Avem nevoie de timp și să ne primenim cu o nouă mentalitate…

Iată-ne și în prag de 2017. Mai îngânduraţi, mai plini de amărăciune şi cu grija celor 365 de zile care vor urma. Nu de puţine ori clasa politică a dezamăgit în anul care tocmai s-a încheiat şi perspectivele noului an nu seamănă deloc cu România visată. Da, vom avea un nou Parlament și un nou Guvern, dar parcă nu suntem încă suficient de puternici să depăşim unele prejudecăţi. Că există în fiecare an, un nou început o conştientizăm cu toţii, dar parcă ţin cont prea puţini şi de asta. S-ar zice că în România nu îşi propune nimeni ca în noul an să fie puţin altfel. Şi totuşi, 2017 va fi un altfel de an. Mai că ne vine să dăm crezare celor ce spuneau că România e ţara tuturor posibilităţilor. Noroc că trăim aici şi ştim mai bine decât oricine altcineva ce însemnă să fii român, cu bune şi rele.

Suntem din nou în faţa unui nou început, în care timpul ne arată cât de neputincioşi ne găsim în faţa sa. Urme ale trecutului rămân pentru totdeauna în gândul nostru, fără a le putea face măcar pierdute. Unii dintre noi par să se fi obişnuit cu ideea că „normalul” şi „obişnuitul” sunt altfel decât şi-le imaginează alţii şi sunt din start o cauză pierdută, acţionând ca atare.

Da, vom avea parte de un altfel de an. De fiecare dată se schimbă ceva. Pierdem ceva, câştigăm ceva… şi tot aşa. Mai plictisiţi ca oricând de acest joc stupid în care investim iluzii şi culegem dezamăgiri, ne predăm destinului, fără a cere nimic în compensare, vorba poetului… „de vorbă cu timpul”. Ne trezim secătuiţi de simţăminte şi beţi de tăcere, orbecăim după nurii unui trai altfel decât cel suportat sisific de propria noastă conştiinţă.

Scrijelim apoi la masa unei tăceri asurzitoare unele netrebnicii care nu ne cad tocmai bine la suflet. Oblic şi nu perpendicular, aşa cum am învăţat la şcoală, ne prăbuşim în noi cu fiecare trecere a clipei-infinit. Am încheiat până la urmă un an cu bune şi rele.

Lucrurile se vor îndrepta. Poate nu în 2017, căci avem nevoie de timp și să ne primenim cu o nouă mentalitate, dar se vor îndrepta. Avem nevoie să gândim asta!

Reclame

Scriitorul român între politică şi cultură

„Sărăcie, intelectualitatea mediocră, lipsa de cultură, puţine individualităţi…” – veridică, în parte, această afirmaţie şi totuşi nu concludentă. Ea reprezintă la ora actuală un contra răspuns la ceea ce înseamnă vidul dintre „societate” şi „elite”. Aceasta se învârte consternant în jurul unor poziţii mai mult sau mai puţin conforme realităţii, reprezentată de câteva persoane care s-au ridicat prin condamnarea altora la obscuritate.

Poate părea puţin forţat termenul de „obscuritate”, dar realitatea şi adevărul, în general, nedistorsionate, nu trebuie evitate. Este drept, nu manualele de limba şi literatura română ne învaţă faptul că „nu toţi marii scriitori români” s-au implicat până peste cap în varii chestiuni profitabile pentru propria imagine, cum ar fi politica şi nu numai. Dacă doar prin intermediul politicii, scriitorii români îşi pot vedea împlinită imaginea, nu ştiu de ce existenţialism vor avea parte cei ce înţeleg să facă literatură în adevăratul sens al cuvântului.

Până în prezent însă realitatea nu este deloc una conformă. Nu îţi trebuie în cazul de faţă ,,talent”, sau orice fel de „har” pentru a înţelege faptul că „ceva” nu funcţionează tocmai firesc. Aceste rânduri nu se vor moralizatoare, ci pur si simplu reliefează, lucrurile mai puţin fireşti care se petrec la ora actuală în ţara noastră. Nu este greu de înţeles de ce unii scriitori români pot fi văzuţi în cu totul alte circumstanţe decât cele curriculare, de ce unii au chiar emisiuni la diverse posturi de televiziune şi radio, sau de ce îi putem vedea pe culoarele Parlamentului. Aceasta este România. O Românie în care cultura merge mână în mână cu toate cele.

