Maria Gugu – Ave Maria

Pe scena Teatrului Dramatic Elvira Godeanu dinTârgu-Jiu, Maria Gugu a impresionat pe toţi participanţii la Olimpiada Naţională de Limba Germană, care se desfăşoară în oraşul nostru în perioada 30 martie – 5 aprilie 2012.

Colegiu Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu va găzdui în perioada 30 martie – 5 aprilie 2012, Olimpiada naţională de limba germană – limbă modernă pentru clasele IX-XII.
Timp de o săptămână, vor fi prezenţi în oraşul lui Brâncuşi peste 200 de elevi din toate judeţele ţării, competiţia anunţându-se una foarte spectaculoasă cu probe organizate pe şase categorii ce corespund nivelurilor de competenţe, conform Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Moderne.

Sub genericul „Cultură şi civilizaţie de Banatul de Câmpie”, în perioada 17-23 iulie 2011, Societatea de Ştiinţe Istorice din România a organizat Cursurile Şcolii de Vară ale profesorilor de istorie şi iubitorilor muzei Clio, din România, manifestare metodico-ştiinţifică găzduită de Filiala Timişoara, condusă de prof. dr. Mihai Pârvulescu, alături de prof. dr. Dumitru Tomoni, cu sprijinul  Inspectoratului Şcolar Judeţan Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, Primăria Municipiului Timişoara şi ECO – Şcoala nr. 16 „Take Ionescu”.

            Programul cursurilor a fost unul variat, prin alternanţa simpozioanelor, meselor rotunde, dezbaterilor ştiinţifice şi metodice pe teme de istorie locală, românească sau universală, cu cea a excursiilor tematice şi aplicative la obiective istorice din municipiul Timişoara şi judeţul Timiş, finalizându-se cu o vizită de documentare, în Ungaria, la Szeged, important centru cultural şi universitar.

Au susţinut comunicări prestigioase cadre universitare precum: prof. univ. dr. Nichita Adăniloaie, prof. univ. dr. Bogdan Teodorescu, prof. univ. dr. Victor Neuman, prof. univ. dr. Nicolae Bocşan, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, prof. univ. dr. Radu Păiuşan şi alţii; s-au desfăşurat sub genericul „Anul 1989 în Europa” o serie de activităţi la Memorialul Revoluţiei Timişoara (acesta cuprinde săli pentru expoziţii, documentare şi cercetare, bibliotecă, precum şi o capelă a „Eroilor „Revoluţiei”); au fost vizitate: Mănăstirea de la Radna, castelul regal de la Săvârşin, localităţile Făget şi Traian Vuia, Mănăstirea de la Româneşti, Muzeul de Artă Timişoara, precum şi centrul istoric şi cultural al Timişoarei cu cele mai importante monumente de artă dedicate evenimentelor din decembrie 1989.

Deschiderea oficială a Cursurilor de vară ale Societăţii de Ştinţe Istorice din România a avut loc în data de 18 iulie 2011, într-un cadru solemn, la Prefectura judeţului Timiş, în prezenţa oficialităţilor locale. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, domnul Răzvan Hrenovschi, un fervent susţinător al culturii şi civilizaţiei locale, a urat bun venit celor 26 de istorici prezenţi la cursuri şi a făcut o amplă prezentare a locului pe care judeţul Timiş îl ocupă astăzi din punct de vedere economic, social şi cultural în spaţiul identităţii europene.

În după-amiaza aceleeaşi zile, alături de prof. dr. Ioan Haţegan am efectuat şi prima vizită tematică a oraşului Timişoara. În memoria Eroilor de aici care şi-au jertfit viaţa în timpul evenimentelor din decembrie 1989, au fost ridicate 12 monumente, număr sacru, special ales pentru semnificaţia lui de încheiere a unui ciclu. Sunt, dacă vreţi, 12 altare sacre pentru timişoreni, aşa cum aveam să ne convingem pe parcursul celor şapte zile de Cursuri, lectorate şi vizite de documentare. Modul de reprezentare ales de sculptori este de un expresionism dur, care mult timp nu a fost înţeles, iar monumentele au fost catalogate drept urâte şi este normal acest lucru căci durerea, suferinţa şi moartea nu intră în categoria estetică a frumosului. Este aşadar Timişoara de astăzi, chiar şi doar din acest punct de vedere, un veritabil reper al identităţii şi libertăţii.

A doua zi a cursurilor de vară s-a desfăşurat în prima sa parte, la Liceul Pedagogic „Carmen Silva” din Timişoara, acolo unde au susţinut comunicări prof. univ. dr. Radu Păiuşan („Aspecte ale comunismului în banat în anii 1945-1989”), prof. univ. dr. Bogdan Teodorescu („Problema păcii şi a războiului în Evul Mediu Românesc”), prof. univ. dr. Nichita Adăniloaie („Despre Nicolae Iorga”) şi preotul Dumitru Ioan.

Spre seară, acelaşi inimos profesor Ioan Haţegan ne-a oferit noi informaţii despre peisagistica urbană a oraşului Timişoara. Orașul moștenește un amplu patrimoniu de monumente istorice(circa 14.500), totodată cel mai mare din țară. De fapt întregul ansamblu de clădiri din centru și cele din cartierele Iosefin și Fabric sunt considerate monumente istorice. Acesta este rezultatul unei tradiții îndelungate de planificare urbanistică modernă, începută încă din secolul al XVIII-lea, o dată cu venirea austriecilor. Centrul orașului, amplasat în vechea Cetate, a fost remodelat, cu piețe și străzi drepte. Construcțiile erau bine aliniate, iar clădirile de la colțurile străzilor trebuiau să aibă elemente arhitecturale în plus. Predominant a fost stilul baroc de influență vieneză, care a adus Timișoarei numele de „Mica Vienă”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timișoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane și spațiile militare au fost demolate și înlocuite cu bulevarde și cartiere noi. În 1904, Primăria a înființat postul de arhitect-șef și l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuție decisivă la remodelarea zonei centrale și la introducerea stilului Art Nouveau, secession și eclectic în peisajul urbanistic al orașului. Stau mărturie palatele din Piața Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piața Unirii. Tot datorită lui s-a conturat și arhitectura industrială, Abatorul comunal sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Cartierele Fabric și Iosefin păstrează intactă amprenta diversității etniilor și meșteșugarilor care le-au construit. Se păstrează influența germană, maghiară și sârbă. Clădirile nu depășesc două etaje, sunt viu colorate și foarte bogat ornate. În cartiere precum Mehala, Iosefin sau Freidorf, se păstrează trăsăturile tipice ale satelor tradiționale de șvabi bănățeni: case mari cu front stradal, frumos ornate și cu spații verzi în fața caselor.

Ultimul curent arhitectural care influențează vechiul oraș este cel românesc, introdus odată cu trecerea Timișoarei sub administrație românească. Cel mai bun exemplu este Catedrala Mitropolitană realizată în arhitectură tradițională românească, în stil moldovenesc. În perioada interbelică se construiesc și noi cartiere de vile în jurul centrului, unde se resimte influența stilului modern interbelic, a stilului brâncovenesc sau chiar francez.

Un farmec aparte este dat de parcurile și spațiile verzi ce se întind de-a lungul canalului Bega și în toate zonele orașului. Din acest motiv Timișoara a căpătat numele de „oraș al parcurilor și al trandafirilor”.

Ziua de 20 iulie, a găzduit pentru participanţii la Cursurile de vară ale Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, o vizită de documentare pe traseul Timişoara – Lipova – Săvârşin cu vizitarea Mănăstirii de la Radna şi a castelului regal de la Săvârşin.

La Radna, istoria mănăstirii de aici se întinde pe o perioadă de aproape 500 de ani. Prima biserică a fost înălțată aici la 1520, într-o perioadă când la sud de Mureș, în Banat, domneau turcii. Aceștia au atacat în repetate rânduri așezarea, iar biserica a trebuit reconstruită de multe ori. La invazia turcească asupra Lipovei, din 1695, biserica de la Radna a fost arsă din temelii, însă icoana Maicii Domnului, de origine italiană, a rămas intactă. După ce turcii au fost alungați din Banat, o nouă biserică a fost construită. Construcția bisericii actuale, în stil baroc, a început în 1752 și s-a terminat în 1782. Clădirile și anexele care țin de mănăstire s-au construit în mai multe etape, între secolele XVII-XIII.

Clipe aparte am trăit la Castelul regal de la Săvârşin. Deşi am vizitat doar cureta interioară, aceasta impresionează prin parcul dendrologic din jurul castelului înființat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514, care a fost domn de pământ și a avut moșie în zona Săvârșinului. Acest parc are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari și multe altele.

Castelul a fost construit între anii 1650-1680 şi este în prezent deținut de familia regală. Despre istoria sa, am aflat că la 9 iunie 1784 de aici a fost răpit vicecomitele Andras Forray (senior) de catre haiducii conduși de Petre Baciu. Şeful administraţiei comitatului a fost eliberat numai după satisfacerea revendicărilor haiducilor de catre însuși Iosif al II-lea, împăratul de la Viena. Nu peste mult timp, la 3 noiembrie 1784 au sosit aici cetele lui Horia, Cloșca și Crișan, cărora li s-au alăturat iobagii de pe domeniu, care au refuzat să se opună răsculaților.

Proprietatea castelului s-a transmis prin nobilimea maghiară, pentru ca spre sfârșitul dominației maghiare asupra Transilvaniei să treacă în fine în proprietatea lui Carol Hunyady, care a stăpânit domeniul Săvârșin până la moartea sa în 1932. După moartea acestuia, domeniul intră în proprietatea societății „Corvin”, la care acționar majoritar era Anton Mocioni. La 26 martie 1943, acesta vinde acțiunile majoritare regelui Mihai I. Acest castel nu a aparținut niciodată lui Carol al II-lea

Refăcută la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic și prevăzut cu etaj și un frumos balcon, clădirea castelului a suferit în cursul deceniilor multiple transformări interioare și exterioare. Castelul este înconjurat de un parc prevăzut cu lac și debarcader. După ce a fost confiscate de comuniști în 1948, la fel ca toate celelalte prorientăți regale, castelul a revenit în posesia Casei Regale la 1 iunie 2001. Principesa Margareta conduce acțiunile de restaurare a parcului și a casei în acelasi stil creat în 1943 de Regina-mamă Elena.

Excursia noastră a continuat la Făget, oraș situat în zona de contact a Câmpiei Lugojului cu Dealurile Lugojului, pe cursul superior al râului Bega. La Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget, gazda noastră, prof. dr. Dumitru Tomoni ne-a vorbit despre această aşezare şi despre istoria sa.

Astfel, am aflat că Cetatea Făgetului este atestată documentar pentru prima dată în 1548, ca târg cu o puternică cetate. Între 1594–1602 a fost proprietatea Banului de Lugoj. În 1602 a fost asediată și distrusă de turci, după care a căzut în ruină. A constituit timp de 150 de ani obiectul unor aprige confruntări între români, turci și austrieci, lucru confirmat și de către săpăturile arheologice. Paralel cu cetatea militară a evoluat și așezarea civilă, devenind într-o perioadă relativ scurtă de timp, cea mai importantă localitate din zonă. Cetatea a fost demolată de către turci în 1699. În 1900 Făgetul a fost colonizat cu maghiari. La 5 iulie 1994 comuna a fost declarată oraș.

După un prânz copios şi o ploaie furtunoasă de toamnă, excursia a continuat la Mănăstirea de la Româneşti, staţiunea Luncani şi localitatea Traian Vuia, acolo unde s-a născut în anul 1872 pionierul român al aviaţiei.

În dupa-amiaza aceleeaşi zile am vizitat şi Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” (Şcoală Europeană din 2007), una dintre instituţiile şcolare prestigioase ale oraşului Lugoş.  

            Ce-a de-a patra zi a Cursurilor de vară ale profesorilor de istorie din România a continuat cu o activitate ştiinţifică la Memorialul Revoluţiei Timişoara, unde funcţionează Asociaţia „Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989”. Aceasta a fost înfiinţată în 26 aprilie 1990 cu scopul statutar de a cinsti memoria victimelor represiunii din timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Din 1990 până în 1999 Asociaţia a realizat un complex memorial în Cimitirul Eroilor din Timişoara şi 12 monumente, ridicate în zonele represiunii din Decembrie 1989. Începând cu anul 1996, în cadrul Memorialului funcţionează „Centrul Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică privind Revoluţia din Decembrie 1989”.

Primăria municipiului Timişoara a oferit asociaţiei un imobil din centrul civic al oraşului. Este vorba de o clădire din secolul al XVIII-lea, în stil baroc, o construcţie-monument. Clădirea se afla într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care a fost nevoie de importante lucrări de consolidare şi amenajare, care încă nu s-au încheiat. Fondurile din care s-au plătit reparaţiile, consolidările şi construcţiile au fost decontate din alocaţiile anuale de la Bugetul de Stat, prin Ministerul Culturii şi Cultelor (majoritatea), şi din donaţii sau sponsorizări.Prin Legea nr. 46/2000, Memorialul Revoluţiei a fost declarat obiectiv de interes naţional.

Domnul Traian Orban, preşedintele Asociaţia „Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989” ne-a vorbit despre evenimentele din decembrie 1989 precizând că „în data de 16 decembrie 1989 la Timișoara s-a declanșat revoluția care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și a regimului comunist din România. Inițial s-a format o mișcare de protest împotriva mutării forțate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriași cât și trecători s-au adunat în fața parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem și s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mișcarea a luat rapid amploare și în centrul orașului s-au adunat zeci de mii de revoluționari. Pe 20 decembrie 1989, Timișoara a fost declarată primul oraș din România liber de comunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu peste 1000 de morți și alte câteva mii de răniți. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceaușist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timișorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamații de la Timișoara, în martie 1990. Cerințele timișorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamației, prin care se cerea ca foștii activiști ai PCR să nu mai poată candida la funcții publice în stat. Acest punct însă nu a fost pus niciodată în aplicare.”

Vineri, 22 iulie 2011, participanţii la Cursurile de vară organizate de Societatea de Ştiinţe Istorice din România, au vizitat Szeged-ul, oraşul de reşedinţă al comitatului Csongrád şi centrul regiunii Dél – Alföld din Ungaria, situat pe cursul râului Tisa, participanţii la Cursurile Şcolii de Vară s-au bucurat de aerul unui oraş în care istoria pulsează la fiecare pas.

Numele Szeged provine din ungurescul „sziget” (insulă), oraşul devenind începând cu secolul al X-lea un important centru comercial şi administrativ. În anul 1247 primeşte titlul de oraş, iar în anul 1498 este ridicat la statutul de oraş liber regal. În secolul al XIV-lea, Szeged a devenit cel mai important oraş din sudul Ungariei, pentru ca în anul 1543 să fie ocupat de armata otomană, devenind centrul administrativ al acesteia. În anul 1715 şi-a recâştigat statutul de oraş liber regal.

Cetăţenii din Szeged au jucat un rol important în revoluţia din 1848 – 1849 şi în războiul de independenţă,  oraşul fiind locul unde Lajos Kossuth a rostit în iulie 1849 faimosul său discurs. Autorităţile habsburgice au pedepsit liderii oraşului, iar oraşul şi-a redobândit statutul de oraş liber regal 11 ani mai târziu.

Faptul că astăzi oraşul Szeged are clădiri frumoase şi bulevarde largi se datorează în principal inundaţiilor din 1879, care au distrus oraşul aproape în întregime, motiv pentru care împăratul Franz Joseph a vizitat oraşul şi a promis că „Szeged va fi mai frumos decât a fost”. El şi-a ţinut promisiunea, în următorii ani apărând un nou oraş modern dintre ruine.

Szeged este un oraş în care întâlneşti istoria la tot pasul. Apoi ce ne-a impresionat în mod deosebit este programul cultural pe care oraşul Szeged îl oferă: Opera din Szeged,  Compania de Balet, Orchestra Simfonică, nu mai puţin de patru teatre; „Collegium Artium” (o serie variată de lecturi pe diverse teme de artă, literatură şi muzică); în cursul verii, Teatrul în aer liber din faţa Bisericii Votive atrage aproximativ 4.000 de spectatori în fiecare noapte la spectacole de muzică şi operă; Muzeul de istorie Ferencz Móra (acesta atrage aproximativ 350.000 de vizitatori în fiecare an).

Apoi ar mai fi de spus că Szeged este un oraş cu foarte multe spaţii verzi, monumente, statui şi clădiri de patrimoniu istoric şi cultural. Aş aminti aici doar Catedrala Dóm a cărei piaţă rivalizează cu celebra Piaţă San Marco din Veneţia, cu peste 12.000 metri pătraţi. În această piaţă se organizează anual Festivalul de Teatru de Vară, care s-a organizat prima dată în anul 1931. În stil est-european construit din cărămizi roşii, sub arcadele Pieţei Dómului se află Pantheonul Naţional, căruia i-a dat naştere Klebelsberg Kunó, primul ministru de religii şi învăţământ, care adăposteşte peste 100 de statui şi basoreliefuri ale personalităţilor din domenii precum literatura, istoria sau ştiinţele naturale. În piaţa Catedralei se află şi turnul cel mai vechi al oraşului, Dömötör. Baza acestuia a fost construită în secolul al XI-lea, partea inferioară, în formã pătrată este în stil roman din secolul al XII-lea, vârful este în stil gotic din partea a doua a secolului al XIII-lea.

De asemenea, oraşul Szeged găzduieşte numeroase târguri pe parcursul anului: în Piaţa Dóm un târg de artă meşteşugărească ţinut de obicei înaintea Crăciunului, un târg general  în Piaţa Széchényi, un festival al berii, un târg industrial, care adună sute de companii locale şi internaţionale.

În acest oraş există un loc aparte, un loc în care istoria noastră prin intermediul unui personaj celebru, Nicolae Bălcescu, este mai prezentă decât oriunde în altă parte a Ungariei. Alături de ceilalţi participanţi la cursurile de vară, am trăit sentimentul de mândrie naţională fără a resimţi prejudecăţile legate de relaţiile româno-maghiare de-a lungul istoriei. Este vorba de casa în care, la 14 iulie 1849, Nicolae Bălcescu şi Kossuths Lojos au semnat „Proiectul de Pacificare” româno-ungară.  Documentul a fost redactat în limba franceza („Projet de Pacification”) şi apoi tradus pentru părţi în română şi în maghiară. În document sunt satisfăcute numeroase revendicări româneşti: de la folosirea limbii române în administraţie, în justiţie; problema şcolilor româneşti şi chiar desprinderea bisericii ortodoxe din Transilvania de sub jurisdicţia sârbească. De asemenea participanţii la revolte vor fi amnistiaţi în cazul depunerii armelor ş.a.

Deşi acest pas, acordul de la Szeged, poate fi măsurat ca însemnând o clipă în durata unui an şi mai bine de lupte fratrici de între maghiari şi români, totuşi încercarea de reconciliere dintre maghiari şi români, dintre Kossuth şi Nicolae Bălcescu sau Avram Iancu, chiar daca nu-şi va fi dat roadele ei atunci, credem că poate să fie pentru noi, cei de astăzi, un memorabil şi veritabil memento plin de benefice roade. Să le mulţumim, ar trebui, acestor mari oameni că totuşi au înţeles, fie şi în ceasul al douăsprezecelea, că mai bună decât războiul dintre maghiari şi români este pacea, că mai bună decât ura este înfrăţirea, că mai bun este respectul şi lupta solidară, decât vrajba şi duşmănia. Dacă ar fi aşadar să reţinem poate o singură impresie despre vizita din oraşul Szeged, aceasta ar fi legată de Nicoale Bălcescu şi locul în care a fost semnat „Proiectul de Pacificare” româno-ungară din 1849.

            În ultima zi a Cursurilor, au fost acordate diplome tuturor profesorilor participanţi şi s-au înmânat Premiile Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, pe anul 2010, fiind astfel evidenţiată contribuţia membrilor S.Ş.I.R. la cunoaşterea şi promovarea istoriei scrise: Premiul „Nicolae Iorga” – prof. univ. dr. Bogdan Murgescu   pentru lucrarea: „România şi Europa”; Miodrag Ciuruschin pentru lucrarea „Relații  politico-diplomatice ale României cu Serbia în perioada 1903-1914”;  Nicu Pohoață  pentru  lucrarea „Politica externa a României în timpul Războaielor Balcanice”; Laurențiu  Constantiniu  pentru lucrarea „Uniunea Sovietică între obsesia securității si insecurității”; Premiul „A. D. Xenopol” – Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor și Andrei Popete Pătrascu,  pentru lucrarea „Dincă Schileru, o legendă vie a Gorjului” şi Gheorghe Birău, pentru lucrarea „Gorjul Bancar”; Premiul „Constantin C. Giurescu” – doamnei  Angela Rotaru Dumitrescu,  pentru lucrarea „Învățământul românesc din Banat”; Premiul  „Gh. Brătianu” – domnului Nicolae Magiar,  pentru lucrarea „Protocolul din Protopresbiteriatul Mehadiei”; Premiul „Aurelian Iordănescu” – revistelor: „Studii si comunicări – istorie si societate”  editată de Filiala Prahova a SSIR,  „Anuarul SSIR”   editat de Filiala SSIR Câmpina, revista „Historica” editată de Filiala SSIR Dolj,  „Historia CNET” editată de filiala SSIR Gorj şi „Muscelul”  editată de Filialala SSIR Câmpulung Muscel.

Nu putem încheia aceste rânduri fără a aduce şi un cuvânt de mulţumire organizatorilor, dar şi conducerii Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, cu deplina convingere că şi în acest an cursurile au constituit un succes deplin. Aveam să părăsim Timişoara cu gândul că organizarea unui eveniment ştiinţifico-metodic de o asemenea amploare, a necesitat, pe lângă resurse financiare, o capacitate managerială deosebită a tuturor celor implicaţi, pe ansamblu sau secvenţial, în buna derulare a activităţilor programate.

Organizatorii Campaniei „C.N.E.T. (Re)întoarcerea la lectură” mulţumesc tuturor elevilor Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu care au donat cărţi prin intermediul Proiectului Educaţional Umanitar DIN INIMĂ LA INIMĂ, susţinut de Magic FM şi promovat la Târgu-Jiu de doamna Diana Tuvene, pentru a dărui copiilor din Centrul de plasament o bibliotecă.
Cele peste 300 de volume donate vor ajunge în cursul săptămânii viitoare la standul de cărţi amenajat în Complexul Parâng, pentru a fi oferite pe data de 2 aprilie 2012, alături de celelalte cărţi donate de târgujieni, copiiilor din Centrul de plasament.

În săptămâna 2-6 aprilie 2012, Andreea Denisa Vlădulescu (Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, clasa a X-a) vă propune o expoziţie inedită de fotografii intitulată: Rugăciuni în lemn – Troiţe din zona de nord a Gorjului. Expoziţia cuprinde un număr de 24 de fotografii care surprind prin simbolistica şi tipologia subiectului ales: Troiţa ca ipostază a rugăciunii în lemn. Structuri arhitectonice ale artei ţărăneşti din Gorjul de nord, amplasate la intersecţiile drumurilor, troiţele de lemn îşi găsesc justificarea în practicile funerare arhaice, devenind ulterior veritabile monumente tradiţionale româneşti.   

Analiza economică a României ultimelor trei luni arată că industria a avut o creştere viabilă în timpul crizei şi aceasta va rămâne unul dintre principalele motoare de creştere ale PIB-ului, datorită calificării forţei de muncă şi costurilor reduse cu producţia. Vorbim desigur de PIB, nicidecum de relansarea industriei ca motor economic principal. Evident, este nevoie de investiţii, dar acestea întârzie să apară. Spunem că întârzie pentru a sublinia că nu ne-am pierdut în totalitate speranţa că va exista o redresare economică, în discuţie intervenind şi amplasarea strategică a ţării noastre.
Practic, industria, aşa gârbovită cum pare, şi-a majorat contribuţia la formarea PIB-ului în ultimii doi ani prin intermediul exporturilor şi rămâne motorul care susţine economia, potrivit analiştilor. Aceasta, desigur, la nivel teoretic.
Nu putem ignora faptul că în anii premergători crizei, creşterea economică s-a bazat preponderent pe consumul realizat pe datorie, iar ponderea serviciilor şi construcţiilor în PIB a urcat. Însă, aceste sectoare au fost cele mai lovite de recesiune. Astăzi avem nevoie de o reluare a creşterii economice pe baze sănătoase, care să nu mai creeze dezechilibre externe. România nu are însă prea multe surse financiare la dispoziţie pentru a finanţa o creştere economică sustenabilă, exceptând fondurile europene, unde evoluţia în ultimii doi ani a fost dezamăgitoare, iar Cabinetul Ungureanu nu pare capabil să absoarbă noile fondurile.
Dacă ar fi să analizăm evoluţia economiei româneşti, în raport cu media Uniunii Europene, industria rămâne, în continuare, singurul sector care a prezentat o creştere, fiind nişa prin care România a beneficiat de efectele revenirii mai rapide a cererii externe.
În anii următori există perspective de creştere a sectorului construcţiilor pe seama lucrărilor de infrastructură demarate de autorităţi şi în cazul dezvoltării de parteneriate public-private, consideră aceiaşi specialişti. În ceea ce priveşte comerţul şi serviciile financiare-imobiliare, acestea vor înregistra creşteri modeste pe termen mediu, deoarece consumul privat va rămâne afectat de criza financiară, în condiţiile în care ritmul de creştere al veniturilor va fi lent.
În conjunctura economică globală, se observă o creştere puternică a cererii pentru produse alimentare, având în vedere de această dată potenţialul agricol ridicat al ţării noastre, precum şi reorientarea investiţiilor către sectorul agricol.
Sigur că pentru toate acestea e  nevoie de specialişti în Executiv, nu doar în analize, iar noii miniştri nu par a depăşi cu mult competenţele predecesorilor.

Crucificat / între cuvinte, / mă dor / şi palmele şi tâmpla / zdrelite de / nelămurite gânduri. / Chiar şi Iisus, / invidios, priveşte / la coasta ce încă / nu-i străpunsă / de destin…

Elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” se vor alătura în această săptămână, prin intermediul Campaniei C.N.E.T. „(Re)întoarcerea la lectură”, Proiectului educaţional umanitar „Din Inimă la Inimă”, susţinut de Magic Fm şi promovat în Târgu-Jiu de Diana Tuvene, pentru a dărui copiilor din Centrul de plasament o bibliotecă.

Ajunşi în cea de-a noua săptămână a campaniei de conştientizare a rolului şi locului pe care lectura ar trebui să îl ocupe în viaţa tinerilor, dar nu numai, elevii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” vor dona cărţi în cadrul Proiectului educaţional umanitar „Din Inimă la Inimă”. „Elevii noştri vor dona cărţi pe care la sfârşitul acestei săptămâni le vom trimite la standul deschis în Complexul Parâng, la etajul 1, acolo unde toţi cei care doresc să doneze cărţi de lectură pentru copii o pot face până la sfârşitul lunii martie. Acest proiect este o iniţiativă salutară, la care şi alte licee sau şcoli din oraş s-ar putea alătura”, ne-a declarat doamna bibliotecar Gabriela Bobei. Promovat sub motto-ul „Învaţă-l pe copilul tău să fie fericit dăruind!”, Proiectul educaţional umanitar „Din Inimă la Inimă”, este o acţiune prin care copiii din Centrul de plasament vor putea avea propria lor bibliotecă, chiar de Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii şi tineret. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a hotărât ca ziua de naştere a scriitorului Hans Christian Andersen, 2 aprilie, să fie marcată ca Zi Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret. Sărbătorirea acestei zile este un omagiu adus marelui scriitor danez, cunoscut în întreaga lume pentru opera literară dedicată copiilor, dar şi o încercare în plus de a-i atrage pe cei mai mici cititori în minunatul univers al cărţilor. Alături de elevii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” care vor dona cărţi din propria lor bibliotecă, acestui demers se alătură şi autorii de carte Gheorghe Nichifor, Zenovie Cîrlugea, Andreu Popete-Pătraşcu, Mihai Vîlceanu, dar şi mai tinerele Andreea Denisa Vlădulescu, Oana Florea şi Diana Bîzoc, care vor oferi propriile cărţi copiilor şi tinerilor din Centrul de plasament, în cadrul Proiectul educaţional umanitar „Din Inimă la Inimă”. Prof. dr. Gheorghe Nichifor, directorul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” ne-a declarat că: „Acest proiect educaţional umanitar, la care s-a alăturat şi liceul nostru, reprezintă o necesară oportunitate pentru copiii instituţionalizaţi să pătrundă în lumea cărţilor şi a lecturii, să le faciliteze acestora accesul la educaţie şi cultură. Biblioteca ar putea fi folosită şi pentru efectuarea temelor, dar şi ca spaţiu de recreere.”

Biblioteca – un spaţiu destinat lecturii

Mircea Eliade scria: „Cetim ca să trecem examene (deci lectura studiu), ca să omorâm timpul (deci lectura de plăcere) sau cetim din profesiune (deci lectura informativă). Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informaţie sau de contemplaţie.” În Campania C.N.E.T. „(Re)întoarcerea la lectură”, o implicare activă are şi doamna bibliotecară Gabriela Bobei de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Aceasta ne mărturisea că: „Din fericire, elevii noştri citesc. Lectura nu este pentru ei neapărat o obligaţie. De la cărţi tematice de literatură, istorie, geografie, chiar fizică şi chimie, la cărţi beletristice (romane, nuvele, cărţi de poezii), tinerii vin şi împrumută sau citesc la sala de lectură. Biblioteca este un spaţiu în sine destinat lecturii. Permanent încercăm să-i atragem pe elevii de la liceul nostru, organizând expoziţii de carte, ateliere şi alte activităţi specifice bibliotecii. Ar mai fi de spus în legătură cu desfăşurarea Campaniei „(Re)întoarcerea la lectură” la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, că încă din luna ianuarie când a debutat această campanie, s-a remarcat o creştere a numărului de cărţi împrumutate.”

La sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat la Şcoala Generală Ceauru ediţia a II-a a Festivalului-concurs „Les amis francophones”. Manifestarea a antrenat peste 150 de participanţi din toate şcolile Gorjului şi a fost organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Casa Corpului Didactic Gorj, Association Roumaine des Professeurs de Franςais şi Şcoala Generală Ceauru-Băleşti.

„Săptămâna Internaţională a Francophoniei” (14-20 martie 2012) a fost marcată în Gorj de organizarea Festivalului-concurs cu participare internaţională de creaţie literară şi imagine „LES AMIS FRANCOPHONES”, manifestare ajunsă la ediţia a doua. Peste 150 de elevi au participat la Şcoala Generală Ceauru la o competiţie de un nivel foarte ridicat.

Association Roumaine des Professeurs de Francais – Gorj, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, a organizat în ziua de 17 martie 2012 Festivalul – Concurs cu participare internaţională de creaţie literară şi imagine, intitulat “LES AMIS FRANCOPHONES”. Festivalul – Concurs se desfaşoară în cadrul unui parteneriat educaţional iniţiat de către Association Roumaine des Professeurs de Francais – Gorj şi se adresează atât cadrelor didactice cât şi elevilor pasionaţi de limba si literatura franceză dar şi de muzică.

Aşa cum spun organizatorii, proiectul îşi propune promovarea valorilor civilizaţiei şi ale culturii francofone într-un context european în care se observă scăderea interesului tinerilor pentru învăţarea limbii franceze. În acest sens, în urma discuţiilor cu profesori de limba franceză din ţară şi din alte ţări francofone, cu ocazia desfăşurării Simpozionul Internaţional Limbile moderne in context european s-a convenit că trebuie să se organizeze şi alte forme de activităţi motivante care să contribuie la creşterea interesului elevilor pentru descoperirea limbii şi a civilizaţiei francofone.

Succesul înregistrat de prima ediţie a concursului, desfăşurat în martie 2011, a confirmat faptul că elevii si profesorii lor apreciază în mod deosebit abordările umaniste, cele care le dau conştiinţa propriei valori, observându-se interesul crescut pentru rolul factorilor emoţionali. Una dintre strategiile care îndeplinesc cerinţele acestei abordări, este aceea a divertismentului care, prin numeroasele virtuţi formative, dezvoltă într-o mare măsură spiritul de observaţie, stimulează imaginaţia şi voinţa, contribuind la dezvoltarea generală a elevului. În cursul activităţilor de divertisment, efortul intelectual al elevilor este sprijinit de angajarea emoţională şi volitivă, dorinţa elevului de a se evidenţia sau de a câştiga.

Prin urmare, această ediţie a Festivalului – Concurs „Les amis francophones” reiterează activităţi diverse de promovare a limbii franceze prin cântece, prin dezbateri, activităţi practice, realizare de afişe şi postere, vizionări de filme etc .

Competiţia s-a desfăşurat pe două secţiuni, juriul având o misiune foarte dificilă în desemnarea câştigătorilor. La Secţiunea I-„Le monde francophone” ( compoziţii plastice, unde elevii pot participa cu desene reprezentative pentru Ziua Francofoniei) câştigătorii au fost următorii: premiul I: Cătălin Spumă-Colegiul Tehnic Mătăsari şi Andrada Baldovin-Şcoala Generală Nr 1 Bumbeşti – Jiu; premiul II: Daria Căpriţă – Şcoala Generală Nr 1 Bumbeşti – Jiu şi Constantin Ştirbu – Grup Şcolar Energetic Târgu-Jiu; premiul III: Luiza Prier – Diaconu – Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu şi Georgiana Maria Spineanu – Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”.

La Secţiunea II (Poésie, Chanson, Théâtre) pentru elevii care doresc să recite şi să cânte în limba lui Molière, a existat Marele Premiu oferit elevei Ancuţa Ionescu de la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu”. Locul I a fost împărţit de elevii Bianca Nueleanu, Adelina Papoe şi Cătălin Fâcea de la Şcoala Generală „Sfântul Nicolae” care au prezentat „La voyante” de Delphine Roux şi elevii Alice Armăşoiu şi Dragoş Olteanu de la Colegiul Tehnic Mătăsari care au prezentat un fragment din „Le bourgeois gentilhomme” de Moliere. Locul II a fost adjudecat de elevii de la GSI Tismana care au prezentat „Liberte” de Paul Eluard dar şi de Alexandra Giurcă de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” care a prezentat „Je veux”-ZAZ. Locul III a fost împărţit de Oana Lungu de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice şi Georgiana Maria Spineanu de la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”. Profesoara Viorica Floarea Spahiu, coordonatorul acestei manifestări, declara pentru VERTICAL: „În cadrul acestei activităţi se doreşte cultivarea interesului elevilor şi a părinţilor pentru limba franceză, dezvoltarea aptitudinilor estetice şi fixarea deprinderilor de a utiliza vocabularul limbii franceze, dar şi dezvoltarea deprinderilor de creaţie plastică şi artistică. Mă bucur că Şcoala Generală Ceauru a asigurat toate condiţiile pentru buna desfăşurare a competiţiei, inclusiv premiile. Competiţia a beneficiat de prezenţa inginerului Aristică Paicu-primarul comunei Băleşti, profesorului Cornel Şomâcu – directorul Şcolii Generale Ceauru -Băleşti, profesorului Petre Ciungu – directorul Colegiului Comercial „Virgil Madgearu” şi profesorului Gabriel Popescu – directorul Şcolii Generale „Ecaterina Teodoroiu”. Ţin să remarc participarea voluntarilor francezi care s-au arătat impresionaţi de nivelul competiţiei.”

Activitatea culturală este o necesitate obiectivă care să scoată în valoare tradițiile și tot ceea ce reprezintă civilizator o comunitate. Ea trebuie făcută de specialiști care, pentru a coordona și a lucra pe un anumit teritoriu, trebuie să se regăsescă într-o instituție cu un statut bine definit care decurge din dezideratele actuale ale societății noastre, cu un sistem propriu de valori, cu ceea ce ne reprezintă pe noi mai bine.

Care este sensul culturii, privind prezenţa noastră în Uniunea Europeană şi cum trebuie să ne pregătim din punct de vedere cultural pentru această nouă realitate? Dacă discutăm prin prisma Uniunii Europene, sau a unei Europe fără frontiere, ceea ce se va întâmpla în curând, cultura are rolul său esențial. Activitatea Centrelor Culturale este orientată în acest sens, pentru ca România, în Comunitatea Europeană, să ocupe locul ei, nu doar geografic, ci cu tot ceea ce ne reprezintă istoric, cultural şi spiritual. Cultura face parte din identitatea naţională specifică fiecărei naţiuni, definind astfel trăsăturile distinctive proprii în cadrul marii familii europeană.

Înainte de 1989, toate instituțiile culturale și de artă din România depindeau exclusiv de bugetul statului, fiind astfel afectate de lipsa unor surse corespunzătoare de finanțare și de ridigitatea generată de managementul centralizat. Lipsa fondurilor alocate de guvern sectorului culturii s-a perpetuat însă și după 1989, datorită faptului că România a pornit pe drumul tranziției către o economie de piață. Acest lucru a necesitat un sprijin concentrat în direcția măsurilor economice, punându-se mai puțin accentul pe susținerea dezvoltării sectorului cultural, care a fost nevoit să învețe să se ajute singur.

În contextul nevoii de cultură, Ministerul Culturii și Cultelor a aplicat şi continuă să aplice o serie de măsuri de reformă pentru a întării instituțiile culturale și a reduce dependența acestora de sectorul public. Scopul acestor măsuri de reformă este dublu: alinierea la cele mai bune practici U.E. și la sistemele de reglemantare și finanțare, precum și dezvoltarea unor relații puternice și de durată între instituțiile culturale din România și restul țărilor uropene.

Adevărata problemă a României nu este economia, care, în sine, nu ar merge atât de prost, luând în calcul ajutorul din partea Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene, spun analiştii internaţionali, aceştia uitând parcă să precizeze că tot noi îl vom suporta în timp. Problema este la clasa politică, în frunte cu fostul căpitan de navă la conducere, iar România are toate şansele să se izbească pentru a doua oară în ultimii trei ani de „stâncile” economiei.

Să nu uităm, chiar dacă încă nu se pun în practică, există şi un set de măsuri şi programe pentru reforma sistemului fiscal, condiţie impusă de instituţiile internaţionale, dar cine are timp pentru aşa ceva, când încă mai sunt bani de stors şi buzunare de umplut? Degeaba există şi finanţare şi programe pentru reformă, dacă nu avem şi politicieni care să distribuie banii şi să aplice măsurile. Să ne mai mire că doamna Udrea a fost „cea mai ministră”, reuşind „absorbţia”, cu tot cu pantofii cu toc şi pantalonii strâmţi ai domniei sale?

În timp ce analizele internaţionale sunt optimiste, nici nu ar avea cum altfel (sic!), consultanţii financiari români au ajuns în primele luni ale anului 2012 la un grad ridicat de pesimism, folosind expresii şi sintagne ce nu au nimic în comun cu limbajul tehnic: „economia este în depresie, obosită, bolnavă şi dezamăgită”, „economia se stinge” sau „supravieţuirea este starea care defineşte anul 2012 din perspectiva economică”. Că este în metastază am înţeles şi noi de mai multă vreme, dar nu înţelegem de ce specialiştii români continuă să ţină economia românească sub linia de plutire, administrându-i sedative şi nu colaci de salvare? Nu cumva asta înseamnă o moarte sigură, ce se poate traduce prin faliment total?

Am primit de curând răspunsul din partea noului cabinet instalat la Palatul Victoria: „În ciuda riscurilor de implementare a noilor programe de redresare, mai ales în plan fiscal, în condiţiile în care economia s-ar putea contracta cu 6% în acest an, credem că programul României cu FMI îmbunătăţeşte şi în continuare perspectivele ţării pe termen mediu. În acest sens, credem că există mize mai mari în implementarea altor acorduri decât depăşirea crizei. O aplicare credibilă ar trebui să îi uşureze României drumul spre aderarea la ERM-2 (zona de aşteptare pentru adoptarea euro – n.a.) în 2012”.

Concluzia? Se poate vorbi despre „măsuri luate pentru conservarea principalelor funcţii vitale ale economiei, aflată în plin proces de hibernare, reducându-şi consumul, până la nivelul de supravieţuire şi aşteptând vremuri mai bune, atât pe plan naţional, cât şi european.”

Dacă un astfel de răspuns va adus lămuririle necesare înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Pentru mine, o astfel de abordare nu face decât să arate, fie incompetenţa, fie lipsa de interes, atunci când vorbim de economia românească.

De curând am identificat într-o colecţie particulară, un portret inedit al deputatului gorjean, Dincă Schileru (6 noiembrie 1846 – 3 iunie 1919), reprezentant al ţăranilor în Parlamentul României, care afirma cu mai bine de o sută de ani în urmă: „Noi ţăranii v-am spus-o: «Am respectat întotdeauna pe adevăraţii boieri ai ţării, pentru că am citit, am învăţat şi am ştiut că adevăraţii boieri sunt aceia care pun la inimă interesele ţării şi bunăstarea ţăranilor». Dar domniile voastre, care sunteţi la putere astăzi, boieri sunteţi? Dacă aţi fi în adevăr boieri, n-aţi fi făcut ce aţi făcut!”

REVISTA STUDIUM invită elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu să se alăture echipei de redacţie, trimiţând până la data de 23 martie 2012, articole şi materiale (redactate în format Word, font Times New Roman, cu diacritice) pentru noul număr al publicaţiei noastre.

REVISTA STUDIUM este câştigătoare a LOCULUI I (etapa judeţeană) şi LAUREATĂ (etapa naţională) Secţiunea „Reviste literare”, la Concursul Naţional al Revistelor Şcolare 2011.

Colegiul de redacţie va evalua articolele primite şi va premia în cadrul Campaniei „C.N.E.T. (Re)întoarcerea la lectură” cele mai bune cinci articole propuse pentru publicare în REVISTA STUDIUM.

Vă aşteptăm articolele pe adresa revista.studium@yahoo.ro

Redactor şef: ANDREEA DENISA VLĂDULESCU

Secretar general: prof. ANDREI POPETE-PĂTRAŞCU

Coordonator revistă: prof. dr. ZENOVIE CÂRLUGEA

De curând premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a prezentat şefului misiunii Fondului Mondial de Investiţii, Jefrrey Franks, pe noii miniştrii ai Finanţelor, Economiei, Transporturilor şi Justiţiei. Reprezentanţii guvernului şi oficialii FMI, alături de cei ai Comisiei Europene au avut o „întâlnire de lucru” pe teme economice actuale. S-a subliniat încă odată că dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani, atrag atenţia că în România încă nu există o piaţă funcţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în ţara noastră (după standardele Uniunii Europene!) nu este, deocamdată, funcţional.

În timp ce marile puteri economice şi-au „rezervat” supremaţia în industrie, agricultură şi servicii,  României i s-a impus consumul. Mai mult, de curând Jefrrey Franks, şeful misiunii FMI în România şi-a exprimat opinia referitoare la acest aspect precizând că „românii vor consuma mai mult după ce vor deveni mai optimişti”. Mai ştim însă şi că Mihai Răzvan Ungureanu i-a promis lui Jefrrey Franks că va respecta angajamentele asumate de fostul Cabinet în relaţia cu FMI şi Comisia Europeană, deci optimismul românilor cu siguranţa va întârzia să apară. Concluzia? Cine pe cine păcăleşte…

Am constatat cum din aderarea României la Uniunea Europeană, agricultura şi industria au avut cel mai mult de suferit, în timp ce sectorul financiar-bancar, serviciile şi turismul au continuat politica aceluiaşi „pe loc repaus”. Ţara noastră nu era pregătită din punct de vedere economic să adere la Uniunea Europeană, iar criza a făcut ca această situaţie să adâncească lipsurile şi insuficienţele. O simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească funcţionează astăzi pe datorie.

Că FMI nu ştie nimic despre economia românească, este o altă problemă. Mai grav este că nici „specialiştii” care de vreo 20 de ani s-au perindat pe la Ministerul Economiei nu par să fi avut sau să aibă cunoştinţe temeinice despre economia României. Cert este că am pierdut prea multe fabrici, uzine sau combinate şi suprafeţe întregi de teren arabil au fost lăsate de izbelişte. Toţi aceştia, de la reprezentanţii FMI la specialiştii noştri, trăiesc într-o lume a lor, teoretică, despre economie. Nu înţeleg şi nici nu par dornici să înţeleagă mecanismele reale ale unei economii precum cea a României, care miroase a faliment de prea multă vreme.

În plus, şeful misiunii FMI în România, şi-a exprimat opinia despre situaţia economică a României, ca fiind la „recuperare intensivă”. Acestuia fie îi arde de glume, fie ne crede proşti, asta pentru a nu cita vorbele preşedintelui Băsescu referitoare la produsele şcolii româneşti. Despre ce economie, în România, vorbiţi domnule Franks?

Rămăşiţele economiei româneşti au dispărut cu desăvârşire în momentul când ţara noastră a fost integrată în Uniunea Europeană şi pe foarte multe uşi a început să apară scris cu majuscule faliment. Sau asta înţeleg marile puteri ale U.E. prin recuperare intensivă a economiei, în ţări precum România?

Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu a găzduit marţi, 28 februarie 2012, începând cu orele 17.00, în cadrul Campaniei „C.N.E.T. (Re)întoarcerea la lectură”, lansarea cărţii „Noi de lapte” (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2011), autoare fiind Anca Elena Cojocaru, astăzi o apreciată poetă târgujiană.

Despre versurile scrise de Anca Elena Cojocaru, criticul literar Ion Popescu-Brădiceni afirmă în prefaţa cărţii „Noi de lapte” că „reprezintă încă o nesperată, dar aşteptată promisiune a Şcolii de Literatură de la Târgu-Jiu. Se afirmă încă de la început printr-un stil de înalt intelectualism, moderat însă atent de ispita unui „realism” elementar (al elementelor fundamentale: marea, cerul, pământul, divinitatea)”.

La manifestarea de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” au fost prezenţi peste 60 de elevi şi cadre didactice care au asistat la o „lecţie” de poezie oferită de Anca Elena Cojocaru şi amfitrionul evenimentului, profesorul Andrei Popete-Pătraşcu. Poeta le-a vorbit tinerilor despre importanţa lecturii, dar şi despre lipsa de interes a unora dintre aceştia faţă de literatură, fiind optimistă însă că există şi suficient de mulţi care să aprecieze valoarea cărţilor.

„Visele ne menţin în formă şi ne dau tot timpul un motiv de a lupta, de a merge mai departe, de a ne bucura de atingerea imposibilului imaginar. Ele, aceste infime pânze încă nepictate, ne oferă prilejul de a ne descoperi valoarea, capacităţile, puterea determinării şi bucuria realizării traseului existenţial, printr-o artă a propriului sine”, le-a destăinuit Anca, secretul său, elevilor de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Aceasta le-a vorbit tinerilor şi despre ce înseamnă pentru ea poezia: „Am scris foarte mult, doar pentru mine, în poezie găsind o evadare în lumea mea interioară, în care analizam orice întâmplare, emoţie şi eveniment ce îmi marca oarecum starea. Majoritatea poeziilor pe care le scriu sunt rezultatul modului meu de a empatiza cu ceilalţi. Sunt rezultatul sentimentelor pe care cred ca le-aş putea trăi, dacă aş fi în pielea lor. Versurile pe care le-am scris sunt oarecum complexe, metaforice, greu digerabile de unii, însă îmi doresc să ofer o structură interioară de calitate, sufletelor celorlalţi. Ador diversitatea şi diversitatea mă inspiră, în tot ceea ce fac.”

Despre lansarea cărţii „Noi de lapte”, prof. dr. Gheorghe Nichifor a declarat că reprezintă unul evenimentele importante ale Campaniei „C.N.E.T. (Re)întoarcerea la lectură”: „Ne-am dorit încă din momentul când am aflat că Anca îşi va lansa primul volum de poezii să organizăm şi aici, la liceul pe care ea l-a absolvit în urmă cu cinci ani, un eveniment prin care să marcăm debutul său editorial. În cadrul campaniei care se desfăşoară în liceul nostru, lansarea cărţii „Noi de lapte” reprezintă primul eveniment literar de anvergură al manifestărilor pe care le propunem iubitorilor de lectură. Ne bucură şi ne onorează în acelaşi timp prezenţa poetei Anca Elena Cojocaru în mijlocul nostru şi faptul că a acceptat să îşi promoveze volumul de debut şi la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu”.

Scurte marginalii la volumul de versuri „Noi de lapte”

Prezentă la evenimentul oferit de Anca Elena Cojocaru a fost şi mai tânăra poetă Andreea Denisa Vlădulescu, elevă în clasa a X-a, profilul matematică-informatică, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, cea care debuta în cadrul Salonului Editorial C.N.E.T. în urmă cu două luni, când propunea cititorilor târgujieni volumul de versuri „Emoţiile unei bule de acid” (Editura Contrafort, Craiova, 2011). Aceasta a vorbit colegilor săi despre cartea de poezii a Ancăi Elena Cojocaru, afirmând că: „Poezia pe care Anca o propune cititorilor săi are ritm și un decupaj sensibil, tehnica fiind la fel de eficientă ca la textualiști, doar că imaginile sunt relaxate. Este volumul său de debut, unul al recuzitei simbolice, mărturie a sensibilității moderne. Simțul poetic se aventurează până „Dincolo de noi”, universul său devenind oniric: „Ninge cu minuni de lapte / Aș dansa cu tine-n fulgi / Ce din zahăr ne presar / O străduță de hârtie / Unde scriam fără teamă felicitări”. Autoarea apelează la modalitatea de redare a peisajului liric folosind tehnicile afective și coerența imaginilor: „Mă izbesc zâmbind de mal / Îți șoptesc iubirea mea / Sentimente de coral / Infinite molecule” (Marea), cartea sa, inspirat intitulată „Noi de lapte” evidențiindu-se prin expresivitatea unui ton calm, dar mereu transcendent.”

Elevă a scriitorului şi criticului literar Zenovie Cârlugea, Andreea Denisa Vlădulescu a învăţat să îşi exprime într-un manieră critică părerile despre creaţia literară, iar scurtele sale marginalii la cartea propusă de Anca Elena Cojocaru îi recomandă calităţile.

O întâlnire de suflet

Aşa cum a promis, Anca Elena Cojocaru a donat o parte din banii obţinuţi până acum pe cartea „Noi de lapte”, Campaniei „C.N.E.T. (Re)întoarcerea la lectură: „Am dorit să contribui şi eu la această campanie, ştiind cât de mult s-au implicat organizatorii de aici, elevii şi profesorii, care doresc să promoveze reîntoarcerea la lectură şi importanţa acesteia în rândul tinerilor. Este important ca elevii să înţeleagă rolul pe care cartea îl joacă în formarea propriei persoane. Suficienţi au învăţat să exploreze „virtual” literatura, într-o eră a informaţiei în care creativitatea şi descoperirea trebuie să fie abordate la un nivel evolutiv, dar nu este suficient, fără conştientizarea rolului şi locului pe care aceasta îl ocupă.”

Anca Elena Cojocaru a primit din partea domnului prof. dr. Gheorghe Nichifor, directorul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, o „Diplomă de onoare” pentru implicarea în campanie şi cărţi ale autorilor de la C.N.E.T. (Zenovie Cârlugea, Gheorghe Nichifor, Andrei Popete-Pătraşcu, Andreea Denisa Vlădulescu şi Oana Florea).

Prezent la eveniment  a fost şi prof. Cornel Pecingină, fostul dascăl al tinerei poete. Acesta i-a urat multă inspiraţie şi în continuare versuri pe măsura talentului.

La final, Anca Elena Cojocaru a oferit autografe şi a făcut fotografii cu elevii de la colegiul pe care îl absolvea cu cinci ani în urmă, declarând cu nostalgie că a avut şi acum, la revenire, aceleaşi emoţii pe care le-a trăit şi atunci când a păşit pentru întâia oară pe coridoarele liceului.   

O felicităm şi noi pentru acest debut, mărturisind dorinţa de a vedea publicat cât mai curând şi cel de-al doilea volum de versuri al poetei Anca Elena Cojocaru.       

După ce noul ministru al Economiei, Lucian Bode, a susţinut la instalarea în funcţie, că printre priorităţile sale se numără simplificarea legislaţiei, privatizarea unor companii, absorbţia fondurilor europene şi dezvoltarea de noi capacităţi industriale prin exploatarea de resurse minerale, din ultima analiză economică a României aflăm şi că industria a avut o creştere spectaculoasă în ultima perioadă şi aceasta va rămâne unul dintre principalele motoare de creştere ale PIB-ului, datorită calificării forţei de muncă şi costurilor reduse cu producţia. Sigur, în discuţie intervine şi amplasarea strategică a ţării noastre.

Practic, industria, aşa gârbovită cum pare, şi-a majorat contribuţia la formarea PIB-ului în ultimii doi ani prin intermediul exporturilor şi rămâne motorul care susţine economia, potrivit analiştilor. Aceasta, desigur, la nivel teoretic.

Nu putem ignora faptul că în anii premergători crizei, creşterea economică s-a bazat preponderent pe consumul realizat pe datorie, iar ponderea serviciilor şi construcţiilor în PIB a urcat. Însă, aceste sectoare au fost cele mai lovite de recesiune.

Astăzi avem nevoie de o reluare a creşterii economice pe baze sănătoase, care să nu mai creeze dezechilibre externe. România nu are însă prea multe surse financiare la dispoziţie pentru a finanţa o creştere economică sustenabilă, exceptând fondurile europene, unde evoluţia în ultimii doi ani a fost dezamăgitoare.

Acelaşi nou domn ministru, mai preciza la începutul acestei săptămâni că va acorda o mare importanţă mediului de afaceri. „Soluţiile viabile vor fi rezultatul dialogului cu patronatele, sindicatele, mediul academic şi specialiştii în domeniu”, susţine acesta şi aproape că l-am crede pe cuvânt, dacă nu am ştii interesele cui le reprezintă domnia sa.

Dacă ar fi să analizăm evoluţia economiei româneşti, în raport cu media Uniunii Europene, industria rămâne, în continuare, singurul sector care a prezentat o creştere, fiind nişa prin care România a beneficiat de efectele revenirii mai rapide a cererii externe.

Creşterea sustenabilă viitoare va trebui, aşadar, să se bazeze pe industrie şi exporturi, fără a neglija însă cererea internă, amintind aici cazul Poloniei, singura economie din Europa care a evitat recesiunea profitând de competitivitatea exportatorilor, dar şi de cererea internă stabilă.

În anii următori există perspective de creştere a sectorului construcţiilor pe seama lucrărilor de infrastructură demarate de autorităţi şi în cazul dezvoltării de parteneriate public-private, consideră aceiaşi specialişti. În ceea ce priveşte comerţul şi serviciile financiare-imobiliare, acestea vor înregistra creşteri modeste pe termen mediu, deoarece consumul privat va rămâne afectat de criza financiară, în condiţiile în care ritmul de creştere al veniturilor va fi lent.

Sigur, pentru toate acestea e  nevoie de specialişti în Executiv şi de transparenţă, nu doar în analiză, dar domnul ministru ne linişteşte şi de această dată: „vom acorda o mare atenţie transparenţei şi comunicării, precum şi privatizării unor companii de stat şi numirii de manageri profesionişti la companiile de stat”. Serios domnule Bode? Transparenţă, comunicare şi… noi privatizări?

În curând va vedea lumina tiparului, la Editura Sitech din Craiova, cea de-a doua ediţie a lucrării „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului”, revizuită şi adăugită, Autorii, aşa cum ne-au obişnuit în mai vechea formulă, Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor şi Andrei Popete-Pătraşcu, ne propun de această dată lucrarea în cea de-a doua sa ediţie, redactată după normele ştiinţifice ale Academiei Române, cu o bibliografie îmbunătăţită şi un indice de nume impresionant.

În prefaţa lucrării, prof. dr. Bogdan Teodorescu, Secretar General al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România precizează: „Între timp cartea a impus un „brand local” şi s-a bucurat de aprecieri unanime din partea oficialităţilor, a specialiştilor şi a marelui public. Nu în ultimul rând a fost încununată cu un premiu al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. Pe măsura succesului dobândit, autorii au revenit sub acelaşi titlu adăugând surse noi, bibliografia la zi (decembrie 2012) şi un indice de nume impresionant. Acolo unde au simţit nevoia şi noile investigaţii arhivistice şi de bibliotecă au impus, au revenit cu nuanţări, detalieri şi argumente suplimentare pentru o teză sau alta, desevârşindu-şi astfel lucrarea.”

Personajul principal al autorilor noştri s-a născut într-un sat din plaiul Vâlcan a cărui vechime documentată coboară până spre sfârşitul sec al XVI-lea într-o familie în care amintirea evenimentelor de la 1821 era foarte puternică. Mutat după căsătorie (1868) în comuna de reşedinţă a soţiei, la Bâlteni, unde a rămas până la sfârşitul vieţii, şi-a câştigat existenţa mai întâi dintr-un atelier de croitorie, impunând modelul costumului popular local şi apoi din negoţ şi agricultură. Pe la 1880, avea acum 34 de ani, era unul dintre cei mai importanţi proprietari funciari locali, priceput în cultura cerealelor, pomilor fructiferi şi viţei de vie. Creşterea cailor se adăuga precum o pasiune de suflet. A construit mori şi joagăre şi a achiziţionat spaţii întinse de pădure. Istoria averii lui Dincă Schileru, aşa cum ne-o prezintă autorii, e departe de a fi idilică, nefiind lipsită de conflicte cu obşti săteşti care se considerau nedreptăţite sau de sechestrări de bunuri, stinse atunci când în cele din urmă acuzatul îşi plătea dările către stat.

Notorietatea câştigată datorită succesului său în activităţi economice avea să îl propulseze curând şi în viaţa publică. Fără intervenţia administraţiei sau guvernului, a fost ales de ţăranii gorjeni în Consiliul local, în anul 1876. Consilier şi vicepreşedinte în deceniul care a urmat, Dincă Schileru s-a remarcat prin vehemenţa şi curajul opiniilor sale care au culminat cu un atentat la adresa vieţii sale, din fericire nereuşit, în 1880.

Începuse, cu un an înainte, în 1879, o lungă carieră de parlamentar în gruparea liberală condusă de C.A. Rosetti şi mai târziu de urmaşii acestuia, Colegiul III din Gorj alegându-l cu intermitenţe până în 1911. Anecdotica a reţinut imaginea unei persoane care călca în sălile înaltului for legislativ, îmbrăcată într-un splendid costum gorjenesc, expresie a mândriei că îşi reprezintă concetăţenii. În mod corect autorii afirmă că dincolo de exagerări, Schileru nu a fost doar un personaj pitoresc, nici „apostolul imaculat al satului gorjan” şi nici politicianul urmărit exclusiv de interesele sale.

Până atunci însă, el nu a ostenit să fie un vajnic susţinător al culturii şi învăţământului din judeţul său şi mi se pare firesc ca acestui subiect să îi fie consacrat un capitol întreg. Astfel, s-a numărat printre întemeietorii muzeului din Târgu-Jiu ale cărui colecţii le-a îmbogăţit în mai multe rânduri cu donaţii, a participat activ la conferinţele şi marile serbări culturale ale epocii (una prilejuită de inaugurarea in capitala Gorjului a gimnaziului unde l-a întâlnit pe Spiru Haret în octombrie 1898 şi în acelaşi an alta la dezvelirea statuii lui Tudor Vladimirescu), a susţinut mai multe publicaţii destinate lumii satului, a iniţiat şcoala din Bâlteni pe care a donat-o comunităţii locale şi a restaurat aşezarea monahală de la Locurele (Locuri Rele) şi a ctitorit biserica din satul de reşedinţă căruia i-a fixat piatra fundamentală.

Dar cum un volum de aproape 650 de pagini nu poate fi rezumat în câteva rânduri, vom lăsa întreagă cititorului plăcerea de a-l descoperi pe Dincă Schileru în paginile acestei cărţi.

Pentru că fiecare om păstrează în suflet un anotimp,

eu vă doresc tuturor o primăvară a împlinirilor!