În prag de An Nou vă doresc sănătate şi realizări,

alături de cele mai calde gânduri. La mulţi ani !!!

CĂTĂLIN AFRIM (mijlocaş, Pandurii Târgu-Jiu, Grupa 2003)

La cei doar 10 ani, Cătălin Afrim visează să ajungă peste câţiva ani un fotbalist apreciat, nu doar la nivel local. Ambiţios, dornic de afirmare şi foarte talentat a participat la mai multe turnee de fotbal pentru copii, împreună cu grupa sa antrenată de prof. C. Andreiucă, revenind de fiecare dată cu medalii, diplome şi trofee. Îi dorim mult succes şi încredere în a-şi urma visul până la capăt.

… Ne apropiem de sfârşitul anului 2011. Mai îngânduraţi, mai plini de amărăciune şi cu grija celor 366 de zile care vor urma în 2012. Nu de puţine ori clasa politică a dezamăgit în anul care se încheie şi perspectivele noului an nu seamănă deloc cu “the Land of Choice”. În realitate, României i se administrează sedative, atât cât să suporte durerea provocată de colţii numeroşilor Dracula din politica mioritică. Ne-am săturat! Şi ce? par să întrebe veritabilii noştri ciocli.

Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este un eveniment universal, care dă o nouă dimensiune vieţii de comunicare a omului cu Dumnezeu şi a legăturii cu realitatea istorică. Datorită acestui fapt taina Naşterii Domnului devine centrul lumii şi al vieţii duhovniceşti, al mântuirii şi al spiritualităţii noastre ortodoxe.

Pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile dumneavoastră, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi. Rugăm pe Mântuitorul Hristos să vă dăruiască anul acesta, în care vom intra, sănătate. linişte şi iubire în familiile dumneavoastră şi pace în lume.

Înalt Preasfinţitul Părinte dr. Irineu

Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei

* * *

Cu aleasă preţuire scriem aceste rânduri, mulţumind Înalt Preasfinţitului Părinte Acad. Prof. Univ. Dr. Irineu Popa, Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, pentru deosebita bucurie ce a prilejuit-o în pragul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Mântuitorului Nostru Isus Hristos, enoriaşilor Parohiei Vădeni „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu-Jiu. Este o distinsă onoare, prezenţa bisericii ctitorită la sfârşitul secolului al XVII-lea, de Marele Ban al Craiovei Cornea Brăiloiu, în stilistica „Pastoralei la Naşterea Domnului Iisus Hristos”, a celor două calendare bisericeşti pentru anul 2012, precum şi în paginile agendei personalizate cu ilustraţii ale bisericilor şi mânăstirilor din Oltenia, care văd astăzi lumina tiparului cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Craiovei şi Mitropoliei Olteniei. Cu o grafică deosebită, de înaltă ţinută artistică, acestea îşi vor găsi locul în casa şi în viaţa de zi cu zi a tuturor celor care îşi mărturisesc credinţa în Dumnezeu.  

Se cuvine să menţionăm bucuria gândului că şi enoriaşii altor parohii din Oltenia pot afla despre biserica din Vădeni, de altfel cel mai vechi lăcaş religios de zid al judeţului Gorj, cu o istorie impresionantă de peste trei veacuri. Vă transmitem toate gândurile noastre de bine, afecţiune şi preţuire, alături de urarea „Crăciun Fericit”!

prof. Andrei Popete-Pătraşcu 

Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj

     Activitatea culturală este o necesitate obiectivă care să scoată în valoare tradițiile și tot ceea ce reprezintă civilizator pentru o comunitate. Ea trebuie făcută de specialiști care, pentru a coordona și a lucra pe un anumit teritoriu, trebuie să se regăsescă într-o instituție cu un statut bine definit care decurge din dezideratele actuale ale societății noastre, cu un sistem propriu de valori, cu ceea ce ne reprezintă pe noi mai bine.

     Care este sensul culturii, privind prezenţa noastră în Uniunea Europeană şi cum trebuie să ne pregătim din punct de vedere cultural pentru această nouă realitate? Dacă discutăm prin prisma Uninunii Europene, sau a unei Europe fără frontiere, ceea ce se va întâmpla în curând, cultura are rolul său esențial. Activitatea Centrelor Culturale este orientată în acest sens, pentru ca România, în Comunitatea Europeană, să ocupe locul ei, nu doar geografic, ci cu tot ceea ce ne reprezintă istoric, cultural şi spiritual.

