© A.D.M. Vlădulescu

CÂŞTIGĂTORII CONCURSULUI NAŢIONAL „MEMORIA HOLOCAUSTULUI”, ETAPA JUDEŢEANĂ, TÂRGU-JIU, 30 MAI 2012

LOCUL I – Alexandra Pirtea 
(C.N. „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, prof. coord. Andrei Popete)

LOCUL II – Denisa Năstăsie 
(C.N. „Spiru Haret” Târgu-Jiu, prof. coord. Maria Cornoiu)

LOCUL III – Ţiclete Roxana 
(C.C. „Virgil Madgearu” Târgu-Jiu, prof. coord. Mihaela Ioniţă)

La faza naţională, care urmează să se desfăşoare la Botoşani, în perioada 16 – 19 iulie a.c., Gorjul va fi reprezentat de eleva Alexandra Pirtea.

Ce mai pot spune acum cei care au votat fosta putere şi pe Traian Băsescu preşedinte, după ce mai mulţi lideri pedelişti şi-au recunoscut vina de a fi minţit „prin omisiune”, pentru evitarea riscului sinucigaş de a pierde alegerile? Ce? Că au avut încredere în nişte demagogi mincinoşi care apoi au ridicat din umeri? Nu ştiu cine îi poate scuza pentru asta. Există o vorbă plină de înţelesuri pentru cei care au urechi să audă şi cap să priceapă: Când cineva te păcăleşte odată nu e vina ta. A doua oară nu mai ai însă niciun pretext care să te disculpe, ţinând seama şi de faptul că de pe urma iresponsabilităţii tale au de suferit şi alţii.

De fapt, amintindu-și de gustul amar al dezamăgirii, încearcă acum să denigreze noua putere afirmând, la colț de stradă, că aceeași soartă o vor avea și cei care astăzi cred în promisiunile U.S.L. Doar că eroarea în care aceste minți se află este una și mai mare. U.S.L. nu are ce să omită în discursul electoral care îi supără pe aplaudacii portocalii. Astăzi deja știm că ne confruntăm cu o criză economică, știm că România este o țară mică și se poate trece foarte ușor peste interesele sale și, mai important, știm că trebuie să punem umărul pentru a reconstrui ceea ce alții au distrus în ultimii ani. Ce ar putea omite U.S.L. din teama că ar putea să piardă alegerile?

         Să nu uităm în plus că dacă ar fi să privim mai atent în direcţia P.D.L. am avea multe de remarcat. În primul rând ar fi de spus că această formaţiune politică nu are o doctrină prea clară. Partidul s-a numit F.S.N. (sic!), apoi P.D., apoi P.D.L. Au trecut deci de la stânga la dreapta. Oamenii din partid sunt aceeaşi, cel puţin la nivelul conducerii, dar cred că şi în teritoriu, aşa cum ştim bine că se întâmplă în politica românească. Se numesc şi liberali, adică de dreapta, dar sunt în cel mai bun caz, de centru dreapta, adică populari. Oricum sunt oficial afiliaţi la Partidul Popular European. Aşadar, un partid cu o doctrină incertă, care nu înţelegem cum convinge alegătorii. Sau la mijloc nu este altceva decât demagogie? Până una alta, ştim sigur că românul fie iartă, fie uită.

După amalgamul politico-economico-social pe care România îl traversează în prezent, am copiat şi noi o nouă atitudine. Este supărător să vă treziţi de la preşedintele ţării la ideologia de partid,  de la presa liberă la economia suferindă a ţării în plină criză sau de la corupţii unora la interesele politice ale altora? Trăim, în continuare, într-o Românie a clişeelor în alb şi negru, condamnaţi să colorăm fiecare speranţă. Din nefericire, sfârşim să ne plictisim, crezând că vom trăi mai bine. Cu toate acestea nici nu putem accepta felul în care unii arată astăzi cu degetul după ce şi-au exercitat iresponsabilitatea nu odată ci de două ori, atunci când, lipsiţi de ceea ce am putea numi generic „educaţie politică”, au închis ochii şi au aplicat ştampila de vot.   

