Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu a găzduit marţi, 28 februarie 2012, începând cu orele 17.00, în cadrul Campaniei „C.N.E.T. (Re)întoarcerea la lectură”, lansarea cărţii „Noi de lapte” (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2011), autoare fiind Anca Elena Cojocaru, astăzi o apreciată poetă târgujiană. 

„Ne-am dorit încă din momentul când am aflat că Anca îşi va lansa primul volum de poezii să organizăm şi aici, la liceul pe care ea l-a absolvit în urmă cu cinci ani, un eveniment prin care să marcăm debutul său editorial. În cadrul campaniei care se desfăşoară în liceul nostru, lansarea cărţii „Noi de lapte” reprezintă primul eveniment literar de anvergură al manifestărilor pe care le propunem iubitorilor de lectură. Ne bucură şi ne onorează în acelaşi timp prezenţa poetei Anca Elena Cojocaru în mijlocul nostru şi faptul că a acceptat să îşi promoveze volumul de debut şi la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu.”

Andrei Popete-Pătraşcu

În cadrul Campaniei (Re)întoarcerea la lectură, Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu ne propune şi în această săptămână o serie de acţiuni literare, protagonistă fiind una dintre absolventele acestui liceu, Anca Elena Cojocaru, cea care îşi va lansa alături de foştii profesori volumul de versuri “Noi de lapte”, apărut în condiţii grafice deosebite la Editura Princeps Edit din Iaşi.

Volumul de versuri pe care astăzi, Anca Elena Cojocaru îl propune cititorilor săi nu este o surpriză. Ideea acestei cărţi s-a născut în urmă cu patru ani, aşa cum însăşi autoarea ne declara. Poezia sa, una a transcederii feminine din spaţiul obiectiv, într-unul oniric, dar nu total desprins de concret, este fericit conturată printr-un intelectualism atent filigranat de raţiune: „Poţi să priveşti prin suflet vise! / E ca o hartă de-nţelesuri” (Hartă de-nţelesuri) sau „Atât de simplă-i lumea / Când înglobăm senzaţii” (Psihologie).

Identificăm în poeziile autoarei profilul unui psiholog pasionat de metatextualism. Fără accente livreşti, care ar fi putut scădea din valoarea construcţiilor sale metaforice, Anca Elena Cojocaru îşi mărturiseşte propriile întrebări şi reflecţii parcă pentru sine mai mult: „Te-ai gândit să ieşi vreodată / Din al sorţii labirint? (…) Eu te văd ca pe-o revoltă / Când impui ce-ai vrea să fii” (Ce-ai vrea să fii?).

Cu dorinţa mărturisită de a nu „tasta secrete pe gând” (Eşti), tânăra poetă ne dezvăluie, resimţind acut, imposibilitatea de „a opri tăcerea” (Hazard).   

Anca Elena Cojocaru recunoaşte atunci când i se oferă „ocazia” – „îmi râd în hohote celulele, şi cerul! (…) Mă joc cu pixul desenând hărţi indelebile / Analizând prospectul şi toate cele…” (Ocazie), mizând pe un pragmatism aparte, centrat pe „psihologia” cuvântului „NOI”.

Sensul cuvintelor transcede într-o „hartă de gânduri codată-n înţelesuri” (Seara unui vers), poezia devenind pentru autoarea cărţii „Noi de lapte”, „psihologia unei fiinţe ce-n palmă îţi rămâne”.  

Locul ANSAMBLULUI MONUMENTAL „CALEA EROILOR” de la Târgu-Jiu este în PATRIMONIUL MONDIAL CULTURAL – UNESCO

vezi: LISTA PATRIMONIULUI MONDIAL UNESCO DIN ROMÂNIA
http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/slowvers.htm

Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu a găzduit joi, 16 februarie 2012, cea de-a cincea ediţie a Colocviilor de critică şi istorie literară ale revistei „Portal Măiastra”, organizate de către scriitorul Zenovie Cârlugea, sub egida Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”.

Au luat parte la manifestare brâncuşiologul şi omul de cultură gorjean Ion Mocioi, scriitorii Ion Cepoi, Ion Popescu-Brădiceni, Viorel Surdoiu, Ion Gociu, Ion Trancău, George Drăghescu, Andrei Popete-Pătraşcu, doamnele Zoia Elena Deju, Olimpia Bratu, Mihaela Vulpe şi Gabriela Bobei, alături de membrii Cenaclului literar „Studium”, elevele: Diana Bîzoc, Oana Florea, Roxana Munteanu, Adela Trăistaru, Andreea Denisa Vlădulescu şi Diana-Andreea Ungureanu.    

Amfitrionul Colocviilor de istorie şi critică literară ale revistei „Portal Măiastra” a fost neobositul cărturar gorjean Zenovie Cârlugea, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Filologice din România – Filiala Târgu-Jiu, director al  revistei „Portal-Măiastra”, ajunsă în cel de-al şaptelea an de apariţie.   

Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu va fi joi, 16 februarie 2012, gazda celei de-a cincea ediţii a Colocviilor de critică şi istorie literară ale revistei „Portal Măiastra”, organizate de către scriitorul Zenovie Cârlugea, sub egida Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”. 

Prezenţi la manifestare vor fi scriitorii Ion Mocioi, Ion Cepoi, Viorel Surdoiu, Andrei Popete-Pătraşcu, doamna Olimpia Bratu (director Biblioteca Judeţeană Christian Tell) alături de tinerii condeieri de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, membrii ai Cenaclului literar „Studium”: Diana Bîzoc, Oana Florea, Roxana Munteanu, Adela Trăistaru, Andreea Denisa Vlădulescu şi Diana-Andreea Ungureanu.

Tot în cadrul Colocviilor de critică şi istorie literară ale revistei „Portal Măiastra”, va fi omagiat şi sculptorul Constantin Brâncuşi, în cadrul vernisajului Expoziţiei de fotografie „Februarie în forme ale tăcerii de piatră”, autoare Andreea Denisa Vlădulescu, elevă în clasa a X-a, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, iar în Sala de lectură a aceluiaşi liceu va fi deschisă Expoziţia de carte: „Brâncuşi – părintele sculturii moderne”, cuprinzând un număr de aproape 30 de lucrări despre viaţa şi opera sculptorului. Vor fi lansate şi prezentate cărţi precum: „Catalog liric” (autor Gheorghe Grigurcu), de către prof. dr. Zenovie Cârlugea, într-o prezentre intitulată „O istorie a poeziei româneşti de azi”, „Aspecte ale vieţii cotidiene din Gorj în mărturii ale vremii (1938-1947)” (autori Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor şi Andrei Popete-Pătraşcu), de către prof. dr. Gheorghe Nichifor, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj şi altele.

Amfitrionul Colocviilor de istorie şi critică literară ale revistei „Portal Măiastra” va fi neobositul cărturar gorjean Zenovie Cârlugea, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Filologice din România – Filiala Târgu-Jiu, director al  revistei „Portal-Măiastra”, ajunsă în cel de-al şaptelea an de apariţie. Profilul revistei este cel al unei publicaţii culturale cu un spectru larg de preocupări: literatură, critică, istorie şi teorie literară, arte, ştiinţe filozofice, istorie, cu participarea unor prestigioşi oameni de cultură din ţară şi străinătate. Importanţa naţională a revistei rezultă şi din componenţa echipei redacţionale, din care fac parte: Ovidiu Drimba (preşedinte de onoare), Gheorghe Grigurcu, Sorana Georgescu-Gorjan, Grigore Smeu, Nina Stănculescu, Constantin Zărnescu, Lucian Gruia, Ion Miloş, Adam Puslojic, Traian Diaconescu, Nicolae Dragoş, Ion Cepoi, Romulus Iulian Olariu, Romeo Magherescu, alături de directorul proiectului „Portal MĂIASTRA” – Zenovie Cârlugea.

Nu de puţine ori clasa politică a dezamăgit în ultima perioadă, în timp ce nivelul de trai al celor mai mulţi dintre români vine să confirme, situaţia economică precară în care România s-a afundat odată cu venirea crizei şi din care încearcă acum cu disperare să iasă. Restructurările, salariile tot mai mici, creşterea impozitele şi scumpirile în lanţ la produsele de bază măresc nemulţumirile populaţiei. Multe din proiectele de relansare economică a României, sunt puse sub semnul întrebării. Se ştie cum sunt dirijate fondurile externe şi ce comisioane se primesc.

