Îndemn la reflecţie

Dacă este să luăm de „bune” încercările disperate de redresare economică a ţării, înseamnă că avem în continuare conducători (preşedinte, miniştrii, parlamentari) care nu au stofă de lideri şi nici pregătire sau, poate, nu au interes. Poate nu ar trebui să-i judecăm atât de dur, cu toate că o merită, după cum poate nu ar trebui să trecem nici peste interesele statelor occidentale, peste atât de zvonitele interese „oculte”, peste „complotul internaţional”, despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând. Trebuie menţionat însă felul în care se „exersează” politica economică în România: ca să priceapă toţi – ne vindem în continuare ţara pe nimic. Viaţa politică este în continuare o mare mocirlă în care se scaldă o groază de „licenţiaţi”, oameni şcoliţi sau care au şcolit pe alte meleaguri, dar care nu sunt în stare să susţină învăţământul românesc.  Mai mult, astăzi contribuie la demolarea sa. Avem o clică de politicieni, buni de orice altceva, dar nu de politică şi care conduc România prin noua metodă, foarte eficientă de altfel pentru distrus economii, aceea a „ordonanţelor de urgenţă” şi mă refer aici atât la foşti (a se citi P.S.D.-işti sau P.N.L.-işti), cât şi la actuali (P.D.L.-işti, U.D.M.R.-işti sau independenţi). Vom ajunge să ne dorim să fim din nou ţară comunistă? Retorica acestei întrebări ne îndeamnă la reflecţie.  

A şaptea ţară din U.E. şi totuşi la marginea Europei

Ca număr al populaţiei şi ca suprafaţă, România este, într-adevăr, a şaptea ţară din U.E. şi nu este de închipuit că, odată, ar putea ajunge şi a şaptea putere economică, lucru care i-ar conferi, fără discuţie, şi o mai mare putere de influenţă în cadrul Uniunii. Acest deziderat nu se va împlinii însă niciodată. Adevărul este că, de 20 de ani, România se află, de fapt, la periferia Europei, la aproape toate capitolele. Şi aici va rămâne pentru foarte mult timp.

Clişee în alb şi negru

După amalgamul politico-economico-social pe care România îl traversează în prezent, am copiat şi noi o nouă atitudine. Este supărător să vă treziţi de la preşedintele ţării la ideologia de partid,  de la presa libera la economia suferindă a ţării în plină criză sau de la corupţii unora la interesele politice ale altora? Trăim, în continuare, într-o Românie a clişeelor în alb şi negru, condamnaţi să colorăm fiecare speranţă. Din nefericire, sfârşim să ne plictisim, crezând că vom trăi mai bine…

Adevărul de seară: Profesorul de istorie pasionat de poezie

Pasiunea pentru literatură se întrepătrunde cu cea pentru istorie. Andrei Popete-Pătraşcu este profesor de istorie, dar şi un apreciat poet.

A terminat liceul la profilul de matematică-informatică chiar la liceul la care ulterior a ajuns profesor: Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu. „E meritul dascălului de istorie, profesorul Gheorghe Nichifor, să-mi concretizez opţiunea pentru istorie. Îmi place în mod deosebit istoria contemporană şi relaţiile internaţionale“, a spus Andrei Popete-Pătraşcu.
A început să cocheteze cu literatura chiar din prima clasă de liceu, îndrumat de profesorul şi scriitorul Zenovie Cârlugea. „Am debutat literar chiar în primul an de liceu, când mi-a apărut  un grupaj de poezii în revista de literatură Studium. În clasa a XI-a, am obţinut şi prima confirmare în domeniul literar, fiind laureat al Festivalului Naţional de Literatură Tudor Arghezi“, a mărturistit poetul. Primul volum de poezie, intitulat «Pe urmele curcubeului», a apărut în anul 2001, la sfârşitul clasei a XII-a. „Poeziile aveau o conotaţie existenţial-meditativă. Au urmat şi alte volume de poezii, astfel încât până în prezent am publicat cinci cărţi de versuri. Am păstrat linia şi poeziile pe care le abordez sunt în vers alb, considerând că rima subjugă gândurile şi libertatea poetică. Ultimele două volume au apărut chiar în acest an, iar acum lucrez la alte două manuscrise“, s-a destăinuit Andrei.