Cultură pentru orbi

Nu vom scrie astăzi nici despre politică, nici despre economie, finanțe, învățământ sau sănătate. Vom scrie despre cultură și despre cum, în acest domeniu totul este posibil. Cel puțin aceasta pare să ne spună cei de la Ministerul Culturii, iar noi, din lipsă de altceva, să dăm crezare celor spuse, văzute sau auzite. Mai ales celor spuse sau auzite și nu pentru că am fi balcanici, ci pur și simplu pentru că uneori ne lipsesc propriile opinii.

Și pentru că „totul este posibil”, ne minunăm cum reușește un ministru care se „laudă” cu un buget  „decent” (cu evidentă trimitere însă la limitele sale) să onoreze toate proiectele cultural-aniversare și atât. La astfel de acțiuni, banii din bugetul ministerului sunt foarte ușor de „digerat”. Nimeni nu cere socoteală pentru ceea ce se „toacă mărunt” la dineuri. Numai că la un momendat cei care s-au înfruptat pe cinste vor face indigestie, iar ministerul va trebui să cheltuiască bani din buget pentru dicarbocalm.

Trecând peste aceste aspecte, putem constata însă o chestiune „vizibilă” chiar și în cazul când toți am fi purtători de bastoane albe. Se promovează de vreo câţiva ani, indiferent de culoarea politică sau apartenența miniștrilor, un nou concept de cultură: cea pentru orbi.

Transparenţa de la Ministerul Culturii este asemănătoare cu cea din alte ministere: lipsește cu desăvârșire, fără a mai fi și sublime, deși este semnalată corespunzător pe siteul http://www.cultura.ro. Acest fapt, fără a stârni și astăzi mari semne de întrebare, vine să completeze radiografia unei culturi anchilozate, dar care visează utopic la asimilarea ei de către surata europeană.

Aplatizat, conceptul de cultură se demonetizează cu fiecare proiect cultural eșuat lamentabil, în afara celor aniversare, așa cum aminteam la început. Pricepem fără prea multe bătăi de cap un fapt evident: oricât s-ar strădui „specialiștii”, de fiecare dată sunt puși în imposibilitatea de a-și finaliza acțiunile, cel puțin acceptabil. Vina nu le aparține însă lor, ci acelora care îi tolerează.

Acum intervine și alt aspect de care trebuie ținut cont. Dacă alți „specialiști” nu există, sunt buni și aceștia. Problema noastră este ca ne-am obișnuit să cochetăm cu jumătățiile de măsură, să purtăm ochelari fumurii și să fim pasivi la ceea ce se petrece în jurul nostru, din motive nu tocmai lesne de înțeles.

Dacă astfel ne este mai comod, trebuie să ne respectăm. Să facem așadar pe nevăzătorii și să căutăm cu bastoanele albe prin galeriile de scuze artistic filigranate ale „specialiștilor” de la Ministerul Culturii.

Ne-am uitat eroii…

O serie de monumente și opere comemorative de război din județul Gorj au fost distruse sau au dispărut în ultimii ani, fără ca autoritățile să aibă vreo reacție. Conform Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, în județul Gorj există peste 150 de opere comemorative de război, două dintre acestea aflându-se pe lista monumentelor istorice din România. Conceptul de operă comemorativă de război, așa cum este definit în Legea nr. 379/2003, include edificii, monumente de artă, plăci și altare comemorative, troițe, cruci, cenotafuri sau orice alte construcții realizate în memoria eroilor.

În Gorj, din nefericire, monumentele și opere comemorative de război sunt condamnate neglijenței și indiferenței autorităților. Doar prilejul unor ceremonii de anvergură au făcut ca  Cimitirului Internațional al Eroilor din Târgu-Jiu, unde au fost înhumați peste 1.500 de eroi români, germani, austrieci, unguri și ruși, să fie reamenajat de conjunctură, astăzi, în incinta acestui cimitir regăsindu-se doar câteva însemne de căpătâi și morminte ale eroilor căzuți pe teritoriul județului Gorj în timpul Primului Război Mondial.