La toate aceste s-au adăugat în ultimele două săptămâni schimbarea guvernului Boc şi codurile portocalii de zăpadă şi viscol. României i se administrează  sedative, atât cât să suporte durerea provocată de colţii numeroşilor Dracula din politica mioritică. Ne-am săturat! Şi ce? par să întrebe veritabilii noştri ciocli din maşinile lor 4×4, corespunzător climatizate pentru temperaturile de afară.

  Aşadar, despre clasa politică românească numai de bine. Cuvântul de ordine ce animă raţiunea politicianul nostru, avid de câştig, este „căpătuiala”. Prin orice mijloace, la putere sau în opoziţie, acesta îşi urmăreşte propriile interese, ignorându-le cu bună ştiinţă pe cele ale celor ce i-au acordat încrederea şi votul lor.

Dacă este să luăm de „bune” încercările disperate de redresare economică a ţării şi promisiunile fără ecou ale noului cabinet Ungureanu, înseamnă că avem în continuare conducători (preşedinte, miniştrii, parlamentari) care nu au stofă de lideri şi nici pregătire sau, poate, nu au interes. Poate nu ar trebui să-i judecăm atât de dur, cu toate că o merită, după cum poate nu ar trebui să trecem nici peste interesele statelor occidentale, peste atât de zvonitele interese „oculte”, peste „complotul internaţional”, despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând. Trebuie menţionat însă felul în care se „exersează” politica economică în România: ca să priceapă toţi – ne vindem în continuare ţara pe nimic.

Să nu uităm că oficialii F.M.I. şi-a exprimat opinia despre situaţia economică a României, ca fiind la „recuperare intensivă”. Acestora fie le arde de glume, fie ne cred proşti, asta pentru a nu cita vorbele preşedintelui Băsescu referitoare la produsele şcolii româneşti. Despre ce economie, în România, vorbim? Rămăşiţele economiei româneşti au dispărut cu desăvârşire în momentul când ţara noastră a fost integrată în Uniunea Europeană şi pe foarte multe uşi a început să apară scris cu majuscule faliment. Sau asta înţeleg marile puteri ale U.E. prin recuperare intensivă a economiei în ţări precum România?

Şi în tot acest timp, clasa politică se face că închide ochii, fără a uita să strângă în mână, mai tare, punga şi averea căpătuită de pe spinarea celor mulţi şi tot mai săraci.

„Timpul perfecţionează spiritul românesc” afirma Constantin Brâncuşi fără să îşi imagineze măcar, dimensiunea colosală la care avea să ajungă întregul său destin. Brâncuşi continuă să existe în noi, prin operele sale. Încă nu ştiu dacă numele său este deasupra sculpturilor pe care le-a realizat sau viceversa. De fapt nici nu ştiu dacă îl putem separa pe Brâncuşi de creaţia sa. El este însă, înainte de toate, un titan.

Ştiu că titanii se pot dezice la un moment dat de creaţia lor. Forţa lui Brâncuşi vine însă din energia pe care creaţia sa o generează. El este una cu materia căreia i-a dat viaţă. Mai ştiu de asemenea că despre Brâncuşi nu este niciodată nepotrivit să aminteşti, sau să-i cinsteşti memoria, printr-un pios omagiu. Brâncuşi este irepetabil, ca de altfel şi întreaga sa operă.

Scriam în urmă cu ceva timp că oraşul nostru a avut şansa unică, în felul ei, de a fi părtaş la ceea ce am putea numi… miracolul Brâncuşi. Târgu Jiul fără Brâncuşi nu ar fi fost Târgu Jiu. Oraşul este impregnat în spiritul marelui Brâncuşi. Mi se pare însă să oricâte apelative vom avea la adresa lui Brâncuşi totdeauna vom fi în imposibilitate de a reda întreaga sa complexitate spirituală. Brâncuşi încă ne depăşeşte limitele.

„Există un scop în toate lucrurile. Pentru a-l înţelege, trebuie să te desfaci de tine însuţi.” – afirma Brâncuşi; dar noi tot nu am reuşit. Trăim fără a avea un scop clar definit şi asta pentru că viaţa noastră este în sine o umbră. Ori din umbră nu ne putem desface  pe noi înşine. Brâncuşi a înţeles această filosofie aparent simplă şi a aplicat-o propriului destin, pe care, precum lutul, l-a modelat după propriile-i exigenţe. Scopul său a fost acela de a bucura mintea şi inima celor ce îi priveau, îi privesc şi îi vor privi lucrările, adică sufletul său… 

Malaxa a fost un autoturism românesc construit în 1945 la Reșița în fabricile industriașului român Nicolae Malaxa, al cărui nume îl poartă. Proiectul autoturismului aparține unu grup de ingineri și tehnicieni de la uzinele A.S.A.M. și Malaxa din București și IAR din Brașov, conduși de ing. Petre Carp.

Mașina avea un motor cu trei cilindri în stea, cu răcire forțată cu aer, capabil să dezvolte 30 de cai putere (după măsurătorile vremii). Soluția constructivă era „totul în spate”, motorul formând un tot cu diferențialul și cutia de viteze. Greutatea motorului era de 80 kg iar ansamblul cu diferențialul și cutia de viteze ajungea la 150 kg. Pentru a asigura răcirea motorului, între plafon și acoperiș era lăsat un spațiu pentru canalizarea aerului necesar. Aerul era captat din față, de deasupra parbrizului și era canalizat prin acoperișul cu pereți dubli, cu ajutorul unui ventilator, care îl absorbea, dirijând o parte peste cilindri, iar restul la carburator. Viteza maximă era de 120 km/h. Malaxa oferea un nivel înalt de confort și putea transporta până la șase persoane. Caroseria avea o formă aerodinamică, foarte elegantă, cu portbagajul în partea din față, sub capotă, unde se afla și roata de rezervă. Prinderea caroseriei pe șasiu se făcea prin tampoane de cauciuc. Consumul de benzină era de 10 l/100 km. Producția ei a fost oprită când sovieticii au decis să mute linia de asamblare în U.R.S.S., după ce un oficial de la Moscova aflat la Sofia, a fost transportat cu un automobil Malaxa și a rămas impresionat de performanțele acestuia.

(sursa WIKIPEDIA, enciclopedia liberă)

Despre poezia lui Costel Dobriţescu s-a scris şi s-a vorbit, dar niciodată suficient cât să ne formăm o imagine completă despre acest „iniţiat  în legile unui hieratism halucinant – din prea exacta geometrie a formelor, din prea tranşanta explorare a liniilor şi unghiurilor” (Ion Popescu-Brădiceni), căci înainte de toate, autorul volumului de versuri Imperiul privirii s-a consacrat ca artist plastic.

Cunoscându-l şi ca poet, trebuie să remarcăm discursul liric personalizat la care Costel Dobriţescu îşi supune, „cu o intensitate auctorială distinctă şi fermă”, propriul sine.

În unghiul său de nostalgie, poetul „temperează incandescenţa clipei cu vise”. Este aceasta o doză asumantă de răspundere pe care Costel Dobriţescu nu ezită să şi-o însuşească şi pe care o filigranează atent cu metafore „asemenea unui orb care scrie / printr-o neaşteptată întâmplare / de-a lungul unei ficţiuni / trecătoare.” Dacă nu l-am recunoaşte pe poetul, de această dată, Costel Dobriţescu şi ca un pictor desăvârşit, care dă tablourilor sale caracterul de „paradigme vizuale” (Ion Popescu-Brădiceni), l-am bănui de o disimulare a propriului sine.

În poezia „Monolog”, autorul Imperiului privirii ne mărturiseşte: „Am nevoie de cuvinte germinate, / ca un plâns roditor / pentru sufletul meu arat / de o flacără albă…”. Este harul un dar al Divinităţii pe care Costel Dobriţescu îl primeşte şi îl cultivă, „la marginea luminii”, cu inima-i de mărgean ce se inundă „cu bunăştiinţă, de visări şi candori”.

Poemele sale au „un ritm interior subtil şi fluid, de o vibraţie înscrisă pe lungimea de undă a sensibilităţii artistice. Problematica pusă în discuţie e majoră, chiar gravă, cuprinzând în sfera sa problemele esenţial-existenţiale ale omului în general şi ale artistului în special.” (Aurel Antonie)

Cu alte cuvinte, Costel Dobriţescu îşi afirmă „cu o invidiabilă neclintire, un soi de rarisimă autocunoaştere, arta de a nu rata clipa de graţie, de a nu o aglomera” – cum inspirat afirma în postfaţa cărţii Imperiul privirii, doctorul în filologie Ion Popescu-Brădiceni.

Într-un permanent dialog interior, expectativ, cu sinele-i dedublat, poetul şi pictorul transpune într-un „imperiu al privirii – metafora-culoare” un soi de narcotism ontologic, specific acelor spirite încercate de „libertatea originală”. În poezia „Introspecţie”, Costel Dobriţescu ne mărturiseşte, nu lipsit de anvergura „amară a deşertăciunii” resimţită la limita resemnării: „Indiferenţi trăim din împrumut / Şi nu simţim cât am făcut risipă, / Plecăm în căutarea timpului pierdut / Când ne-a rămas o singură aripă. / În sufletele noastre verticale / Singurătatea încă mai străbate, / hrăniţi cu taine şi cuvinte goale / Învinuim lumina de păcate…”

Închis în „secunda sa” de peregrin al unor paradoxuri nicidecum stranii, doar filigranate într-un contrapunct solitar, poetul pictează „prin vizieră” într-o „dureroasă obsesie” propriile regrete: „ Nu mai pot răspunde / cine sunt acum, nici din care parte / voi mai fi plecat…”.

Costel Dobriţescu îşi rosteşte introspectiv propria-i osândă – „Să nu te ştie nimeni unde eşti, / Când te ridici sau când te prăbuşeşti, / Ce crud destin şi ce amar / Acest necunoscut calvar, / Să fii întotdeauna un Sisif / Pe un abandonat recif, / Să urci un bolovan banal / Tăcut şi anonim hamal…” (Singurătate).

Încheiem aceste note de lectură, cu certitudinea nedisimulată că poetul şi artistul plastic Costel Dobriţescu s-a impus ca un nume în lumea literaturii şi artei, în singurul spaţiu-altar predestinat eternităţii.

Emisiunea „Cine-a fost odată-n Gorj” realizată de GORJ TV sub egida Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, vă supune în această săptămână atenției una dintre personalităţile de seamă ale Gorjului, colonelul Şerban Leoveanu, prefect al judeţului în anii monarhiei autoritare (1938-1940) și comandantul lagărului de deținuți politici din timpul ultimului război mondial. Invocă această personalitate și activitatea sa, tânărul istoric Andrei Popete-Pătrașcu, autor al unei lucrări despre viaţa cotidiană din Gorjul acelor ani. (prof. Cornel Şomâcu)

Ministerul Muncii arăta zilele trecute că rata şomajului în România este cu două puncte procentuale mai mică decât media Uniunii Europene. Ei au 9,5%, iar noi avem 7,5%. GREŞIT! Rata şomajului calculată după metodologia românească nu coincide cu metodologia Biroului Internaţional al Muncii. Cinstit vorbind, dacă se scad din cei 18 milioane cu drept de vot, 4 milioane pensionari, 4 milioane salariaţi, 3 milioane plecaţi afară şi vreun milion de studenţi, obţinem cifra reală a şomajului din România, care este de vreo 6 milioane. Deci la procentul real al şomajului, care este undeva pe la 35% (!), am conduce detaşat în „topul” ţărilor cu cea mai mare rată a şomajului din Uniunea Europenă. Aici am ajuns după 21 de ani de capitalism.

Marţi, 31 ianuarie 2012, a avut loc şedinţa Biroului Național Executiv al Societății de Științe Istorice din România. Prezenţi din partea Filialei Gorj a S.Ş.I.R. au fost prof. dr. Gheorghe Nichifor (Vicepreşedinte S.Ş.I.R) şi prof. Andrei Popete-Pătraşcu (membru Biroul Naţional Executiv).

Ordinea de zi a ședinței Biroului Național Executiv al Societății de Științe Istorice din România a cuprins următoarele:

1. Stabilirea sumarului volumului LXXIX / 2012 al revistei „Studii și articole de istorie”.

2. Propuneri pentru reînnoirea paginii web a Societății de Științe Istorice din România.

3. Strategia pentru reînființarea de filiale în centrele universitare.

4. Informare cu privire la relațiile cu Euroclio.

5. Organizarea activității Biroului Național Executiv și pregătirea ședinței Consiliului Național din 26 mai 2012.

6. Diverse.