SSIR este o asociație profesională obștească, apolitică și independentă, al cărei scop este să stimuleze cercetarea științifică și didactică, să-și antreneze membrii în cercetarea istoriei locale, naționale și universale, să militeze pentru o atitudine corectă față de trecutul istoric și față de rolul acestei discipline în școală. Organizația se adresează profesorilor de istorie, cercetătorilor, studenților și elevilor, și oricărei persoane interesate în domeniul științelor istorice. Înscrierea se face pe bază de cerere individuală, însoțită de recomandarea unui membru SSIR. Cotizația anuală a fost fixată la 15 lei. În prezent SSIR are ca. 480 membri care activează în 29 de filiale. Potrivit unui contract de comodat semnat cu Universitatea din București la 16 decembrie 2011, sediul SSIR este la Facultatea de Istorie a Universității din București, Bd. Elisabeta 4-12, parter, sala 8.

Preluare www.ssir.ro/

După semnarea Tratatului de aderarea al României la Uniunea Europeană, de la Bruxelles, oficiali ai U.E. se declarau surprinşi de procentul extrem de ridicat, în jur de 70%, al populaţiei din România care declara că doreşte integrarea în structurile europene. Astăzi, aceiaşi oficiali ar fi, probabil, extrem de surprinşi să afle că 70% din cei 70% (sic!) nu prea cunoşteau ce înseamnă Uniunea Europeană: impunerea unui deficit bugetar de maximum 3%, sau a unei rate a inflaţiei de sub 10%; cât de stricte sunt rigorile impuse de U.E. în privinţa liberalizării preţurilor, a importurilor şi exporturilor; ce efecte va genera accelerarea procesului de restructurare a economiei, prin valurile de disponibilizări. Niciodată nu e prea târziu…

După două decenii de capitalism şi democraţie şi perioada ultimilor patru ani în care foştii guvernanţi au ajuns să jignească orice român care îşi strigă disperarea, românii par să fi deschis ochii. Până astăzi, de fiecare dată cetăţeanul a închis ochii şi a aplicat oblic ştampila rotundă, atât cât conturul acesteia să se încadreze în chenarul electoral. Marea famiglie a fostei guvernări, cu mercedesuri clasa S şi genţi Louis Vuitton a sfâşiat o Românie peticită economic după aderarea la Uniunea Europeană. Obscen, trist şi incredibil… ne-am meritat torţionarii.   

Cât suntem de săraci ştim şi singuri, fără să mai arate Uniunea Europeană cu degetul. Cel puţin nu suntem singurii est-europeni cu această problemă şi împărţim frustrarea cu vecinii bulgari. Slujba, partenerul de viaţă şi locuinţa sunt cele mai importante elemente ale unei vieţi bune pentru români, după cum arată un studiu întocmit de Fundaţia Europeană pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Este curios la prima vedere cum ştiu străinii, mai bine decât noi, cu ce probleme ne confruntăm şi de ce avem nevoie. Dar nu aceasta ar fi problema care să necesite tratarea cu antinevralgic sau, ştiu eu, orice alt tratament recomandabil pentru legarea la cap, atunci când te doare cotul (sic!).

