România, între angajamentele asumate și precampania electorală

Este evident pentru tot mai mulți dintre noi că adevărata problemă a României nu este una strict economică, existând totuși niște pârghii care ar trebui să o facă viabilă. Nici guvernul tehnocrat condus de Lucian Cioloș, dar din care au evadat mai mulți miniștri pentru a îmbrățișa în perspectiva alegerilor parlamentare, cariera politică, nu constituie problema ineficienței la nivel de putere executivă. Luăm în calcul până și ajutorul din partea Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene, după spusele analiştilor internaţionali. Problema este în continuare, deși s-au făcut pași importanți în rezolvarea acesteia la clasa politică, la actualul guvern şi relația acestuia cu un preşedinte care „nejucător” fiind, vorbește mai puțin, dar ancorat în relația cu cei care l-au susținut și acum încep să dea din coate.

Să nu uităm, chiar dacă încă nu se pun în practică, există şi un set de măsuri şi programe pentru reforma sistemului fiscal, condiţie impusă de instituţiile internaţionale, doar că nu se aplică, tot din rațiuni politice. Cine să aibă timp și pentru aşa ceva de când cu precampania electorală, cu furatul de sloganuri de la unii la alții și arătatul cu degetul? 

Ce vor atunci românii? Cu siguranţă nu o societate controlată de un stat atotputernic, dar nici una aruncată în haos de o putere legislativă și una executivă aflate în goană după profituri mincinoase. Specialiştii s-au grăbit să afirme în ultima vreme că „ar fi o eroare ca eşecul politicilor de dreapta sau stânga din România să retrezească din adormire concepţiile falimentare şi învechite despre un stat care naţionalizează economia, dar ar fi fost o eroare şi mai mare ca statul să asiste pasiv la dezmăţul corupţiei sau al pieţelor nereglementate care au distrus peste noapte economia”. Ca întotdeauna specialiştii spun totul şi nimic. Arestații sunt astăzi cu reținere la domiciliu sau sub control judiciar, primesc și fac vizite după propriul cherem și lucrurile se aranjează încet dar sigur.

Nu curge nici lapte şi nici miere în România anului 2016, deşi Uniunea Europeană ne-a primit de ceva timp cu braţele deschise. Pentru a gratina complet tortul fondant, să mai spunem că reprezentanţii F.M.I. se declară chiar mulţumiţi, și au aşteptări că România va pune, în continuare, în practică angajamentele asumate.

Reclame

Apariție editorială!

carti

Suntem cu toţii piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România azi”. În ciuda previziunilor favorabile în care lideri de ocazie caută să ne convingă că direcția țării este una bună, imaginea de ansamblu nu oferă certitudini. Nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând, de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire.

Astăzi, România continuă să fie privită ca o țară insuficient adaptată la standardele Uniunii Europene, iar prezența noastră este utilă doar când interesele generale o cer. Ne-am obișnuit să plecăm umil capul și să ne mulțumim cu fărâmiturile oferite pe tavă, alături de tacâmuri scumpe, dar de care, nu ne putem folosi. Suntem încă la ani buni distanță de progresele reale ale unei Europe în plină transformare și în care statele mari au nevoie de țări precum România.

În ultimii ani, am semnat în paginile ziarului „Vertical”, care apare săptămânal la Târgu-Jiu, editoriale a căror teme – de actualitate – au fost preluate din realitatea imediată. În politica editorialelor, așa cum se știe, știrile şi informaţiile sunt utile, chiar esenţiale, dar ele constituie doar originile și premisele unei perspective originale, inedite, pe care autorul trebuie să o exprime într-un articol de comentariu. Un text care îşi propune să dezvolte idei, să livreze opinii, să afirme poziţii, trebuie să conţină și suficiente elemente de context şi analiză pentru a fi înţeles de cei care nu au citit articolul sau articolele de la care s-a pornit.

Cartea de față, tipărită la editura craioveană „Grafix”, adună în paginile sale editoriale publicate în ultimii doi ani, care analizează, explică sau critică diverse aspecte ale realităţii, ale acţiunii sociale, politice, economice, culturale sau religioase din țara noastră, în contextul apartenenței la Uniunea Europeană.

