Despre soluțiile viabile din economia românească

O simplă radiografie a economiei arată că România nu are prea multe surse financiare la dispoziţie pentru a finanţa o creştere economică sustenabilă, exceptând fondurile europene, unde evoluţia nu a fost cea dorită.

Actualul ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Grigore Borc, de profesie inginer energetic, fost director general al filialei din România a Lafarge Ciment,  preciza, de curând, că va acorda o importanţă mai mare mediului de afaceri, iar soluţiile viabile vor fi rezultatul dialogului cu patronatele, sindicatele, mediul academic şi specialiştii în domeniu. Toată lumea se pricepe la vorbe, dar când e vorba de fapte se practică același joc de gleze.

Dacă ar fi să analizăm evoluţia economiei româneşti, în raport cu media Uniunii Europene, industria rămâne, în continuare, singurul sector care a prezentat o creştere, fiind nişa prin care România a beneficiat de efectele revenirii mai rapide a cererii externe.

Creşterea sustenabilă viitoare va trebui, aşadar, să se bazeze pe industrie şi exporturi, fără a neglija însă cererea internă. În anii următori există perspective de creştere a sectorului construcţiilor pe seama lucrărilor de infrastructură demarate de autorităţi şi în cazul dezvoltării de parteneriate public-private, consideră aceiaşi specialişti. În ceea ce priveşte comerţul şi serviciile financiare-imobiliare, acestea vor înregistra creşteri modeste pe termen mediu, deoarece consu-mul privat va rămâne afectat de criza financiară, în condiţiile în care ritmul de creştere al veniturilor va fi lent.

După ce ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Grigore Borc a susţinut la instalarea în funcţie, că printre priorităţile sale se numără simplificarea legislaţiei, absorbţia fondurilor europene şi dezvoltarea de noi capacităţi industriale prin exploatarea de resurse minerale, din ultima analiză economică a României aflăm şi că industria a avut o creştere spectaculoasă în ultima perioadă şi aceasta va rămâne unul dintre principalele motoare de creştere ale PIB-ului, datorită calificării forţei de muncă şi costurilor reduse cu producţia. Sigur, în discuţie intervine şi amplasarea strategică a ţării noastre.

Practic, industria, aşa gârbovită cum pare, şi-a majorat contribuţia la formarea PIB-ului în ultimii doi ani prin intermediul exporturilor şi rămâne motorul care susţine economia, potrivit analiştilor. Aceasta, desigur, la nivel teoretic.

 

Reclame

Despre campania electorală și educația politică

Pentru că tot suntem în plină campanie electorală, editorialul de astăzi are ca subiect: parlamentarul ideal. Acesta este cinstit („nu votează la două mâini”; „nu îşi votează mărirea salariului sau a pensiei”), harnic („nu doarme la şedinţe”), îi reprezintă pe cei care l-au ales, îi ascultă, le înţelege nevoile şi ţine cont de ele în elaborarea legilor, este un bun profesionist, are onoare şi demnitate, îşi respectă promisiunile făcute în campania electorală. Şi toate acestea, dacă nu ar fi parlamentar român.

Învăţământul, sănătatea, turismul, industria, agricultura, transporturile ş.a. au fost prea mult timp, într-un mod condamnabil, în pragul unor crize mai mici sau mai mari. Pentru aceasta ne facem vinovaţi şi noi că am crezut în promisiunile clasei politice, dar şi ei, politicienii români, că şi-au permis să ne mintă cu atâta neruşinare. Suntem, așa cum afirmam și în alte dăți, cu toţii, piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România eternă şi fascinantă”.

Lăsând la o parte profilul politicianului ideal, să vă spun şi de ce a ajuns România în actuala situaţie, cu datorii la F.M.I., cârpită în coate şi roasă în genunchi. Am aflat de la o cunoştinţă „bine intenţionată” că situaţia ingrată a ţării din ultimii ani putea fi uşor evitată. De fapt, eram invitat să privesc peste umăr, în urmă cu peste zece ani: „Dacă Năstase şi P.S.D.-ul, cât au fost la putere, nu angajau cu miile la buget, nu ajungeam astăzi aici. Toate rudele lor sunt prin primării şi ministere.” Iată cum ajungem din nou și din nou, la același personaj, care de ce nu am recunoaște, a făcut mai mult bine decât rău, într-o perioadă în care România încă funcționa, și nu pe datorie. L-aş fi contrazis pe amic, dar cum nu doream să mă pun cu mintea lui odihnită, i-am zâmbit cu subînţeles: „şi struţocămila se jură că e pasăre, dar nu face ouă”.

Cât despre „educaţia politică” le-am vorbit de-a lungul timpului chiar şi elevilor mei, la clasa a XI-a, în cadrul unui capitol intitulat „Statul şi politica”. Încercam să le trezesc interesul pentru înţelegerea formelor de guvernământ şi a sistemelor politice (parlamentar, prezidenţial şi semiprezidenţial) în concordanţă cu unele competenţe pe care ei trebuie să le deprindă în urma studierii istoriei. Astăzi, vedem cu părere de rău cum stimabililor noştri parlamentari le lipseşte exact ceea ce pretindeam eu de la elevii mei, educaţia politică, şi chiar ceva mai mult.

