Iată-ne și în prag de 2017. Mai îngânduraţi, mai plini de amărăciune şi cu grija celor 365 de zile care vor urma. Nu de puţine ori clasa politică a dezamăgit în anul care tocmai s-a încheiat şi perspectivele noului an nu seamănă deloc cu România visată. Da, vom avea un nou Parlament și un nou Guvern, dar parcă nu suntem încă suficient de puternici să depăşim unele prejudecăţi. Că există în fiecare an, un nou început o conştientizăm cu toţii, dar parcă ţin cont prea puţini şi de asta. S-ar zice că în România nu îşi propune nimeni ca în noul an să fie puţin altfel. Şi totuşi, 2017 va fi un altfel de an. Mai că ne vine să dăm crezare celor ce spuneau că România e ţara tuturor posibilităţilor. Noroc că trăim aici şi ştim mai bine decât oricine altcineva ce însemnă să fii român, cu bune şi rele.

Suntem din nou în faţa unui nou început, în care timpul ne arată cât de neputincioşi ne găsim în faţa sa. Urme ale trecutului rămân pentru totdeauna în gândul nostru, fără a le putea face măcar pierdute. Unii dintre noi par să se fi obişnuit cu ideea că „normalul” şi „obişnuitul” sunt altfel decât şi-le imaginează alţii şi sunt din start o cauză pierdută, acţionând ca atare.

Da, vom avea parte de un altfel de an. De fiecare dată se schimbă ceva. Pierdem ceva, câştigăm ceva… şi tot aşa. Mai plictisiţi ca oricând de acest joc stupid în care investim iluzii şi culegem dezamăgiri, ne predăm destinului, fără a cere nimic în compensare, vorba poetului… „de vorbă cu timpul”. Ne trezim secătuiţi de simţăminte şi beţi de tăcere, orbecăim după nurii unui trai altfel decât cel suportat sisific de propria noastă conştiinţă.

Scrijelim apoi la masa unei tăceri asurzitoare unele netrebnicii care nu ne cad tocmai bine la suflet. Oblic şi nu perpendicular, aşa cum am învăţat la şcoală, ne prăbuşim în noi cu fiecare trecere a clipei-infinit. Am încheiat până la urmă un an cu bune şi rele.

Lucrurile se vor îndrepta. Poate nu în 2017, căci avem nevoie de timp și să ne primenim cu o nouă mentalitate, dar se vor îndrepta. Avem nevoie să gândim asta!

„Sărăcie, intelectualitatea mediocră, lipsa de cultură, puţine individualităţi…” – veridică, în parte, această afirmaţie şi totuşi nu concludentă. Ea reprezintă la ora actuală un contra răspuns la ceea ce înseamnă vidul dintre „societate” şi „elite”. Aceasta se învârte consternant în jurul unor poziţii mai mult sau mai puţin conforme realităţii, reprezentată de câteva persoane care s-au ridicat prin condamnarea altora la obscuritate.

Poate părea puţin forţat termenul de „obscuritate”, dar realitatea şi adevărul, în general, nedistorsionate, nu trebuie evitate. Este drept, nu manualele de limba şi literatura română ne învaţă faptul că „nu toţi marii scriitori români” s-au implicat până peste cap în varii chestiuni profitabile pentru propria imagine, cum ar fi politica şi nu numai. Dacă doar prin intermediul politicii, scriitorii români îşi pot vedea împlinită imaginea, nu ştiu de ce existenţialism vor avea parte cei ce înţeleg să facă literatură în adevăratul sens al cuvântului.

Până în prezent însă realitatea nu este deloc una conformă. Nu îţi trebuie în cazul de faţă ,,talent”, sau orice fel de „har” pentru a înţelege faptul că „ceva” nu funcţionează tocmai firesc. Aceste rânduri nu se vor moralizatoare, ci pur si simplu reliefează, lucrurile mai puţin fireşti care se petrec la ora actuală în ţara noastră. Nu este greu de înţeles de ce unii scriitori români pot fi văzuţi în cu totul alte circumstanţe decât cele curriculare, de ce unii au chiar emisiuni la diverse posturi de televiziune şi radio, sau de ce îi putem vedea pe culoarele Parlamentului. Aceasta este România. O Românie în care cultura merge mână în mână cu toate cele.

Nu vom scrie astăzi nici despre politică, nici despre economie, finanțe, învățământ sau sănătate. Vom scrie despre cultură și despre cum, în acest domeniu totul este posibil. Cel puțin aceasta pare să ne spună cei de la Ministerul Culturii, iar noi, din lipsă de altceva, să dăm crezare celor spuse, văzute sau auzite. Mai ales celor spuse sau auzite și nu pentru că am fi balcanici, ci pur și simplu pentru că uneori ne lipsesc propriile opinii.

Și pentru că „totul este posibil”, ne minunăm cum reușește un ministru care se „laudă” cu un buget  „decent” (cu evidentă trimitere însă la limitele sale) să onoreze toate proiectele cultural-aniversare și atât. La astfel de acțiuni, banii din bugetul ministerului sunt foarte ușor de „digerat”. Nimeni nu cere socoteală pentru ceea ce se „toacă mărunt” la dineuri. Numai că la un momendat cei care s-au înfruptat pe cinste vor face indigestie, iar ministerul va trebui să cheltuiască bani din buget pentru dicarbocalm.