Specializat în problema Holocaustului

Imediat după ce a terminat facultatea, Andrei Popete-Pătraşcu a revenit la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu în calitate de profesor de istorie. Este membru în Biroul Executiv al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Gorj, şi coordonează editarea revistei Historia CNET, singura revistă şcolară de istorie din judeţ. „Sunt specializat pe problematica predării Holocaustului în şcolile din România, urmând în acest sens o serie de cursuri şi efectuând vizite de documentare la Auschwitz şi Birkenau, în Polonia, şi la Institutul Yad Vashem din Israel. Holocaustul reprezitîă una dintre paginile negre ale istoriei, vorbind aici de exterminarea a peste şase milioane de oameni. Este drama unui popor la care nu poţi rămâne insensibil şi doresc ca elevii mei să conştientizeze aceasta“, a spus profesorul de istorie.

A publicat cinci cărţi de cercetare istorică

În anul 2007, a publicat prima monografie a celei mai vechi biserici din Gorj: Biserica Adormirea Maicii Domnului din cartierul Vădeni. „În paralel cu activitatea didacică desfăşor şi o susţiută activitate ştiinţifică, publicând până în prezent mai multe studii şi articole, precum şi cinci cărţi, la trei dintre acestea fiind coautor. Anul trecut, împreună cu istoricii Gheorghe şi Dorina Nichifor am publicat o carte despre una dintre personalităţile proeminente ale judeţului, o veritabilă legendă vie: Dincă Schileru“, a încheiat Andrei Popete.

PROFIL

Născut. 4 noiembrie 1982, la Târgu-Jiu
Studii. Facultatea de Istorie şi Filosofie Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca
Experienţă. A publicat prima carte în anul 2001, iar din anul 2005 este profesor.
Familie. Necăsătorit

Ce nu-i place
„Nu suport marginalizarea valorilor autentice, blazarea celor care  pot reconstrui societatea românească. Lipsesc prea multe principii etice, iar modelele, nefiresc, sunt astăzi cele care promovează o imagine negativă, în rândul tinerilor, încă incapabili să discearnă valoarea.“

Ce-i place
„Postez zilnic pe blog din dorinţa de a împărtăşii şi altora din gândurile şi pasiunile mele. În era globalizării informaţionale este foarte importantă comunicare în timp real, mai cu seamă când ea are menirea de a crea un atitudini positive.“

Întrebări şi răspunsuri
Cine este poetul pe care îl îndrăgiţi cel mai mult?
Poetul meu preferat este Marin Sorescu, acest fapt datorându-se spiritului lucid-ironic ce se regăseşte în creaţiile sale. Poeziile lui mă destind şi mă fac să mă detaşez de probleme.

Aţi descoperit şi îndrumat mulţi elevi pasionaţi de poezie. Câţi dintre ei s-au afirmat?
Am îndrumat în ultimii ani mai mulţi elevi talentaţi de la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu în creaţia literară. Patru dintre elevi au reuşit chiar să publice volume de versuri. 

Articol semnat de Alin Ion

Supravieţuitorii

Din nou ne-au liniştit specialiştii. Suntem, după părerea acestora, într-o situaţie incomparabil mai favorabilă decât populaţia din ţările dezvoltate. Românii posedă „tehnici de supravieţuire dezvoltate în timpul crizelor epocii Ceauşescu”. Altfel spus, datorită rămânerii nostre în urmă, spre deosebire de occident, putem „supravieţui mai uşor” crizei, încearcă să ne convingă aşa-zişii specialişti. Le-am mulţumi frumos pentru tot efortul depus în munca de lămurire, dar nu suntem nici proşti, nici tâmpiţi, cum ne cred unii. Ştim foarte bine ce interese tapetează ei pe zidurile coşovite ale României.      

27 octombrie 2011 – 73 de ani de la inaugurarea Coloanei fără sfârşit

Pe 27 octombrie 2011 se împlinesc 73 de ani de la inaugurarea Coloanei fără sfârşit. Cu acest prilej, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, organizează două evenimente de excepţie.

Începând cu ora 17.00, la Centrul de Informare Turistică din Parcul Central, expoziţia de fotografie intitulată generic „Istoria unui simbol naţional – Coloana fără sfârşit”, cuprinzând  fotografii inedite aflate în arhiva familiei doamnei Sorana Georgescu – Gorjan.

La ora 19.00, în sala de spectacole a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” va avea loc un recitalul extraordinar de poezie eminesciană susţinut,  pentru prima oară la Târgu-Jiu de marele actor Ion Caramitru, spectacol inedit pus sub titlul sugestiv „Trecut-au anii…” ce va include selecţiuni din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale marelui poet Mihai Eminescu, îmbinate armonios cu sunetul muzicii oferite de clarinetistul Aurelian-Octav Popa.

În curând

Viaţa cotidiană este, după aprecierea specialiştilor, partea cea mai importantă a existenţei umane. Cercetarea sa poate oferi o imagine mai exactă a societăţii dintr-un anume spaţiu geografic, a gradului ei de cultură şi civilizaţie. Despre viaţa cotidiană a gorjenilor din anii celui de-al doilea război mondial, din preajma şi după terminarea sa, nu s-a scris aproape deloc. Din aceste motive, autorii acestei cărţi se văd obligaţi să recurgă la surse, la documentele şi presa vremii, oferind lucrării un caracter crescut de veridicitate.

