Viața și moartea în linia întâi…

„25 martie 1942 (Bunavestire). Zi cu soare, caldă, minunată. Cred că nu vom mai avea necazuri cu zăpada și frigul. Am decorat și astăzi un lot mare de ostași bravi și vrednici. Unii, cu câte două decorații. Câtă fericire, bucurie și mândrie să prinzi pe piepturile acestor vlăstare alese, pe piepturile lor de oțel, distincțiile atât de binemeritate, să strângi cu căldură palme aspre, vlăguite de asprimea vremii, hârșâite pe paturile armelor de foc pe care le-au strâns cu ardoare, cu tărie. Cu ochii țintă la dușman, au ochit, au tras și întotdeauna au învins pentru că au voit să învingă. Cât de mari sunt acești țărani, cât de bravi și cât de vrednici sunt! Ei, talpa țării.
(Vasile Scârneci, Viața și moartea în linia întâi. Jurnal și însemnări de război 1916-1920, 1941-1943)

Citeam în această seară rândurile de mai sus și gândurile mi-au fugit la ceilalți bravi și vrednici, cei de astăzi, din spitalele României. Câte lupte nu vor mai urma pentru ei, medicii și personalul medical din România? Sper că toți, dar toți, vor fi decorați, vii sau post-mortem, de cel care deși a știut ce va urma ne-a condamnat pe toți…

90726574_3821813694527444_2911655671097196544_o

In Memoriam, Mariana Drăgescu!

„În România de astăzi ea (Mariana Drăgescu) este un simbol; despre ea se scrie în presă și în cărți”… așa se încheie una dintre cărțile dedicate aviatoarelor Escadrilei Albe. Câți și-au amintit însă, în mod real, fără echivoc, de Mariana Drăgescu, în ultimii șapte ani? Câți i-au aprins o lumânare la căpătâi, ori au pomenit-o creștinește, așa cum se cuvine pentru odihna sufletului ei?

Aproape că este stânjenitor să vorbim azi despre eroii acestei țări. Pentru că unora li se pare demodat, dar dacă nu o vom face astăzi, mâine generația care va urma generației tinere de astăzi nu va mai avea repere, nu va mai avea modele care să dea sens identității noastre. Mariana Drăgescu se stingea în ziua de 24 martie 2013, la venerabila vârstă de 101 ani, întregind Escadrila Albă în cer.

Au urmat șapte ani de uitare, deși mai mereu amintită în presă și-n cărți, mormântul ei, cu greu putând să-l numim loc de veșnică odihnă, rămânând fără cruce la căpătâi preț de mai mulți ani, fără o lumânare aprinsă în sâmbetele morților, sau de Ziua Eroilor, fără onoruri militare cuvenite celei care a scris rânduri întregi în paginile de istorie ale aeronauticii românești.

De astăzi, 24 martie 2020, în ziua când Mariana Drăgescu împlinește 7 ani de la ultimul său zbor spre aștri, prin strădania unor oameni de care ne leagă o sinceră prețuire, puteți să-i aduceți la căpătâi o floare, lumină și onoruri celei care, alături de camaradele sale din Escadrila Albă… „nu s-au întors niciodată din drum”!
Odihnă veșnică și iertare că nu am putut face mai mult, pentru Sufletul Tău!

Semper Fidelis Patriae!

Despre maniere

Trăim într-o lume nebună, având senzaţia că înnebunim şi noi pe zi ce trece. Am încetat oare să avem idealuri, să gândim, să ne cultivăm, să ne temem, să ne rugăm?
Avem oare dreptul să considerăm tradiţiile perimate sau depăşite? Fără îndoială că nu, căci nimic nu este nou sub soare… iată un vechi adevăr ce nu poate fi negat.
În toate timpurile a existat tendinţa oamenilor de a se opune legilor impuse de politeţe, deoarece la prima vedere par restrictive şi inutile. Ele sunt parcă inventate să îngrădească libertatea individului. Dar după o scurtă experienţă de viaţă fiecare om este nevoit să accepte că bunele maniere nu sunt deloc inutile, ci ele contribuie la formarea noastră ca „oameni” , la bucuria de a trăi printre semeni civilizaţi.

Trăim într-o epocă în care noncomformismul este la modă, dar să nu depăşim o etapă obligatorie – aceea a conformismului. Picasso nu ar fi ajuns să picteze celebrul tablou „Guernica” dacă n-ar fi ştiut mai întâi să picteze în stil clasic.
Cel mai ineficient mod de a educa pe cineva este să-i ţii discursuri moralizatoare, interminabile şi plicticoase. Fiecare om trebuie să treacă singur prin experienţe-limită.

Bunele maniere n-au fost adăugate în mod arbitrar unor structuri sociale. Ele au rădăcini într-un sentiment profund, în acea armonie dintre comportare şi etică, dintre frumuseţea caracterului uman şi moralitatea sa. Confucius, faimosul înţelept chinez (551-479 î. Chr.), spunea că virtutea nu reprezintă nimic dacă nu se naşte din curtoazie, adică din inimă. Omul va avea un comportament natural şi agreabil, adică o purtare civilizată numai respectând nişte reguli care s-au impus şi s-au codificat de-a lungul timpului.

Pornind de la principiul că fiecare dintre noi este unic şi de neînlocuit, putem afirma că orice om are dreptul de a fi respectat. Dar de acelaşi respect trebuie să se bucure şi cei din jur.
Dacă eşti cu adevărat convins că trebuie să fii politicos oricând şi în orice ocazie, înţelegi adevărul fundamental cuprins în celebra inscripţie gravată pe faţada clădirii de la New College, din Oxford: „Manners make man” – comportamentul îl face pe om. Bunele maniere sunt apanajul omului care îşi cunoaşte exact locul în lumea în care trăieşte.

INEDIT. Manuscris aparținând poetului Radu Gyr, cu versuri scrise la Tismana, în anul 1938

Se împlinesc astăzi 115 ani de la nașterea „poetului temnițelor”, Radu Gyr, supus la închisoarea din Aiud la un regim deosebit de aspru. Puțini sunt cei care știu că Radu Gyr a fost încarcerat și la Tismana în anul 1938, alături de mai mulți legionari, printre care și prof. Ioan Zelea Codreanu. Din timpul detenției de la Tismana, s-a păstrat la Arhivele Naționale ale României, un manuscris (INEDIT), identificat de noi, cu poezii scrise într-o notă cu totul diferită față de versurile care l-au consacrat pe „poetul temnițelor”.

Postăm în această seară pagina de gardă și două dintre paginile manuscrisului, intitulat „La Mănăstire. Tâlcuiri de la Tismana (1938)”.