C.N.E.T. / Old time…

page

Reclame

Omagiu eroului martir sublocotenent Mihai Cristian Oancea

Omagiu eroului martir sublocotenent Mihai Cristian Oancea la Colegiul National „Ecaterina Teodoroiu” Targu Jiu. Au rostit alocuțiuni: prof. dr. Gheorghe Nichifor (președinte Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Gorj), prof. Andrei Popete-Pătrașcu, prof. Vasile Udroiu și Dana Brașoavă (Cercul Cultul Eroilor Ecaterina Teodoroiu).

page

Reflecții despre ordinea democratică

De ceva timp, încrederea publică în instituţiile fundamentale ale ordinii democratice este la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care furnizează stabilitate politică este înlocuită de conflicte, veritabile lupte de gherilă politică, de „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, în timp ce opoziţia ia forma unor facţiuni sectare unite doar de exerciţiul corupţiei şi frica răspunderii penale. Nimic nou până aici, veţi spune, căci toate acestea vă sunt prea bine cunoscute.

În România anului 2013, nu parcurgem doar o perioadă de post-criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire, sau au fost transformate în unele de compromis. Deşi am avut patru alternanţe la guvernare în ultimii 23 de ani, democraţia românească dă semne de oboseală, în loc să se consolideze. Vorbim despre  soluţiile de compromis ale unei clase politice dominată de tare precum lipsa de onestitate, secretomania, incapacitatea de a produce legi bune, interesele speciale, contractele preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii.

Ce vor atunci românii? Cu siguranţă nu o societate controlată de un stat atotputernic, dar nici una aruncată în haos de pieţe dezordonate aflate în goană după profituri mincinoase, constituie obiectivul de perspectivă. Specialiştii s-au grăbit să afirme în ultima vreme că „ar fi o eroare ca eşecul politicilor de dreapta din România să retrezească din adormire concepţiile falimentare şi învechite despre un stat care naţionalizează economia, dar ar fi o eroare şi mai mare ca statul să asiste pasiv la dezmăţul corupţiei sau al pieţelor nereglementate care distrug peste noapte comunităţi întregi de oameni.” Ca întotdeauna specialiştii spun totul şi nimic.

Măsuri și programe economice lipsă…

De ceva timp în România au loc o serie de evenimente și întâmplări care nu au nimic de-a face cu firescul lucrurilor și normalul unui stat care se vrea de drept. Prea multe bâlbe, prea multe incidente cu protestatari și jandarmi, prea multe scandaluri și controverse, majoritatea politice desigur, dar cu implicații economice. Din această ultimă perspectivă situația nu este una roz, cu un președinte care blochează în mod deliberat bugetul, riscând să pierdem tranșa cuvenită de la FMI. Am primit de curând și răspunsul din partea cabinetului de la Palatul Victoria: „În ciuda riscurilor de implementare a noilor programe de redresare, mai ales în plan fiscal, în condiţiile în care economia s-ar putea contracta cu 6%, credem că programul României cu FMI îmbunătăţeşte perspectivele ţării pe termen mediu. În acest sens, credem că există mize mai mari în implementarea altor acorduri decât depăşirea crizei.” Concluzia? Se poate vorbi despre „măsuri luate pentru conservarea principalelor funcţii vitale ale economiei, aflată în plin proces de hibernare, reducându-şi consumul, până la nivelul de supravieţuire şi aşteptând vremuri mai bune, atât pe plan naţional, cât şi european.” Se desprind desigur de aici o serie de concluzii, dar pare că politica „paşilor pe loc” practicată și de alte guverne continuă. Dacă un astfel de răspuns va adus lămuririle necesare înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Pentru mine, o astfel de abordare nu face decât să arate, lipsa de atitudine şi interes, atunci când vorbim de economia românească, când vorbim de „bătălia” pentru buget dintre Guvern și președinte, iar cele două instituții fac mai mult rău decât bine.

Este evident pentru tot mai mulți că adevărata problemă a României nu este strict economică, existând totuși niște pârghii care ar trebui să o facă funcțională. Luăm în calcul până și ajutorul din partea Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene, după spusele analiştilor internaţionali, aceştia uitând parcă să precizeze că tot noi vom suporta împrumutul și dobânzile F.M.I. Problema este la clasa politică, la actualul guvern şi la preşedintele încă „jucător”.

Să nu uităm, chiar dacă încă nu se pun în practică, există şi un set de măsuri şi programe pentru reforma sistemului fiscal, condiţie impusă de instituţiile internaţionale, doar că nu se aplică, tot din rațiuni politice. Cine să aibă timp și pentru aşa ceva?