar și pe perioada stării de urgență, s-a întâmplat acest lucru și importăm produse fabricate din lemn și mobilier. Şi cum să nu mergă bine stimularea exporturilor când am ajuns să experimentăm „culmea agriculturii”, cultivând mere, pere sau castraveţi, dar exportând banane? Și astfel de exemple avem în fiecare domeniu de activitate din România anului 2020. Cea mai mare cantitate la import în aceste luni este la miere și produse lactate, în timp ce apicultorii și fermierii români se zbat să supraviețuiască!

Vina pentru situația în care România a ajuns mai ceva ca în perioada secolului al XVIII-lea, nu o poartă pe umeri doar guvernele Orban, Dăncilă, Tudose, Grindeanu, Cioloș sau Ponta, ci și nume precum: Roman, Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Isărescu, Năstase, Tăriceanu sau Boc. Alături de ei sunt alte câteva sute de miniștri, unii mai cunoscuți, alții nebăgati în seamă, dar cu toții bine intenționați fie pentru propriul interes, fie pentru cel general. Căci până și binele general poate fi interpretat în funcție de care parte privim: stânga, dreapta, centru stânga, centru dreapta, centru sau… nici stânga, nici dreapta, nici nimic. Țara a fost vândută bucată cu bucată, de la resurse naturale, până la cele umane. Astăzi, ceea ce se strigă din toate părțile este rezultatul democrației prost înțeleasă și de unii și de alții, iar în acest caz vina nu o mai poartă doar politicienii. Pentru binele general, al nostru, al românilor, nu a mișcat nimeni măcar un deget. Mâine s-ar putea să fie târziu.

Deşi am avut suficiente alternanţe la guvernare în ultimii 30 de ani, democraţia românească în loc să se consolideze, dă semnele unei crize generale fără precedent. Încrederea publică în instituţiile fundamentale ale ordinii democratice este la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care să furnizeze stabilitate politică este înlocuită de conflicte, veritabile lupte de gherilă politică, de „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, în timp ce opoziţia ia forma unor facţiuni incapabile să transmită mesaje coerente, unite doar de exerciţiul corupţiei şi frica răspunderii penale.

Nimic nou până aici, veţi spune. Ce vor atunci românii? Cu siguranţă nu o societate controlată de un stat atotputernic, dar nici una aruncată în haos de pieţe dezordonate aflate în goană după profituri mincinoase, constituie obiectivul de perspectivă. Specialiştii s-au grăbit să afirme în ultima vreme că „ar fi o eroare ca eşecul politicilor capitaliste din România să retrezească din adormire concepţiile falimentare şi învechite despre un stat care naţionalizează economia, dar ar fi o eroare şi mai mare ca statul să asiste pasiv la dezmăţul corupţiei sau al pieţelor nereglementate care distrug peste noapte comunităţi întregi de oameni.” Ca întotdeauna specialiştii spun totul şi nimic.

Suntem parcă prea dezamăgiţi de actuala clasă politică şi de sistemul care a împins România într-o criză generală. Afirmam că nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire.

Ce sunt de fapt schimbările la nivelul conducerilor instituţiilor excesiv politizate ale României? Soluţiile de compromis ale politicienilor dezinteresați de România și preocupați doar de propriul buzunar. Lipsesc valorile, principiile și responsabilitatea. România se prăbușește în fiecare zi sub greutatea bocancilor clasei politice!