Mă urmăreşte de ceva timp ideea cum că astăzi, orice vers conform canoanelor „postmodernismului’’ (cu unele consideraţii grosso-modo) este oricând bun de tipar. Asistăm la un fenomen evident de aculturaţie în care, blamată de unii şi exaltată de alţii, cultura postmodernistă trasează o traiectorie ascedentă.

     Senzaţia unei imposibile dedublări, face ca mulţi dintre scriitorii consacraţi să accepte cu empatie aportul noii generaţii scriitoriceşti încadrată „postmodernismului nuanţat’’. Noua creaţie literară vine ca o entitate indestructibilă şi greu de supus criticii coerente. Poate că s-a născut românul poet, dar cu siguranţă nu unul postmodernist (sic!).

                  Penetrând spaţiul oniric românesc, acest fenomen a destabilizat structura unei culturi până nu de mult „de partid’’, creând o perspectivă nouă, conformă unui nou început. De ce cultură „de partid’’? Până în ’90, 85% făceau literatură şi 15% publicau. Bună de tipar era cultura „de partid’’. După înlăturarea cenzurii, cei 85% au început să publice şi ei. A început firesc „tranziția culturală”, pentru ca astăzi să poată fi definit în România procesul de aculturație.

     Postmodernismul domină de departe tendințele de liberă expresie a sinelui creator contemporan. A înțelege ca un fapt asumant toate acestea, ţine de o nouă viziune asupra cadrului cultural existent. Implementarea unei noi culturi mizează şi pe forța de coeziune dintre un fapt existent (actuala cultură) şi „noul” în cultură – postmodernismul în deplinătatea formelor sale expresive.

     La ora actuală în ţara noastră circulă câteva sute de falsuri după opere de o inestimabilă valoare a artei româneşti. Falsuri de diverse tipuri, expertize măsluite, impostori care se dau drept experţi de artă, iată doar câteva din exemplele mucegaiului ce a împânzit piaţa obiectelor de artă din România.

N. Grigorescu - Car cu boi

     Industria falsurilor, căci se poate vorbi despre aşa ceva şi în ţara noastră, a luat în ultimii ani o amploare nebănuită. Nume mari, precum Grigorescu, Andreescu, Luchian şi aceasta fără să mai amintim de C. Brâncuşi, se găsesc pe listele falsificatorilor şi experţilor impostori.

     Sunt trei mari categorii de falsuri. Într-o primă categorie se găsesc acele falsuri din perioada în care autorul a fost în activitate, în special picturi. A doua categorie de falsuri aflată pe piaţa obiectelor de artă din România este aceea a lucrărilor nesemnate, care aduc ca realizare şi repertoriu cu lucrările unui anumit artist. În  fine, a treia mare categorie de falsuri şi cea mai „nocivă”, după părerea criticilor şi istoricilor de artă, este cea a falsurilor „contemporane”.

     Această categorie este foarte greu controlabilă, fapt datorat mijloacelor tehnice superioare din zilele noastre. Astfel de falsuri sunt pregătite „din punct de vedere tehnic după toate rigorile creaţiei autorului respectiv” (Pavel Şuşară – reputat critic şi expert de artă).

     În ultimul timp, pe piaţa obiectelor de artă au apărut câteva zeci de piese atribuite lui Brâncuşi. Spre exemplu, prin 2002, Casa ALIAS a scos la licitaţie o lucrare intitulată „Domnişoara Pogany 3”(!), la un preţ ciudat pentru o sculptură a lui Brâncuşi – doar 26.000 RON. Am putea spune, un preţ „inacceptabil” pentru cota lui Brâncuşi şi unul prea mare pentru o simplă copie. Interesant este faptul că Brâncuşi nu a avizat decât două copii după „Domnişoara Pogany”. Responsabilii pentru acest fapt fără precedent nu sunt de găsit. Cui aparţine vina?

     Nu trebuie să uităm, de pildă, că tribunalele ignoră şi astăzi dispoziţiile legale şi folosesc „pseudoexperţi”, adică persoane neacreditate de Ministerul Culturii. Oricum, ştim foarte bine şi ce fel de experţi din mediul artistic acreditează cei de la Cultură, deci nu trebuie să ne intrige prea mult „pseudoexperţii”. Fiecare cum se pricepe şi cum se descurcă…

Manifestările de comemorare a Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului, desfăşurate la C.N. Ecaterina Teodoroiu, în data de 27 ianuarie 2011, de către Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj (preşedinte prof. dr. Gheorghe Nichifor) s-au bucurat de un ecou favorabil în presa locală. Mulţumim pe această cale reprezentanţilor mass-media prezenţi la eveni-ment: Gorjeanul, Impact în Gorj, Pandurul, Adevărul de seară, Vertical, Acces T.V. şi R.T.V.

Holocaustul comemorat la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu – ziarul Gorjeanul

Holocaustul, comemorat la Târgu-Jiu – ziarul Impact în Gorj

Victimele Holocaustului, comemorate de elevi şi profesori – ziarul Pandurul

Târgu-Jiu: Holocaustul, comemorat de profesorii de la Ecaterina Teodoroiu – ziarul Adevărul de seară

Comemorarea Zilei Internaţionale a Holocaustului la Târgu-Jiu – ziarul Vertical

Ziua Internaţională a Holocaustului, la Târgu-Jiu – ziarul Lumina

prof. Andrei Popete-Pătraşcu

Activitatea desfăşurătă în data de 27 ianuarie 2011, de Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj şi Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu, sub genericul Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, a prilejuit şi lansare cărţii MEMORIA HOLOCAUSTULUI, apărută la Editura Arves, din Craiova. 

Coordonatorii acestei cărţi, istoricii Andrei Popete-Pătraşcu şi Gheorghe Nichifor, au subliniat importanţa abordării Holocaustului în şcolile din România, prezenta lucrare constituindu-se din materialele realizate şi prezentate de elevi, în cadrul lucrărilor Sesiunii de comunicări „Ziua Holocaustului – 9 octombrie”, sub diferite forme: lecturi ale unor materiale informative şi prezentarea unor imagini sugestive din perspectiva abordării tematice a Holocaustului (clasa a X-a), note de călătorie (clasele a X-a şi a XI-a), impresii a ceea ce a reprezentat în viziunea lor drama poporului evreu (clasa a XII-a), precum şi ecourile pe care activitatea desfăşurată la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” a avut-o în mass-media locală şi regională. Este vorba despre o întrepătrundere de activităţi care să dea o altfel de imagine, mai dinamică, în sensul acestor vremuri, a ceea ce a însemnat Holocaustul. 