Mi-am asumat rolul de a pleda, prin mesajul scris, în favoarea sau defavoarea unor decizii, luări de poziție sau acțiuni, din convingerea că cititorii aşteaptă din partea unui editorialist confirmarea propriilor opinii, cu atât mai mult cu cât textul publicat înseamnă asumarea unei responsabilităţi.

Andrei Popete-Pătrașcu

 

Lecție despre trecut și asumarea prezentului

Astăzi voi scrie despre istoria impusă nouă românilor de cei care nu simt și nu gândesc românește, despre cei care într-un stat de drept, în loc să apere interesele țării, nu fac altceva decât să rănească identitatea națională. Despre trecut și asumarea prezentului încerc în fiecare zi, prin prisma meseriei, să formez caractere umane capabile să înțeleagă lecția trecutului. Este responsabilitatea noastră, a tuturor însă, ca generația de mâine să înțeleagă de ce asumarea istoriei și a prezentului sunt cheia noastră pentru ce va urma.

Doar că lecția aceasta despre istorie și asumarea prezentului, nu o predăm doar noi dascălii, ci mai nou și cei care, în loc să vegheze la ordinea și siguranța cetățenilor și mai ales a generației de mâine, instigă la violență. Despre cum o acțiune pașnică, o acțiune în care tineri români de-o parte și alta a Prutului cereau un recurs la istorie, a fost transformată nemeritat într-o acțiune violentă a forțelor de ordine. Nu a existat ripostă, cu toate că acțiunea de reținere a celor care au organizat marșul unionist și târârea lor în dube se dorea a fi scânteia unor încăierări între forțele de ordine și restul manifestanților. Asta ar trebui să dea de gândit celor care se fac a nu înțelege că mișcarea unionistă pornește din suflete în care limba română este limba noastră, iar România și Basarabia sunt părți ale aceluiași suflet. Nu a celor care conduc Uniunea Europeană, nu a Rusiei, nu a acelora care din umbră încearcă să dicteze ce trebuie să simțim, sau ce trebuie să gândim.

S-au folosit gaze lacrimogene pentru a se închide gura celor care dădeau glas unui crez național, acela al unirii Basarabiei cu România. Cine se face responsabil pentru acțiunea violentă a celor plătiți să asigure protecția participanților și fluidizarea traficului din zonă? În ce Românie am ajuns să trăim? Sau oare nu s-a dorit finalizarea unei acțiuni în care mii de participanți, tineri majoritatea, cereau într-un glas politicienilor și tehnocraților asumarea ca proiect de țară a unirii Basarabiei cu România?

„Cu ce am greșit că strigăm: Basarabia e România!”, s-au întrebat sâmbătă și elevii mei de clasa a VIII-a, cărora voiam să le predau lecția despre asumarea istoriei, nicidecum despre asumarea unui prezent în care cei în măsură să asigure ordinea într-o Românie a noastră, a tuturor, au simți nevoia să își arate forța. Nu era nici locul și nici momentul potrivit. Am văzut copii de 10-12 ani, îmbrăcați în frumoasele noastre costume naționale, ca de sărbătoare, veniți unii dintre ei pentru întâia oară la București, față în față cu forțele de ordine. Ce vor înțelege acești copii, generația României de mâine, din incidentele acelei zile? Că a da glas simțămintele pe care le poartă în sânge, este condamnat de cei care în loc să îi apere, așează bocancul pe piept, în dreptul unei inimi care încă se încăpățânează să simtă românește și că Basarabia este a noastră. Pentru aceasta sunt mulți cei care ar trebui să își plece umili capul, nu în fața străinilor, ci în fața copiilor noștri.

page1

România, cu banii între FMI și UE

În ultima perioadă, analiștii economici s-au arătat tot mai mulțumiți de faptul că, la nivelul Uniunii Europene, România a avut o evoluție mai bună decât țara vecină, Bulgaria, în special datorită unei reabilitări în sectoarele de consum, prin îmbunătățirea semnificativă a cheltuielilor. Asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm ideea de a deveni o țară consumatoare și atât. Uităm parcă prea ușor că în urmă cu vreo două-trei decenii, România a avut o industrie care de bine, de rău, performa, apoi bucată cu bucată totul a ajuns la fier vechi, aveam terenuri agricole irigate corespunzător, astăzi lăsate de izbeliște.