Cititorul mai puţin obişnuit cu asemenea abordări va avea surpriza să constate singur câte lucruri noi se pot desprinde din secvenţele şi informaţiile preluate de autori din arhive sau din presa timpului. Intenţia noastră a fost de la început de a nu cădea în tentaţia descriptivismului, ci de a face o radiografie a societăţii gorjene, cu bune şi rele pentru un interval istoric extrem de controversat şi nu la îndemâna oricui. În acelaşi timp am dorit să nu pornim la drum cu idei preconcepute, cum că în perioada respectivă au fost numai dificultăţi, că viaţa nu şi-a urmat cursul firesc.

Tratarea este cronologică, textele oferind libertatea celor care parcurg lucrarea de a alege şi interpreta tematic, de a putea emite judecăţi de valoare proprii, despre ceea ce se întâmpla în judeţul nostru din punct de vedere economic, social, politic şi cultural. Mai mult decât atât, oferim fragmente din arii tematice mai puţin obişnuite: moravuri, sport, artă, justiţie, educaţie etc.

În perioada avută în vedere, 1938-1947, viaţa cotidiană din judeţul Gorj a fost marcată puternic de evenimentele care au avut loc în plan naţional: pierderea alegerilor de către partidele democratice şi instaurarea dictaturii, sfârtecarea teritoriului în 1940, preluarea puterii de către legionari şi militari, participarea României la război în cele două faze ale sale (campania din Răsărit şi cea din Apus), preluarea treptată a puterii de către comunişti.

Lucrarea de faţă, rodul unei munci colective, intenţionează să prezinte într-o lumină nouă oameni şi crâmpeie de fapte din Gorjul unei perioade zbuciumate din istoria neamului românesc. Subsumată conceptului „Altfel despre istorie”, promovat consecvent de noi în ultimii ani, ea se adresează celor mai diverse categorii de cititori, de la publicul larg până la specialiştii care o pot utiliza cu succes în propriile lor cercetări. Suntem conştienţi atât de avantajele pe care le oferă, dar şi de limitele sale, motiv pentru care avem intenţia şi dorinţa de a o dezvolta. Avem în vedere şi alte etape istorice precum şi extinderea problematicii abordate.

 AUTORII

 

 

Experienţe-limită

Trăim într-o lume nebună, având senzaţia că înnebunim şi noi pe zi ce  trece. Am încetat oare să avem idealuri, să gândim, să ne cultivăm, să ne temem, să ne rugăm? Trăim într-o epocă în care nonconformismul este la modă, dar să nu  depăşim o etapă obligatorie – aceea a conformismului. Picasso nu ar fi  ajuns să picteze celebrul tablou „Guernica” dacă n-ar fi ştiut mai întâi să  picteze în stil clasic. Cel mai ineficient mod de a educa pe cineva este să-i ţii discursuri  moralizatoare, interminabile şi plicticoase. Fiecare om trebuie să treacă  singur  prin  experienţe-limită. În România zilelor noastre, fiecare zi este însă o experienţă-limită.

Cum ne fac legal la buzunare

Într-o economie capitalistă este nevoie de oameni bine instruiţi care să-i facă legal la buzunare pe cei mulţi, cei care plătesc impozite şi taxe, fără a beneficia de salarii şi pensii nesimţite. Visul urât al românilor, nu se mai numeşte astăzi comunismul, ci capitalismul. Această formă a furtului din puţinul pe care şi-l permit unii, căci furt este atunci când îţi însuşeşti din dreptul câştigat al unei persoane, şi îndestularea până la grobianism a altora. Acum un an şi mai bine, erau câţiva care ţipau ca din gură de şarpe despre pericolul venirii comuniştilor la putere. Astăzi ne fac legal la buzunare.

