Nu curge încă nici lapte şi nici miere în Româania anului 2013 deşi Uniunea Europeană ne-a primit de ceva timp cu braţele deschise (sic!). Că realitatea aceasta, diformă şi obtuză, ne predispune la medicamentaţie antinevralgică nu pare să conteze prea mult în ochii celor pentru care odată la patru sau, după caz, cinci ani, fac tot posibilul să ne convingă democratic de puterea pe care o deţine poporul. La nivel teoretic,  aceasta sună bine, dar în realitate, România „s-a întors cu ani buni în urmă”. Pentru a gratina complet tortul fondant, să mai spunem că reprezentanţii F.M.I. se declară chiar mulţumiţi: „Avem aşteptări bune pentru că România va pune în practică angajamentele asumate.”

Se pare că fărâmiturile pe care le cerşim astăzi la masa bogaţilor sunt prea mari. Cu toate acestea, aproape jumătate dintre subiecţii unui recent studiu se declară mulţumiţi de viaţa lor. Înţelegem că, gradul de mulţumire al populaţiei nu are neapărat legătură cu situaţia financiară a ţării şi ajungem, cel puţin analizând acest sondaj să dăm dreptate în continuare dreptate „specialiştilor” care încearcă să ne liniştească apreciind că lucrurile încă pot fi redresate.

În plus, unii dintre aceşti specialişti caută să ne liniştească, mai ceva ca în vremea „epocii de aur”. „Economia românească este stabilă şi sănătoasă în acest moment şi este pregătită pentru investiţii profitabile solide, pe termen lung”. Declaraţia îi aparţine guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. Dacă nu am cunoaşte despre ce „stabilitate” (impusă de U.E. şi F.M.I.) vorbim, nici nu am crede că distinsul guvernator prezintă situaţia economiei din România, dar ne grăbim să îi oferim o replică „sănătoasă”: „A vedea economia noastră stabilă şi sănătoasă, fie sunteţi un mincinos, fie reprezentaţi alte interese şi în ambele situaţii este destul de gravă poziţia dumneavoastră”!

Guvernatorul B.N.R. s-a încăpăţânat să adauge, epatând în declaraţii exagerat de optimiste ca şi în alte situaţii doar atunci când a fost cazul, că economia românească este pregătită pentru un nou ciclu de creştere economică sustenabilă. „În prezent, economia românească este stabilizată şi este pregătită pentru un nou ciclu de creştere sustenabilă. O creştere pe care o dorim pe termen mai îndelungat bazat pe factori care să nu ducă la apariţia dezechilibrelor din trecut, ci la diminuarea lor”, a subliniat guvernatorul BNR. Probabil există mari aşteptări că undeva o bombă cu ceas încă ticăie, uitată probabil de anul trecut, că dezamorsarea va fi imposibilă şi „pirotehnişti de serviciu” vor sări în aer cu tot cu bombă cât de curând.

Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, Cercul Metodic Târgu-Cărbunești al profesorilor de istorie, alături de Centrul Metodic Valea Jiului, Centrul Metodic Târgu-Jiu și Filiala Gorj a Societății de Științe Istorice din România au organizat aplicația extracurriculară comună a profesorilor de istorie din Gorj intitulată „Pe urmele moților. Țara Zarandului, trecut și prezent”.

Un tărâm aproape la fel de mare cât Maramureşul, prea puţin cunoscut însă, Țara Zarandului, întinsă pe versantul vestic al Munţilor Apuseni, de o parte şi de alta a Crişului Alb, este una din cele mai bogate rezervaţii de istorie și tradiţii arhaice din România. Astăzi se întinde pe teritoriul judeţelor Arad, Hunedoara şi Alba.

Vechimea Ţării Zarandului – a comitatului, cum i se spunea – „se pierde în negura istoriei”. Se presupune că aceste meleaguri au fost locuite încă din vremea romanilor, deşi nu există informaţii sigure care să susţină această ipoteză. Cert este că primele atestări documentare ale acestor locuri au avut loc în secolul al X-lea. Informaţiile despre ţinutul Zarandului devin mai consistente în secolul al XVI-lea, din epoca ocupaţiei turceşti. Fiind un ţinut de graniţă Țara Zarandului a fost mereu disputată și împărțită între Ungaria şi Principatul Transilvan, pentru ca în secolele XVIII-XIX să joace un rol important în cele două mişcări revoluţionare: răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan şi Revoluţia de la 1848, condusă, în Transilvania, de Avram Iancu. Sunt toate acestea motive pentru care peste 30 de profesori de istorie din Gorj și membri ai Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj au participat în data de 9 noiembrie la aplicația extracurriculară intitulată „Pe urmele moților. Țara Zarandului, trecut și prezent”.

Țara Zarandului, trecut și prezent

Aplicația extracurriculară a profesorilor de istorie din Gorj a cuprins orașul Brad (vizită la Muzeul Aurului), Ansamblul istoric de la Ţebea, satul Crișan, Mănăstirea Vaca și Cetatea de la Deva. Am admirat peisaje pitorește cu locuințe tradiționale construite din lemn festonat și îmbinat la capete, cu acoperișuri înalte și țuguiate, care se mai păstrează și astăzi, cu pivnițe la subsol și fațade cu stâlpi, coloane și arcade. Oamenii de prin partea locului își spun și astăzi moți-crișeni fiind renumiți pentru hărnicie într-un ținut deloc bogat. De-a lungul timpului, meseriile tradiţionale ale locului au fost: mineritul, una din ocupațiile de bază ale locuitorilor, care lucrau fie la minele de aur din Brad sau Caraci, fie la cele de cărbune din Țebea, dar și cojocăritul, spătăritul, care definește meșteșugul de confecționare a spetelor pentru războaiele de țesut, producerea varului,  îndeletnicire care se mai practică sporadic și astazi, agricultura și creșterea animalelor.

