Concursul este organizat de catre Centrul Europe Direct Gorj.

Parteneri: Scoli, Licee si Colegii din Targu-Jiu.

Grup țintă: Tineri cu varsta cuprinsa între 11 – 30 ani.

Concursul se desfasoara exclusiv on-line, pe pagina de facebook Europe Direct Gorj.

La ultima vizită în România, nu mai departe de săptămâna trecută, în vederea perfectării unui nou acord, oficialii F.M.I. şi-au exprimat opinia despre situaţia economică a ţării ca fiind la „recuperare intensivă”. Nu prea înțelegem noi românii la ce economie se referă aceștia, când rămăşiţele industriei au dispărut cu desăvârşire în momentul când ţara noastră a fost integrată în Uniunea Europeană şi pe foarte multe uşi a început să apară scris cu majuscule: faliment. Sau asta înţeleg marile puteri ale U.E. prin recuperare intensivă a economiei în ţări precum România?

Multe din proiectele de relansare economică a României, sunt în continuare puse sub semnul întrebării. Se ştie cum sunt dirijate fondurile externe şi ce comisioane se primesc. Trebuie menţionat şi felul în care se „exersează” politica economică în România: ca să priceapă toţi – ne vindem în continuare ţara pe nimic.

Dacă analizăm mai atent situaţia României astăzi, vom remarca faptul că în realitate ţara noastră se află în continuare într-o perioadă de tranziţie târzie. Acest lucru este quasi–unanim acceptat de istorici, analişti, economişti, unii politicieni, sau de opinia publică românească. Nefericita situaţie a crizei economice ne-a adâncit însă în tranziţie, dacă nu cumva ne-a reîntors de unde plecaserăm acum câteva decenii.

Adăugăm la aceasta nivelul de trai al celor mai mulţi dintre români, care vine să confirme situaţia economică precară în care România s-a afundat în urmă cu trei-patru ani şi din care încearcă acum cu disperare să iasă. Este drept nu mai avem multe restructurări, dar salariile au rămas la fel de mici, au crescut impozitele şi s-au scumpit unele produse de bază, suficient cât să creeze nemulţumiri în rândul populaţiei. S-au promis multe în ultimii ani, iar deocamdată realizările sunt puţine și tot mai mulți români ajung la limita disperării.

Pentru a veni în sprijinul profesorilor de istorie din județul Gorj, pe blogul www.historicagorj.wordpress.com au fost publicate o serie de informații utile cu privire la noutățile anului școlar 2013-2014.

În aceste zile Biblioteca Județeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu găzduiește expoziția de fotografie „Veneția. Orașul dintre ape”, realizată de Daiana Popescu, o tânără de 16 ani pasionată de fotografie, membră a Fotoclubului C.N.E.T. de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”.

Liceenii pasionați de fotografie de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” continuă să impresioneze și în această toamnă. Printre aceștia se numără și Daiana Popescu, elevă în clasa a X-a, profilul bio-chimie, care a transformat fotografia din pasiune în stil de viață. „Iubesc fotografia și mă despart foarte rar de aparatul de fotografiat. Lumea văzută prin intermediul obiectivului de fotografiat e altfel, în primul rând pentru că îți permite să vezi ceea ce dorești. Lucruri plăcute, frumoase, care să te inspire, sau să impresioneze pe alții atunci când privesc o fotografie realizată de tine. De curând am vizitat Veneția, un oraș care fără a fi spectaculos prin magnitudinea sa, impresionează prin șarmul și istoria sa. Sigur că poți surprinde prin intermediul aparatului de fotografiat și o altă latură a Veneției, dar ca și în cazul oamenilor, nu poți spune că placi cu adevărat o persoană până nu îi vezi și defectele, iar când și defectele astea au un șarm aparte în ochii tăi, atunci e ceva serios. Știi sigur că îți vei dori să revii în Veneția, pentru că nu are cum să nu te fascineze unicitatea acestui loc și nu mă refer doar la specificul orașului, cel pe care aproape toată lumea îl ştie, cel care i-a dat numele de Oraşul dintre Ape, ci şi la toate micile particularităţi care derivă din această caracteristică principală”, ne mărturisește Daiana Popescu.

