Cu toate că suntem încurajați să credem că România cunoaște, în prezent, o evoluție la capitolul economic, dezechilibrele pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în țara noastră nu există o piaţă funcţională echilibrată. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în România, după standardele Uniunii Europene nu este, deocamdată, funcţional. În timp ce principalele motoare economice ale marilor puteri europene sunt industria, agricultura şi serviciile, României i s-a impus consumul. Evident, este nevoie de investiţii, iar acestea deşi întârzie, trebuie să apară. Spunem că întârzie pentru a sublinia că nu ne-am pierdut în totalitate speranţa că va exista o redresare economică, în discuţie intervenind şi amplasarea strategică a ţării noastre. Practic, industria, aşa gârbovită cum pare, şi-a majorat contribuţia la formarea PIB-ului în ultima perioadă prin intermediul exporturilor şi rămâne motorul care susţine economia, potrivit analiştilor. Aceasta, desigur, la nivel teoretic.

În anii următori există perspective de creştere a sectorului construcţiilor pe seama lucrărilor de infrastructură demarate de autorităţi şi în cazul dezvoltării de parteneriate public-private, consideră aceiaşi specialişti. În ceea ce priveşte comerţul şi serviciile financiare-imobiliare, acestea vor înregistra creşteri modeste pe termen mediu, deoarece consumul privat va rămâne afectat de criza financiară, în condiţiile în care ritmul de creştere al veniturilor va fi lent.

Cea mai mare greșeală a tuturor celor care au condus România după 1990 a fost înstrăinarea companiilor care au clădit sistemul energetic național. Firmele au devenit indeziderabile, nu au mai avut loc lucrări de retehnologizare. Era nevoie de o clasă antreprenorială puternică care să ia niște minime măsuri protecționiste, indiferent de modelul de piață. De aici și până la falimentare a fost un singur pas. România a devenit dependentă economic pentru că s-a dorit și pentru că cei în măsură să ia deciziile de susținere antreprenorială cu specialiști români au închis ochii. În lipsa acestora, România a devenit treptat o țară aflată la mâna unor băieți deștepți care au privatizat, a se citi „vândut”, tot potențialul economic.

Astăzi dependența economică este dublată de cea politică și militară, iar în curând și socială. Principiul este unul simplu. Totul se produce lent și pare o emanație a societății românești, manipulată în realitate prin intermediul unei părți a mass-mediei și prin site-urile de socializare. Fără repere, modele și orizont societatea românească este strânsă ca într-o menghină a propriei neputințe.

Ultimele analize economice arată că industria românească a avut o creştere viabilă şi aceasta va rămâne unul dintre principalele motoare de creştere ale PIB-ului, datorită calificării forţei de muncă şi costurilor reduse cu producţia. Vorbim desigur de Produsul Intern Brut, nicidecum de relansarea industriei ca motor economic principal. Dacă ar fi să analizăm evoluţia economiei româneşti, în raport cu media Uniunii Europene, industria rămâne, în continuare, singurul sector care a prezentat o creştere, fiind nişa prin care România a beneficiat de efectele revenirii mai rapide a cererii externe.

Evident, este nevoie de investiţii, așa cum este și în cazul Gorjului, iar acestea deşi întârzie, trebuie să apară. Spunem că întârzie pentru a sublinia că nu ne-am pierdut în totalitate speranţa că va exista o redresare economică, în discuţie intervenind şi amplasarea strategică a ţării noastre. Practic, industria, aşa gârbovită cum pare, şi-a majorat contribuţia la formarea P.I.B.-ului, în ultima perioadă, prin intermediul exporturilor şi rămâne motorul care susţine economia, potrivit analiştilor. Aceasta, desigur, la nivel teoretic, căci nimănui nu-i vine a crede că țara noastră a făcut cine știe ce progrese în timpul guvernului Cioloș. Totul pare neclintit, iar expresia „pe loc repaus” este cât se poate de evidentă la actualii miniștri.

În anii următori, consideră specialişti, există perspective de creştere a sectorului construcţiilor pe seama lucrărilor de infrastructură demarate de autorităţi în urmă cu un an şi în cazul dezvoltării de parteneriate public-private. În ceea ce priveşte comerţul şi serviciile financiare-imobiliare, acestea vor înregistra creşteri modeste pe termen mediu, deoarece consumul privat va rămâne afectat de situația financiară a majorității populației, în condiţiile în care ritmul de creştere al veniturilor va fi lent. Astăzi, avem nevoie de o reluare a creşterii economice pe baze sănătoase, care să nu mai creeze dezechilibre externe. România nu are însă prea multe surse financiare la dispoziţie pentru a finanţa o creştere economică sustenabilă, exceptând fondurile europene, unde evoluţia în ultimii ani a fost dezamăgitoare, iar țara noastră nu pare capabilă să absoarbă noile fondurile.

Poate analiștii economici sunt mulțumiți că la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2016 se arată că România a avut o evoluție, indiferent ce înțeleg unii prin aceasta, în special datorită unei reabilitări în sectorul agricol și o îmbunătățire semnificativă a cheltuielilor de consum, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm ideea de a deveni o țară preponderent agricolă. Uităm parcă prea ușor că în urmă cu vreo două-trei decenii România a avut totuși o industrie care performa, apoi bucată cu bucată totul a ajuns la fier vechi.

În ultimii ani, multe din proiectele de relansare economică a României, au fost puse sub semnul întrebării. Se ştie foarte bine cum sunt în continuare dirijate fondurile externe şi ce comisioane se primesc. Trebuie menţionat şi felul în care s-a „exersat” politica economică în România: ca să priceapă toţi, ne-am vândut ţara pe nimic. În timp ce principalele motoare economice, industria și agricultura sunt la pământ, ministrul Finanțelor Publice a declarat că acordul cu FMI și Comisia Europeană a expirat în septembrie 2015 și, cel mai probabil, actualele echilibre macroeconomice nu justifică nevoia unui acord cu FMI, cu toate că acum un an de zile România era inclusă de Comisia Europeană pe lista țărilor cu dezechilibre macroecnomice.

Sunt însă voci care afirmă că Guvernul de la Bucureşti ar putea ajunge la un nou acord (al zecelea, în 23 de ani) cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană la sfârșitul acestui an, „pentru a se proteja împotriva şocurilor de pe piaţa economică”, lucru susținut și de liderii PSD și Partidului Liberal. Așadar vorbim despre un acord de tip preventiv, însă nu suntem nici surzi, nici orbi și mai ales, nici proști, așa cum ne cred unii. În urmă cu șapte ani, în plină criză economică, România semna un acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional pentru că lipseau adevăraţii specialişti, iar pentru „cămătarii” de la FMI a fost floare la ureche să convingă de necesitatea unui împrumut. Astăzi, nu ne este foarte clar interesele cui le reprezintă guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș. Interesele unei Românii de tip colonie, sau interesele Uniunii Europene care ne vrea în continuare în postura de datornici.