Despre economia din România înainte de ‛89 și despre rămăşiţele care au dispărut cu desăvârşire în momentul când ţara noastră a fost integrată în Uniunea Europeană, am tot citit fie tangențial, în diverse articole sau studii, fie într-o serie de lucrări de specialitate, fiindu-mi greu să accept că perioada comunistă reprezintă doar o pată neagră pentru economia românească.

Unde a greșit Nicolae Ceaușescu, atunci când România, până în 1982, a fost singura țară comunistă care obținuse credite de la Fondul Monetar Internațional (F.M.I.), de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.I.R.D.), dar și de la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (organizație sovietică)? În 1983, un raport al F.M.I. sublinia necesitatea unor „schimbări profunde în sistemul financiar al României”. Iată cum istoria se repetă, iar țara noastră se împrumută și astăzi, deși avem o grămadă de specialiști în economie capitalistă. Sau poate asta înseamnă capitalismul (sic!), dar nu am înțeles noi mecanismele sale reale. Știți care a fost reacția lui Nicolae Ceaușescu în fața directivelor impuse de F.M.I.? Rambursarea înainte de termen a datoriei externe, socotită ca o prioritate de stat.

Prin comparație, nu știu ce s-ar putea spune despre economia capitalistă a ultimilor 28 de ani în România, când, spre exemplu, în industrie, o evidență a fabricilor în funcție astăzi, numeric nu ar depăși probabil 5% din totalul existent în 1989, puțin peste 1000 de unități. Sau asta înţeleg marile puteri ale U.E. când vorbesc despre economia din ţări precum România, ca fiind la „recuperare intensivă”? Vehicularea unui singur concept: privatizarea, care în teorie ar fi adus retehnologizarea și reintrarea pe piață, dar în practică nu a însemnat altceva decât lichidarea unităților (fabricilor), vânzarea utilajelor la fier vechi și eliberarea terenurilor aferente, acaparate rapid de investitori din alte țări.

De prea mulți ani, fie la putere, fie în opoziție, politicienii români au închis ochii, fără a uita să strângă în mână, mai tare, punga şi averea căpătuită de pe spinarea celor mulţi şi tot mai săraci. Acestora din urmă li s-a impus să strângă doar cureaua, așa cum s-a întâmplat și în 1983, iar istoria iată s-a repetat. Diferența între comuniști, tehnocrați sau politicieni români de astăzi? Rămâne să o constatați în continuare.

România se împrumută astăzi în stânga şi-n dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, ne-au afundat în datorii, dar continuă să încerce să ne convingă că direcţia României este cea corectă.

Între anii 1925-1930, academicianul C.S. Nicolăescu-Plopșor, nimeni altul decât nepotul deputatului gorjean Dincă Schileru, descoperea câteva picturi rupestre, a căror publicare avea să facă subiectul unor dezbateri aprinse.

La nord de satul Runcu, în locul zis „Lunca cu Pruni”, din Cheile Sohodolului, în dreptul Peșterii Popii, pe malul stâng al râului Sohodol, C.S. Nicolăescu-Plopșor a descoperit o serie de gravuri rupestre „executate cu priboaie de bronz sau fier”. Descoperirile au fost ulterior publicate în „Arhivele Olteniei” și reprezintă „imagini antropomorfe și zoomorfe, desene geometrice și simboluri solare”.

În ultimii ani s-a scris, în general fără o sumară verificare a surselor de documentare, despre manifestările artistice preistorice din județul Gorj: desenele rupestre. Pe foarte multe site-uri care promovează turismul din Gorj, desenele rupestre de la Runcu, de pe Cheile râului Sohodol, constituie veritabile atracții, pentru curioși. Dezamăgire cruntă însă! Desenele rupestre de aici nu sunt de găsit…

De la academicianul C.S. Nicolăescu-Plopșor, la abatele francez Henri Breuil

După ce a copiat desenele și gravurile, reputatul arheolog cu origini gorjene le-a trimis abatelui Henri Breuil. Pe vremea aceea, francezul era autoritatea necontestată a arheologiei paleoliticului și a artei rupestre primitive. În 1924, de pildă, acesta se afla în Ardeal, unde săpa în mai multe peșteri, împreună cu profesorul Marton Roska.

Răspunsul abatelui a aprins speranțele că reprezentările artistice de la Runcu, de pe Cheile Sohodolului, sunt autentice. El le-a comparat cu picturile și gravurile din Spania și Scandinavia, de vârstă neo-eneolitică.

