Faptul că ţara noastră se află în continuare într-o perioadă de tranziţie târzie este quasi–unanim acceptat de istorici, analişti, economişti, unii politicieni, sau de opinia publică românească. Nefericita situaţie a crizei economice ne-a adâncit în tranziţie, dacă nu cumva ne-a reîntors de unde plecaserăm. Că procesul de privatizare al industriei româneşti, continuă şi astăzi, că încă se caută măsuri de optimizare a standardelor sociale, că încă se bâjbâie în domenii precum sănătatea şi învăţământul, toate acestea arată poziţia reală a României în societatea capitalistă.

Încă nu am găsit „luminiţa de la capătul tunelului” şi cine ştie ce surprize vom avea în continuare. Nu curge încă nici lapte şi nici miere deşi Uniunea Europeană ne-a primit cu braţele deschise (sic!). Că realitatea aceasta, diformă şi obtuză, ne predispune la medicamentaţie antinevralgică nu pare să conteze prea mult în ochii celor pentru care odată la patru sau, după caz, cinci ani, fac tot posibilul să ne convingă democratic de puterea pe care o deţine poporul. La nivel teoretic,  aceasta sună bine, dar în realitate, România „s-a întors cu ani buni în urmă”. Pentru a gratina complet tortul fondant, să mai spunem că reprezentanţii F.M.I. se declară chiar mulţumiţi: „Avem aşteptări bune pentru că România va pune în practică angajamentele asumate.” Se pare că fărâmiturile pe care le cerşim astăzi la masa bogaţilor sunt prea mari.

Reamintesc un fapt ce m-a surprins în urmă cu ceva timp. Jumătate din numărul românilor cred că era mai bine în vremea comunismului decât în prezent, conform unor studii recente. Este posibil ca după 23 de ani de democraţie, este drept prost înţeleasă, românii să devină „nostalgici” la „epoca de aur”. Ideea care se desprinde din rezultatele acestor studii, referitor la comunism, este cât se poate de reală, pentru tot ceea ce înseamnă România… de ieri sau de azi: „O idee bună, prost aplicată”.

Deşi am avut patru alternanţe la guvernare în ultimii 23 de ani, democraţia românească dă semne de oboseală, în loc să se consolideze. Încrederea publică în instituţiile fundamentale ale ordinii democratice este la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care furnizează stabilitate politică este înlocuită de conflicte, veritabile lupte de gherilă politică, de „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, în timp ce opoziţia ia forma unor facţiuni sectare unite doar de exerciţiul corupţiei şi frica răspunderii penale. Nimic nou până aici, veţi spune, căci toate acestea vă sunt prea bine cunoscute.

Ce vor atunci românii? Cu siguranţă nu o societate controlată de un stat atotputernic, dar nici una aruncată în haos de pieţe dezordonate aflate în goană după profituri mincinoase, constituie obiectivul de perspectivă. Specialiştii s-au grăbit să afirme în ultima vreme că „ar fi o eroare ca eşecul politicilor capitaliste din România să retrezească din adormire concepţiile falimentare şi învechite despre un stat care naţionalizează economia, dar ar fi o eroare şi mai mare ca statul să asiste pasiv la dezmăţul corupţiei sau al pieţelor nereglementate care distrug peste noapte comunităţi întregi de oameni.” Ca întotdeauna specialiştii spun totul şi nimic.

Suntem parcă mult prea dezamăgiţi însă de actuala clasă politică şi de sistemul care a împins România într-o criză generală fără precedent. Nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire.

Ce sunt de fapt schimbările la nivelul conducerilor instituţiilor legislative ale României? Soluţiile de compromis ale unei clase politice dominată de tare precum lipsa de onestitate, secretomania, incapacitatea de a produce legi bune, interesele speciale, contractele preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii. Dar pentru acestea și încă pentru multe altele ne facem vinovați cu toții, odată la patru sau după caz la cinci ani.

România este o țară cu adevărat bogată. Şi la ce ne foloseşte aceasta, s-ar grăbi cei mai mulţi să ridice din umeri. Avem 22.000 de monumente istorice (subliniem, doar „istorice”) răspândite pe teritoriul României, dar încă nu am învățat să nutrim respectul care se cuvine față de aceste „mărturii ale evoluției noastre istorice”. Nu ştim să le punem în valoare din punct de vedere turistic, sau, mai grav, aşa cum a fost şi cazul sitului arheologic de la Sarmisegetuza Regia, intrăm cu buldozerul în ele.

Exemplele ar putea continua, turismul în România (dacă putem vorbi de aşa ceva) nu este unul performant, cu atât mai puţin, acesta să ajute la redresarea economică a României, cum își propunea curajos o fostă ministru a Turismului. Că în realitate, pe atunci „investițiile” în turism erau doar o supapă a partidului portocaliu la fondurile europene am înțeles cu toții. Ceea ce nu înțelegem este de ce în continuare, turismul din România bate pasul pe loc și în timp ce în ţările vecine Bulgaria şi Ungaria există turism, în țara noastră există doar hotelieri. Răspunsurile parcă le cunoaștem, dar preferăm să evităm formularea lor și ridicăm din umeri. Ne-am obișnuit că astfel e mai comod, doar că atunci când, turist fiind, în România anului 2013 ridici ochii de pe harta turistică şi pliante, constaţi realitatea. Înțelegem astfel că și în acest domeniu este nevoie de „profesionişti” şi „specialişti” care să vadă dincolo de propriul interes.

La aceasta adăugăm problemele de infrastructură. La felul în care se prezintă drumurile din România, ai nevoie de cele mai multe ori de nervi de oţel, sau dacă nu, de distonocalm. Nu scriem doar despre starea proastă a drumurilor, ci şi despre faptul că există tronsoane de cale ferată pe care se circulă cu maxim 30-40 Km/oră, în loc de 120-140Km/oră, din cauza infrastructurii prost întreţinută. Adăugăm și condițiile de cazare, inferioare celor din țările vecine, cu sau fără „all inclusive” și avem un tablou complet  despre ce înseamnă să fi turist în România anului 2013.

Fotoclubul CNET de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” nu se lasă cu una cu două şi lansează în continuu invitaţii la evenimente de excepţie. Sunt la început dar reuşesc să creeze emoţie, astfel că munca lor dă întotdeauna roade. O nouă iniţiativă, un nou proiect de succes. Fotoclubul invită târgujienii pasionaţi de fotografie la Expoziţia „Începuturi”, realizată în parteneriat cu Asociația Culturală „Semn”, găzduită de Biblioteca Județeană „Christian Tell”.

În aceste zile Biblioteca Județeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu găzduieşte o nouă expoziţie a membrilor Fotoclubului C.N.E.T., intitulată „Începuturi”, în parteneriat cu Asociația Culturală „Semn”. Elevele Luiza Ghigeanu, Adelina Gigă, Andreea Denisa Vlădulescu, Luiza Feroiu, Tania Goncea, Roxana Vasile, Denisa Roșu, alături de profesorul Andrei Popete Pătrașcu, reuşesc să transmită prin intermediul fotografiilor expuse, color, sepia sau alb negru, în formatul 20×30, idei şi concepte, surprinzând diverse ipostaze ale „începutului”. Fiecare vine cu propriile idei reuşind să se completeze în cel mai fericit mod cu putinţă, pentru că există un numitor comun în toate fotografiile expuse: pasiunea pentru imaginea surprinsă de aparatul de fotografiat.

Încă de la înființare, Fotoclubul C.N.E.T. și-a propus să realizeze o serie de acţiuni eficiente de susţinere şi încurajare a elevilor pasionaţi de fotografie, să ofere sprijin logistic în vederea participării la manifestări legate de fotografie a membrilor săi, organizarea de activități specifice clubului: concursuri, expoziţii şi alte manifestări de interes artistic, istoric şi cultural legate de fotografie.

Profesorul Andrei Popete-Pătrașcu a vorbit despre activitățile și reușitele fotoclubului pe care îl coordonează, precizând că: „Fotoclubul C.N.E.T. își propune de asemenea dezvoltarea contactelor cu alte cluburi foto din cadrul altor licee din Gorj sau din ţară, prin schimb reciproc de experienţă, expoziţii şi concursuri, precum şi multe alte activităţi. Până în prezent am reușit să organizăm un număr de 12 expoziții de fotografie, atât de grup cât și personale (Tania Goncea, Adelina Gigă, Andreea Denisa Vlădulescu ș.a.), în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Biblioteca Județeană „Christian Tell”, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, Centrul Europe Direct Gorj sau Asociația Culturală „Semn”, am obținut mai multe premii la concursuri naționale și expoziții la Iași – Andreea Denisa Vlădulescu (Locul I) și Ana Maria Stănoiu (Locul I), la Zalău – Luiza Ghigeanu (Locul II) și Hunedoara – Luiza Feroiu (Locul III). Vrem să realizăm cât mai multe proiecte de succes”, a spus Andrei Popete-Pătraşcu.

Denisa Oprișor, Impact în Gorj, an XII, nr. 2783, din 11 iulie 2013

Zilele acestea Guvernul României a vorbit din nou despre nevoia unui împrumut economic. În urmă cu trei ani, când țara noastră semna acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, credeam că lipsesc specialişti iar pentru cămătarii de la F.M.I. a fost floare la ureche să convingă de necesitatea unui împrumut. Astăzi am realizat că acei specialiști încă nu au apărut, datoria pe care ţara noastră a contabilizat-o atunci şi pe care încercăm să o acoperim, continuă să crească, iar Guvernul Ponta mai solicită un împrumut. Urmând logica simplă înseamnă că economia României fie a bătut pasul pe loc, fie tratamentele cosmetice despre care scriam în editorialul precedent au fost de proastă calitate. Nici măcar nu știm dacă noul împrumut este unul necesar sau impus de băieții care în curând vor transforma România într-o colonie.  

Apoi să nu uităm încă vreo două-trei amănunte, despre care la fel scriam în urmă cu ceva timp. Am constatat cum din aderarea României la Uniunea Europeană, industria și agricultura au avut cel mai mult de suferit, în timp ce sectorul financiar-bancar, serviciile şi turismul au continuat politica aceluiaşi pe loc repaus. Ţara noastră nu era evident pregătită din punct de vedere economic să adere la Uniunea Europeană și o simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească nu este capabilă să devină funcţională prea curând.

Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există o piaţă nefuncţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice nu este deocamdată funcţional. 

Fie că ne place sau nu, România continuă să funcţioneze pe datorie, iar la vechea datorie Guvernul Ponta se pregătește să mai adauge una. Renunțăm la ideea zeflemistă a analiștilor occidentali că avem mentalitate de „supravieţuitori”, posedând „tehnici de supravieţuire dezvoltate în timpul crizelor epocii Ceauşescu”, precizând că românii de astăzi nu mai seamănă cu românii de atunci, economia de atunci nu mai seamănă cu economia de azi, după cum nici leul românesc nu mai este ce-a fost odată. Dacă toate acestea sunt doar etape ale colonizării, ce va urma după?