Holocaustul reprezintă un eveniment unic în istoria umanităţii, care a subminat valorile si credinţele fundamentale ale civilizaţiei noastre şi a ridicat noi întrebări la adresa societăţii. A fost mult timp un subiect tabu, despre care nu s-a discutat în mod deschis, dar asupra căruia în ultimii ani tot mai mulţi cercetători şi-au îndreptat atenţia. Astăzi, mai mult ca oricând, abordarea tematici Holocaustului reclamă imperios lecţia asumării istoriei de către tânăra generaţie.

Vorbim aşadar despre filele negre ale istoriei, despre drama unui popor însângerat, a cărui „soluţie finală” era aclamată cu vehemenţă de către ideologia nazistă. Ne preocupă astăzi responsabilizarea tinerei generaţii la dramele istoriei, dar şi implementarea unor valori care în trecut au fost subminate. O lecţia despre puterea toleranţei este oricând binevenită, cu atât mai mult, cu cât aceasta se adresează celor tineri prin teme ce pun în dezbatere combaterea discriminării, promovarea respectului şi înţelegerii reciproce la umanism, definit prin valorile lui fundamentale.

ZIUA INTERNAŢIONALĂ DE COMEMORARE A VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI (27 ianuarie 1945 –  27 ianuarie 2011)

Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj şi Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu va comemora astăzi Ziua Internaţională a Holocaustului, acţiunile cuprinzând: 

♦ Lansarea cărţii MEMORIA HOLOCAUSTULUI, Edit. Arves, Craiova, 2010 (autori: prof. Andrei Popete-Pătraşcu şi prof. dr. Gheorghe Nichifor).

Lucrare cuprinde materialele realizate şi prezentate de elevi, în cadrul lucrărilor Sesiunii de comunicări „Ziua Holocaustului – 9 octombrie”, sub diferite forme: lecturi ale unor materiale informative şi prezentarea unor imagini sugestive din perspectiva abordării tematice a Holocaustului (clasa a X-a), note de călătorie (clasele a X-a şi a XI-a), impresii a ceea ce a reprezentat în viziunea lor drama poporului evreu (clasa a XII-a), precum şi ecourile pe care activitatea desfăşurată la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” a avut-o în mass-media locală şi regională. Este vorba despre o întrepătrundere de activităţi care să dea o altfel de imagine, mai dinamică, în sensul acestor vremuri, a ceea ce a însemnat Holocaustul.

♦ Interviu realizat cu Hana Meler, supravieţuitoare a Holocaustului din Transnistria (noiembrie 2010, Yad-Vashem, Israel). 

Elevii vor cunoaşte mărturia uneia dintre supravieţuitoarele Holocaustului din Transnistria, tragedia adusă de ordinul de deportare, suferinţele îngrozitoare îndurate în lagăre, până la repatriere. Hana Meler s-a născut în oraşul Rădăuţi, în sudul Bucovinei şi împreună cu familia sa a fost deportată de către autorităţile române la Şumilova, localitate aflată pe malul râului Bug. Povestea acestei supravieţuitoare începe aşadar în România şi se termină cu emigrarea în Israel, unde a început o nouă viaţa. Acolo, în luna noiembrie a anului 2010, prof. Andrei Popete-Pătraşcu a înregistrat un interviu cu experienţa personală şi modul de supravieţuire al evreilor români în Transnistria.

♦ Prof. Andrei Popete-Pătraşcu va susţine o comunicare cu tema Ţara Sfântă – între istorie şi credinţă, acesta fiind prezent la sfârşitul anului 2010 în Israel, la seminarul organizat de Şcoala Internaţională de Predare a Holocaustului, din Yad Vashem.

Andrei Popete-Pătraşcu: În perioada 17-23 noiembrie 2010, am avut deosebita onoare de a participa, alături de alţi 18 profesori de istorie din ţară  la seminarul pe tema Holocaustului, organizat de Institutul Yad Vashem din Israel (The International School for Holocaust Studies). 

Mai mult decât despre cum trebuie abordată tematica Holocaustului în ţara noastră, am învăţat ceea ce înseamnă cultura şi civilizaţia evreiască, despre cum trăiesc, gândesc şi convieţuiesc evreii alături de creştini, musulmani şi alte confesiuni religioase. O lecţie de istorie în vechea cetate a Ierusalimului, pe Via Dolorosa, pe malurile Mării Galileei şi a râului Iordan, sau la Caesarea, Magdala, Capernaum, Tiberias, Haifa şi multe altele. 

♦ Atelierul de istorie Memoria Holocaustului – în creaţia literară – lecţie interdisciplinară propusă de profesorii Departamentului pentru Europa a Şcolii Internaţionale de Predare a Holocaustului – Yad Vashem, din Israel, care urmăreşte biografiile a doi cunoscuţi poeţi ai Holocaustului (Dan Pagis şi Paul Celan) de la începuturile asemănătoare, până la perioada post Holocaustului  cu privire la viaţa şi opera lor. Atelierul va fi coordonat de prof. Andrei Popete – Pătraşcu, prof. dr. Gheorghe Nichifor, prof. Claudia Oprişe, Mirela Fârţă şi Ancuţa Stoican (preşedintele Consiliului şcolar al elevilor C.N.E.T.), fiind organizat de elevii clasei a X-a C, profilul matematică-informatică.

Ideea principală a acestei activităţi urmăreşte să evidenţieze că odată cu terminarea războiului, toţi supravieţuitorii care au trecut prin condiţii de neimaginat, au trebuit să înfrunte complexul creat de necesitatea reclădirii vieţii lor din rămăşiţele rămase. Cele două poezii prezentate în această lecţie îşi îndreaptă atenţia asupra unor întrebări teologice privind Holocaustul şi care pot declanşa ulterior cercetări asupra acestui subiect.

Mult prea devreme şi nemeritat, ne-a părăsit astăzi, dascălul nostru, Vasile Antonie, după o lungă şi grea luptă cu o boală nemiloasă.

Nu ne vom mai putem bucura de chipul blând şi sufletul său bun, om de aleasă preţuire, dedicat meseriei de dascăl, care a învăţat atâtea şi atâtea generaţii să iubească tainele fizicii…

Domnule Profesor… nu vă vom uita niciodată şi veţi rămâne veşnic în sufletele noastre, blând şi bun cum aţi fost toată viaţa.

† Dumnezeu să vă odihnească!

______________________

Vasile Antonie, a fost inspector şcolar-adjunct, profesor de fizică la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi consilier local.  Pe 1 mai ar fi împlinit 57 de ani.

     Joi, 27 ianuarie 2011, ora 10.45, Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj şi Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, din Târgu-Jiu, vă invită la manifestările prilejuite de Comemorarea „Zilei Internaţionale a Holocaustului”. În cadrul evenimentului vor avea loc următoarele activităţi:

♦ Lansarea cărţii MEMORIA HOLOCAUSTULUI, Edit. Arves, Craiova, 2010 (autori: prof. Andrei Popete-Pătraşcu şi prof. dr. Gheorghe Nichifor).

