Pe urmele lui Badea Cârțan, la Sinaia

În urmă cu 120 de ani, Badea Cârțan, celebrul personaj al istoriografiei românești, ajungea la Târgu-Jiu, fiind fotografiat chiar lângă clădirea actualului Colegiu Naţional „Tudor Vladimirescu”, pe atunci Gimnaziul Real abia inaugurat. În acest an i-am adus și noi un modest omagiu, la Sinaia, acolo unde din 1911 își doarme somnul de veci „visând întregirea neamului său”.

Gheorghe Cârţan a fost reţinut de istorie ca un simbol al unităţii naţionale ca urmare a faptului că le-a adus conaţionalilor din Ardeal nenumărate cărţi din Vechiul Regat sau din străinătate.

Cărţile de istorie au reţinut faptul că „timp de peste 30 de ani a trecut Munţii Carpaţi urcând şi coborând cu desagii mari şi grei încărcaţi de cărţi româneşti, adunate din vechea Românie. Ţinând seama că în epoca amintită cartea nu era la îndemâna oricui, oricine îşi poate da seama de munca uriaşă pe care a trebuit s-o depună acest ţăran entuziast şi modest, spre a le răspândi în satele ardelene…”

În copilărie şi tinereţe a păscut turma de oi a familiei sale, loc unde se întorcea de fiecare dată din marile sale călătorii de la Roma, Viena sau din România. Avea în jur de 30 de ani când se va înrola voluntar în armata română în Războiul de Independenţă. După 1881 va fi mereu pe drumuri, el ajungând în Italia, Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Turcia, chiar şi  până la locurile sfinte de la Ierusalim.

Povestea celor trei călătorii la Roma o aflăm chiar de la el. Badea Cârţan spunea în ziarul „Poporul Românesc” că: „Într-o bună dimineaţă, ce-mi trăzneşte p-în cap, zic: mă Cârţane, tu trebuie să te duci drept la Roma, să vezi cu ochii cine a fost moş-to şi strămoş-to. Şi dusu-m-am! Douăzeci de zile-n cap am mers pîn la Viena şi de aici alte douăzeci şi trei pîn la Roma”.

În revista „Amicul Tinerimii” de la începutul secolului XX găsim amănunte  despre vizita la Târgu-Jiu a lui Badea Cârţan, ţăranul autodidact din ţinutul Făgăraşului. După vizita la Roma unde a dormit la soclul Columnei lui Traian, în haine ciobăneşti, Badea Cîrţan a venit la Târgu-Jiu în 1898, vizitând inclusiv Gimnaziul Real unde era director Iuliu Moisil. De fapt acestuia îi datorăm ideea imortalizării vizitei într-o fotografie pe scările instituţiei.

Vizita nu a fost deloc întâmplătoare, la Târgu-Jiu se tipăreau foarte multe cărţi care îi erau necesare dincolo de Carpaţi. Iuliu Moisil era un ardelean care se stabilise în reşedinţa Gorjului iar aceste meleaguri jucaseră un rol important în istoria naţională prin Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Christian Tell ş.a., aşa cum Badea Cârţan ştia foarte bine.

În anul 1911, la 62 de ani, Badea Cârțan s-a stins din viață, fără a mai apuca să vadă ziua întregirii tuturor românilor. A fost înmormântat în cimitirul de la Sinaia, pe mormântul său fiind trecute următoarele cuvinte: „Badea Cârțan doarme aici visând întregirea neamului său”.

Reclame

Despre globalizare și ștergerea identităților naționale

Globalizarea nu presupune doar consecințe pozitive, astfel încât există și riscuri, iar acestea nu sunt deloc de neglijat. Unele dintre acestea sunt riscurile economice, iar fenomenul de globalizare este adesea însoțit de o filosofie a învingătorilor din perspectivă economică prin ștergerea unor întregi sisteme economice, mai puțin adaptabile la noul fenomen.

La o scară macro vorbim despre sisteme economice în care industria și agricultura sunt în continuă reducere și redimensionare, traversând un trend descendent. Globalizarea presupune, în același timp, o împărțire severă între cei foarte bogați (prea puțini) și cei foarte săraci (prea mulți). O asemenea evoluție nu este neapărat un rezultat al globalizării, dar, printr-o analiză atentă, se poate remarca faptul că globalizarea are darul de a accelera fenomenul de ștergere a unor sisteme economice, cu rădăcini locale și desigur apariția acestor decalaje sociale.

Vorbind despre acestea din urmă, ele sunt profund ancorate și într-un anumit tip de cultură ce le acompaniază, ajungându-se într-un final la ștergerea acesteia. Este și cazul României, în care evoluția economică din mediul rural și ștergerea tradiției prin plecarea celor mulți din acest mediu, conduce la părăsirea tradițiilor locale deci a culturii. Se vorbește foarte mult, astăzi, despre o moștenire a secolului trecut, în care normele etice și morale sunt reconsiderate și ca urmare a fenomenului de globalizare. În discursul său, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, scotea în evidență, de exemplu, în mod voluntar, carențele de ordin național și cultural ale Uniunii Europene, atrăgând atenția asupra riscului aplicării sintagmei unitate în diversitate. Dacă până în secolul XX, tradițiile naționale constituiau puncte de reper, norme etice și morale, astăzi, acestea se estompează și voit sunt șterse, în accepțiunea sa, în contextul europenizării statelor bătrânului continent.

Până la un punct, putem accepta remarcile sale, în care subliniază că specificul național, cultural, sub aspectul tradițiilor, poate dispărea, în dorința aceasta de uniformizare europeană și firesc, liderul rus nu vede cu ochi bun acest aspect, prin crearea unui bloc compact sub natură național-cultural, Europa cunoscând o bipolarizare accentuată: U.E. versus Rusia.