La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, deși ni se spune repetat că noile împrumuturi sunt doar de siguranță, uitându-se probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. La aceasta adaugăm și fondurile europene, capitol la care în ultimele luni am fost corigenți. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, adică membrii fostelor guverne care ne-au afundat în datorii încearcă să ne convingă, astăzi, că direcţia guvernului Cioloș nu este cea corectă. Poate că în fine, de această dată au și aceștia dreptate.

În urmă cu șase ani, țara noastră semna acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, aceasta şi pentru că lipseau adevăraţii specialişti, iar pentru cămătarii de la F.M.I. a fost floare la ureche să convingă de necesitatea unui împrumut.

Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există o piaţă nefuncţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în România ultimelor luni, nu este suficient. O simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească nu este capabilă să devină funcţională, deşi a beneficiat în ultimul timp de serioase intervenții cu capital străin. Despre cum și unde ajung însă banii europeni vom avea ocazia să scriem și cu alte ocazii.

Centenar. Bătălia de la Podul Jiului

În ziua de 14/27 octombrie 1916, oraşul Târgu Jiu a înscris o pagină glorioasă în istoria României cu prilejul bătăliei de la podul de peste Jiu, când trupele române, animate de rezistenţa opusă de populaţia oraşului, au respins o puternică ofensivă germană.(…) La Târgu Jiu rămăsese doar o companie de miliţie, formată din 2-3 plutoane, pentru paza podului peste Jiu.

În acest gol al poziţiei, s-a strecurat mai întâi „o compania de vânători inamică, din al 12-lea Regiment de vânători german, urmată apoi de o alta” – aşa cum relata comandantul Grupului Jiu din Divizia XI-a, colonelul Ion Anastasiu. Relatările despre lupta de la Podul Jiului sunt numeroase, subiectivitatea fiind însă evidentă în fiecare mărturisire, articol sau studiu. Rămâne însă de netăgăduit rezistenţa opusă timp de câteva ore, în faţa inamicului, de populaţia oraşului Târgu Jiu: civili, cercetaşi, sergenţi de stradă şi câţiva activi. După unele relatări, s-a trecut la mobilizarea unui număr mic de civili, care au primit armament, şi împreună cu efectivul redus al companiei de miliţie s-au îndreptat spre podul de peste Jiu.  

„A fost unul dintre cele mai mari şi înălţătoare tablouri ale neamului – afirma generalul C. Găvănescul, în cartea document „Războiul nostru pentru întregirea neamului”, – copii între moşnegi luptând alături pentru ţară… amestecaţi cu câţiva ţărani şi civili, iar lângă ei, imediat în spatele lor, mai multe femei venite şi ele să ajute, pansând pe răniţi, cărând muniţiuni soldaţilor până pe linia de luptă sau încurajând pe luptători. Şi toţi aceştia erau veniţi aici cu voia lor, neîmpinşi de nimeni, nemânaţi de nimeni decât de dragostea de ţară şi de iubirea de neam”.

reconstituire-batalia-de-la-podul-jiului

Aurul românesc din Anglia, fără dobândă

Ultimul studiu Eurobarometru dat publicităţii la sfârșitul lunii septembrie arată că 70% dintre români apreciază situaţia economiei ca fiind în continuare destul de proastă sau foarte proastă.  

Mai grav este că unii dintre specialiştii în materie de economie și finanțe, și trecem la un alt nivel de analiză, cred că economia românească este stabilă şi sănătoasă în acest moment şi este pregătită pentru investiţii profitabile solide și pe termen lung. Declaraţia aparține reprezentanților Băncii Naţionale a României și dacă nu am cunoaşte despre ce „stabilitate” (impusă de Uniunea Europeană şi F.M.I.) vorbim, nici nu am crede că reprezentanții B.N.R. prezintă situaţia economiei din România. A vedea economia noastră stabilă şi sănătoasă, fie sunt luați drept „proști” cei 70% care apreciază situaţia economiei ca fiind în continuare „destul de proastă sau foarte proastă”, fie B.N.R. reprezintă alte interese şi în ambele situaţii este destul de gravă poziţia acestei instituții.