Omagiu profesorului Vladimir Osiac, la 70 de ani de viaţă

Timpul şi scurgerea lui, lină sau zbuciumată, sunt adversarii implacabili ai omului. Nu de puţine ori, timpul este prea scurt pentru cât am dori să realizăm în viaţă sau în cariera profesională. Alteori, este cel care ne dă măsura capacităţilor şi energiilor noastre, ne oferă posibilitatea decantării faptelor. Împlinirea frumoasei vârstede 70 de ani poate reprezenta un astfel de moment de bilanţ în viaţa şi cariera unui om devotat cercetării, ilustru dascăl universitar, adevărat model de echilibru şi eleganţă în mediul academic: Profesorul Vladimir Osiac.“ (prof. univ. dr. Ion Vladimirescu, Rectorul Universităţii din Craiova)

Vineri, 14 octombrie 2011, Catedra de Istorie a Universităţii din Craiova, Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Man, alături de Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Dolj au omagiat, la aniversarea a 70 de ani de viaţă şi a peste 35 de ani de activitate didactică, pe distinsul profesor universitar Vladimir Osiac. Aniversarea Domniei sale reprezintă nu doar o consacrare şi o recunoaştere a prestigiului său academic, ci şi o reîntâlnire de suflet a domnului Profesor cu studenţii, masteranzii şi doctoranzii pe care i-a îndrumat de-a lungul anilor şi care i-au rămas mereu recunoscători. 

Au fost prezenţi la eveniment, academicieni, distinşi istorici, cercetători, foşti colegi, prieteni şi apropiaţi ai domnului Profesor Vladimir Osiac: academicianul Dan Berindei,  istoricul Nichita Adăniloaie, preşedintele de onoare al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, prof. univ. dr. Ion Vladimirescu, Rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale al Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean, prof. univ. dr. Constantin Buşe, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România ş.a.

Din partea Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, i-au fost alături domnului Profesor Vladimir Osiac, la ceas aniversar, prof. dr. Gheorghe Nichifor şi prof. Andrei Popete-Pătraşcu, alăturându-şi tuturor celor prezenţi,  gândurile de bine, sănătate şi putere de muncă celui care a fost, este şi rămâne un exemplu de profesionalism adevărat, de generozitate intelectuală şi de nobleţe spirituală.

Memoriu privitor la fenomenul Halloween

De câteva zile circulă pe youtube şi facebook filmuleţe despre petrecerile de… „Halloween”. În general apreciez activităţile extraşcolare, dar m-a surprins reacţia uneia dintre finuţele mele, în vârstă de cinci ani. Dorind să îi testez reacţia referitoare la fenomenul Halloween, ştiind că şi la grădiniţa ei se va organiza în acest an o activitate similară, i-am arătat unul dintre filmuleţe, care deşi nu conţine imagini explicite, ci doar o melodie cu specific „Halloween”, micuţa a exclamat: „Îhhhh, ce urâtă melodie! Mă sperie! Nu-mi place!”. Reacţia ei spontană m-a determinat să încerc găsirea unui răspuns la acest fenomen „Halloween”. Am descoperit însă un memoriu sugestiv, pe care îl puteţi citi în rândurile de mai jos:

Memoriu privitor la fenomenul Halloween

Dorim să atenţionăm asupra unui eveniment care captează atenţia şi canalizează preocupările multora dintre români, începând de la copii, până la părinţi şi bunici în perioada aceasta a anului. Este vorba de ,,sărbătoarea’’ occidentală a Halloween-ului care, sub masca divertismentului, este o veritabilă invocare a demonicului.

Este evident că noi românii ne-am aliniat curentului general impus de cultura şi civilizaţia occidentală, importând forţat şi artificial, exclusiv comercial, această ,,sărbătoare’’, încât ni se par astăzi din ce în ce mai fireşti defilările de oameni deghizaţi cât mai hidos care împânzesc străzile şi umplu localurile, atârnarea în vitrinele magazinelor, în parcuri, ba chiar în case, a simbolurilor mai mult sau mai puţin demonice, în timp ce televiziunea, ziarele şi internetul abundă de reclame specifice evenimentului.

Dar ceea ce a reprezentat motivul major de îngrijorare care a dus la hotărârea luării atitudinii de protest prin prezentul memoriu, a fost constatarea că efectele acestui tip de manifestări se resimt în primul rând în şcolile şi grădiniţele unde învaţă copiii noştri.

Încă de anul trecut am aflat de organizarea în cadrul majorităţii şcolilor din mediu urban şi nu numai, la iniţiativa profesorilor de lb. engleză a unor adevărate ,,festivaluri’’ Halloween, uneori numai în cadrul orelor de lb. engleză, alteori ca o manifestaţie generală extraşcolară ce îi antrenează atât pe copii, cât şi pe profesori. Copiii sunt încurajaţi să participe la Carnavalul cu măşti şi la jocurile distractive specifice momentului, sub pretextul cultivării creativităţii şi al oferirii unor frumoase clipe de divertisment culminând cu premii.

Totodată, vă aducem la cunoştinţă îngrijorarea pe care o avem la conotaţiile negative de ordin psihic, emoţional, educaţional şi comportamental pe care le-ar aduce asupra copiilor antrenarea lor în participarea activă la manifestările specifice Halloween-ului.