 Veneția, visul oricărui pasionat de fotografie

 „Fotografiile realizate de eleva noastră, Daiana Popescu, surprind contrastele fascinante ale orașului venețian, între apă și uscat, între vechi și nou, reușind să convingă să ne lăsăm fascinaţi de modul în care oamenii au reuşit să se adapteze şi să convieţuiască în aceste condiţii atât de ieşite din comun, de arhitectura sa, de canalele sale, de podurile sale, de romanticele gondole, de cântecele gondolierilor, de oameni, de cultură şi, de ce nu, de arta culinară a zonei, atât de particulară”, crede prof. Andrei Popete-Pătrașcu, coordonatorul Fotoclubului C.N.E.T.

O vacanță în Veneția, fără o plimbare cu gondola e aproape de neimaginat. „Se poate foarte bine și fără, dar ar fi păcat”, glumește Daiana, dar Veneția nu înseamnă doar apă și gondole. „Piața San Marco impresionează prin dimensiunile sale. La fel și Basilica Sf. Marco, având o arhitectură bizantină cu influențe gotice, un interior foarte spațios și pereții acoperiți de mozaicuri (făcute din bucățele de aur), iar stilul bizantin cu cel gotic se imbina spectaculos. Lipit de Basilica Sf. Marco se află Palatul Dogilor. O clădire impunătoare, în stil gotic, ce se îmbină cu cel renascentist, iar exteriorul este contruit din marmură albă. Imediat la stânga după Palatul Dogilor se află Puntea suspinelor sau Ponte dei Sospiri în limba italiană, denumită astfel pentru că cei care erau condamnați la moarte, mergeau spre Palatul Dogilor și de pe acest pod vedeau pentru ultima oară soarele, priveliștea lagunei și insula San Giorgio. Vis-a-vis de Palatul Dogilor se află Campanile, de fapt un turn înalt ce 99 de metri, unde se poate urca, iar de acolo se vede toată Veneția in splendoarea ei. Sunt acestea motive pentru care cred că Veneția este visul oricărui pasionat de fotografie”, ne-a declarat Daiana Popescu.

Minodora Sucea

Adevărata problemă a României nu este economia, care, în sine, nu ar merge atât de prost, luând în calcul ajutorul din partea Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene. Problema nu este nici la câinii maidanezi,  nici la minerii de la Roșia Montană, ci la clasa politică, la actualul govern (vezi U.S.L.) şi la preşedintele demis de o majoritate, dar încă „jucător” prin semnarea unui act de coabitare.

Să nu uităm, chiar dacă încă nu se pun în practică, există la ora actuală în România un set de măsuri şi programe pentru reforma sistemului economic, condiţie impusă de instituţiile internaţionale, dar cine are timp pentru aşa ceva? Degeaba există şi finanţare şi programe pentru reformă, dacă nu avem şi politicieni care să distribuie banii şi să aplice măsurile.

În timp ce analizele internaţionale sunt optimiste, nici nu ar avea cum altfel, consultanţii financiari români au ajuns la un grad ridicat de pesimism, folosind expresii şi sintagme ce nu au nimic în comun cu limbajul tehnic: „economia este din nou în depresie” sau „supravieţuirea este starea care defineşte în continuare anul 2013 din perspectiva economică”.

Am primit și răspunsul din partea cabinetului de la Palatul Victoria: „În ciuda riscurilor de implementare a noilor programe de redresare, mai ales în plan fiscal, în condiţiile în care economia s-ar putea contracta cu 6% în acest an, credem că programul României cu FMI îmbunătăţeşte şi în continuare perspectivele ţării pe termen mediu.” Concluzia? Se poate vorbi despre „măsuri luate pentru conservarea principalelor funcţii vitale ale economiei, aflată în plin proces de hibernare, reducându-şi consumul, până la nivelul de supravieţuire şi aşteptând vremuri mai bune, atât pe plan naţional, cât şi european.” Cu alte cuvinte, politica practicată de guvernele Boc şi Ungureanu continuă.

Dacă un astfel de răspuns va adus lămuririle necesare înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Nu am devenit peste noapte nici mari iubitori de animale, nici ecologiști, nici solidari cu românii greu încercați. Pentru mine, o astfel de abordare nu face decât să arate lipsa de atitudine şi interes, atunci când vorbim de economia românească.