În ultimii ani o serie de monumente și opere comemorative de război au fost furate, abandonate, năpădite de buruieni, deteriorate sau chiar distruse în totalitate. În cimitirul catolic din Târgu-Jiu, de exemplu, parcela eroilor polonezi este neîngrijită și abandonată. La Brătuia, în comuna Dănești, există un monument inaugurat în anul 1930, de sub care izvorăște ca prin minune o apă rece care ostoiește setea trecătorilor. Un vultur de piatră, ale cărui aripi măcinate de timp sunt astăzi susținute cu sârmă pentru a nu cădea, veghează memoria pilduitoare a gorjenilor ce s-au jertfit în luptele de la Jiu, Mărăști, Mărășești și Oituz, alături de „Semnul aducerii aminte”, dăltuit în bronz, credem noi, singurul păstrat pe teritoriul Gorjului. La Rasovița, abia mai poate fi recunoscută relicva unei vechi cruci amplasată de germani în anul 1919. În alte localități din Gorj au dispărut cu desăvârșire troițe închinate eroilor gorjeni, iar monumentele se află într-o nepermisă stare de degradare, lovite, zgâriate, crăpate, cu părți furate și scrisul ilizibil, lipsite de vulturi, simbolul drept al credinței și jertfei eroilor pe ale căror oase odihnește astăzi pământul Gorjului.

dscn0331

Mai mult sau mai bine pentru români?

Alegerile parlamentare de duminică ne-au arătat că unii dintre cetățenii români cu drept de vot, nu au înţeles care este, nu miza acestor alegeri, ci pur și simplu în ce constă acest scrutin electoral. Ce să mai vorbim despre tinerii care au preferat să voteze cu „Like” din fața calculatorului sau telefon, în loc de ștampilă și asta doar pentru că lipsește cultura politică.

Nu vom scrie astăzi despre cum în România ultimilor 26 de ani nu s-au votat în realitate niciodată politicienii, ci partidele lor. Nu s-a votat pentru proiecte legislative sustenabile, ci pentru promisiuni și lista poate fi lungă. Practic avem o meteahnă a electoratului român – incapacitatea de a face distincţie între posibilul viitor senator sau deputat votat şi partidul din care acesta face parte. Ultimele alegeri ne-au arătat că puţini au înţeles că vor vota numai din colegiul de reşedinţă şi că vor avea de ales numai dintre persoanele care candidează pentru un loc de deputat sau senator în colegiul respectiv. Electoratul român încă nu a învăţat să voteze, că firesc este să alegem oameni pentru oameni şi nu partide. Dar de aici şi până la conştientizarea asumantă a votului pe care îl acordăm în calitate de alegători mai avem, indiferent de opţiunile electorale.

Prezența de duminică de la vot ne arată că românii sunt mult prea preocupați pentru ziua de mâine, ca să mai ia în calcul promisiunile oferit de politicieni în timpul campaniei electorale. S-au înregistrat cozi mai mari în supermaketuri, decât la secțiile de votare Acest lucru s-a văzut și din prezența la vot, românii ne mai fiind interesați să își exercite dreptul prevăzut de Constituție. De acum înainte este nevoie de și mai multă muncă însă. Am pierdut prea multe fabrici, uzine sau combinate și suprafețe întregi de teren arabil au fost lăsate de izbeliște. De la reprezentanții FMI la specialiștii noștri politici sau tehnocrați, cu toții trăiesc într-o lume a lor, teoretică, despre economie. Nu înțeleg și nici nu par dornici să înțeleagă mecanismele reale ale unei economii precum cea a României, care miroase a faliment de prea multă vreme. De ce este nevoie? De investiții serioase. Investiții în sănătate, educație sau economie, dar care să nu mai miroase doar a iz politic românesc, clientele, sau interese străine. Și toate acestea, cu legi date de parlamentari care să gândească pentru români, în interesul românilor, adică a celor care i-au votat și și-au pus încrederea în capacitatea lor intelectuală și de muncă.

Unii dintre candidați, independenți sau reprezentanți ai unor partide politice au cheltuit degeaba fondurile destinate campaniei electorale, „lupta” fiind câștigată cu mult înainte de a începe. Liderii partidelor mari au ezitat și de această dată, la fel ca la alegerile locale din luna iunie, să își asume însă un procent clar la scrutinul din 11 decembrie, social-democrații fiind însă siguri de locul întâi, liberalii dovedindu-se cei mai temători, iar independenții și restul partidelor mici visând fiecare la un scor care să le permită accesul în legislativul țării. Greul însă de acum va începe, constituirea unui nou guvern și patru ani în care promisiunile electorale trebuie îndeplinite, fie că vorbim de continuarea unor proiecte legislative mai vechi, fie că vorbim de altceva, mai mult sau mai bine.

Despre cum se îndestulează Mitropolia Olteniei din patrimoniul local

1922121_681403731901805_2098599323_n

Citeam de curând un articol în care Î.P.S. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, afirma: „Cu cât trupul este mai îndestulat cu lucruri pământești, cu atât el nu se mai poate ridica spre cele spirituale!”. Mi-am reamintit de întâmplările din urmă cu câțiva ani, când aceeași instituție de cult a Olteniei, propunea un acord tacit Consiliului Parohial al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, din Vădeni, prin care una dintre casele fostului boier Dumitru Pleniceanu, din Târgu-Jiu, astăzi aflată în proprietatea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, să fie donată Mitropoliei Olteniei.
Considerând că tăcerea este o cauză pierdută și făcând parte din comunitatea respectivă, nu am oferit această satisfacţie celor care atunci îmi arătau epistolar că „aduc ofensă” și prejudiciu de imagine Centrului Eparhial Craiova, preocupat nu de acapararea de bunuri materiale aşa cum „insinuam” eu, ci dimpotrivă era „interesat ca în fiecare biserică, să se oficieze Sfânta liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare”, de parcă în imobilul cu pricina, situat „întâmplător” în chiar centrul municipiului Târgu-Jiu s-ar fi putut efectua serviciul religios. 
Pentru că am scris și atunci despre aceste „nefericite întâmplări”, am fost „invitat” să dau „cu subsemnatul” pentru „a evita” plata unei amenzi de 10.000 lei. Mitropolia Olteniei își tot însușește de la o vreme, folosind cuvinte mieroase, clădiri de patrimoniu și terenuri pentru că: „poate și își permite”, pentru că e scutită de taxe și impozite, pentru că există oameni și oameni, pentru că nu toți refuză moral să înstrăineze averea spirituală și materială a unei comunități. 
Prin 2009, Î.P.S. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în cadrul unei „vizite” la Biserica Adormirea Maicii Domnului, din Vădeni, unul dintre cartierele oraşului Târgu-Jiu, a propus un acord Consiliului Parohial, prin care una dintre casele fostului boier Dumitru Pleniceanu, astăzi aflată în proprietatea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, să fie donată Mitropoliei Olteniei. Imobilul, aflat în centrul oraşului Târgu-Jiu, a fost donat însă de familia Pleniceanu încă din anul 1902 Bisericii Adormirea Maicii Domnului. Î.P.S. dr. Irineu nu a ţinut cont că astăzi, această biserică are un Consiliul Parohial, cu membrii vârstnici şi tineri, succesori prin grijă şi strădanie, ai moştenirii spirituale şi materiale lăsată de familia Pleniceanu, iar înstrăinarea averii sfintei biserici este considerată un sacrilegiu de către toţi aceştia. 
În luna august a anului 2010, Mitropolia Olteniei a decis prin Dispoziţia cu nr. 1.363/A/2010 reorganizarea parohiei Vădeni şi înfiinţarea unei parohii noi, la Şişeşti, separându-se ceea ce mai bine de trei secole a dat unitate acestei comunităţi. Ştim din Istorie că pentru a putea stăpânii, trebuie să dezbini, doar Biserica este cea care luptă împotriva unor astfel de precepte, iar această clauză ar trebui păstrată şi pe mai departe. 
