Este oficial! România nu e făcută să se alinieze la standardele pe care le așteptăm și aceasta din orice perspectivă am privi. Deși trebuia să avem un guvern nou, al României Centenare, propus de alianța PSD-ALDE, cu o maximă responsabilitate față de prezentul și viitorul țării, ne-am ales doar cu un guvern marca Dragnea & Comp., condus de Viorica Dăncilă. Miniștrii, desemnați numai unul și unul, dar nu pe sprânceană, ci pe mustață, majoritatea rămași din vechea guvernare fără nicio realizare, în timp ce noii veniți susțin interesele celor care îi duc în spate, incapabili să emită soluții pentru o Românie aflată în genunchi într-un an simbolic atât de important pentru noi românii.

Nu știm câte „pamblici” va tăia noul guvern, dar ne interesează cum vor fi gestionate domeniile la care România este în continuare deficitară: industrie, sănătate, educație, agricultură, transporturi, protecție socială, lista putând fi continuată fără mari eforturi. Lipsesc soluțiile, nu cele de azi pe mâine, ci acelea care să ne permită să credem că România nu va funcționa în continuare ca o țară aflată la limita Europei, fără șansa unui progres real.

Recomandări tot primim din partea celor care, în scris sau vorbit, își asumă calitatea de specialiști. Nu contează domeniul, contează doar capacitatea de a ști să arăți cu degetul sau după caz, să oferi soluții în teorie. Toată lumea se pricepe la așa ceva, mai ales miniștrii. Cei propuși astăzi de premierul Viorică Dăncilă se înscriu în această categorie, iar unii lasă impresia că nu au niciun fel de competențe specifice portofoliilor ministeriale pentru care au fost propuși. Nu că ar fi primele cazuri de astfel de miniștri ai României.

Pe fondul contextului intern din ultimelor zile, multe din puținele proiecte de relansare a României ca țară membră a Uniunii Europene sunt puse sub semnul întrebării. Repercursiunile nu vor întârzia să apară, activitatea multinaționalelor continuă să ridice semne de întrebare, în timp ce bugetul statului suferă la capitolul venituri. Dacă nu ai, de unde să dai? Primim însă legi proaste, altele doar neinspirate, iar românul de rând, fără să înțeleagă prea multe, se corijează în apărătorul anonim al statului de drept, oricare ar fi acela, și protestează. Nu prea a citit el legile, nu prea a priceput cum e cu justiția, nu știe nici de ce natură endemică este ciuma, dar merge în stradă și se jură că #rezistă. În ceea ce privește noul guvern, rămâne să își demonstreze rezistența în fața unor provocări reale a căror amânare condamnă România la ani buni distanță de progresele unei Europe care rareori privește peste umăr.    

Când cineva încearcă să ne convingă cât de opresiv a fost regimul comunist din România, dar uită că istoria nu se predă și nu se învață în stradă, lecția despre Ialta este dată uitării, subiectivismul devine o parte importantă a prezentului. Da, România a fost sacrificată pe atunci de țările față de care astăzi ne exprimăm servilismul, cele care ne învață lecția despre valori, principii și stat de drept. Țări care atunci, ca și acum, își întăresc propriile interese economice în state precum România, cu industrie zero și capital străin.

Că lecția despre Ialta nu a fost însușită o aflăm din corul celor în care de aproape doi ani s-a trezit conștiința justiției corecte și invocă „ciuma roșie”, adusă în România culmea, nu atât pe tancurile sovietice, cât mai degrabă prin condamnarea noastră ca cetățeni ai Europei de atunci de către oameni precum Winston Churchill.

Revenind în prezent, România este țara în care nu săracii protestează. Nu cei care se chinuie de azi pe mâine cu pensii și salarii mizerabile, ci soiul acesta de român nou, angajat de străin. Mă uitam la fețele triste ale oamenilor din piață, cumpărători, vânzători, egali ca expresie a grijilor pentru ziua de mâine. Am văzut și fețele românilor #rezist, ieșiți să protesteze, dar pe ale căror chipuri nu am citit vreo urmă de tristețe. Nicio asemănare. Iată de ce România este mai ușor de supus de cei ale căror interese „veghează” la dezbinare, în chiar anul Centenar al Marii Uniri.

Nu putem cere unui partid ales prin respectarea principiilor democrației, să plece de la putere, cât timp nu există nicio altă alternativă. Nu cumva indiferența celor care astăzi scandează doar pentru că aud în stânga și dreapta lozinci incoerente, a făcut ca România să fie condusă de corupți? Politicieni ca Dragnea, față de care nu empatizez, nu s-au votat singuri. Ei au reprezentat opțiunea unei majorități a populației care pe 11 decembrie 2016 a mers la vot! Ceea ce pare să nu înțeleagă cei care #rezistă, este că toți cei care au furat din România și nu au făcut-o noaptea, arată cu degetul spre hoții noștri mulțumiți cu firimituri. Folosesc strada în numele justiției și a luptei împotriva corupției și a celor care și-au umplut buzunarele cu firimituri. Asta au adunat toți politicienii „corupți” până în măduva oaselor, folosiți astăzi pentru a scoate în stradă românii creduli, dar nu săraci, cu principii și valori declamate prin lozinci, dar nu triști.