Trecând peste aceste aspecte, putem constata însă o chestiune „vizibilă” chiar și în cazul când toți am fi purtători de bastoane albe. Se promovează de vreo câţiva ani, indiferent de culoarea politică sau apartenența miniștrilor, un nou concept de cultură: cea pentru orbi.

Transparenţa de la Ministerul Culturii este asemănătoare cu cea din alte ministere: lipsește cu desăvârșire, fără a mai fi și sublime, deși este semnalată corespunzător pe siteul http://www.cultura.ro. Acest fapt, fără a stârni și astăzi mari semne de întrebare, vine să completeze radiografia unei culturi anchilozate, dar care visează utopic la asimilarea ei de către surata europeană.

Aplatizat, conceptul de cultură se demonetizează cu fiecare proiect cultural eșuat lamentabil, în afara celor aniversare, așa cum aminteam la început. Pricepem fără prea multe bătăi de cap un fapt evident: oricât s-ar strădui „specialiștii”, de fiecare dată sunt puși în imposibilitatea de a-și finaliza acțiunile, cel puțin acceptabil. Vina nu le aparține însă lor, ci acelora care îi tolerează.

Acum intervine și alt aspect de care trebuie ținut cont. Dacă alți „specialiști” nu există, sunt buni și aceștia. Problema noastră este ca ne-am obișnuit să cochetăm cu jumătățiile de măsură, să purtăm ochelari fumurii și să fim pasivi la ceea ce se petrece în jurul nostru, din motive nu tocmai lesne de înțeles.

Dacă astfel ne este mai comod, trebuie să ne respectăm. Să facem așadar pe nevăzătorii și să căutăm cu bastoanele albe prin galeriile de scuze artistic filigranate ale „specialiștilor” de la Ministerul Culturii.

Alegerile parlamentare de duminică ne-au arătat că unii dintre cetățenii români cu drept de vot, nu au înţeles care este, nu miza acestor alegeri, ci pur și simplu în ce constă acest scrutin electoral. Ce să mai vorbim despre tinerii care au preferat să voteze cu „Like” din fața calculatorului sau telefon, în loc de ștampilă și asta doar pentru că lipsește cultura politică.

Nu vom scrie astăzi despre cum în România ultimilor 26 de ani nu s-au votat în realitate niciodată politicienii, ci partidele lor. Nu s-a votat pentru proiecte legislative sustenabile, ci pentru promisiuni și lista poate fi lungă. Practic avem o meteahnă a electoratului român – incapacitatea de a face distincţie între posibilul viitor senator sau deputat votat şi partidul din care acesta face parte. Ultimele alegeri ne-au arătat că puţini au înţeles că vor vota numai din colegiul de reşedinţă şi că vor avea de ales numai dintre persoanele care candidează pentru un loc de deputat sau senator în colegiul respectiv. Electoratul român încă nu a învăţat să voteze, că firesc este să alegem oameni pentru oameni şi nu partide. Dar de aici şi până la conştientizarea asumantă a votului pe care îl acordăm în calitate de alegători mai avem, indiferent de opţiunile electorale.

Prezența de duminică de la vot ne arată că românii sunt mult prea preocupați pentru ziua de mâine, ca să mai ia în calcul promisiunile oferit de politicieni în timpul campaniei electorale. S-au înregistrat cozi mai mari în supermaketuri, decât la secțiile de votare Acest lucru s-a văzut și din prezența la vot, românii ne mai fiind interesați să își exercite dreptul prevăzut de Constituție. De acum înainte este nevoie de și mai multă muncă însă. Am pierdut prea multe fabrici, uzine sau combinate și suprafețe întregi de teren arabil au fost lăsate de izbeliște. De la reprezentanții FMI la specialiștii noștri politici sau tehnocrați, cu toții trăiesc într-o lume a lor, teoretică, despre economie. Nu înțeleg și nici nu par dornici să înțeleagă mecanismele reale ale unei economii precum cea a României, care miroase a faliment de prea multă vreme. De ce este nevoie? De investiții serioase. Investiții în sănătate, educație sau economie, dar care să nu mai miroase doar a iz politic românesc, clientele, sau interese străine. Și toate acestea, cu legi date de parlamentari care să gândească pentru români, în interesul românilor, adică a celor care i-au votat și și-au pus încrederea în capacitatea lor intelectuală și de muncă.

Unii dintre candidați, independenți sau reprezentanți ai unor partide politice au cheltuit degeaba fondurile destinate campaniei electorale, „lupta” fiind câștigată cu mult înainte de a începe. Liderii partidelor mari au ezitat și de această dată, la fel ca la alegerile locale din luna iunie, să își asume însă un procent clar la scrutinul din 11 decembrie, social-democrații fiind însă siguri de locul întâi, liberalii dovedindu-se cei mai temători, iar independenții și restul partidelor mici visând fiecare la un scor care să le permită accesul în legislativul țării. Greul însă de acum va începe, constituirea unui nou guvern și patru ani în care promisiunile electorale trebuie îndeplinite, fie că vorbim de continuarea unor proiecte legislative mai vechi, fie că vorbim de altceva, mai mult sau mai bine.

La ceas de sărbătoare națională, Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” transmite gândurile noastre de bine tuturor celor care simt și gândesc românește, mândria de a fi români şi omagiul cuvenit celor care ştiuţi sau neştiuţi, biruitori sau înfrânţi, anonimi sau rămaşi în legendă, eroi români, şi-au jertfit viaţa în Primul Război Mondial pentru idealul Marii Uniri.

La mulți ani România, la mulți ani români, oriunde vă aflați!

prof. Andrei Popete Pătrașcu