Tot ce este misterios şi neobişnuit a stârnit dintotdeauna  curiozitatea oamenilor, exercitând, de ce nu, o anume influenţă asupra noastră – un soi de atracţie care stimulează imaginaţia şi de la care cu greu ne-am putea sustrage.

    În anul de graţie 1837, doi locuitori din comuna Pietroasele, Ion Lemnaru şi socrul acestuia, Stan Avram, aveau să facă întâmplător o descoperire senzaţională şi de un interes arheologic deosebit. Pe una din coastele Muntelui Istriţa, aceştia au descoperit sub un bolovan o impresionantă colecţie de podoabe de aur, însumând nu mai puţin de 22 de obiecte, vase şi ornamente. Cei doi au plănuit comercializarea „comorii”, la un preţ derizoriu, albanezului Anastase Verussi. Acesta, cu mult mai „inventiv” decât descoperitorii tezaurului, a spart, pur şi simplu, cu dalta şi ciocanul, o bună parte din piesele de o inestimabilă valoare, sperând totodată să evite intrarea tezaurului sub jurisdicţia legilor.

    Abia prin 1838-1839, guvernul Ţării Româneşti obţinea câteva informaţii, nu foarte concludente, privind existenţa tezaurului şi a încercat să salveze ceea ce mai putea fi salvat. Ca urmare, abia pe la sfârşitul anului 1842, un număr de 12 piese aparţinând tezaurului de la Pietroasa au fost depuse la Muzeul Naţional din Bucureşti. Ulterior, acestea vor fi cunoscute sub un nume impropriu, acela de „Cloşca cu puii de aur”.

     În ultima jumătate a secolului trecut s-au realizat cercetări în acest sens, iar în prezent se merge pe unele considerente conform cărora „Cloşca” din tezaurul de la Pietroasa nu este alta decât fenomenala zburătoare, menţionată în cadrul străvechilor legende şi tradiţii, „Pasărea Pheonix”.

    „Conform teologiei antice – spune dr. Napoleon Săvescu, în lucrarea „Noi nu suntem urmaşii Romei”, Editura Intact, Bucureşti, 2002 – această pasăre a fost un unicat pe întregul mapamond. Ea constituia o zeitate solară consacrată astrului zilei, care trăia perpetu în cicluri vitale, estimate după unii, la 700 de ani.”

     Dacă ar fi să comparăm acum descrierile „Păsării” în viziunea anticilor, cu aspectul „Cloştii”, putem constata faptul că „fibula reprezintă imaginea unei păsări sacre, cam de mărimea unui şoim; întreaga suprafaţă a acestei zburătoare, modelată în aur masiv, fusese iniţial decorată cu felurite pietre preţioase ori semipreţioase roşii, verzi, albastre şi galbene”.

     Putem constata uşor că tezaurul de la Pietroasa, în afară de „Cloşcă”, ar putea fi, de ce nu, chiar cuibul miraculoasei păsări Pheonix. ”De fapt – afirmă dr. Napoleon Săvescu – „puii” sugerează simbolic tocmai eterna renaştere a Pheonixului din propria-i cenuşă.”

     Dar, aşa cum comorile faraonilor egipteni şi-au dovedit „malefica influenţă” asupra tuturor descoperitorilor, mai mult sau mai puţin lacomi, putem confirma că şi în cazul tezaurului descoperit la Pietroasa, existenţa unui blestem crunt este certă. Astfel… Lemnaru, Avram şi Verussi aveau să moară la scurt timp după ilegalităţile comise asupra tezaurului. În iarna anului 1875, comoara este furată din muzeu, de către un seminarist, Pantazescu. Într-o disperată încercare de evadare, după ce fusese reţinut de autorităţi, acesta este împuşcat. Însuşi scriitorul Alexandru Odobescu, se sinucide în mod bizar, la scurt timp după publicarea cărţii „Le Tresor de Petrosa” tocmai la Paris. La începutul secolului XX, guvernul român evacuează tezaurul ţării, inclusiv „Cloşca cu puii de aur”, la Moscova. Reţinută abuziv la Kremlin, strania pasăre se „trezeşte” parcă, iar asupra Rusiei încep să se abată uriaşe nenorociri: are loc o lovitură de Stat bolşevică, iar întreaga familie imperială a ţarului Nicolae al II-lea, autoritate supremă în momentul „preluării” tezaurului, sfârşeşte violent; izbucneşte războiul civil, iar mai târziu milioane de ruşi pier atunci când Germania atacă U.R.S.S. şi încă şi mai mulţi din cauza genocidului ordonat de Stalin. În plus, se crede că mai toţi marii conducători ai României care nu au reuşit, s-au nu au dorit, recuperarea „Păsării Pheonix” din locurile străine cuibului ei, (cazul lui Antonescu, Dej şi Ceauşescu) au sfârşit în urma unei morţi violentă.

     Tezaurul de la Pietroasa poartă un teribil blestem, încrustat pe o verigă. Citită de la stânga la dreapta inscripţia înfăţişează trinitatea HUTEN IAREN EIVEN, în traducere: „Casa (Neamul) în pace să-ţi fie”, dar, citită pe dos, cuvintele devin NEVIEN ERAI NETUH, adică: „Blestemat să fie răufăcătorul”.

     Astfel stând lucrurile, pasărea şi cuibul ei ar cam trebui să îşi găsească liniştea pe teritoriul României, dar departe de ochii iscoditori şi lacomi ai oamenilor. Oare dacă ruşii ar ştii toate acestea… ne-ar înapoia tezaurul?