Este un paradox cum, în cadrul sistemului de învăţământ, ne plângem din ce în ce mai des de creşterea gradului de agresivitate al copiilor, cât şi de amplificarea lipsei de receptivitate a lor la cunoştinţele ce încearcă profesorii să le împărtăşească în cadrul orelor de curs, şi drept urmare se ţin simpozioane şi se organizează concursuri pe tema ,,nonviolenţei’’; iar în paralel cu aceasta, stimulăm indirect tocmai această agresivitate prin direcţionarea greşită a creativităţii copiilor cu urmări greu de anticipat şi poate chiar iremediabile în viitor.

Halloween-ul promovează sub masca divertismentului cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, aceasta fiind în contradicţie totală cu natura şi menirea instituţiilor de învăţământ, putând tulbura mintea şi afecta sănătatea spirituală şi morală a elevilor prin efectele cumulative dezastruoase ale acestei ,,sărbători’’, ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a demonicului, a urâtului, a odiosului, a magiei, în viaţa lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat.

Copilul încă nu face bine distincţia între real şi imaginar încât degeaba scriu producătorii de costume tip ,,Superman’’ pe etichete: ,,cu acest costum nu se poate zbura’’, că tot se găseşte câte un ,,năzdrăvan’’ care, influenţat şi extaziat de prestanţa eroului din film, încearcă să-l imite, sfârşind tragic într-o cădere în gol.

Care este pragul psihologic la care un copil deghizat în ,,vampir’’ şi care strigă în glumă: ,,vreau sânge…mi-e sete de sânge…’’ să şi intre în pielea personajului şi doar aşa, ,,în joacă’’, să vrea să vadă cum e când chiar curge sânge?

Dacă ar fi şi numai un singur caz în zece ani la toate şcolile din România când dintr-o glumă nevinovată şi dintr-un inocent carnaval să se sfârşească tragic şi tot ar fi un semnal de alarmă. Statisticile efectuate însă în ţările unde ,,sărbătorirea’’ Halloween-ului este în vogă de mulţi ani arată că procentul de accidente e mult mai mare şi nu sunt doar cazuri izolate situaţiile când de la o joacă se poate ajunge la o mare dramă. În U.S.A., ţara unde această ,,sărbătoare’’ pervertită a atins apogeul maleficului, creşterea violenţelor în timpul Halloween-ului este o evidenţă, acest moment al anului remarcându-se prin numărul cel mai mare de acţiuni violente, fapte penale, ,,glume’’ proaste care duc la accidente grave, distrugeri, numărul cel mai mare de beţivi, consum crescut de droguri la persoane din ce în ce mai tinere, inclusiv la copii.

Îşi poate asuma vre-un profesor responsabilitatea pentru urmările ce ar putea apărea în urma acestui nevinovat joc: ,,de-a urâtul’’?

Anul trecut, făcând o incursiune prin mai multe şcoli ( situaţia fiind asemănătoare la nivel naţional ) la panourile principale ,,tronau’’fotografiile jalnice ale măscăririi copiilor noştri în monştri, piraţi, vampiri, strigoi, scheletre, cât şi premiatele compuneri în limba engleză cu teme macabre. Aceasta să fie creativitatea ce să o dorim cultivată la copii: capete tăiate, trupuri spânzurate, case bântuite? Şi panourile au păstrat aceste mărturii aproape două luni până când au fost înlocuite cu imagini şi texte specifice Crăciunului.

Nu e suficient că observăm abrutizarea sensibilităţii, a delicateţei, a purităţii sufleteşti specifice copilăriei prin suprasaturarea cu subiecte de violenţă şi erotism pe care mass-media, internetul, jocurile pe calculator şi industria cinematografică o aduc asupra copiilor?

De cele mai multe ori din lipsă de timp, sau chiar din ignoranţă, părinţii nu se preocupă să îşi ferească copii de o asemenea sistematică otrăvire şi măcar nădejde aveam ca în cadrul sistemului educaţional de învăţământ să li se dea copiilor repere bune. Îi trimitem la şcoală cu nădejdea ca măcar şcoala să facă oameni din ei, iar şcoala… îi învaţă să fie…vampiri, vârcolaci, demoni, monştri…aşa…,,în joacă’’, pentru ,,cultivarea creativităţii’’…