Imagini zoomorfe vechi de mii de ani

Exista însă în desenele rupestre de pe Cheile Sohodolului o aură de mister. În afară de C.S. Nicolăescu-Plopșor, nu a mai văzut nimeni picturile și gravurile rupestre de pe Cheile Sohodolului, sau aproape nimeni. Practic nu exista nicio dovadă a existenței lor, în afara mărturiilor și reproducerilor lui C.S. Nicolăescu-Plopșor. În repetate rânduri chiar, în ultimii ani, specialiștii români au căutat desenele rupestre indicate de acesta, fără a le da de urmă. Se pare totuși că unul dintre cercetătorii locali, prof. Grigore Smeu a reușit să identifice presupuse desene rupestre publicând și un studiu în această direcție.

Personal, am căutat sistematic desenele rupestre de pe Cheile Sohodolului, începând cu vara anului 2011, fără a le da de urmă. În 2017 însă, însoțit de prietenul Valentin Diaconescu, am ajuns la nord de satul Runcu, acolo unde se crede că ar fi fost Lunca cu Pruni, despre care scria C.S. Nicolăescu-Plopșor, în anii ʽ30. Locul indicat coincide cu unul dintre versanții Cheilor Sohodolului, aici identificând reproducerile distinsului savant în urmă cu 90 de ani în „Arhivele Olteniei”, alături de alte imagini antropomorfe și zoomorfe, desene geometrice și simboluri solare de vârstă neo-eneolitică.

În aceste zile am întreprins o nouă vizită pe Cheile Sohodolului, realizând și câteva fotografii la misterioasele desene rupestre care își leagă numele de C.S. Nicolăescu-Plopșor. Puse în valoare, acestea pot deveni una dintre atracțiile istorice ale Gorjului!

În semn de recunoștință pentru cei ce n-au pregetat să-și jertfească tinerețea, visele și viitorul pentru patrie și neam: „Au căzut la datorie, apărând glia lăsată moștenire de Burebista și Decebal. Noi și Munții Predealului mereu îi vom plânge. Etern le vom aprinde o lumină în suflet și un gând pios, mereu se va îndrepta spre ei!”
(Cimitirul Internațional al Eroilor din Predeal, 19 august 2018)

Două treimi dintre români habar nu au care este rolul puterilor în stat, al Parlamentului și al Guvernului, în general, sau al Președintelui, în particular. Să ne surprindă că doar 34% dintre cei chestionaţi, conform unui studiu dat recent publicităţii de Asociaţia ProDemocraţia, au identificat rolul Președintelui – acela de a reprezenta statul român și de a fi garantul independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării? Alţi 34% dintre respondenţi au afirmat că rolul Președintelui este să vegheze la bunul mers al ţării şi să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei, iar restul au vorbit despre rolul de conducere sau de reprezentativitate, iar 10 % au dat răspunsuri negative la adresa Președintelui. Asta aşa pentru a ne face o idee despre cei care de 28 de ani votează în România. Nu ar fi rău dacă buletinele de vot ar include pe viitor şi câteva întrebări din Constituţia României, mai cu seamă Articolul 80, pentru viitoarele alegeri.

Ştiţi ce e trist? Că la ultimele scrutinuri electorale, în secţiile de votare din România, am văzut prea puţini tineri, dar suficient de mulţi bătrâni care atunci când au avut ştampila de vot în mână s-au gândit la viitorul nepoţilor lor. România ultimilor ani suferă de o criză acută de ignoranţă a tinerilor, pentru care non-valorile au devenit valori şi modele. Pe ei și pe românii din diaspora îi vedem însă tot mai des la proteste, bâlbâind ceva ce nici ei nu înțeleg prea bine, animați de un soi de solidaritate ambiguă prezentă pe rețelele de socializare, acolo unde sunt îndemnați să manifeste deschis împotriva unor reprezentanți ai clasei politice aleși prin vot, în mod democratic. Nu #rezist, nu proteste, nu cuvinte obscene însăilate pe te miri ce, nu intimidările diasporei înseamnă democrație în România.

Da, știm și faptul că mizând pe ignoranţa unora şi prostia altora, politicienii români, indiferent de culoarea politică, și-au adaptat stilul unui anume soi de capitalism în care de cele mai multe ori primează interesul personal, fără a fi interesaţi să asigure „viitorul ţării”, prin locurile de muncă, educaţie sau sănătate. Sigur, toate acestea sunt mai puţin prioritare atunci când locuiești într-o vilă de sute de miliarde de lei, conduci una sau mai multe mașini de zeci de mii de euro, îţi tratezi problemele de sănătate în clinici particulare din străinătate sau îţi trimiţi copiii la studii în afara ţării.

România suferă astăzi și odată cu ea, toți cei care simt românește sau știu că Președintele veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, că nu caută să instige, ci să exercite funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.