Î.P.S. dr. Irineu uitând parcă de vechile texte sfinte, a decis să „taie” la propriu „Pruncul” în două, neluând seamă de pilda regelui Solomon care ar fi putut şi el să taie cu sabia pruncul celor două mame. Dar de ce această împărţire vă veţi întreba, când firesc era să fie adus un al doilea preot? Pentru ca Î.P.S. dr. Irineu, să poată propune și împărţirea averii bisericii în două, iar casa din centrul oraşului să fie cedată noii parohii, respectiv Bisericii Naşterea Maicii Domnului, fără a ţine cont de existenţa Actului de donaţie al familiei Pleniceanu, prin care casa era donată Bisericii Adormirea Maicii Domnului, din vechea parohie Vădeni. 
Expunând aceste opinii, într-o scrisoare adresată Î.P.S. dr. Irineu, am fost acuzat că „aduc ofensă Centrului Eparhial”, dinstinsele feţe bisericeşti îndoindu-se că cineva poate avea şi opinii proprii, ca şi când cugetul meu se supunea vreunei orânduiri ierarhice, aşa cum este cazul Consiliului Eparhial şi e firesc desigur să existe supunere ierarhică. 
Din documentele vremii aflăm că în anul 1875, biserica de la Vădeni a fost vizitată de deputatul de Gorj, Numa Frumuşanu, care a sugerat preotului paroh Gheorghe Ciocănescu mutarea cimitirului din progadia (curtea) bisericii într-un alt loc. S-a luat atunci decizia mutării cimitirului la Şişeşti, în preajma bisericii Naşterea Maicii Domnului ctitorită de Stanciu Şişescu, în anul 1839. Au existat aşadar două familii boiereşti, în zona de nord a oraşului Târgu-Jiu, Pleniceanu şi Şişescu, dar şi două biserici. Biserica „Naşterea Maicii Domnului” a fost mai degrabă capela familiei Şişescu, tradiţia istorică menţionând că aceasta a fost ridicată pe locul în care unul dintre fii boierului Şişescu a fost ucis de către turci. Acest motiv poate constitui şi explicaţia strămutării cimitirului din progadia Bisericii de la Vădeni, la Şişeşti. 
De toate aceste aspecte privitoare la istoria Bisericii din Vădeni, ar fi trebuit însă Î.P.S. dr. Irineu să ţină cont, înaintea luării unor decizii fără chibzuială. Terenul şi casa din strada Unirii nr 26, s-au aflat în proprietatea familiei Pleniceanu din anul 1898, aşa cum se arată în „Actul de Donaţiune!”. Aceste bunuri au fost donate Bisericii din Vădeni, în anul 1902 şi nu pot fi înstrăinate. 
Amarnic se înşeală cei care crezând că pot împărţii după bunul plac „averea lăsată prin donaţie” unei biserici, vor reuşi acest lucru, iar opinia publică se poate exprima oricând în această direcţie. Preotul adus în parohia nou înfiinţată, fost edil al unei comune oarecare din Gorj, crezând că lucrurile sunt asemănătoare cu practicile din primăria pe care a păstorit-o două mandate, a decis că enoriaşii „parohiei surori” nu mai au ce căuta în biserică. Prin grija sa şi a Î.P.S. dr. Irineu, enoriaşii Parohiei Vădeni sunt siliţi și astăzi să aprindă lumânări la capul morţilor lor în cimitirul care deşi le-a aparţinut mai bine de un secol, acum face parte din componenţa unei alte parohii.
Dar Mitropolia Olteniei tot a reușit să capete ceva din fosta avere a familiei Pleniceanu: cea mai veche construcție civilă din Târgu-Jiu, monument istoric de categoria A, construită de marele ban Cornea Brăiloiu pe la 1700, apoi proprietate a familiei Pleniceanu, a fost dată în folosință Mitropoliei Olteniei de către Primăria Târgu-Jiu. 
Sunt prea multe semne de întrebare despre cum autoritățile locale, și nu este doar cazul de față, nu sunt capabile să atragă fonduri pentru refacerea acestor monumente istorice, în timp ce instituții precum Mitropolia Olteniei se îndestulează din patrimonial local după bunul plac.