Există multe alte metode de a stimula creativitatea copiilor noştri decât copierea, imitarea fără discernământ a unor practici şi obiceiuri legate de sărbători ale altor popoare, datini pe care nici acele popoare însele nu le mai înţeleg semnificaţia. Una este ca în cadrul orei de lb. engleză să se prezinte ca notă informativă existenţa unei sărbători specifice culturii şi civilizaţiei americane arătând originile ei şi sensurile vechi şi actuale; iar alta e să ne maimuţărim părinţi, copii şi profesori împreună de dragul imitaţiei şi al alinierii la direcţia generală. Nu tot ce este general valabil şi acceptat într-o epocă dată este şi neapărat bun. Nu tot ce se socoteşte folositor educării copiilor noştri după baremele moderne ale gândirii occidentale este, obiectiv vorbind, într-adevăr folositor. De ce în ceea ce priveşte crezul personal şi cultivarea simţământului religios la copii sunt din ce în ce mai multe voci ale psihologilor moderni care insistă spre a nu-i îndoctrina de mici pe copii, ci să fie lăsaţi ca singuri la maturitate să hotărască asupra opţiunii religioase; iar în ce priveşte îndobitocirea lor prin aceste surogate de sărbători pseudo-religioase tip Valentine’s Day şi Halloween nu li se prezintă adevărul despre originile lor şi despre semnificaţiile obiceiurilor legate de acestea… căci atunci sigur, măcar o parte dintre ei, ar opta să nu meargă cu valul, ci ar sta contra curentului cu toate riscurile care ar decurge de aici.

Suntem de acord să se prezinte în cadrul orei de lb. engleză, dacă într-adevăr aceasta prevede programa, doar în mod informativ şi nimic mai mult despre existenţa acestei ,,sărbători’’ specifice astăzi culturii şi civilizaţiei americane, deşi chiar Noul Continent a împrumutat-o prin filieră irlandeză de la vechii celţi.

Ce-ar fi ca la ora de istorie când se studiază civilizaţia Inca, profesorul să organizeze şi imitaţii, aşa, ,,în joacă’’, a ritualurilor cu sacrificii umane, spre exemplu.

Iertaţi nota ironică şi oarecum agresivă a limbajului acestui Memoriu care se datorează conştientizării gravităţii situaţiei în contextul indiferenţei generale. Este specific nouă românilor să nu ne asumăm responsabilitatea luării unor atitudini critice faţă de curentul general aşteptând ca problema să se rezolve de la sine sau ca alţii să ia iniţiativa.

 

Press: Holocaustul între memorie şi uitare

Holocaustul – o lecţie despre suferinţă şi asumarea istoriei

Holocaustul reprezintă un eveniment unic în istoria umanităţii, care a subminat valorile şi credinţele fundamentale ale civilizaţiei noastre şi a ridicat noi întrebări la adresa societăţii. A fost mult timp un subiect tabu, despre care nu s-a discutat în mod deschis, dar asupra căruia în ultimii ani tot mai mulţi istorici şi cercetători şi-au îndreptat atenţia. Astăzi, mai mult ca oricând, abordarea tematicii Holocaustului reclamă imperios lecţia asumării istoriei de către tânăra generaţie.

Acest demers se regăseşte şi în manifestările desfăşurate de către Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj care a organizat, în data de 7 octombrie, o activitate de comemorare a victimelor Holocaustului, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. „Am avut în vedere, înainte de toate, o dezbatere teoretică cu privire la ideologiile care au susţinut această manifestare rasială şi apoi o componentă practică ce avea să implice elevii în realizarea de materiale documentare cu privire la această problemă extrem de importantă a istoriei”, ne-a declarat prof. dr. Gheorghe Nichifor, preşedintele S.Ş.I.R. Gorj. Sesiunea de comunicări „Holocaustul între memorie şi uitare” a avut drept scop evocarea uneia dintre cele mai dramatice pagini ale istoriei, genocidul împotriva poporului evreu în timpul celui de-al doilea război mondial, când aproximativ şase milioane de evrei au fost exterminaţi de către nazişti în lagăre precum cele de la Auschwitz, Birkenau, Belzec, Sobibor, Treblinka ş.a.