♦ Interviu realizat cu Hana Meler, supravieţuitoare a Holocaustului din Transnistria (noiembrie 2010, Yad-Vashem, Israel).  

♦ Prof. Andrei Popete-Pătraşcu va susţine o comunicare cu tema Ţara Sfântă – între istorie şi credinţă, acesta fiind prezent la sfârşitul anului 2010 în Israel, la seminarul organizat de Şcoala Internaţională de Predare a Holocaustului, din Yad Vashem.

♦ Atelierul de istorie Memoria Holocaustului – în creaţia literară – lecţie interdisciplinară propusă de profesorii Departamentului pentru Europa a Şcolii Internaţionale de Predare a Holocaustului – Yad Vashem, din Israel, care urmăreşte biografiile a doi cunoscuţi poeţi ai Holocaustului (Dan Pagis şi Paul Celan) de la începuturile asemănătoare, până la perioada post Holocaustului  cu privire la viaţa şi opera lor. Atelierul va fi coordonat de prof. Andrei Popete – Pătraşcu, prof. dr. Gheorghe Nichifor, prof. Claudia Oprişe, Mirela Fârţă şi Ancuţa Stoican (preşedintele Consiliului şcolar al elevilor C.N.E.T.), fiind organizat de elevii clasei a X-a C, profilul matematică-informatică.

Școala Generală Ceauru a găzduit în ziua de 21 ianuarie un amplu simpozion dedicat celor 190 de ani trecuți de la începutul Revoluției de la 1821. Acțiunea a fost organizată în parteneriat cu Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Gorj (preşedinte prof. dr. Gheorghe Nichifor), Asociaţia Autorilor de Carte Documentară din Gorj, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale, Muzeul Județean Gorj, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” şi Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”.

În prezenţa unui numeros public, peste 100 de elevi şi cadre didactice ale Şcolii Generale Ceauru, reprezentanţii Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale, cercetătorii Dan Cismaşu şi Ion Hobeanu, ai Muzeului Județean Gorj, prof. Valentin Pătraşcu, precum şi ai Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, au prezentat personalitatea politică a lui Tudor Vladimirescu, evocând momente semnificative ale activităţii revoluţionare a pandurului gorjean.

Organizarea acestui simpozion, având ca grup ţintă cadrele didactice şi elevii din învăţământul preuniversitar, dar şi cadre didactice universitare, a oferit prilejul unor dezbateri, schimburi de păreri, împărtăşirea unor experienţe cu privire la activitatea şi experienţa proprie, care să permită cunoaşterea unei personalităţi de talia lui Tudor Vladimirescu şi a realizărilor sale politice.

Lucrările Simpozionului judeţean

Programul activităților desfăşurate în cadrul Simpozionul Judeţean „190 de ani de la Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu” a fost unul complex, constituind un bun prilej pentru diseminarea şi promovarea rezultatelor cadrelor didactice, menţinerea contactului între specialişti  şi specialităţi, stimularea creativităţii, inovarea şi cercetarea elevilor şi profesorilor, promovarea modelelor de bune practici şi valorizarea muncii de echipă interdisciplinară, aşa cum avea să ne relateze coordonatorul simpozionului, prof. Cornel Şomâcu.

Manifestarea a debutat cu o Sesiune de referate și comunicări susţinute de eleviii și cadrelor didactice ale Şcolii Generale Ceauru. Au fost prezente 26 de comunicări ale elevilor de clasele a VII-a și a VIII-a, şi 31 de comunicări ale cadrelor didactice.

Masa rotundă dedicată evenimentului a adunat cercetători, profesori şi iubitori ai muzei Clio, reprezentanți ai Serviciului Județean Gorj al Arhivelor Naționale, Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”, Școlii Generale Ceauru, Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj și Asociației Autorilor de Carte Documentară din Gorj, care în prezenţa publicului au dezbătut evenimentele de la începutul anului 1821 şi implicaţiile acestora.

 Tudor Vladimirescu şi spiritul pandur

Participanţii la manifestare au subliniat caracterul politic al mişcării revoluţionare condusă de Tudor Vladimirescu, după lansarea proclamaţiei de la mănăstirea Tismana (intrată în conştiinţa publică drept cea de la Padeş), „cu o retorică destinată să înflăcăreze populaţia stoarsă de o fiscalitate nemiloasă”, acesta îndreptându-se spre Bucureşti. Deplasarea a avut caracterul unui „marş strategic”, disciplinat, Tudor Vladimirescu reprimând sever dezordinile. În afara zonei aflate sub controlul lui Tudor Vladimirescu, ţărănimea clăcaşă (fără pământ) a înţeles să profite de starea de confuzie din ţară pentru a ataca şi prăda domeniile boiereşti. Au existat, aşadar, două paliere de desfăşurare a evenimentelor din 1821: o acţiune organizată, condusă de Tudor Vladimirescu, urmărind scopuri politice, şi o alta anarhică.

 Ajuns la Bucureşti şi instalat la mănăstirea Cotroceni, Vladimirescu a trecut la acţiuni efective de guvernare, după încheierea unui acord cu boierii, considerându-se chiar conducător al ţării: „iar Tudor la Cotroceni – scria cronicarul bucureştean Dobrescu – îşi punea titlul de domn. Iar câţi boieri mai era, toţi asculta şi ce ra poruncea, aceia făcea. Boieri boierea, ispravnici punea, poştile la el venea, judecăţi făcea şi jălbi primea, boierii ca la un stăpân îi slujea.” Autoritatea lui Tudor Vladimirescu era de necontestat, o bună parte din boieri a fugit dincolo de hotare, iar cei rămaşi i s-au supus necondiţionat.

Insuficient sprijinit politic, în faţa turcilor care au trecut Dunărea, dar şi a eteriştilor, Tudor Vladimirescu a părăsit Bucureştiul. Izolat de masa pandurilor săi, a fost arestat de către eterişti, dus la Târgovişte, torturat, supus unui „simulacru de judecată” şi în cele din urmă ucis mişeleşte, tăiat cu săbiile, ucigaşii făcând să-i dispară trupul, care n-a mai fost găsit vreodată.    

Expoziţia foto-documentară: Comuna Bălești în documente

În cadrul complexului de manifestări prilejuit de Simpozinul judeţean „190 de ani de la Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu”, s-a desfăşurat în prezenţa aceloraşi inimoşi elevi şi dascăli, iubitori ai istoriei locale, şi vernisajul Expoziției foto-documentare permanente intitulată „Comuna Bălești în documente”, realizată de Școala Generală Ceauru, în colaborare cu Serviciul Județean al Arhivelor Naționale. Secţiunile acestei expoziţii cuprind documente de arhivă referitoare la participarea locuitorilor comunei Băleşti la Războiul de Independenţă (1877-1878), eroii căzuţi pe front în timpul celor două conflagraţii mondiale, activitatea economică şi cea a băncilor populare din Băleşti, meşteri şi meşteşuguri locale, reformele agrare din secolele IXI-XX. Un rol deosebit în organizarea acestei expoziţii la avut cercetătorul Daniel Cismaşu, din cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale, pentru care membrii Cercului de istorie „Antonie Mogoş” din cadrul Şcolii Generale Ceauru, îl asigură de întreaga lor apreciere.    

Activitatea s-a încheiat cu întâlnirea dintre invitaţi şi elevii Şcolii Generale Ceauru, aceştia din urmă organizând şi un program artistic dedicat evenimentului.

CURSURILE ŞCOLII DE VARĂ DE LA CĂLĂRAŞI ŞI BULGARIA (18-28 iulie 2010) 

La sfârşitul lunii iulie 2010, Societatea de Ştiinţe Istorice din România a organizat Cursurile Şcolii de Vară ale profesorilor de istorie şi iubitorilor muzei Clio, din România şi Bulgaria, manifestare metodico-ştiinţifică găzduită de Filiala Călăraşi, condusă de prof. dr. Mihai Cotenescu, împreună cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Călăraşi, prin inspector şcolar general, prof. dr. Constantin Tudor, cu sprijinul oferit de Consiliul Judeţean Călăraşi, Primăria Municipiului Călăraşi, Muzeul „Dunării de Jos” Călăraşi, Muzeul Civilizaţiei „Gumelniţa” Olteniţa şi Filiala Judeţeană a Arhivelor Naţionale.

Programul cursurilor, variat ca de fiecare dată, a constituit o surpriză plăcută pentru fiecare participant, prin alternanţa simpozioanelor, meselor rotunde, prezentărilor de carte, dezbaterilor ştiinţifice şi metodice pe teme de istorie locală, românească sau universală, cu cea a excursiilor tematice şi aplicative la obiective istorice din Câmpia Bărăganului, finalizându-se cu o vizită de documentare, timp de trei zile în Bulgaria, la Veliko-Tânovo, „cetatea Ţaratului vlaho-bulgar”.

Sub genericul „Istorie şi Civilizaţie la Dunărea de Jos”, prima parte a cursurilor de vară s-a desfăşurat la Călăraşi şi în trei localităţi din zona Olteniţei  (Mănăstirea, Radovanu şi Căscioarele), care prin mărturiile trecutului, doresc să-şi consolideze asumant poziţia, dezvăluind că tradiţia şi modernismul se pot manifesta într-o simbioză perfectă.

Au fost prezenţi 42 de invitaţi, susţinând conferinţe cadre universitare prestigioase precum: prof. univ. dr. Ioan Scurtu (preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România), prof. univ. dr. Bogdan Teodorescu, prof. univ. dr. Gheorghe Onişoru, iar dintre istoricii şi profesorii locali, au prezentat comunicări ştiinţifice: dr. Mihai Cotenescu, dr. Constantin Tudor, dr. Ion Dorobanţu, dr. Marian Neagu, dr. Valentin Parnic, dr. Done Şerbănescu, dr. Ecaterina Chiţu, prof. Neculai Dumitru, prof. Nicolae Ţiripan, prof. Pălici Gheorghe, prof. Daniel Vasile, prof. Liliana Niculiţă, prof. Maricica Herghelegiu, prof. Angela Alexe şi alţii.

Şedinţa festivă de deschidere a cursurilor Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, a avut loc în ziua de 19 iulie 2010, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Călăraşi, în prezenţa domnului Nicolae Dragu, primarul Municipiului Călăraşi, un fervent susţinător al culturii şi civilizaţiei locale, şi a distinşilor  istorici: prof. univ. dr. Alexandru Barnea, prim-vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, dr. Bogdan Teodorescu, secretar general, dr. Constantin Tudor, inspector general al  Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi, dr. Ion Dorobanţu, inspector de istorie I.S.J. Călăraşi, dr. Mihai Cotenescu, preşedintele Filialei Călăraşi a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, dr. Marian Neagu, directorul Muzeului Dunărea de Jos şi dr. Nicolae Ţiripan, directorul Arhivelor Naţionale Călăraşi.

După scurte alocuţiuni  de bun venit din partea gazdelor şi a invitaţilor, domnul profesor dr. Constantin Tudor, a prezentat cartea „Judeţul Călăraşi. Studiu istorico-etnografic”, lucrare de referinţă pentru istoria locală şi etnografia acestei zone, cuprinzând bogate surse documentare, studii realizate pe teren, adresându-se „în egală măsură cercetătorilor şi simplilor iubitori de istorie”.

„Pământ cu vechi tradiţii în istorie – aşa cum avea să ne relateze profesorul Ion Dorobanţu, inspector I.S.J. Călăraşi – teritoriul actual al judeţului Călăraşi a cunoscut, odată cu scurgerea veacurilor, toate etapele dezvoltării istorice a poporului român.” Dovezile materiale scoase la iveală de săpăturile arheologice sistematice sau întâmplătoare, precum şi mărturiile documentare, atestă pe de o parte, vechimea existenţei populaţiei româneşti pe aceste meleaguri, preocupările ei productive, iar pe de altă parte, unitatea şi continuitatea în timp şi spaţiu.

Preşedintele Filialei Călăraşi a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România,  dr. Mihai Cotenescu a subliniat importanţa celor mai recente descoperiri arheologice, care demonstrează existenţa societăţii omeneşti în spaţiul călăreşean, încă din perioada neoliticului timpuriu, ceea ce face ca teritoriul actual al judeţului Călăraşi să fie inclus în aria geografică în care s-a desfăşurat procesul de antropogeneză. Orizontul cultural neolitic este bogat ilustrat în prezenţa a două culturi materiale autohtone: Boian şi Gumelniţa – cele mai reprezentative culturi neolitice din sud-estul Europei, descoperite, prima, în aşezarea eponimă de la Grădiştea Ulmilor, pe malul fostului lac Boian, iar cea de-a doua în telul Gumelniţa de pe teritoriul comunei Ulmeni.

În încheierea şedinţei festive de deschidere a cursurilor, au fost înmânate şi premiile Societăţii de Ştiinţe Istorice din România pe anul 2010, fiind astfel evidenţiată contribuţia membrilor S.Ş.I.R. la cunoaşterea şi promovarea istoriei scrise.

După o scurtă ploaie de vară şi un delicios prânz servit la restaurantul Complexului Albatros, pe malul braţului Borcea, al bătrânului Danubius, după-amiaza aceleeaşi zile, ne-a oferit prilejul unei vizite la Fabrica de sticlă a corporaţiei franceze „Saint Gobain Glass”, astăzi unul dintre cele mai mari grupuri la nivel mondial, poziţionându-se în primele 100 din lume în domeniul producţiei şi distribuţiei de materiale de construcţii. La fel ca în domeniul auto, companiile franceze din industria materialelor de construcţii se sprijină pe investiţiile productive din România pentru a traversa cu succes criza pe plan global.  Strategia are în felul acesta doi câştigători, unul din ţară, altul de peste hotare, încercându-se ca efectele crizei pe plan local să fie şi ele în mod implicit atenuate. Astfel a fost pusă în funcţiune o instalaţie denumită „coater”, care este destinată depunerii unor straturi subţiri de oxizi metalici pe sticlă şi producerii unor sortimente de sticlă cu proprietăţi speciale.

În cea de-a doua zi a cursurilor de vară, în data de 20 iulie, am participat la Simpozionul ,,Contribuţii călărăşene la cunoaşterea istoriei naţionale şi locale”, unde au susţinut conferinţe profesorii: Dumitru Neculai („Geografia istorică privind începuturile aşezărilor umane pe malul braţului Borcea”), Marian Neagu, Valentin Parnic („Civilizaţia neolitică la Dunărea de Jos: Boian şi Gumelniţa”), Constantin Tudor („Aspecte ale evoluţiei învăţământului călărăşean în perioada interbelică”), Ecaterina Chiţu („Consideraţii asupra activităţii extraşcolare a cadrelor didactice călărăşene, în perioada interbelică”), Mihai Cotenescu („Nicolae Cornăţeanu, personalitate politică reprezentativă a agriculturii călărăşene”), N. Ţiripan („Eugen Cealâc, primar al Călăraşilor în perioada interbelică”), Maricica şi Constantin Hergheliuc („O călătorie princiară pe Dunăre”). O intervenţie pertinentă  şi foarte apreciată de restul colegilor a avut profesorul Paul Dominte, de la Filiala Constanţa, acesta referindu-se la statutul de astăzi al dascălului de istorie.

În după-amiaza aceleeaşi zile, am vizitat şi Silistra, unul dintre cele mai vechi oraşe situat pe malul bulgăresc al Dunării, trecând de-a lungul istoriei prin multe încercări. Este centrul administrativ al Regiunii Silistra şi unul din cele mai importante oraşe din regiunea istorică Dobrogea şi din Cadrilater. A aparţinut Ţării Româneşti în timpul lui Mircea cel Bătrân, probabil şi a lui Vlad Ţepeş pentru scurtă vreme. A revenit României după al Doilea Război Balcanic, în 1913, până în 1940, când a fost cedat Bulgariei.

Frontiera care desparte România de Bulgaria se află chiar la marginea oraşului Silistra în vecinătatea unor blocuri cenuşii. Drumul duce drept în centrul oraşului şi îl parcurgem în mai puţin de zece minute. Sunt multe clădiri vechi ce păstrează patina timpului, dar şi clădiri noi construite în ultimii ani. Primele informaţii despre Silistra le-am primit de la profesorul Chiriazov, nelipsit al Cursurilor de Vară organizate de Societatea de Ştiinţe Istorice din România, gazdă primitoare şi de această dată. Preţ de câteva ore am vizitat Muzeul de arheologie, Galeria de artă, Cetatea Durostorum,  Biserica „Sfinţii Mihail şi Gavril”, un pitoresc sat lipovenesc, precum şi Medjidit Tabia, o frumoasă cetate turcească de apărare, datând din anul 1847.

În dimineaţa zilei de 21 iulie, am plecat cu autocarul către Slobozia, traversând localităţile Negru Vodă, Drajna şi Dâlga. În inima Bărăganului, pe malul stâng al râului Ialomiţa, în oraşul Slobozia, aveam să vizităm Mănăstirea Slobozia cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” sau „Sfinţii Voievozi”, ctitorie a domnitorului Matei Basarab (1632 – 1654). De altfel, acest sfânt lăcaş a fost cunoscut în istorie sub multe şi diverse denumiri: „Mănăstirea Slobozia lui Ianache”, „Mănăstirea Sfinţii Voievozi” sau „Mănăstirea Slobozia Veche”. „Datorită aşezării sale în apropierea drumului naţional 2A Bucureşti-Constanţa, mănăstirea este accesibilă tuturor iubitorilor de frumos, ca şi celor ce simt nevoia unui popas duhovnicesc pentru trup şi suflet – ne mărturisea stareţul mănăstirii – iar trecătorul  se poate opri măcar o clipă pentru a vedea şi înţelege o fărâmă din istoria acestui neam cu o spiritualitate profundă, cu o dragoste nemăsurată faţă de semeni, faţă de Dumnezeu şi Biserica Lui”.

Tot în oraşul Slobozia, într-un fost magazin de mobilă, funcţionează astăzi un muzeu mai puţin obişnuit care se numeşte „Muzeul Agriculturii”. La prima vedere am fost tentaţi să credem că este un muzeu etnografic, dar acesta este ceva mai mult decât atât. Muzeografii de aici şi-au luat în serios misiunea de a institui în Slobozia ritualuri ale vieţii culturale rurale, de a face din muzeu un loc unde ai mereu ceva nou de văzut. Fiecare artefact expus în muzeu este înţeles ca parte a unui context istoric, economic, social, cultural, religios care trebuie reactualizat în forme în care didacticismul, metaforicul, poeticul, simbolicul se amestecă fertil. O mare diversitate de procedee şi tehnici muzeologice este chemată să readucă la viaţă obiectul. Mediul iniţial neutru, rece, aseptic, al muzeului se animă prin scenografii ingenioase care rivalizează cu locurile originare din care obiectele au fost dislocate. „Muzeul Agriculturii – ne-a explicat pr. Ciucă Răzvan, directorul muzeului – e nu numai un muzeu al tehnologiei arhaice, ci şi de arheologie industrială. Au fost aduse aici de prin toată ţara tractoare, treierătoare, tot felul de maşini agricole şi nu numai, dintre cele mai vechi, importate la sfârşitul secolului al XIX-lea sau produse în uzinele româneşti în aceeaşi epocă, la Reşiţa sau Sibiu”. În curtea muzeului am vizitat şi biserica de lemn „Poiana”, o interesantă expoziţie de tractoare, maşini agricole, şarete şi căruţe, apoi am degustat pâine coaptă în ţest, o secţiune a muzeului purtând chiar numele Casa Pâinii, şi aici perspectiva antropologică întâlnindu-se cu cea estetică.

În după-amiaza aceleeaşi zile, am vizitat şi bine-cunoscuta staţiune balneo-climaterică Amara, celebră până nu demult, pentru apa lacului din apropiere, cu un ridicat conţinut de sulfat, de  clorură de sodiu şi de magneziu. Apoi, Târgul de Floci, oraşul până nu demult dispărut, din Ţara Românească, în care la 1558, s-a născut voievodul Mihai Viteazul. În ultimii ani, aici s-au desfăşurat mai multe campanii de săpături arheologice ce au scos la iveală numeroase urme ale vechiului centru urban: trei biserici şi trei necropole, locuinţe, ceramică etc.

Pe drumul de la Feteşti spre Călăraşi, aproape de braţul Borcea al Dunării, am trecut şi pragul Schitului Coslogeni „Izvorul Tămăduirii”, un loc în care merită să te opreşti fie chiar şi pentru un scurt timp. Un mic paraclis, adăposteşte Sfânta Cruce, o cruce mare din piatră, străjuind la intrarea în Sfântul Altar. Pelerinii intră şi se închină. Pe unii dintre ei îi vezi îngenunchiaţi, cu fruntea şi mâinile lipite de cruce, aşteptând ajutor şi tămăduire. „Se spune că e o cruce de leac. Pe timpul comunismului au venit cu buldozerul ca să dea jos Sfânta Cruce, dar n-au putut s-o dărme…” ne-a relatat unul dintre localnici. Masivă, crucea de piatră are o legendă frumoasă, de pe vremea domnitorului Nicolae Mavrocordat. În plus există convingerea că aceasta creşte în fiecare an câţiva milimetri.

Ziua de 22 iulie a fost dedicată Simpozionului „Noutăţi istoriografice” şi dezbaterilor tematice, la care au luat cuvântul istoricii: Ioan Scurtu, Bogdan Murgescu, Gheorghe Onişoru, Bogdan Teodorescu, Lascu Stoica şi alţii. Domnul Ioan Scurtu a abordat problematica predării Holocaustului şi a Comunismului în şcolile din România, iar profesorul Bogdan Murgescu a prezentat lucrarea „România şi Europa”, trecând în revistă performanţele economiei româneşti în contextul european, dar şi acumularea decalajelor economice dintre anii 1500-2010.

În dimineaţa zilei de 23 iulie, ne-am deplasat la Punctul „Chiciu”, unde în rada micuţului port dunărean, ne aştepta ancorat vaporul „Prinţ Constantin”, fabricat în anul 1992, cu destinaţia navă de război, transformat ulterior în vas de agrement. Am vizitat sala maşinilor, cabina căpitanului şi salonul „Albastru”, acolo unde prof. Paul Dominte a realizată o amplă expunere despre importanţa portului Constanţa în istorie.

De pe puntea vaporului am admirat vestigiile celebrei cetăţi Vicina de pe insula Păcuiul lui Soare, din apropierea localităţii Ostrov. Cetatea a fost distrusă şi refăcută de mai multe ori, reconstruită apoi în jurul anului 1000, când a funcţionat mai ales ca un centru comercial important. Distrusă din nou, pe la 1100, probabil de către cumani, cetatea s-a refăcut, la începutul secolului al XIII-lea, când, în anul 1261, împăratul Bizanţului le-a acordat negustorilor genovezi şi veneţieni anumite facilităţi comerciale de care aceştia s-au folosit până în primii ani ai secolului al XV-lea, când, prăbuşit sub loviturile armatelor otomane, bastionul bizantin a dispărut definitiv.

Insula Păcuiul lui Soare a devenit de-a lungul secolelor un fel de tărâm magic, populat de folclorul localnicilor cu tot felul de monştri teribili. Ocupându-se mai ales cu pescuitul, oamenii locului au păstrat, secole la rând, legenda despre „Samca Samodiva”, fiinţă mitologică, amestec de zână şi dragon subacvatic, pusă să apere vestigiile străvechii cetăţi, părăsită de secole.

Ziua de 24 iulie a fost dedicată activităţilor din zona Olteniţa, grupate sub tema ,,Vetre de cultură şi civilizaţie milenară în Bărăganul călărăşean: Mânăstirea, Radovanu şi Căscioarele”. Programul a cuprins o vizită la situl arheologic eneolitic gumelniţean Sultana-Malu Roşu, reprezentativ atât pentru preistoria zonei Dunării de Jos, cât şi pentru cea naţională, prin materialul arheologic extraordinar, ca volum şi valoare istorică, extras de aici. Măgura Gumelniţa, de lângă Ulmeni, cea care a dat numele culturii eponime, a fost prezentată participanţilor din autocar, în drumul spre Olteniţa, deoarece aici nu se fac în prezent săpături arheologice. A urmat vizitarea Bisericii din Mânăstirea, unde, părintele Ioan Banu, ne-a încântat cu maniera sa în acelaşi timp, riguroasă din punct de vedere ştiinţific, dar şi dezinvoltă, de a expune informaţiile despre această importantă ctitorie a domnitorului Matei Basarab, uimitoare, în primul rând prin dimensiunile mari pe care le avea raportate la importanţa economică, socială şi culturală redusă pe care le avea Cornăţelul (vechiul nume al actualei comune Mânăstirea), în secolul al XVII-lea, când a fost ridicată.

La Şcoala de Arte şi Meserii „Matei Basarab” din comună, a fost organizat apoi un microsimpozion, la care a luat cuvântul doamna director Ioana Mladin, expunând progresele deosebite ale acestei unităţi de învăţământ din ultimii ani şi au prezentat referate ştiinţifice: dr. Ion Dorobanţu („Caracteristici ale inventarului arheologic al aşezării gumelniţene de la Sultana-Malu Roşu”), prof. Liliana Niculiţă de la Grupul Şcolar „Nicolae Bălcescu” Olteniţa („Ctitoriile lui Matei Basarab în judeţul Călăraşi”), făcând referiri doar la bisericile de la Negoieşti şi Plătăreşti, şi prof. Daniel Vasile, de la şcoala gazdă („Vechiul târg al Cornăţelului”), întregind paleta informaţiilor ştiinţifice despre această zonă a României, destul de prosperă în secolele XVI-XVII.

Înainte de prânz, am poposit la Muzeul „Civilizaţiei Gumelniţa” din Olteniţa, unul dintre cele mai valoroase muzee de arheologie din sudul României. Am fost întâmpinaţi de profesorul Done Şerbănescu, doctor în arheologie, fiind prezentate exponatele despre care aflasem o mulţime de informaţii până atunci.

În după-amiaza aceleeaşi zile, s-a mers la Radovanu, la cetatea dacică din secolele I-II, vizitând şi muzeul cu exponate ale sitului arheologic de aici, unde dr. Done Şerbănescu a prezentat rezultatele cercetărilor din ultimii ani, situl fiind un obiectiv în curs de cercetare.

La Şcoala „D.I. Ghica” din aceeaşi localitate, au fost purtate discuţii generale despre starea învăţământului local cu doamna director Alexandrina Popa şi cu doamna primar Vasilica Dobrescu, în timp ce partea ştiinţifică a fost realizată de prof. Angela Alexe („Radovanu, schiţă monografică”) şi elevul de clasa a IX-a, premiat cu locul I la Olimpiada de Istorie, faza naţională, 2010, George Postelnicu („Începuturile învăţământului la Radovanu”).

Intinerariul „Şcolii de vară” în zona Olteniţa s-a încheiat pe malul lacului Căscioarele, unde prof. Gheorghe Pălici, de la Şcoala nr. 2 Chirnogi, a prezentat zonele civilizaţiilor succesive din acest pitoresc loc, iar profesorul Ion Dorobanţu a făcut o serie de completări cu privire la civilizaţia gumelniţeană, existentă şi la Căscioarele.

Data de  25 iulie, a fost dedicată din nou comunicărilor şi dezbaterilor metodice grupate sub tema: ,,Consideraţii privind predarea istoriei comunismului în învăţământul preuniversitar”, desfăşurate la Centrul de Jurnalism al Grupului Şcolar „Danubius” din Călăraşi. Au luat cuvântul prof. Ion Dorobanţu („Statutul disciplinei Istoria comunismului”), prof. Mihai Stamatescu („Un manual de istorie a comunismului”), prof. Vasile Pascu („O abordare academică a istoriei comunismului”) şi prof. Daniela Verman („Strategii didactice privind predarea – învăţarea istoriei comunismului în învăţământul liceal”).

Festivitatea de închidere a cursurilor de vară de la Călăraşi, a prilejuit acordarea de înscrisuri tuturor participanţilor la Cursurile Şcolii de Vară, s-au făcut propuneri pentru viitoarele acţiuni şi s-au relatat impresii, activităţile Societăţii de Ştiinţe Istorice urmând să continue pentru trei zile în Bulgaria.

Aveam să părăsim Călăraşiul cu gândul că organizarea unui eveniment ştiinţifico-metodic de o asemenea amploare, a necesitat, pe lângă resurse financiare, o capacitate managerială deosebită a tuturor celor implicaţi, pe ansamblu sau secvenţial, în buna derulare a activităţilor programate. Purtam deci impresii pozitive despre învăţământul istoric călărăşean, despre zona aceasta de ţară şi despre oamenii de aici.

În dimineaţa zilei de 26 iulie, la ora 6.30, ne îndreptăm cu autocarul spre Giurgiu-Ruse şi în curând părăsim România. Traversăm podul peste Dunăre şi ajungem pentru a doua oară în Bulgaria. Trecem prin oraşele Ruse, Shumen, Târgovişte şi Razgrad, îndreptându-ne spre Veliko-Târnovo, capitala istorică a Ţaratului vlaho-bulgar.

Despre acest oraş nu se poate vorbi decât folosind preponderent termeni laudativi, şi asta pentru că vecinii noştri au ştiut să îşi vândă trecutul în cel mai eficient mod cu putinţă – la modul pozitiv, evident. Grandoarea şi modestia, sunt termenii contradictorii care, paradoxal, definesc oraşul de pe malurile râului Iantra. Pare într-adevăr un antagonism, dar poate că tocmai acesta este farmecul urbei cu parfum medieval din inima Bulgariei. Grandoarea unui trecut glorios, resimţit în fiecare piatră a uriaşului Târnovgrad – Cetatea Ţarilor. Gazdă şi ghid ne-a fost şi de această dată, profesorul Chiriazov, care cu răbdare ne-a oferit informaţii preţioase despre fiecare obiectiv vizitat.

Regiunea din jurul oraşului Veliko-Târnovo oferă privelişti deosebite. Oraşul este înconjurat de văi adânci şi stânci pe care se poate practica alpinismul. De asemenea există foarte multe drumuri care se pot parcurge uşor cu piciorul şi care conduc în locuri încântătoare precum satul Emen, satul Arbanassi, mănăstirea Dryanovo sau către peşteri, cascade şi locuri care oferă peisaje spectaculoase.

Originea numelui este legată de cuvântul slav „tern” sau „turn” (tron), şi de-a lungul anilor s-a transformat în Ternov, Turnov, Tur-nov, Turnovgrad, Turnovo, iar mai apoi în Veliko Turnovo, fiind numit „Veliko” (Mare) datorită mărimii şi frumuseţii sale.

În anul 1187, Turnovgrad devine capitala Regatului Vlaho-Bulgar, următoarele două secole fiind cunoscute drept perioada de „aur”. Palatul Ţarului şi Patriarhia Bulgariei au fost situate pe Dealul Tsarevets, iar casele boierilor precum şi multe biserici erau situate pe Dealul Trapezitsa. Zidurile fortificate ale „oraşului interior” protejau Tsarevets şi Trapezitsa, iar alte două cartiere de asemenea fortificate, formau „oraşul exterior”. În secolele XIII-IV, capitala Bulgariei a fost un important centru politic, economic, cultural şi economic. Au fost construite frumoase palate, mănăstiri şi fortificaţii, dar toată această înflorire culturală şi economică a fost întreruptă la 17 iulie 1393, când după un asediu de trei luni, Veliko-Târnovo şi treptat întreaga Bulgarie au căzut sub dominaţia otomană. În anii 1598, 1686, 1700, 1835, 1856, 1862 şi 1876 populaţia din Veliko-Târnovo a participat la luptele pentru eliberarea de sub dominaţia otomană, însă fără succes.

Abia pe data de 7 iulie 1877, oraşul avea să fie eliberat, iar la 16 aprilie 1879, era semnată aici prima Constituţie a Bulgariei numită şi Constituţia Târnovo, fiind una dintre cele mai democratice din Europa la vremea respectivă.

În ultima zi a vizitei de documentare din Bulgaria am ajuns şi în oraşul Plevna. Bogat în evenimente istorice, acesta îşi are originea în timpul tracilor. Ulterior a cunoscut stăpânirea romană, sub numele de Storgozia, a fost distrus de populaţiile migratoare şi refăcut de bulgari. În anul 1266, oraşul a fost ocupat de maghiari. După secolul al XII-lea, s-a dezvoltat ca un centru comercial, iar în anul 1596, a fost cucerită de voievodul român Mihai Viteazul. Între secolele XV-XVII, populaţia Bulgariei a crescut considerabil, dezvoltându-se comerţul şi viaţa culturală. Oraşul a devenit faimos în Peninsula Balcanică şi Anatolia pentru piaţa sa de oi şi vite (începând cu anul 1842). În anii 1877-1878, în jurul oraşului, s-au desfăşurat cele mai grele lupte din războiul dus de România şi Rusia împotriva Turciei, astăzi pe una din înălţimile oraşului fiind ridicat un mausoleu impunător.