Nu așa îmi doream să arate România centenară. România în care valorile trecutului și principiile oamenilor care altădată simțeau și gândeau românește, sunt considerate anacronice. Ne-am îndepărtat de ele pentru a pierde tot, pentru a le mulțumii altora că ne învață lecția despre cum să încălcăm legea, pentru a cere să se respecte legea.

La 14 ianuarie 1894, se năștea în comuna Vădeni – Gorj, Cătălina Toderoiu, cea care avea să intre în istoria românilor cu numele de Ecaterina Teodoroiu – eroina de la Jiu. Astăzi, la mai bine de 100 de ani de la moarte, în anul Centenarului României Mari, jertfa sa a rămas pildă de eroism pentru generații întregi, iar numele său un reper pentru toți cei care simt și gândesc românește
În colecția de documente a Serviciului Județean Gorj al Arhivelor Naționale se află în original actul de naștere al Ecaterinei Teodoroiu.

(© Foto: A.P.P.)

Anul 2018 a început în forță, cu subiecte pentru toate gusturile, de la Teleorman până în Madagascar. Nici nu se putea altfel, căci așa cum se știe din tradiția populară, nu aduce anul ce aduce ceasul. În pragul Centenarului României Mari, România de astăzi este una divizată politic și social, cu probleme economice grave, dar mai ales o Românie supusă.

Avem în continuare o clasă politică a cărei prestație a dezamăgit, în timp ce nivelul de trai al celor mai mulţi dintre români vine să confirme dificultățile economice, corupția, disfuncțiile din sănătate, învățământ și protecție socială. Traversăm o criză a soluțiilor și continuăm să rămânem la ani buni distanță de progresele reale ale Europei, într-o Românie credulă, tributară unei democraţii cu iz de servilism pentru care plătim taxe, datorie externă şi suntem obligaţi să memorăm pe de rost lecțiile despre statul de drept și valorile europene.

În România, ca un făcut, politica e mâna dracului. Cu o majoritate confortabilă în Parlament, după ce a redus la tăcere opoziția, în Partidul Social Democrat se dau lupte mai ceva decât în cele de gherilă. Doar că nu luptă cel slab împotriva celui puternic, ci este mai degrabă o ciomăgeală continuă între unii și alții. Dragnea și Tudose nu par să înțeleagă niciunul, că din start, pentru PSD, victoria oricăruia dintre ei, va fi una à la Pirus.

Mie îmi place Tudose. Este genul românului care tace și face, care nu merge pe ideea cu… să moară și capra vecinului, dar și când dă cu oiștea în gard, știe tot satul. Până și steagului care flutură în Ținutul Secuiesc, parcă nu-i mai vine să fluture în bătaia vântului aducător de Breaking News-uri tocmai de la Budapesta. Îmi place că s-a inflamat Hunor din Cârța Harghitei, ca dovadă că nu e venetic, dar e plătit de noi toți românii, nu doar de etnicii lui, în Parlamentul României, să declare că pentru el povestea Centenarului României Mari nu reprezintă altceva decât lipsa realizărilor noastre din ultimii 100 de ani.

Asta ne mai lipsea acum, un scandal diplomatic. De fapt, tot un fel de steag îmi este și problema cu maghiarii și secuii. Presa noastră e cea care dă apă la moară unuia pe care nu putem să ne supărăm că nu gândește și nici nu simte românește, că de exprimat corect nici vorbă. Deranjul lui nici măcar la rubrica „Diverse” nu are trebui să se regăsească.

Revenind la ale noastre, Tudose ar putea să dispară din peisajul politicii, mâna lui Dragnea fiind cu mult mai lungă decât lasă a se crede. Nu pare dispus să sacrifice ministrul Afacerilor Interne, cu atât mai mult cu cât susținătorii președintelui PSD lasă să se înțeleagă că premierul spune și ceea ce nu gândește. În timp ce șirul bâlbelor marca PSD va continua, România își va manifesta dependența pe mai departe.

Una dintre cele trei cărţi poştale care înfăţişează, alături de clădirea Mănăstirii Tismana, pe celebrul călugăr-pitic (Călugărul cel mic), pe nume Gherasim Cornescu, care avea o înălţime de numai 114 cm şi care a trăit între anii 1815-1902. Este de remarcat că o ilustrată poartă menţiunea azi în viaţă, ceea ce înseamnă că a circulat înainte de anul morţii călugărului (1902).

Acest călugăr a fost descris de Alexandru Vlahuţă în a sa „România pitorească”: „În poarta mănăstirii ne iese înainte „piticul Tismanei”, un călugăr mic, spân, cu faţa zbârcită ca un hrib, o mogâldeaţă de om, cu glas de copil, cu ochi şi mişcări de maimuţă. Arătarea aceasta ciudată se potriveşte de minune cu sălbăticia locului în care ne aflăm.”

Gherasim Cornescu a fost cel mai mic locuitor al României din toate timpurile (sau de când există evidenţe). Cu cei 1,14 metri ai săi, a ocupat locul 16, într-un clasament al celor mai pitici oameni din lume, realizat în 1914.

„Sfârșim prin a rescrie o altfel de istorie. Fără întrebări și răspunsuri. Doar despre calitatea de om și porțile sufletului său. Despre cum acestea se pot deschide sau închide întotdeauna din interior spre exterior. Niciodată altfel.”