Dacă tot am ajuns la acest subiect, de ce nu am menționa faptul că, de exemplu, Banca Centrală a Poloniei este o bancă transparentă. Reprezentanții Băncii Centrale a Poloniei susțin că Mugur Isărescu este necinstit în afirmațiile legate de aurul României, despre care s-a tot discutat în ultimul timp, fără să mai fie un secret că țara noastră ține rezerva de aur la Londra. Banca Centrală a Poloniei admite că ține aurul la Londra tocmai pentru că poate fi tranzacționat pe piață și ca rezultat primește dobândă pe aurul păstrat la Londra. Banca Centrală a Poloniei spune că dacă l-ar ține la New York sau în țară nu ar primi nimic pentru că aurul nu ar fi aruncat în piață așa cum se întâmplă la Londra.

Dacă ții aurul într-o piață care produce bani pe aurul păstrat acolo și pentru care alte Bănci Centrale primesc venituri, întrebarea firească este: România de ce nu primește dobândă? Bineînțeles că Mugur Isărescu nu va răspunde la o întrebare simplă, cum a evitat și răspunsul la veniturile sale anuale. În concluzie, în timp ce alte țări primesc dobândă pe aurul păstrat în Anglia, România nu primește nimic!

Eurobarometrul arată că nivelul de apreciere al situaţiei economiei în România este de 4%, adică de şapte ori mai mic decât media la nivelul U.E. (28%). Dacă și țara noastră ar beneficia de dobânda pe aurul păstrat la Londra, nivelul de apreciere ar crește. Înțelegem așadar că acest lucru nu este dorit și ne întrebărim retoric, așa cum am facut-o aproape de fiecare dată: ale cui interese le reprezinți domnule Isărescu?

Aurul românesc din Anglia, fără dobândă

Ultimul studiu Eurobarometru dat publicităţii la sfârșitul lunii septembrie arată că 70% dintre români apreciază situaţia economiei ca fiind în continuare destul de proastă sau foarte proastă.  

Mai grav este că unii dintre specialiştii în materie de economie și finanțe, și trecem la un alt nivel de analiză, cred că economia românească este stabilă şi sănătoasă în acest moment şi este pregătită pentru investiţii profitabile solide și pe termen lung. Declaraţia aparține reprezentanților Băncii Naţionale a României și dacă nu am cunoaşte despre ce „stabilitate” (impusă de Uniunea Europeană şi F.M.I.) vorbim, nici nu am crede că reprezentanții B.N.R. prezintă situaţia economiei din România. A vedea economia noastră stabilă şi sănătoasă, fie sunt luați drept „proști” cei 70% care apreciază situaţia economiei ca fiind în continuare „destul de proastă sau foarte proastă”, fie B.N.R. reprezintă alte interese şi în ambele situaţii este destul de gravă poziţia acestei instituții.

Dacă tot am ajuns la acest subiect, de ce nu am menționa faptul că, de exemplu, Banca Centrală a Poloniei este o bancă transparentă. Reprezentanții Băncii Centrale a Poloniei susțin că Mugur Isărescu este necinstit în afirmațiile legate de aurul României, despre care s-a tot discutat în ultimul timp, fără să mai fie un secret că țara noastră ține rezerva de aur la Londra. Banca Centrală a Poloniei admite că ține aurul la Londra tocmai pentru că poate fi tranzacționat pe piață și ca rezultat primește dobândă pe aurul păstrat la Londra. Banca Centrală a Poloniei spune că dacă l-ar ține la New York sau în țară nu ar primi nimic pentru că aurul nu ar fi aruncat în piață așa cum se întâmplă la Londra.

Dacă ții aurul într-o piață care produce bani pe aurul păstrat acolo și pentru care alte Bănci Centrale primesc venituri, întrebarea firească este: România de ce nu primește dobândă? Bineînțeles că Mugur Isărescu nu va răspunde la o întrebare simplă, cum a evitat și răspunsul la veniturile sale anuale. În concluzie, în timp ce alte țări primesc dobândă pe aurul păstrat în Anglia, România nu primește nimic!

Eurobarometrul arată că nivelul de apreciere al situaţiei economiei în România este de 4%, adică de şapte ori mai mic decât media la nivelul U.E. (28%). Dacă și țara noastră ar beneficia de dobânda pe aurul păstrat la Londra, nivelul de apreciere ar crește. Înțelegem așadar că acest lucru nu este dorit și ne întrebărim retoric, așa cum am facut-o aproape de fiecare dată: ale cui interese le reprezinți domnule Isărescu?