Fără a trece peste interesele statelor occidentale, cele ale Uniunii Europene care ne doreşte cu ardoare cât mai calici, peste atât de zvonitele interese „oculte”, peste „complotul internaţional” despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând, sau peste criza economică, actualilor guvernanţi, cei ai domnilor Ponta şi Antonescu, le va fi greu, ca să nu spunem imposibil, să conducă singuri o ţară atât de mică. Sigur, poate ar trebui menţionat felul în care s-a realizat, în ultimii ani, privatizarea economică a României, atât de către foşti (a se citi P.S.D.-işti sau P.N.L.-işti, P.D.L.-işti, U.N.P.R.-işti, U.D.M.R.-işti, minorităţi şi ce-or mai fi fost), cât şi de către actuali (U.S.L.-işti, în trecut P.S.D.-işti şi P.N.L.-işti). România a fost vândută pe nimic, iar acum a acumulat şi datorii. Actualului guvern îi va fi foarte greu să redreseze o economie ineficientă în care nici Uniunea Europeană nu crede, dar pe care (sic!) se bazează. 

Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu: Elevii câştigători la Concursul Naţional „Tinere condeie”, etapa judeţeană, Tismana, 19-20 mai 2012

Parlamentarul ideal este cinstit („nu voteaza la două mâini”; „nu îşi votează mărirea salariului sau a pensiei”), harnic („nu doarme la şedinţe”), îi reprezintă pe cei care l-au ales, îi ascultă, le înţelege nevoile şi ţine cont de ele în elaborarea legilor, este un bun profesionist, are onoare şi demnitate, îşi respectă promisiunile făcute în campania electorală. Şi toate acestea… dacă nu ar fi parlamentar român. 
Lăsând la o parte profilul politicianului ideal, să vă spun şi de ce a ajuns România în actuala situaţie. Am aflat de la o sursă portocalie că situaţia ingrată a ţării din ultimii ani putea fi uşor evitată. De fapt eram invitat să privesc peste umăr, în urmă cu vreo zece ani: „Dacă Năstase şi P.S.D.-ul, cât au fost la putere, nu angajau cu miile la buget, nu ajungeam astăzi aici. Toate rudele lor sunt prin primării şi ministere.” L-aş fi contrazis pe amic, dar cum nu doream să mă pun cu mintea lui odihnită (sic!), i-am zâmbit cu subînţeles: „şi struţocămila se jură că e pasăre, dar nu face ouă”.
Vă întrebaţi poate care sunt totuşi rezultatele României în ultimii opt ani? O parte pe aici, o parte pe acolo. Concluzia: rezultate… din părţi. Şi asta nu pare să deranjeze câtuşi de puţin pe cei cărora ar trebui să le crape obrazul de ruşine. Bine că noi românii am pierdut şi gramul acela de conştiinţă pe care îl deţineam şi suntem scutiţi de simţămintele ruşinoase. Cui nu-i convine, poate liniştit să-şi ia lumea în cap, căci altfel riscă să-i sară lumea în cap. 
Principiul acesta domină din păcate nu doar o singură culoare politică din România. De ce ar trebui cineva să trudească pentru „binele ţării”, când poate doar crea impresia de prestator, în timp ce leafa sa continuă să crească? Că nemulţumirile au fost şi ele în creştere nu prea contează pentru distinşii noştri prestatori din Parlament. Se impune o nouă concluzie: Ce bine este să ai obrazul gros şi stomacul plin. Doar că de ceva timp acest aspect l-au remarcat şi cei care odată la patru, sau după caz, la cinci ani votează. Mai ştim însă şi faptul că mintea românului este uneori scurtă. Mai o găleată, mai un Aurel Vlaicu şi „suveica” este gata. Dacă este ceva care să prindă bine la români, atunci campanii electorale să tot fie.