     Cultura face parte din identitatea naţională specifică fiecărei naţiuni, definind astfel trăsăturile distinctive proprii în cadrul marii familii europeană. Înainte de 1989, toate instituțiile culturale și de artă din România depindeau exclusiv de bugetul statului, fiind astfel afectate de lipsa unor surse corespunzătoare de finanțare și de ridigitatea generată de managementul centralizat.

     Lipsa fondurilor alocate de guvern sectorului culturii s-a perpetuat însă și după 1989, datorită faptului că România a pornit pe drumul tranziției către o economie de piață. Acest lucru a necesitat un sprijin concentrat în direcția măsurilor economice, punându-se mai puțin accentul pe susținerea dezvoltării sectorului cultural, care a fost nevoit să învețe să se ajute singur. În contextul nevoii de cultură, Ministerul Culturii și Cultelor a aplicat şi continuă să aplice o serie de măsuri de reformă pentru a întării instituțiile culturale și a reduce dependența acestora de sectorul public.

     Scopul acestor măsuri de reformă este dublu: alinierea la cele mai bune practici U.E. și la sistemele de reglemantare și finanțare, precum și dezvoltarea unor relații puternice și de durată între instituțiile culturale din România și restul țărilor uropene.

     În „Dimensiunea românească a existenței”, Mircea Vulcănescu atrage atenția asupra accepției diferite şi de ce nu, superficiale pe care ne-o acordă străinii care intră în contact cu noi. Raportările la alte spații culturale, cunosc interpretări diferite.

     Spre exemplu, germanul nu înțelege de ce românii nu-şi pot lua în serios existența, chiar atunci când se află în primejdie. Ei se miră de izbânda unei administrații care „umanizează norma”, în contradicție cu ordinea şi disciplina germană: „neamțul nu poate înțelege cum poate avea loc o întreprindere în neorânduială”.

     Pe de altă parte nu poate înțelege „voința noastră de a distinge lucrurile limpede şi de a ne mulțumi cu ambiguitate”. La rândul său, nici anglo-saxonul nu poate înțelege putința noastră de a făptui numai după ce ne-am ancorat fapta într-un principiu, ori de a gândi numai după ce am precizat clar sensul lucrurilor. Toate aceste trăsături li se par străinilor ca fiind „vini grave”.

     Argumentul lui Mircea Vulcănescu este unul care ține de context. „Ce ar trebui să facem atunci ca să schimbăm imaginea nu prea pozitivă pe care străinii şi-o fac despre noi?”. Răspunsul este simplu: ,,să rămânem noi înşine”, adică toate aceste trăsături de caracter nu trebuie nicidecum schimbate.

     Despre români au fost enunțate, de-a lungul istoriei opinii şi puncte de vedere atât pozitive cât şi negative, de către cei cu care am intrat în contact. Este bine de ştiut faptul că poporul nostru, fiind de origine dacică, are şi o tradiție latină (transmisă prin limbaj şi instituții administrative), dar şi o pecete slavă şi o moştenire bizantină.

      Nu constituie un secret faptul că pentru antropologi o cultură străină este judecată din exterior, în funcție de unele standarde deloc conforme cu realul obiectiv şi specific al culturii respective. Am văzut că românul are o anumită concepție despre lume, care ne-a făcut pe noi românii să fim ceea ce suntem. În acest mod suntem judecați şi de alții, dar folosind alte particularități existențiale şi de ce nu, naționale. Nu ar trebui uitat faptul că „naționalul este şi el un factor de cultură şi nicidecum o reacție şovină sau fascistă” (Mircea Eliade).

     Atitudinea față de sine a românului este narcisistă; eul românesc nu îşi găseşte indentificarea cu eul occidental. De altfel românul nu pare să simtă conflictul pe care îl simt alte culturi, dintre noroc şi credință, că totul ,,este scris”. Pentru el, norocul este mai important decât determinismul.

Săptămâna trecută Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu a găzduit prima ediţie a Salonului Editorial organizat de Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoriu”, profesorii şi elevii de la acest liceu propunând cititorilor gorjeni nu mai puţin de opt cărţi de istorie, critică literară, poezie şi fizică.

Cărţi de istorie, literatură şi fizică
După cum deja ne-au obişnuit într-o mai veche formulă profesorii Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor şi Andrei Popete-Pătraşcu au prezentat cartea „Aspecte ale vieţii cotidiene din Gorj în mărturii ale vremii (1938-1947)”, cu o prefaţă scrisă de prof. univ. dr. Ioan Scurtu, o excelentă lucrare despre ceea ce se întâmpla în judeţul nostru din punct de vedere economic, social, politic şi cultural în perioada amintită. Mai mult decât atât, cartea celor trei istorici oferă fragmente din arii tematice mai puţin obişnuite (moravuri, sport, artă, justiţie, educaţie etc.) adresându-se celor mai diverse categorii de cititori, de la publicul larg până la specialiştii care o pot utiliza cu succes în propriile lor cercetări.
În cadrul Salonului Editorial C.N.E.T. 2011 a fost prezent şi profesorul Zenovie Cârlugea autor în acest an a două lucrări „Eminescu: mitografii ale daco-românităţii” şi „Lucian Blaga între amintire şi actualitate”, lucrări de înaltă ţinută, care valorifică cercetările literare ale distinsului cărturar gorjean.
Profesorul Mihai Vîlceanu a propus celor peste 60 de elevi şi iubitori de carte prezenţi la manifestare, lucrarea intitulată „Radiaţiile nucleare”, publicată împreună cu fratele său, Aurel Vâlceanu, tot profesor de fizică, o carte binevenită pasionaţilor de fizică nucleară,  dar şi a celor care doresc să afle mai multe despre acest subiect.

Patru cărţi de poezii
În cadrul Salonului Editorial organizat de Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoriu” au fost lansate şi patru cărţi de poezii: „Decapitarea secundei” şi „Formele tăcerii” scrise de profesorul Andrei Popete-Pătraşcu, „Căderea în amurg” de Oana Florea (elevă în clasa a XI-a) şi „Emoţiile unei bule de acid” de Andreea Denisa Vlădulescu (clasa a X-a, la acelaşi prestigios liceu). Despre cele patru volume de versuri au vorbit scriitorii Ion Popescu-Brădiceni şi Lazăr Popescu.
Volumele celor două tinere poete au fost îngrijite chiar de către profesorul lor, Andrei Popete-Pătraşcu, cel care ne-a declarat la sfârşitul manifestării că:  „Andreea Denisa Vlădulescu şi Oana Florea sunt două dintre speranţele certe ale şcolii de literatură din Gorj, nu doar ale Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu”. Ambele au ocupat în acest an locul I la Festivalul Naţional „Tinere condeie”, etapa judeţeană şi au primit numeroase alte premii la o serie de concursuri literare judeţene şi naţionale.
„Încă foarte tinere, Oana şi Andreea Denisa scriu poezii reflexive, adolescentine, de caldă respiraţie interioară, care trădează o lume a visării, o lume comună tinerilor, capabilă să exprime însă două talente autentic”, a încheiat doamna Olimpia Bratu, directoarea Bibliotecii Judeţene „Christin Tell”.

„Dacă Guvernul nu ar reuşi să impună nişte cheltuieli rezonabile de funcţionare a statului”, la sfârşitul anului 2011, România riscă să facă un nou împrumut, ne-a avertizat chiar preşedintele Traian Băsescu, „ca să putem să plătim toate facilităţile de care au beneficiat unele categorii în mod nejustificat”. Ce nu prea înţelegem noi, este la ce fel de categorii se referă domnul preşedinte? Pe fond problema care trebuie discutată are în vedere cine a acordat în definitiv aceste sporuri şi cu siguranţă răspunsul nu este cel la care vor acum preşedintele şi premierul să se raporteze: „sporul de zâmbet şi de ochi frumoşi”, adus în discuţie în urmă cu ceva vreme.

Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există o piaţă nefuncţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în România nu este, deocamdată, funcţional. Veniturile populaţiei sunt aşadar rezultatul „perpetuării ineficienţei în economie”. Se afirma pertinent că pentru a tinde la statutul categoriei sociale de mijloc, ar trebui să avem salarii de 2.000 – 3.000  lei. Înţelegem deci, că în România, mai mult de două treimi din populaţie trăieşte la limita (sub)existenţei, din moment ce salariul minim pe economie abia dacă va depăşi 700 lei de la 1 ianuarie 2011. Şi apoi, într-un moment izolat de sinceritate, „cineva” recunoştea sfidător: „Veniturile sunt prea mici, corupţia prea mare”.

Poate vă întrebaţi care sunt rezultatele României după 20 de ani de democraţie? O parte pe aici, o parte pe acolo. Concluzia: rezultate… din părţi. Şi asta nu pare să deranjeze câtuşi de puţin pe cei cărora ar trebui să le crape obrazul de ruşine. Bine că noi românii am pierdut şi gramul acela de conştiinţă pe care îl deţineam şi suntem scutiţi de simţămintele ruşinoase. Cui nu-i convine, poate liniştit să-şi ia lumea în cap, căci altfel  riscă să-i sară lumea în cap. Principiul acesta domină de departe toate instituţiile din ţara noastră. De ce ar trebui cineva să trudească pentru „binele ţării”, când poate doar crea impresia de prestator, în timp ce leafa sa continuă să crească? Că nemulţumirile sunt şi ele în creştere nu prea contează pentru distinşii noştri prestatori de servicii. Se impune o nouă concluzie: Ce bine este să ai obrazul gros, stomacul plin şi mai nou scut anti-rachetă.

„Este un succes politic, diplomatic, militar şi strategic al României”. V-aţi dat desigur seama că este vorba despre „Scutul anti-rachetă” amplasat pe teritoriul României. Dacă e aşa, de ce nu le-a trecut prin minte celor de la putere să comande şi un „Scut anti-criză” să putem vorbi, de ce nu, de un succes economic, social şi de bun simţ al României, căci „succesurile” lui Băsescu & Comp. nu ţin de foame. Şi apoi, cine ar ataca o ţară precum România? O ţară care suportă chinul metastazic al crizei economice în timp ce politicienii îşi duc somnul confortabil în Parlament şi Guvern, pe banii românilor care nu au salarii şi pensii nesimţite, iar atunci când se trezesc mimează prigoana contra moravurilor de ordin financiar. Învăţământul, sănătatea, turismul, industria, agricultura, transporturile ş.a. sunt într-un mod condamnabil lăsate să viscereze până în pragul abominabilului. Pentru aceasta ne facem vinovaţi şi noi că am crezut în promisiunile lor şi ei că şi-au permis să ne mintă cu atâta neruşinare. Suntem cu toţii piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România eternă şi fascinantă”.

Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” a găzduit joi, 8 decembrie 2011, prima ediţie a Salonului Editorial organizat de către Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” (C.N.E.T.) din Târgu-Jiu. În cadrul manifestării au fost prezentate nu mai puţin de opt cărţi publicate în cursul acestui an, având drept autori profesori şi elevi ai prestigiosului liceu gorjean.

Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” din Târgu-Jiu s-a dovedit neîncăpătoare, joi seara, pentru elevii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi pentru alţi iubitori de carte. Salonul Editorial numără autori deja consacraţi precum: istoricul Gheorghe Nichifor, scriitorul şi criticul literar Zenovie Cârlugea, poetul şi publicistul Andrei Popete-Pătraşcu, profesorul de fizică Mihai Vîlceanu, cu toţii dascăli ai C.N.E.T. – veritabilă instituţie de cultură şi educaţie. Acestora li s-au alăturat profesoara Dorina Nichifor şi profesorul Aurel Vîlceanu, dar şi mai tinerele Andreea Denisa Vlădulescu şi Oana Florea, eleve ale aceleiaşi unităţi de învăţământ.

Directorul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, prof. dr. Gheorghe Nichifor ne-a precizat că este pentru prima dată când acest liceu organizează o astfel de manifestare, dorindu-se permanentizarea şi crearea unei tradiţii a evenimentului. „Suntem la prima ediţie a Salonului Editorial C.N.E.T. şi propunem iubitorilor de carte din judeţ nu mai puţin de opt titluri de: critică literară, poezie, istorie şi fizică, scrise de profesorii şi elevii noştri. Dorim ca acest salon editorial să devină o tradiţie pentru liceul nostru şi în pragul Sfintelor Sărbători de iarnă să vă oferim în fiecare an bucuria lecturii cărţilor scrise de noi”, a mărturisit Gheorghe Nichifor.

Cărţi de literatură, istorie şi fizică

Scriitorul şi criticul literar Zenovie Cârlugea a propus pentru acest salon editorial două dintre recentele sale apariţii editoriale: „Eminescu: mitografii ale daco-românităţii” şi „Lucian Blaga între amintire şi actualitate”, ambele, valoroase lucrări prin discursul şi conţinutul lor de înaltă ţinută literară.

Alături de profesorul Zenovie Cârlugea, mai tânărul Andrei Popete-Pătraşcu a editat în acest an două volume de poezii: „Decapitarea secundei” şi „Formele tăcerii”. Despre acestea, scriitorul Lazăr Popescu, prezent la eveniment în calitate de invitat, a apreciat, că reprezintă „încă două succesuri pentru poetul Andrei Popete-Pătraşcu căruia îi cunosc activitatea din ultima vreme.” La rândul său autorul Andrei Popete-Pătraşcu ne-a declarat: „perfect conştient de rolul ingrat al poeziei în actuala societate românească, voi continua să scriu versuri pentru cei care încă gândesc, simt şi trăiesc metaforele cu intensitatea unei torţe permanent arzând”.

Împreună cu familia Gheorghe şi Dorina Nichifor, distinşi cercetători şi istorici, îl regăsim pe Andrei Popete-Pătraşcu şi în ipostaza de pasionat al Muzei Clio. În cadrul Salonului Editorial, cei trei autori au prezentat lucrarea „Aspecte ale vieţii cotidiene din Gorj în mărturii ale vremii (1938-1947)”. Prof. dr. Dorina Nichifor ne-a declarat că „în perioada avută în vedere, 1938-1947, viaţa cotidiană din judeţul Gorj a fost marcată puternic de evenimentele care au avut loc în plan naţional: pierderea alegerilor de către partidele democratice şi instaurarea dictaturii, sfârtecarea teritoriului în 1940, preluarea puterii de către legionari şi militari, participarea României la război în cele două faze ale sale (campania din Răsărit şi cea din Apus), preluarea treptată a puterii de către comunişti. Lucrarea de faţă, rodul unei munci colective, intenţionează să prezinte într-o lumină nouă oameni şi crâmpeie de fapte din Gorjul unei perioade zbuciumate din istoria neamului românesc.”

Prezent la manifestare a fost şi profesorul de fizică Mihai Vîlceanu, care alături de fratele său, Aurel Vîlceanu, tot profesor de fizică, au realizat lucrarea intitulată „Radiaţiile nucleare”, o carte binevenită pasionaţilor de fizică nucleară, dar şi a celor care doresc să afle mai multe despre acest subiect. Aflăm din cuprinsul lucrării că orice formă de viaţă este dependentă de energia radiantă provenită de la Soare. Una din problemele importante ale secolului nostru este cea a energiei. Actualmente o serie de noi surse de energie implică, în mod inevitabil, utilizarea radiaţiilor ionizante. Din acest motiv, omul va trebui să găsească căi prin care să poată coexista cu radiaţiile. În susţinerea acestei realităţi, profesorii Mihai şi Aurel Vîlceanu au structurat lucrarea „Radiaţiile nucleare” ca o veritabilă lecţie predată celor pasionaţi de acest subiect actual.

Două debuturi literare

Salonul Editorial C.N.E.T. a prilejuit şi debutul editorial a două dintre elevele Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, laureate ale Concursului Naţional „Tinere Condeie”, etapa judeţeană: Andreea Denisa Vlădulescu, elevă în clasa a X-a, cu volumul de versuri „Emoţiile unei bule de acid” şi Oana Florea, elevă în clasa a XI-a, cu volumul de versuri „Căderea în amurg”. Ambele volume au fost îngrijite de profesorul Andrei Popete-Pătraşcu şi au văzut lumina tiparului în condiţii grafice excelente la Editura Contrafort din Craiova.

Despre poezia Andreei Denisa Vlădulescu, profesorul Popete crede că „impresionează la prima lectură a versurilor acestei tinere poete discreţia discursului liric, dublat de un imaginar proaspăt. Aceasta oferă cititorului şansa de a duce mai departe filigranul delicat înfăşurat în jurul versurilor sale, atent şlefuite. Sugestiv intitulat „Emoţiile unei bule de acid”, acest volum de versuri grupează poezii reflexive, adolescentine, de caldă respiraţie interioară, care trădează o lume a visării, o lume comună tinerilor, capabilă să exprime însă un talent autentic.”

Prezent în cadrul Salonului Editorial C.N.E.T., scriitorul Ion Popescu-Brădiceni, cel care a scris şi cu alte ocazii despre poeziile Oanei Florea, a precizat: „În ceea ce mă priveşte, nu dau înapoi şi întrezăresc în cele 93 de pagini de versuri criptografice, dar cumva şi autobiografice, ale Oanei Florea, un talent incontestabil, o vocaţie grefată pe o sensibilitate de abia autocenzurată. Citez, ca să-mi motivez, afirmaţiile de până aici: „Sufletul îşi tăia în spinii cuvintelor singurătatea” (Spini), sau „Marea pictează în umbre / povestea scrisă / pentru acelaşi răsărit de valuri” (Natură).

Gazdă primitoare ca de fiecare dată, directoarea Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, Olimpia Bratu a oferit celor două tinere câte o diplomă pentru debutul literar, urându-le mult succes şi pe mai departe.

Minodora Sucea

© Fotografii de Andreea Golumbeanu. Toate drepturile asupra acestor imagini aparţin autoarei. Se interzice folosirea imaginilor în scopuri comerciale sau publice, fără acordul scris al titularului.

Din partea Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj vor participa la eveniment profesorii Gheorghe Nichifor şi Andrei Popete-Pătraşcu.

Instituţia vechilor mahalale s-a mutat în Parlamentul României. În ultimii ani am asistat la injurii, acuzaţii şi îmbrânceli între „nesimţiţii” şi „vagabonzii” care şi-au justificat propriile catalogări (sic!), în plenul Camerei. Aşa arată astăzi Parlamentul României, cu demnitari care se acuză reciproc şi se strigă mai rău ca la uşa cortului, că tot vorbim de manelizarea forţată a României cu largul concurs al unora dintre politicieni.  

Poezii scrise în perioada noiembrie 2010 – martie 2011 .pdf

Pe 1 Decembrie, la Alba Iulia, în Cetatea Unirii, elevi ai Colegiului Naţional Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu şi membri ai Cercului Cultul Eroilor Ecaterina Teodoroiu, au participat la manifestările prilejuite de aniversarea a 93 de ani de la Marea Unire. Le-a fost alături profesorul Valter Ileanu, cu toţii ducând acolo la Alba Iulia gândurile noastre de bine, mândria de a fi români şi omagiul gorjenilor care şi-au jertfit viaţa în Primul Război Mondial pentru idealul Marii Uniri.

     Timpul, generic vorbind, defineşte spiritul uman într-o societate versată în anumite direcţii în care cultura este mai degrabă tolerată şi suportată decât acceptată. Există pur şi simplu o nepăsare exersată de câţiva ani încoace şi care acum dă roade. Cultura este astăzi privită ca o „temă a nimicului”, sau mai mult, ca un „exercițiu util de disperare dresată”. Senzaţia de prim-plan resimțită acut, de cei care se îndelednicesc cu ceea ce încă se mai numeşte artă, este că aceasta primeşte periodic doze „aproape insuportabile” de subversiune. Contează la ce raportăm acest termen şi vina nu mai aparține în acest caz niciunui ministru lacunar.

     Interesul tot mai scăzut pentru cultură este sinonim cu subversiunea. Acest fapt duce la o evidentă „încețoşare a mersului creației”, firească de altfel prin prisma senzației resimțită de creator. Nepăsarea exersată de (ne)publicul şi (ne)consumatorul de cultură creează o vădită stare de „disconfort” creator.

    Unor publicişti deprinşi cu enunțuri radicale le-a fost pe plac să stigmatizeze cultura românească de după ’89, ca pe o „Siberie a spiritului”. Cât de mult poate cântări această formulare? Consider că astfel este dată în vileag necunoaşterea şi nerecunoaşterea segmentului cultural în țara noastră. A înțelege toate acestea presupune să privim însă dintr-un alt unghi cultura zilelor noastre.

Nu mică le-a fost surprinderea enoriaşilor unei parohii să afle că de ceva timp, parohia lor a fost împărţită în două. Pentru că tot aveau două biserici, una capelă, mai degrabă, căci tot era în incinta cimitirului, mai marele peste mitropolie s-a hotărât să facă două parohii. Cum în realitate acesta vroia să pună prea sfânta-i mână pe o parte din averea parohiei şi oamenii, simplii enoriaşi, s-au opus, presfinţitul a recurs la principiul „divide et impera” şi parte din avere a revenit celei de-a doua parohii. Nu a contat că la mijloc era şi testamentul unei vechi familii boiereşti, care dona întreaga avere bisericii din parohie. Înaltpreasfinţia sa nu s-a lăsat înduplecat nici de rugăminţile bătrânilor, legaţi de vechea rânduială, şi care acum aprind lumânări la capul morţilor lor în altă parohia. Aceasta e astăzi România, ţara în care se fură şi morţii. Ce blesteme răscumpărăm? Şi cum timpul nu s-a oprit în loc, după un an, morţii tot în parohia vecină au rămas.