 

România între comunism și capitalism

Despre economia din România înainte de ‛89 și despre rămăşiţele care au dispărut cu desăvârşire în momentul când ţara noastră a fost integrată în Uniunea Europeană, am tot citit fie tangențial, în diverse articole sau studii, fie într-o serie de lucrări de specialitate, fiindu-mi greu să accept că perioadă comunistă reprezintă doar o pată neagră pentru economia românească.

Unde a greșit Nicolae Ceaușescu, atunci când România, până în 1982, a fost singura țară comunistă care obținuse credite de la Fondul Monetar Internațional (F.M.I.), de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.I.R.D.) dar și de la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (organizație sovietică)? În 1983, un raport al F.M.I. sublinia necesitatea unor „schimbări profunde în sistemul financiar al României”. Iată cum istoria se repetă, iar țara noastră se împrumută și astăzi, deși avem o grămadă de specialiști în economie capitalistă. Sau poate asta înseamnă capitalismul (sic!), dar nu am înțeles noi mecanismele sale reale. Știți care a fost reacția lui Nicolae Ceaușescu în fața directivelor impuse de F.M.I.? Rambursarea înainte de termen a datoriei externe, socotită ca o prioritate de stat.

Prin comparație, nu știu ce s-ar putea spune despre economia capitalistă a ultimilor 26 de ani în România, când, spre exemplu, în industrie, o evidență a fabricilor în funcție astăzi, numeric nu ar depăși probabil 5% din totalul existent în 1989, mai precis 1238 unități. Sau asta înţeleg marile puteri ale U.E. când vorbesc despre economia din ţări precum România, ca fiind la „recuperare intensivă”? Vehicularea unui singur concept: privatizarea, care în teorie ar fi adus retehnologizarea și reintrarea pe piață, dar în practică nu a însemnat altceva decât lichidarea unităților (fabricilor), vânzarea utilajelor la fier vechi și eliberarea terenurilor aferente, acaparate rapid de investitori din alte țări.  

De prea mulți ani, fie la putere, fie în opoziție, politicienii români au  închis ochii, fără a uita să strângă în mână, mai tare, punga şi averea căpătuită de pe spinarea celor mulţi şi tot mai săraci. Acestora din urmă li s-a impus să strângă doar cureaua, așa cum s-a întâmplat și în 1983, iar istoria iată s-a repetat. Diferența între comuniști, politicieni români actuali și tehnocrați? Rămâne să o constatați în continuare.

 România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, ne-au afundat în datorii și încearcă acum, în timp ce își strâng  punga bine în mână, să ne convingă că direcţia actuală a României este cea corectă.

 

Printre recomandări și umilințe, tot înainte!

Mai nou primim recomandări din partea tuturor celor care, în scris sau vorbit își asumă calitatea de specialiști. Nu contează domeniul, contează doar capacitatea de a știi să arăți cu degetul sau, după caz, să oferi soluții teoretice. Toată lumea se pricepe la așa ceva. De la politicieni, mai ales că în câteva zile va debuta campania electorală, până la membrii guvernului tehnocrat, tot mai subțiat în urma demisiilor, ca să nu le numim dezertări, pentru binele lor, nicidecum al celor în slujba cărora pretind că se pun.

Un astfel de exemplu este și cel al bancherilor care, după ce în anii precedenți ameninţau cu blocarea conturilor, pe banii noştri, acum ne sfătuiesc cum să facem economii. Câteva dintre marile bănci derulează chiar programe educaţionale întrecându-se în recomandări. Cum sună unele dintre sfaturile acestora? „Fixează-ţi o zi pe săptămână în care să nu cheltui nimic, stinge lumina când nu te afli în cameră şi închide calculatorul, radioul sau televizorul când nu le foloseşti”. Ceea ce bancherii se fac a nu ştii, este că foarte mulţi români nu cheltuiesc nimic nu doar o zi pe săptămână, ci două – trei, nu pentru că se pricep la economii, ci din motivul că pur şi simplu nu au ce să cheltuiască. De ce nu fixează băncile o zi în care să nu ceară dobânda şi alte comisioane, dacă tot îşi asumă responsabilitatea socială? O întrebare la care desigur nimeni nu va oferi vreun răspuns.  

Revenind la clasa politică românească, dacă este să luăm de „bune” încercările disperate de redresare economică a ţării, înseamnă că avem în continuare conducători (parlamentari, preşedinte, premier, miniştri) care nu au stofă de lideri şi nici pregătire sau, poate, nu au interes. Poate nu ar trebui să-i judecăm atât de dur, cu toate că o merită, după cum poate nu ar trebui să trecem nici peste interesele statelor occidentale sau peste atât de zvonitele interese „oculte”, despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând. 

În timp ce politicienii sau, după caz, tehnocrații atunci când nu sunt în vacanțe exotice, îşi duc somnul confortabil în Parlament şi Guvern, iar atunci când se trezesc mimează prigoana contra moravurilor de ordin financiar, România suportă în continuare umilințele impuse de FMI și Uniunea Europeană. Și toate acestea în timp ce ochii și urechile celor creduli continuă să asigure ratingul celei mai noi puteri în stat, pe lângă cele trei constituționale. Mass-media românească, căci despre ea este vorba, vine să substituie poporul, mințit și păcălit de celelalte puteri ale statului în numele lui însuși, cu deviza: printre recomandări și umilințe, tot înainte!