Trăim într-o lume nebună, având senzaţia că înnebunim şi noi pe zi ce trece. Am încetat oare să avem idealuri, să gândim, să ne cultivăm, să ne temem, să ne rugăm? Trăim într-o epocă în care nonconformismul este la modă, dar să nu depăşim o etapă obligatorie – aceea a conformismului. Picasso nu ar fi ajuns să picteze celebrul tablou „Guernica” dacă n-ar fi ştiut mai întâi să picteze în stil clasic. Cel mai ineficient mod de a educa pe cineva este să-i ţii discursuri moralizatoare, interminabile şi plicticoase. Fiecare om trebuie să treacă singur prin experienţe-limită, iar în România anului 2012, fiecare zi este o experienţă-limită.
De ceva timp în ţara noastră a apărut o „specie” de politicieni care deşi se mută de la un partid la altul, totdeauna câştigă. Unii crescuţi în propria curte, dar trimişi la plimbare imediat după ce au deprins câte ceva din „regulile de aur” ale politicii, alţii dimpotrivă, adoptaţi, dar trataţi precum propriile odrasle, s-au trezit peste noapte „din nou la putere”. Cine să înţeleagă şi politica asta, care semănă tot mai mult cu o damă stilată, dar niciodată pertinentă.
În timp ce politicienii îşi duc somnul confortabil în Parlament şi Guvern, pe banii românilor care nu au salarii şi pensii „nesimţite”, iar atunci când se trezesc mimează prigoana contra moravurilor de ordin financiar, România suportă chinul metastazic al crizei economice. Învăţământul, sănătatea, turismul, industria, agricultura, transporturile ş.a. sunt într-un mod condamnabil lăsate să viscereze până în pragul abominabilului. Pentru aceasta ne facem vinovaţi şi noi că am crezut în promisiunile lor şi ei că şi-au permis să ne mintă cu atâta neruşinare. Suntem cu toţii piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România eternă şi fascinantă”.
Despre „educaţia politică” le vorbeam elevilor mei de clasa a XI-a, în cadrul unui capitol intitulat „Statul şi politica”. Încercam să le trezesc interesul pentru înţelegerea formelor de guvernământ şi a sistemelor politice (parlamentar, prezidenţial şi semi – prezidenţial) în concordanţă cu unele competenţe pe care ei trebuie să le deprindă în urma studierii istoriei. Astăzi, vedem cu părere de rău cum stimabililor noştri parlamentari le lipseşte exact ceea ce pretind eu de la elevii mei, educaţia politică, şi chiar ceva mai mult.
Şi pentru că tot vorbeam de tineri, mi-am amintit despre o dezbatere recentă privind educaţiei, în care preşedintele Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că până acum nu s-a făcut nici o schimbare în sistemul de educaţie, ci doar ceea ce s-ar numi „cârpirea” acestuia, adăugând că dacă cineva „se revendică” reformator, îl invită să privească rezultatele. Acelaşi lucru i-l recomandăm şi noi acestui lup (de mare) moralist ! Reforma statului a eşuat chiar şi atunci când domnia sa şi-a revendicat titulatura de „preşedinte jucător” deşi nu îi apaţinea, uitând că nu este pe puntea Bricului Mircea, ci la conducerea unei republici semi – prezidenţiale.

Revista HISTORIA C.N.E.T., An III, Nr. 1-2 (9-10) / 2012 poate fi citită în format .pdf accesând următorul link:

http://historiacnet.files.wordpress.com/2012/05/revista-historia-cnet.pdf

Revista GRAIUL APELOR nr. 15/2012 poate fi citită în format .pdf accesând linkul de mai jos:

http://graiulapelor.files.wordpress.com/2012/02/revista-graiul-apelor-nr-15_20122.pdf

Într-o economie capitalistă este nevoie de oameni bine instruiţi care să-i facă legal la buzunare pe cei mulţi, cei care plătesc impozite şi taxe. Visul urât al românilor, nu se mai numeşte astăzi comunismul, ci capitalismul. Această formă a furtului din puţinul pe care şi-l permit unii, căci furt este atunci când îţi însuşeşti din dreptul câştigat al unei persoane, şi îndestularea până la grobianism a altora. Acum doi ani, erau câţiva, mai portocalii, care ţipau ca din gură de şarpe despre pericolul venirii comuniştilor la putere. Apoi, timp de doi ani, ne-au făcut legal la buzunare. Vor răspunde pentru aceasta? Desigur întrebarea este una retorică…