Peste 700 de imagini document despre Holocaust, prezentate la CNET

Profesorii Andrei Popete – Pătraşcu şi Adriana Peptan au coordonat o aplicaţie documentar-fotografică realizată de elevii colegiului, în care au fost prezentate peste 700 de imagini-document despre Holocaust: Contextul internaţional politic la începutul celui de-al doilea război mondial – Bîzoc Diana (cls. a XI-a); Ideologia nazistă – Preda Adrian (cls. a XII-a); Evreii de-a lungul istoriei – Armencescu Alin (cls. a X-a); Viaţa evreilor înainte de Holocaust – Crăciun Roxana (cls. a XI-a); Ghetourile – Udriştioiu Florina (cls. a IX-a);Deportarea – Paralescu Andra (cls. a IX-a); Lagărele de muncă şi de concentrare – Grosu Codruţ (cls. a XI-a); Lagărele de exterminare – Guran Ionuţ (cls. a IX-a); Camerele de gazare – Combei Răzvan (cls. a XI-a); Experimentele medicale – Soare Roxana (cls. a X-a); Drama copiilor în lagăre – Negoiţă Denisa (cls. a XI-a); Evreii din România în lagăre – Bratu Silvia (cls. a XI-a); Eliberarea – Vlădulescu Denisa (cls. a X-a); Memorialistica Holocaustului – Stănescu Albert (cls. a XI-a). „Ne este deja destul de greu să înţelegem aversiunea Germaniei naziste faţă de „rasa inferioară”, aşa cum îi numeau ei pe evrei, rromi sau alte grupuri damnabile pentru non-provenienţa lor ariană. Ne este încă şi mai imposibil de asimilat faptul că acest motiv a fost suficient pentru a hotărî soarta a peste 6 milioane de evrei cărora nu numai că le-au curmat vieţile, ci i-au dezumanizat prin instrumente de tortură de o cruzime dincolo de limitele imaginaţiei noastre: foamete, umilinţă, moartea celor dragi sub proprii ochi, privarea de libertate, pierderea identităţii şi lipsa demnităţii”, a mărturisit profesorul Andrei Popete-Pătraşcu de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, care a participat, în ultimii ani, la o serie de cursuri organizate în Polonia şi Israel pe tematica Holocaustului.

Minodora Sucea

Pe urmele lui Brâncuşi

Peste 70 de elevi de la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu au participat la ultima seară a Programului REDESCOPERĂ GORJUL (Săptămâna turismului gorjean, Târgu-Jiu, 3-9 octombrie 2011). Le-au fost alături… PE URMELE LUI BRÂNCUŞI: domnul Ion Călinoiu, Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, domnia sa vorbindu-le elevilor despre importanţa redescoperirii Gorjul, despre valorificarea potenţialului turistic al judeţului nostru, dar şi despre brandul Constantin Brâncuşi, acesta ne mai fiind de mult al gorjenilor, ci al universalităţii; Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean Alexandru Ştefulescu, prof. Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor din Târgu-Jiu şi domnul Ovidiu Popescu, directorul Centrului Cultural C. Brâncuşi. A fost o întâlnire de suflet, într-o răcoroasă seară de toamnă, un pelerinaj la tripticul de la Târgu-Jiu al marelui Brâncuşi, o seară de muzică şi poezie la Coloana Infinitului, lângă operele pe care titanul de la Hobiţa le-a lăsat drept moştenire gorjenilor.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Pe urmele lui Brâncuşi

Pe data de 8 octombrie 2011, începând cu orele 18.00, se va desfăşura acţiunea omagială PE URMELE LUI BRÂNCUŞI, organizată de Consiliul Judeţean Gorj, cu participarea mai multor licee din Târgu-Jiu. Manifestarea se doreşte un omagiu adus Titanului de la Hobiţa, participanţii fiind invitaţi să parcurgă traseul Calea Eroilor: Masa Tăcerii (Masa Căpitanilor), Poarta Sărutului (Poarta Eroilor), Coloana Infinitului (Columna Recunoştinţei).

Curajul de a ne aduce aminte

Holocaustul reprezintă un eveniment unic în istoria umanităţii, care a subminat valorile şi credinţele fundamentale ale civilizaţiei noastre şi a ridicat noi întrebări la adresa societăţii. A fost mult timp un subiect tabu, despre care nu s-a discutat în mod deschis, dar asupra căruia în ultimii ani tot mai mulţi istorici şi cercetători şi-au îndreptat atenţia. Astăzi, mai mult ca oricând, abordarea tematicii Holocaustului reclamă imperios lecţia asumării istoriei de către tânăra generaţie.”

Vineri, 7 octombrie 2011, ora 12.00, C.N.E.T.