La Brad, un oraş minier, transformat în municipiu, profesorii de istorie gorjeni au vizitat Muzeul Aurului,  un unicat în peisajul colecţiilor de la nivel internaţional. Redeschis în anul 2012, la un veac de la atestarea documentară oficială, colecţia a fost completată cu noi exponate din zăcămintele aurifere ale Munţilor Metaliferi, eşantioane minerale din România şi din alte ţări. Colecţia are în prezent 1305 exponate cu aur şi 1000 de exponate de minerale fără aur. Muzeul deţine numeroase obiecte arheologice şi de minerit care dovedesc existenţa în zona Bradului a unei activităţi minere de peste 2000 de ani.

În drumul spre Ansamblul istoric de la Ţebea, am putut admira și clădirea staţiei de cale ferată Brad, construită cu mai bine de 100 de ani în urmă, după proiectul unei staţii realizate în Tirol, Austria. Construcţia, în stil vienez, declarată clădire de patrimoniu naţional, cândva una dintre cele mai frumoase clădiri din Ardeal, este acum pe cale să se prăbuşească.

Pe urmele moților

Nu poți vizita Ţara Zarandului, fără a trece pe la Ansamblul istoric de la Ţebea,  numit și „Panteonul Moţilor”, care cuprinde obiective cu importanţă istorică, puternic fixate în conştiinţa moţilor şi în istoria poporului român. În cimitirul din Ţebea este înmormântat Avram Iancu, la umbra unui gorun secular și tot aici se găsesc „Gorunul lui Horea”, dar și trei goruni plantați în anul 1924 de către regele Ferdinand, regina Maria și generalul francez Henry Berthlot.

Ne-am recules la mormântul lui Avram Iancu, în liniștea „Panteonului Moţilor”, apoi ne-am îndreptat spre  satul Crișan, pe malul drept al Crişului Alb, sat care poartă numele lui Gheorghe Crişan, conducător al Răscoalei din 1784. Acest sat din Ţara Zarandului are o bogată istorie, fiind atestat în documentele medievale din 1439, sub numele de Vaca. Faima satului a fost sporită de existenţa Mănăstirii Vaca, ctitorită de creştinii ortodocși din satele Ribiţa şi Vaca, în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. Construcţia pe care o vedem astăzi a fost ridicată între anii 1846 şi 1852.

Aplicația extracurriculară a profesorilor de istorie gorjeni, coordonată de prof. Aurelian Ursu și prof. dr. Dorina Nichifor, inspector de specialitate I.S.J. Gorj s-a încheiat la Cetatea Devei, construită la mijlocul secolului al XIII-lea. Considerată una din cele mai importante fortificații medievale din Transilvania, cetatea a suferit transformări succesive, mai ales prin lucrările realizate de Habsburgi în secolul al XVIII-lea. A fost definitiv distrusă în timpul revoluției din 1848-1849.

A.P.P.

La aderarea României în Uniunea Europeană au existat numeroase raţiuni geopolitice. Ne-am trezit apoi în opinci şi flămânzi într-o Europă care ne-a ridiculizat ori de câte ori a avut ocazia. Am plecat capul şi umili am mers mai departe. Teoretic problema era una simplă, dar privind lucrurile din altă perspectivă, mentalitatea nu s-a schimbat, iar nivelul de trai nu a crescut prea simţitor în ultimii ani. Din contră s-a simţit un regres. Şi toate acestea doar pentru că, în 23 de ani, nu am reuşit să ne aliniem noilor standarde.

Ca număr al populaţiei şi ca suprafaţă, România este, într-adevăr, a şaptea ţară din U.E. şi nu este de închipuit că, odată, ar putea ajunge şi a şaptea putere economică, lucru care i-ar conferi, fără discuţie, şi o mai mare putere de influenţă în cadrul Uniunii. Acest deziderat nu se va împlinii însă niciodată. Adevărul este că, de 23 de ani, România se află, de fapt, la periferia Europei, la aproape toate capitolele. Şi aici va rămâne pentru foarte mult timp.

La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, adică membrii fostului guvern Boc, dar, se pare, şi membrii guvernului Ponta, ne afundă în datorii pe care nici şapte generaţii de azi înainte nu le vor putea onora.

După 23 de ani de democraţie, prost înţeleasă, consecinţele sunt aşadar greu de suportat. S-au adaptat doar politicienii şi cei care au ştiut să facă afaceri cu statul. Restul încearcă din răsputeri să supravieţuiască. Veniturile populaţiei sunt însă rezultatul „perpetuării ineficienţei în economie”. Se afirma pertinent că pentru a tinde la statutul categoriei sociale de mijloc, ar trebui să avem salarii de 2.000 – 3.000  lei. Înţelegem deci, că în România, mai mult de două treimi din populaţie trăieşte la limita (sub)existenţei, din moment ce salariul minim pe economie nu depăşeşte 800 lei. Să ne mai mire în vreun fel că profesorii și medicii au început să iasă din nou în stradă? Cât suntem de săraci ştim şi singuri, fără să mai arate Uniunea Europeană cu degetul.