De vreo câțiva ani încoace fiecare ministru al Economiei din România a susţinut la instalarea în funcţie, că printre priorităţile sale se numără simplificarea legislaţiei, privatizarea unor companii, absorbţia fondurilor europene şi dezvoltarea de noi capacităţi industriale prin exploatarea de resurse minerale, din ultima analiză economică a României aflăm şi că industria a avut o creştere spectaculoasă în ultima perioadă şi aceasta va rămâne unul dintre principalele motoare de creştere ale PIB-ului, datorită calificării forţei de muncă şi costurilor reduse cu producţia. Sigur, în discuţie intervine şi amplasarea strategică a ţării noastre.

Practic, industria, aşa gârbovită cum pare, şi-a majorat contribuţia la formarea PIB-ului în ultimii doi ani prin intermediul exporturilor şi rămâne motorul care susţine economia, potrivit analiştilor. Aceasta, desigur, la nivel teoretic.

Nu putem ignora faptul că în anii premergători crizei, creşterea economică s-a bazat preponderent pe consumul realizat pe datorie, iar ponderea serviciilor şi construcţiilor în PIB a urcat. Însă, aceste sectoare au fost cele mai lovite de recesiune.

Astăzi avem nevoie de o reluare a creşterii economice pe baze sănătoase, care să nu mai creeze dezechilibre externe. România nu are însă prea multe surse financiare la dispoziţie pentru a finanţa o creştere economică sustenabilă, exceptând fondurile europene, unde evoluţia în ultimii doi ani a fost dezamăgitoare.

Discursul miniștrilor a fost de fiecare dată același indiferent de culoarea politică, acela că vor acorda o mare importanţă mediului de afaceri. „Soluţiile viabile vor fi rezultatul dialogului cu patronatele, sindicatele, mediul academic şi specialiştii în domeniu”, a susţinut fiecare şi aproape că i-am crezut pe cuvânt, de fiecare dată.

Dacă ar fi să analizăm evoluţia economiei româneşti, în raport cu media Uniunii Europene, industria rămâne, în continuare, singurul sector care a prezentat o creştere, fiind nişa prin care România a beneficiat de efectele revenirii mai rapide a cererii externe.

Creşterea sustenabilă viitoare va trebui, aşadar, să se bazeze pe industrie şi exporturi, fără a neglija însă cererea internă, profitând de competitivitatea exportatorilor, dar şi de cererea internă stabilă.

Data de 8 septembrie 2013 a prilejuit o reîntâlnire emoționantă între câțiva foști camarazi de armată din Târgu-Jiu, Câmpofeni, Preajba și Curtișoara, cu toții militari în termen, în urmă cu 55 de ani, pe unul dintre cele mai cunoscute aerodromuri din țară – „Mihail Kogălniceanu”, celebru astăzi în întreaga lumea după ce a devenit o bază militară americană.

Au depănat amintiri din acei ani și povești despre viața militară Nicolae Priescu din Câmpofeni, Vasile Moianu și Nicolae Pătrașcu din Târgu-Jiu, Culiță Lupulescu din Preajba și Aristică Popescu din Curtișoara. Doar aceștia și încă alți doi vechi camarazi, sunt astăzi în viață, la mai bine de o jumătate de secol de când pe aerodromul militar „Mihail Kogălniceanu” din Constanța pășeau plini de entuziasm și încredere peste 30 de tineri gorjeni. La sfârșitul stagiului militar, în 1958, destinul le-a oferit fiecăruia dintre aceștia drumuri diferite în viață, dar amintirea acelor ani, lângă avioanele MIG 15 sau IL 28, este încă vie în sufletul celor care povestesc despre misiunile militare la care au luat parte și întâmplări care i-au urmărit poate întreaga viață. 

„În 1955, atunci când am ajuns la unitatea militară – își amintește Nicolae Pătrașcu din Târgu-Jiu, despre aerodromul militar de lângă Constanța –  acesta era un aerodrom în lucru. Pista era terminată însă încă se lucra la clădiri și hangare. Personalul navigant (piloți și instructori – n.n.) și tehnic stăteau în câteva camere din clădirile destinate militarilor în termen. Ajunseseră înaintea noastră la aerodrom instructori sovietici de zbor, dintre aceștia detașându-se un anume căpitan Boikov Mihail, foarte admirat pentru manevrarea avionului său de către militarii în termen. Între timp s-au primit avioane noi, MIG 15 S-102, dar și o serie de utilaje de aerodrom, noi însă nu am zburat niciodată, misiunea noastră fiind să asigurăm întreținerea și repararea acestor avioane, căci înainte de stagiul militar majoritatea lucraserăm la Uzina Militară Sadu. Țin minte că instructorii de zbor sovietici au primit la terminarea stagiului de pregătire a piloților români câte o armă de vânătoare nouă. Am prins și rebeliunea din Ungaria, din ‛56, când ne-am deplasat cu întreg efectivul militar, piloți, personal tehnic și militari în termen în zona Budapesta.”

