De vreo câțiva ani încoace fiecare ministru al Economiei din România a susţinut la instalarea în funcţie, că printre priorităţile sale se numără simplificarea legislaţiei, privatizarea unor companii, absorbţia fondurilor europene şi dezvoltarea de noi capacităţi industriale prin exploatarea de resurse minerale, din ultima analiză economică a României aflăm şi că industria a avut o creştere spectaculoasă în ultima perioadă şi aceasta va rămâne unul dintre principalele motoare de creştere ale PIB-ului, datorită calificării forţei de muncă şi costurilor reduse cu producţia. Sigur, în discuţie intervine şi amplasarea strategică a ţării noastre. Nu face excepție de la astfel de declarații nici actualul ministru al Economiei, tehnocratul Costin Borc.

Practic, industria, aşa gârbovită cum pare, şi-a majorat contribuţia la formarea PIB-ului în ultimii trei ani prin intermediul exporturilor şi rămâne motorul care susţine economia. Aceasta, desigur, la nivel teoretic. Nu putem ignora faptul că în anii premergători crizei, creşterea economică s-a bazat preponderent pe consumul realizat pe datorie, iar ponderea serviciilor şi construcţiilor în PIB a urcat. Însă, aceste sectoare au fost cele mai lovite de recesiune.

Astăzi avem nevoie de o reluare a creşterii economice pe baze sănătoase, care să nu mai creeze dezechilibre externe. România nu are însă prea multe surse financiare la dispoziţie pentru a finanţa o creştere economică sustenabilă, exceptând fondurile europene, unde evoluţia în ultimii doi ani a fost dezamăgitoare.

Discursul miniștrilor a fost de fiecare dată același indiferent de culoarea politică, acela că vor acorda o mare importanţă mediului de afaceri. „Soluţiile viabile vor fi rezultatul dialogului cu patronatele, sindicatele, mediul academic şi specialiştii în domeniu”, a susţinut fiecare şi aproape că i-am crezut pe cuvânt, de fiecare dată. Dacă ar fi să analizăm evoluţia economiei româneşti, în raport cu media Uniunii Europene, industria rămâne, în continuare, singurul sector care a prezentat o creştere, fiind nişa prin care România a beneficiat de efectele revenirii mai rapide a cererii externe.

Creşterea sustenabilă viitoare va trebui, aşadar, să se bazeze pe industrie şi exporturi, fără a neglija însă cererea internă, profitând de competitivitatea exportatorilor, dar şi de cererea internă stabilă. Ne vom convinge dacă noul guvern technocrat va impune noi standarde și România, departe de redevenii ce-a fost odată, cu peste un sfert de secol în urmă, se va redresa economic.

Poate analiștii economici sunt mulțumiți că la nivelul Uniunii Europene se arată că în acest an România a avut o evoluție bună în special datorită îmbunătățirii semnificative a cheltuielilor de consum, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm ideea de a deveni o țară preponderent dependentă de consum. Uităm parcă prea ușor că în urmă cu vreo două-trei decenii România a avut o industrie care de bine, de rău, performa, apoi bucată cu bucată totul a ajuns la fier vechi, precum și un important sector agricol. La integrarea în Uniunea Europeană, țării noastre i s-a impus doar consumul, fără industrie, fără agricultură, iar efectele le resimțim din plin astăzi. Despre cum „performează” România, oferim un singur exemplu: în anul 2015 au fost inaugurați 13 km de autostradă și au fost închiși 22 de km.

În urmă cu cinci ani, România semna acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, aceasta şi pentru că lipseau adevăraţii specialişti, iar pentru cămătarii de la F.M.I. a fost floare la ureche să convingă de necesitatea unui împrumut. Nu ştim sigur dacă aceşti specialişti au apărut astăzi odată cu noul guvern tehnocrat condus de Dacian Cioloș, dar știm că ţara noastră a contabilizat o datorie externă pe care de câțiva ani ne străduim să o acoperim. Ne întrebăm însă, retoric bineînțeles, cum poate fi cusută o gaură dacă nu avem nici ac și nici ață?

Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există o piaţă nefuncţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în România nu este, deocamdată, funcţional. O simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească, de carton de altfel, nu este capabilă să devină funcţională, deşi a beneficiat în ultimul timp de serioase tratamente… cosmetice.

La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă.

Noul guvern de tehnocrați condus de premierul Dacian Cioloș vine după o guvernare în care deși nu a curs lapte și miere, România a cunoscut un trend ascendent. Cu toate acestea nu putem ignora măsurile luate pentru „conservarea principalelor funcţii vitale de funcționare a economiei, până la nivelul de supravieţuire”, unul dintre aceste domenii reprezentându-l transporturile.

Noul ministru, Dan Marian Costescu, vine cu o experiență în domeniul căilor ferate conducând de-a lungul timpului companii de inginerie feroviară, precum Forschung Mess – und Daten-Technik Zentrum (Germania) şi Sistematic Engineering (România). A fost responsabil individual sau în echipe complexe, pentru strategiile de achiziţie, restructurare, repoziţionare pe piaţă sau integrare în structura dorită de acţionariat, ori autoritate tutelară a unor companii precum: Romvag (România), Karsdorfer Eisenbahn – KEG/Cale Ferată Privată (Germania) și Autoritatea Feroviară Română (AFER).

Într-o ţară normală, transporturile grele se fac pe calea ferată. La noi şoselele sunt conştient distruse cu tiruri supratonate şi nimeni de la acest minister, indiferent de culoarea politică, nu s-a sesizat până acum. Mai tragem de timp până nu mai rămâne nimic, nici din drumurile naţionale, nici din C.F.R. Marfă, aceasta pentru a nu mai avea ce privatiza, după o încercare oricum eșuată. La ce s-au priceput deci cel mai bine cei care au condus până astăzi România? La distrus. Între timp, băieții deștepți s-au pricopsit, doi-trei ani de pușcărie neînseamnând mare lucru, mai ales că au survenit modificări și la Codul Penal.

Situația Căilor Ferate Române rămâne în continuare un subiect sensibil mai ales că în planul guvernării pentru anul 2015 se aflau privatizările Tarom și CFR Marfă. De-a lungul ultimilor ani, ceea ce era considerată, pe drept cuvânt, a doua armată a ţării, datorită numărului mare, peste 250.000 de salariaţi, a unităţii şi disciplinei exemplare, a fost sistematic distrusă. Existau numeroase şcoli de pregătire profesională în domeniul căilor ferate, de la şcoli profesionale şi grupuri şcolare la şcoli postliceale, baze sportive, case de cultură, cinematografe, hoteluri şi chiar spitale destinate personalului feroviar. După 1998, datorită reducerii drastice a volumului de activitate, a numirii în funcţii de decizie şi răspundere, a unor persoane incompetente, pe criterii politice, situaţia căilor ferate s-a înrăutăţit, ajungându-se la separarea în companii şi societăţi, iar astăzi la vânzare. Între timp Ministerul Transporturilor s-a ocupat atât de bine de „redresarea societăţii”, încât nu a mai rămas mult până să fie tras pe „linie moartă” transportul efectuat pe calea ferată de C.F.R. Marfă. Motivul? Preţul privatizării, care a devenit unul derizoriu desigur.

Ce va face noul ministru al Transporturilor, care așa cum vedem este un specialist în domeniu? Vor funcționa măsurile aplicate de acesta cu succes în Germania, și aici, în România? Sunt acestea întrebări la care Dan Marian Costescu trebuie să răspundă cu fapte, nu cu vorbe.