În urmă cu șapte ani, la aderarea României în Uniunea Europeană au existat numeroase raţiuni geopolitice. Ne-am trezit apoi în opinci şi flămânzi într-o Europă care ne-a ridiculizat ori de câte ori a avut ocazia. Am plecat capul şi umili am mers mai departe. Teoretic problema era una simplă, dar privind lucrurile din altă perspectivă, mentalitatea nu s-a schimbat, iar nivelul de trai nu a crescut prea simţitor în ultimii ani. Din contră s-a simţit un regres. Şi toate acestea doar pentru că nu am reuşit să ne aliniem noilor standarde.

La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România s-a împrumutat în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, ne afundă în continuare în datorii pe care nici şapte generaţii de azi înainte nu le vor putea onora.

După 24 de ani de democraţie, prost înţeleasă, consecinţele sunt greu de suportat. S-au adaptat doar politicienii şi cei care au ştiut să facă afaceri cu statul. Restul încearcă din răsputeri să supravieţuiască. Veniturile populaţiei sunt însă rezultatul „perpetuării ineficienţei în economie”.

În prezent, se poate vorbi despre „măsuri luate pentru conservarea principalelor funcţii vitale ale economiei, aflată în plin proces de hibernare, reducându-şi consumul, până la nivelul de supravieţuire şi aşteptând vremuri mai bune, atât pe plan naţional, cât şi european.” Este acesta unul dintre răspunsurile oferite de cei care conduc astăzi economia țării. Pentru mine, o astfel de abordare nu face decât să arate lipsa de interes, atunci când vorbim de economia românească.

Ca număr al populaţiei şi ca suprafaţă, România este a şaptea ţară din Uniunea Europeană şi nu este de închipuit că, odată, ar putea ajunge şi a şaptea putere economică, lucru care i-ar conferi, fără discuţie, şi o mai mare putere de influenţă în cadrul Uniunii. Acest deziderat nu se va împlinii însă niciodată. Adevărul este că, de 24 de ani, România se află, de fapt, la periferia Europei, la aproape toate capitolele. Şi aici va rămâne pentru foarte mult timp.

Dacă este să dăm crezare ultimului studiu Eurobarometru dat publicităţii în această săptămână, 80% dintre români apreciază situaţia economiei ca fiind în continuare destul de proastă sau foarte proastă.  

Cu toate acestea, aproape jumătate dintre subiecţi au declarat că sunt mulţumiţi de viaţa lor. Înţelegem că gradul de mulţumire al populaţiei nu are neapărat legătură cu situaţia financiară a ţării şi ajungem, cel puţin analizând acest sondaj, să dăm dreptate în continuare „specialiştilor” de la Ministerul Economiei care încearcă să ne liniştească apreciind că lucrurile încă pot fi redresate. Că va știi mai bine ce este de făcut Teodor Atanasiu, fost ministru al apărării în guvernarea Tăriceanu, decât Daniel Chițoiu, fost șef ANAF, avem îndoielile noastre. Care este atunci rolul remanierilor? Cu siguranță, doar rotirea unor cadre politice.

Mai grav este că unii dintre aceşti „specialişti”, și trecem la un alt nivel de analiză, cred că „economia românească este stabilă şi sănătoasă în acest moment şi este pregătită pentru investiţii profitabile solide, pe termen lung”. Declaraţia îi aparţine guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, cel despre care am scris și cu alte ocazii. Dacă nu am cunoaşte despre ce „stabilitate” (impusă de Uniunea Europeană şi F.M.I.) vorbim, nici nu am crede că distinsul guvernator prezintă situaţia economiei din România, dar ne grăbim să îi oferim o replică „sănătoasă”: A vedea economia noastră stabilă şi sănătoasă, fie luați drept „proști” pe cei 80% care apreciază situaţia economiei ca fiind în continuare „destul de proastă sau foarte proastă”, fie reprezentaţi alte interese şi în ambele situaţii este destul de gravă poziţia dumneavoastră.

Revenind la studiul nostru de la începutul acestui editorial, să mai adăugăm că la nivelul întregii Uniuni Europene aprecierile negative faţă de situaţia economică actuală sunt majoritar negative. Astfel, 70% din cetăţenii statelor U.E. au o părere proastă sau foarte proastă faţă de situaţia actuală a economiei lor naţionale. Eurobarometrul arată că nivelul de apreciere al situaţiei economiei în România este de 4%, adică de şapte ori mai mic decât media la nivelul U.E. (28%).

În România anului 2014, nu parcurgem doar o perioadă de post-criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire, sau au fost transformate în unele de compromis. Vorbim despre  soluţiile de compromis ale unei clase politice dominată de tare precum lipsa de onestitate, secretomania, incapacitatea de a produce legi bune, interesele speciale, contractele preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii.

Adăugăm la această imagine sumbră a României stadiul actual al unei economiii. În prezent, se poate vorbi despre „măsuri luate pentru conservarea principalelor funcţii vitale ale economiei, aflată în plin proces de hibernare, reducându-şi consumul, până la nivelul de supravieţuire şi aşteptând vremuri mai bune, atât pe plan naţional, cât şi european.” Este acesta unul dintre răspunsurile oferite de cei care conduc astăzi economia țării. Pentru mine, o astfel de abordare nu face decât să arate lipsa de interes, atunci când vorbim de economia românească.

Întrucât aminteam de contracte preferențiale la începutul editorialul nostru, nu putem trece peste un subiect actual, situația Căilor Ferate Române, mediatizat pe majoritatea canalelor media în urma reținerii unor personaje care în urma afacerilor proprii cu statul au distrus ceea ce era considerată, pe drept cuvânt, a doua armată a ţării, datorită numărului mare, peste 250.000 de salariaţi, a unităţii şi disciplinei exemplare. Existau numeroase şcoli de pregătire profesională în domeniul căilor ferate, de la şcoli profesionale şi grupuri şcolare la şcoli postliceale, baze sportive, case de cultură, cinematografe, hoteluri şi chiar spitale destinate personalului feroviar. După 1998, datorită reducerii drastice a volumului de activitate, a numirii în funcţii de decizie şi răspundere, a unor persoane incompetente, pe criterii politice, situaţia căilor ferate s-a înrăutăţit, ajungându-se la separarea în companii şi societăţi, iar astăzi la vânzare. Între timp  Ministerul Transporturilor s-a ocupat atât de bine de „redresarea societăţii”, încât nu a mai rămas mult până să fie tras pe „linie moartă” transportul efectuat pe calea ferată de C.F.R. Marfă. Motivul? Preţul privatizării, care a devenit unul derizoriu desigur.

Într-o ţară normală, transporturile grele se fac pe calea ferată. La noi şoselele sunt conştient distruse cu tiruri supratonate şi nimeni de la acest minister nu se sesizează. Mai tragem de timp până nu mai rămâne nimic, nici din drumurile naţionale, nici din C.F.R. Marfă. La ce se pricep deci, cel mai bine, atât cei care au condus, dar şi cei care conduc astăzi România? La distrus.  Între timp, băieții deștepți s-au pricopsit și doi-trei ani de pușcărie nu înseamnă mare lucru, mai ales că au survenit modificări și la Codul Penal.