Despre perioada în care au fost militari pe aerodromul „Mihail Kogălniceanu”, Vasile Moianu și-a amintit că primele avioane pe care le întrețineau, IL 28, construite de sovietici pentru misiuni de bombardament și recunoaștere, au fost de multe ori dislocate pe aerodromurile de la Ianca, Bacău, Otopeni, fiind în bune condiții de funcționare, dar că „permanent două astfel de avioane erau păstrate pe aerodromul nostru, fiind utilizate pentru tractarea de manşe în poligonul de trageri aeriene Capu Midia, situat în apropiere. Aceste avioane puteau ajunge și la o viteză de 900Km/H, erau dotate cu tunuri de calibrul 23 și transportau 3000 kg încărcătură ofensivă (explozibil) transportată într-un compartiment intern. Prin ‛57 am întreținut și reparat și MIG-urile 15, avione de vânătoare reactive ce s-a bucurat de un succes extraordinar. Regimentul 172 Aviaţie Vânătoare cu Reacţie de pe aerodromul „Mihail Kogălniceanu” a fost dotat în exclusivitate cu aparate MIG 15 S-102, acestea fiind printre cele mai performante la acea dată”.

Purtând emoția revederii după 55 de ani a vechilor camarazi de armată, Nicolae Priescu, Vasile Moianu, Nicolae Pătrașcu, Aristică Popescu și Culiță Lupulescu, protagoniștii acestei întâlniri inedite, au promis ca în fiecare an pe data de 8 septembrie să se reîntâlnească pentru a depăna noi amintiri despre oameni și locuri de altădată.

Aceasta pare și deviza care la început de septembrie definește ceea ce se petrece în România. Încă cerșind la masa bogaților Europei, căutăm „luminiţa de la capătul tunelului” şi cine ştie ce surprize vom avea în continuare. Nu curge încă nici lapte şi nici miere, deși guvernul Ponta s-a angajat să aducă bunăstarea mult râvnită.

Că realitatea aceasta, diformă şi obtuză, ne predispune la medicamentaţie antinevralgică nu pare să conteze prea mult în ochii celor pentru care odată la patru sau, după caz, la cinci ani, fac tot posibilul să ne convingă democratic de puterea pe care o deţine poporul. La nivel teoretic,  aceasta sună bine, dar în realitate, România „s-a întors cu ani buni în urmă”. Pentru a gratina complet tortul fondant, să mai spunem că reprezentanţii F.M.I. se declară chiar mulţumiţi: „Avem aşteptări bune pentru că România va pune în practică angajamentele asumate.” Se pare că fărâmiturile pe care le cerşim astăzi la masa bogaţilor sunt prea mari.

Și cum începutul lunii septembrie nu a adus doar ieftinirea pâinii ci și revenirea parlamentarilor din vacanță, adică mai mult circ, să mai spunem că parlamentarul ideal este cinstit („nu votează la două mâini”; „nu îşi votează mărirea salariului sau a pensiei”), harnic („nu doarme la şedinţe”), îi reprezintă pe cei care l-au ales, îi ascultă, le înţelege nevoile şi ţine cont de ele în elaborarea legilor, este un bun profesionist, are onoare şi demnitate, îşi respectă promisiunile făcute în campania electorală. Şi toate acestea… dacă nu ar fi parlamentar român.

Să nu uităm că învăţământul, sănătatea, turismul, industria, agricultura, transporturile ş.a. au fost prea mult timp lăsate, într-un mod condamnabil, pe ultim plan. Pentru aceasta ne facem vinovaţi şi noi că am crezut în promisiunile electorale şi politicienii că şi-au permis să ne mintă. Suntem cu toţii piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România eternă şi fascinantă”. Astfel am ajuns în situaţia de a ne îndatora la F.M.I., cu o economie cârpită în coate şi roasă în genunchi, imagine a neputinței sau nepriceperii celor care se încăpățânează să creadă că România le aparține doar lor.