Itinerar nemăsurabil

Astăzi, tendinţa generală este îndreptată către speranţă. O „speranţă” care poate fi măsurată după bunul plac al fiecăruia, căci la noi totul este măsurabil. Optimismul se cântăreşte, nivelul de trai este şi el măsurabil, iar de mărimea salariului se leagă şi pofta de viaţă a românului. „Cei ce se îndeletnicesc cu scrisul comit implicit imprudenţa de a scrie, iar trecutul este ceva infinit mai statornic decât prezentul…” – spunea M.Yourcenar, dar cum rămâne cu viitorul care, între noi fie vorba, nu este zugrăvit în culori calde? Incertitudinile sunt incertitudini. Timidă până peste măsură, cultura parcurge un itinerar oscilant. Curios este faptul că acest itinerar, în loc să fie şi el măsurabil, este lăsat în paragină. De la an la an, acesta devine tot mai anevoios, mai plin de spini (atât la propriu cât şi la figurat). O fi spus cândva, cineva: „prin spini către astre”, dar atunci când aceştia sunt ascuţiţi şi înţeapă de mama focului, nu prea îţi mai vine să-ţi toceşti călcâiele prin colbul artelor, oricât ar fi el de aurit. Nu mă încearcă sarcasmul, dar tot mai puţini „temerari” se încumetă să ia în piept un itinerar nemăsurabil, plin de incertitudini şi spini. În general, cei uşor trecuţi de 40-50 de ani au tendinţa de a exalta trecutul, pe când tinerii au obiceiul de a se avânta spre viitor. Sprititele creatoare, aceste „minuni sufleteşti” se avântă, indiferent de vârstă spre „ce va fi”, spre incomensurabil.  A căuta să înţelegi de ce trebuie să îţi zdreleşti călcâiele şi genunchii prin colb şi spini ţine de tendinţele generale. Către astre, drumul este nemăsurabil şi poate o viaţă de om nu este suficientă, dar spiritul transcende. Mai aproape prin artă… de stele? Poate „da”, poate „nu”, dar cu toţii purtăm un infinit pe umeri.

O metafizică existenţială

Cultura zilelor noastre pare să îşi caute încă drumul propriu şi inefabil. Optimizând existenţa celor din jur si respirând aerul tare al „înaltelor sfere”, cei ce se îndeletnicesc cu arta reprezintă, spiritual vorbind, chintesenţa trăirilor dintre oamenii de rând şi divinitate. Harul, căci despre el este vorba, domină transluciditatea înşelătoare a cotidianului existenţial. Cultura, această metefizică existenţială, transpusă cotidianului este singura alternativă la eradicarea tranziţiei. Neînţeleasă, de multe ori, cultura nu poate susţine confortul material pe care mulţi îl visează. Incapacitatea celorlalte instituţii ale statului de a răpune ceea ce s-a încimentat în minte românului, cum că „tranziţia din ţara noastră seamănă cu o pisică – are şapte vieţi” este explicabilă prin lipsa spiritului metafizic pe care doar cultura îl deţine. Pentru a percepe deluzorietatea existenţialismului nostru, cred că ar trebui să învăţăm a gândi nu doar cu ajutorul „raţiunii”, dar şi cu „spiritul”. Vedem limpede unde ne-au adus raţiunile abstracte ale clasei politice româneşti, lipsită de viziuni spiritual-creatoare: la o nedreptate marginalizare. Nu este acesta un capăt de lume, dar trebuie să reclădim acel spirit creator capabil de resurse optimizante. Astăzi, doar cultura mai poate salva ceea ce mai poate fi încă salvat. Vorbim de spiritul existenţial şi nu în cele din urmă creator al cetăţeanului simplu, al adevăratului român, al celui ce s-a născut şi vieţuieşte în această ţară.

7 octombrie 2011 – Sesiunea de comunicări: Holocaustul între memorie şi uitare

ZIUA NAŢIONALĂ A HOLOCAUSTULUI
 
1. Cuvânt de deschidere
9 octombrie – Ziua Holocaustului – prof. dr. Gheorghe Nichifor (preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj)
 
2. Holocaustul între memorie şi uitare
(aplicaţie documentar-fotografică)
 
· Contextul internaţional politic la începutul celui de-al doilea război mondial – Bîzoc Diana (cls. a XI-a)
· Ideologia nazistă – Preda Adrian (cls. a XII-a)
 
· Evreii de-a lungul istoriei – Armencescu Alin (cls. a X-a)
· Viaţa evreilor înainte de Holocaust – Crăciun Roxana (cls. a XI-a)
· Ghetourile – Udriştioiu Florina (cls. a IX-a)
· Deportarea – Paralescu Andra (cls. a IX-a)
· Lagărele de muncă şi de concentrare – Grosu Codruţ (cls. a XI-a)
· Lagărele de exterminare – Guran Ionuţ  (cls. a IX-a)
· Camerele de gazare – Combei Răzvan  (cls. a XI-a)
· Experimentele medicale – Soare Roxana  (cls. a X-a)
· Auschwitz – Geogia Radu  (cls. a XI-a)
· Drama copiilor în lagăre – Negoiţă Denisa  (cls. a XI-a)
· Evreii din România în lagăre – Bratu Silvia (cls. a XI-a)
· Eliberarea – Vlădulescu Denisa  (cls. a X-a)
 
· Memorialistica Holocaustului – Stănescu Albert  (cls. a XI-a)
 
3. Israelul între istorie şi credinţă
Note de călătorie din Ţara Sfântă – prof. Andrei Popete-Pătraşcu
 

 ______________________________

Manifestare desfăşurată sub egida: