Amintire din vara lui ʽ37

Era vara lui ʽ37. În casa lui Ionică Ștefănescu din Vădenii Gorjului, străbunic dinspre mamă, era forfotă în acea dimineață de Sf. Petru. Nu pentru că ar fi sărbătorit onomastica vreunuia dintre copii, ci pentru că Ionică tocmise cu fotograful de la oraș să vină în acea zi să facă pentru amintirea lui și a Mariei, a copiilor și a celorlalți din neam, o fotografie pe care să o țină ai casei de aducere aminte.

20170625_110959

Reclame

Despre cum se exersează în România minciuna

Că adevărul doare o știm prea bine toți. Ce facem însă atunci când din dorința de a părea ceea ce nu suntem, apelăm la tot felul de mijloace care să ne prezinte într-o imagine favorabilă? Cu o rată a şomajului de doar 5,3% înre­gis­trată la nivel naţional şi cu mai puţin de 600.000 de şomeri, România ocupă o poziţie fa­vorabilă în rândul statelor din Uniunea Europeană, aflându-se pe locul opt în topul statelor cu cele mai mici rate ale şomajului. Greşit! Rata şomajului calculată după metodologia românească nu coincide cu metodologia Biroului Internaţional al Muncii, care include persoanele ce îndeplinesc simultan trei condiţii: nu au loc de muncă, pot să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi şi-au căutat activ un loc de muncă în ultima lună.

În realitate, șomajul este scăzut în România prin comparaţie cu cel din alte state datorită faptului că mulţi români îşi doresc să aibă un loc de muncă, dar nu fac niciun efort pentru a-şi găsi o slujbă sau nu vor să înceapă să lucreze în viitorul apropiat, de aceea nu sunt prinşi în statistici. Astfel, majoritatea sunt persoane din mediul rural care nu îşi caută activ un loc de muncă şi care aşteaptă, în general, să primescă oferte de muncă de la angajatorii care vin să îi angajeze sezonier.

Cei de la Ministrul Muncii afirmă că şomajul înregistrat în România nu este „mare” şi, faţă de alte state europene, ţara noastră „stă chiar foarte bine”, rata şomajului „este rezonabilă” şi „pe un trend descendent”. Unde vede doamna ministru „trendul descendent”, e greu să ne pronunţăm. Cinstit vorbind, dacă se scad din cei 18 milioane români cu drept de vot, patru milioane pensionari, patru milioane salariaţi, două milioane plecaţi afară şi vreun milion de studenţi, obţinem cifra reală a şomajului din România, care este de vreo șase-şapte milioane. Deci, la procentul real al şomajului, care este undeva pe la 30-40%, am conduce detaşat în „topul” ţărilor cu cea mai mare rată a şomajului din Uniunea Europenă.

Cu toate acestea, specialiștii de la Ministerul Muncii se încăpăţânează să afirme că: „Noi nu avem un şomaj mare în România. Faţă de alte ţări europene stăm chiar foarte bine. În momentul acesta, rata şomajului este în scădere. Ea a fost mai mare până acum. În momentul acesta este rezonabilă, în scădere, pe un trend descendent”. Poate nu locuim cu toţii în aceeaşi ţară, dar dacă statistic şi oficial stăm foarte bine, chiar cu câteva procente sub media Uniunii Europene, atunci cum se face că suntem printre cei mai săraci europeni?

Ştim şi noi, din întâmplare, că există o legătură între şomaj şi rata inflaţiei. Concluziile le puteţi trage singuri. Cât  de bine trăiesc deci românii, fără grija şomajului, să ne tot explice cei de la Ministerul Muncii, dar cu procente ceva mai realiste. Cel mai îngrijorător este faptul că România este pe o poziţie nefavorabilă atunci când vine vorba de şomajul în rândul tinerilor. Astfel, potrivit datelor raportate de Institutul de Statistică la Eurostat (biroul de statistică al Comisiei Europene), rata şomajului în rândul tinerilor cu vârste de sub 25 de ani este de 24% în România, peste media europeană de 22,2%.

 

Cu drag, de Sânziene!

Astăzi bunicul i-a cules flori celei pe care o iubește de-o viață, bunicii mele. I le-a oferit de dimineață, cu rouă încă pe ele. Nu s-a îmbrăcat astăzi în ie, dar a purtat de la naștere și toată copilăria ie. Și chiar a purtat. Pentru oameni ca dumnealui, Sânzienele și-au păstrat același parfum din vremurile de demult!

20170624_085959

PSD contra PSD

Că lucrurile bune nu se mai fac „cu răbdare și în echipă”, așa cum suna un slogan electoral acum vreo două-trei săptămâni la Târgu-Jiu, ne-am convins și noi de curând. De departe cel mai mediatizat subiect al săptămânii îl reprezintă scandalul din interiorul Partidului Social Democrat, care aici, la Gorj, naște pasiuni, orgolii dar și un soi de servilism pe care, dacă nu am știi cum stă treaba, l-am pune pe seama clevetitorilor.

Și toate acestea, doar pentru că în România anului 2017, nu parcurgem doar o perioadă de post-criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire, sau au fost transformate în unele de compromis. Vorbim despre  soluţiile de compromis ale unei clase politice dominată de lipsuri precum onestitatea, secretomania, incapacitatea de a produce legi bune, interesele speciale, contractele preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii. Toate acestea la un loc au generat și conflictul deschis dintre Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, cel din urmă lăsând să se înțeleagă că în acest moment Partidul Social Democrat se confruntă cu un fel de război de gherilă din care niciunul nu are de câștigat, ci dimpotrivă. La drept vorbind cei care jubilează sunt desigur președintele Iohannis, Traian Băsescu și chiar Kelemen Hunor, dar fiecare dintre aceștia mânat de interese proprii.

Este pentru prima oară în istoria României, când un partid politic, indiferent de ce jocuri face, depune o moțiune de cenzură contra propriului guvern. Iată cum Liviu Dragnea, din teama de a nu rămâne în manualele de istorie, a reușit să aducă Partidul Social Democrat într-o situație demnă nu de istorie, ci de tratatele de patologie.

Excluderea lui Grindeanu și demiterea Guvernului de către PSD au împărțit partidul în două, unii social-democrați nefiind de acord cu deciziile conducerii, alții, servili, strângând rândurile în jurul intereselor „tătucului Liviu”. Adăugând la acestea reactivarea lui V. Ponta și numirea sa în funcția de secretar general al guvernului, vehicularea unor nume precum Năstase sau Geoană, dar și dezvăluiri „pe surse” din culisele conflictului, au făcut din tot acest „spectacol made in PSD”, o tragi-comedie mioritică, cu atâtea „News Alert” și „Breaking News”, transmise live, chiar și pe facebook, încât până și seniorului Ion Iliescu îi vine să dea „Block PSD!”.

Economia românească și standardele Uniunii Europene

De curând, reprezentanţii guvernului Grindeanu şi oficialii F.M.I., alături de cei ai Comisiei Europene au avut o „întâlnire de lucru” pe teme economice actuale. S-a subliniat încă o dată că dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani, atrag atenţia că în România ultimilor ani nu a existat o piaţă funcţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în ţara noastră, nu este deocamdată funcţional, după standardele Uniunii Europene.

Cu toate acestea, oficialii internaționali se fac că uită un detaliu: în timp ce marile puteri economice şi-au rezervat supremaţia în industrie, agricultură şi servicii,  României i s-a impus în realitate consumul. Mai ştim şi că fostele guverne le-au promis membrilor comisiei F.M.I., de fiecare dată, că vor respecta angajamentele asumate în relaţia cu F.M.I. şi Comisia Europeană. Concluzia? Cine pe cine păcăleşte… Am constatat cum din aderarea României la Uniunea Europeană, agricultura şi industria au avut cel mai mult de suferit, în timp ce sectorul financiar-bancar, serviciile şi turismul au continuat aceeași politică, adică… pe loc repaus. Ţara noastră nu era pregătită din punct de vedere economic să adere la Uniunea Europeană, iar criza a făcut ca această situaţie să adâncească lipsurile şi insuficienţele. O simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească funcţionează astăzi pe datorie și o va face în continuare pentru mulți ani.

Că F.M.I. nu ştie nimic despre economia românească, este o altă problemă. Mai grav este că nici „specialiştii” noștri nu par să fi avut sau să aibă cunoştinţe temeinice despre economia României. Cert este că am pierdut prea multe fabrici, uzine sau combinate şi suprafeţe întregi de teren arabil au fost lăsate de izbelişte. Toţi aceştia, de la reprezentanţii F.M.I. la specialiştii români, trăiesc într-o lume a lor, teoretică, despre economie. Nu înţeleg şi nici nu par dornici să înţeleagă mecanismele reale ale unei economii precum cea a României, care miroase a faliment de prea multă vreme.

În plus, de câțiva ani buni, reprezentanții F.M.I. în România, îşi tot exprimă opinia despre situaţia economică a României, ca fiind la „recuperare intensivă”. În realitate, rămăşiţele economiei româneşti au dispărut cu desăvârşire în momentul când ţara noastră a fost integrată în Uniunea Europeană şi pe multe uşi a început să apară scris cu majuscule: faliment. Sau asta înţeleg marile puteri ale U.E. prin recuperare intensivă a economiei, în ţări precum România?

Când vom avea turism decent în România?

Ne întrebam, retoric desigur, și cu alte ocazii, de ce în România anului 2017, turiştii străini evită țara moastră, sau de ce românii preferă staţiunile din Bulgaria şi Ungaria. Cunoaştem răspunsurile, dar parcă preferăm să evităm formularea lor. „Avem o treime munţi, o treime dealuri, o treime câmpii, litoralul Mării Negre şi Dunărea”, se afirma la un momendat, cu referire la potenţialul turistic al României. Teoretic există adevăr în această afirmație, turismul putând să ajute la creşterea economică a României, însă doar pe hârtie.

Atunci când ridici ochii de pe harta turistică, pliante, sau GPS, constaţi că realitatea este cu totul alta, dar nu vom detalia acum lucruri pe care cu siguranţă deja le cunoaşteţi. Iată de ce credem că nu turismul este cel care poate salva România. Și în acest domeniu este nevoie de „profesionalişti” şi „specialişti” care să vadă dincolo de propriul interes.

Există desigur şi optimişti. „Începem să fim activi chiar şi în România”, declarau de curând specialiștii în domeniu turistic, precizând că țara noastră a implementat politici de susţinere a infrastructurii de turism, pentru că turismul ne poate ajuta la creșterea economică. I-am contrazice puţin pe aceștia, precizându-le că doar din elicopter munţii, delurile, câmpiile, chiar şi litoralul Mării Negre şi Dunărea, arată „splendid”, dar pentru a ajunge la ele, aşa cum încă se prezintă drumurile din România, ai nevoie de cele mai multe ori de nervi de oţel, sau dacă nu, de distonocalm. Nu scriem doar despre starea proastă a drumurilor, ci şi despre faptul că există tronsoane de cale ferată pe care se circulă cu maxim 30-40 Km/oră, în loc de 120-140Km/oră, din cauza infrastructurii prost întreţinută. Că există încă întârzieri, sau că prea multele gropi din asfaltul drumurilor naționale și lipsa unor autostrăzi, fac imposibil un sejur decent în România.

Suntem o țară cu adevărat bogată. Şi la ce ne foloseşte aceasta, s-ar grăbi cei mai mulţi să ridice din umeri. Avem peste 22.000 de monumente istorice (subliniem, doar „istorice”) răspândite pe teritoriul României, dar încă nu am învățat să nutrim respectul care se cuvine față de aceste „mărturii ale evoluției noastre istorice”. Exemplele ar putea continua, turismul în România (dacă putem vorbi de aşa ceva) nefiind încă unul decent, cu atât mai puţin performant, acesta să ajute la redresarea economică a României. Pertinent afirma cineva: „în timp ce în ţările vecine Bulgaria şi Ungaria există turism, în România există doar hotelieri” și nu departe este de adevăr.