Am trăit istoria acestor locuri pe parcursul a trei zile, impresionaţi de felul în care vecinii bulgari au restaurat şi conservat siturile arheologice şi de felul în care aceştia ştiu să îşi promoveze patrimoniul istoric şi cultural. Nu există nicio piatră neaşezată la locul ei. Avem încă multe de învăţat despre ceea ce înseamnă istoria şi astfel de lecţii nu se uită.

Nu putem încheia aceste rânduri fără a aduce un cuvânt de mulţumire organizatorilor Cursurilor Şcolii de Vară de la Călăraşi şi din Bulgaria, dar şi conducerii Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. Implicarea tuturor, directă şi competentă, a contribuit din plin şi de această dată la un succes deplin al slujitorilor Muzei Clio.

prof. Andrei POPETE-PĂTRAŞCU

prof. dr. Dorina NICHIFOR

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie 1859, a insemnat infaptuirea Unirii Principatelor Moldova si Tara Romaneasca intr-un stat unitar si a demonstrat lumii intregi maturitatea politica a romanilor, care au stiut sa foloseasca prevederile Conventiei de la Paris in scopul relizarii idealurilor nationale.

Romanii erau primii care isi faureau statul national oferind un exemplu de urmat pentru alte popoare intr-o Europa in care deciziile erau luate de cele sapte mari puteri: Turcia, Rusia, Austria, Prusia, Anglia, Franta si Regatul Sardiniei.

„Cuza-Voda” a devenit „personalitatea cuceritoare” a istoriei moderne, al carui nume se leaga pe vecie de infaptuirea Unirii Tarilor Romane. El a fost omul nascut pe masura idealurilor etnice ale romanilor, ivit intr-un moment istoric potrivit, venerat de poporul peste care a domnit scurt, dar cu deplina dragoste.

Imaginea domnitorului Cuza s-a pastrat vie in traditia populara, a fost slavita in cantece si in poezie, tesuta in proverbe si in zicatori, ca om inteligent si activ, comunicativ si sociabil, aparator al dreptatii si adevarului, dar mai ales a unui conducator cu dragoste de oameni.

Ceea ce nu s-a scris despre Alexandru Ioan Cuza, dar s-a comentat in cercuri istorice restranse este si apartenenta sa la Puterile Masonice Universal Recunoscute.

Ce este Masoneria? Aceasta nu poate fi de fapt definita in cateva propozitii. Cel mai adesea se spune despre Masonerie ca este un sistem alegoric al moralitatii, ilustrat prin simboluri, una dintre doctrinele universale ale Masoneriei fiind „Fratia Omului si Paternitatea Lui Dumnezeu”. 

Suficient este sa amintim ca multe din evenimentele ultimilor 200-300 ani au fost gandite si proiectate de catre masoni, printre care: Declaratia pentru independenta a SUA; revolutiile din Franta (1789), din Europa (1848) si din Rusia (1917); unificarea Italiei in secolul al XIX-lea; intemeierea Ligii Natiunilor (intre cele doua razboaie mondiale) si a ONU (dupa al doilea razboi mondial); creerea statului Israel – pe plan international; rascoala lui Horea, Closca si Crisan (1784); Unirea Principatelor Romane (1859); aducerea unui rege din familia Hohenzollern in Romania (1866); rascoala din 1907 si multe altele – pe plan national.

Pe 24 ianuarie a.c. se implinesc 18 ani de la reaprinderea Luminii Masonice, ritual in urma caruia in Romania a fost reinfiintata Marea Loja Nationala.

La 24 ianuarie 1993, trei loje din Romania – care se aflau in obedienta Marelui Orient al Italiei – au fondat Loja Nationala, iar Lumina a fost primita de la Puterile Masonice Universal Recunoscute.

Nu este asadar o simpla coincidenta faptul ca acest eveniment s-a petrecut la 24 ianuarie, zi in care se aniverseaza Unirea Principatelor Romane, eveniment la care masonii romani, au avut o contributie decisiva.

     De ceva vreme, în România, chiar şi cultura a început să fie promovată după unele principii politice. Faptul în sine ar fi, la o adică, o chestiune firească şi nu tocmai. Firească prin prisma faptului că politica este, dacă vreți, o veritabilă fată Morgana care face şi desface ițele încurcare ale unei societăți coruptibile aflată undeva la limanul dintre agonie şi extaz şi nu tocmai firească prin felul în care ar trebui să se prezinte ceea ce mai toți ar numi generic – „cultura”. Astfel stând lucrurile, nu văd o soluționare a faptului în sine şi aceasta pentru că nu există o formă superioară de analiză şi atitudine care să destructureze maşinăria perversă numită şi ea generic „politică”. Aceasta a dovedit că este o damă bună la toate, schimbătoare precum cameleonul (de unde şi epitetele ce „pun într-o nouă lumină” culoarea unora dintre politicienii noştrii, ştiți bine, cameleonii politici), atractivă şi aflată mereu în căutarea de noi perspective îndestulătoare şi cât mai profitabile.

     Cât de mult seamănă aceasta cu sus-numita noastră „cultură” am constatat-o în ultima vreme. Cultura, privită strict ca instituție, este o soră mai mică a politicii. Apucăturile celor două seamănă şi nu aceasta ar fi problema dacă ar exista forma superioară de analiză şi atitudine de care aminteam. Ce ar presupune această formă superioară? Alți „specialişti” la Cultură!

     Înțelegeți ce doriți prin alţi specialişti, aşa cum şi actualii specialişti înțeleg prin Cultură doar ceea ce vor ei să priceapă: o sursă profitabilă de îndestulare a burților pline.

     Uneori ne cramponăm de chestiuni utilitare, dar tragem undeva pe linia moartă pe cele prioritare. Poate mă veți contrazice, dar eu văd politica o chestiune utilitară şi cultura una prioritară.

     Contează şi la ce te raportezi, astfel încât rolurile pot fi inversabile, sau pot exista numeroase alte aspecte. Ne putem raporta nu doar la politică şi la cultură, atâta timp cât identități există şi în alte doemnii: industrie, finanțe ş.a.m.d.

     Îmi este dat să constat inconsecvența şi neseriozitatea, dar nădăjduiesc într-o permanentă reabilitare a Culturii ca instituție, în care politica, de orice fel, să fie, dacă nu eradicată, măcar afişată în alți termeni.

    Organizarea acestui simpozion, având ca grup ţintă cadrele didactice şi elevii din învăţământul preuniversitar, dar şi cadre didactice universitare şi studenţi, oferă prilejul unor dezbateri, schimburi de păreri, împărtăşirea unor experienţe cu privire la activitatea şi experienţa proprie, care să permită cunoaşterea unei personalităţi de talia lui Tudor Vladimirescu şi al realizărilor sale politice.

     Simpozionul va constitui un bun prilej pentru diseminarea şi promovarea rezultatelor cadrelor didactice, menţinerea contactului între specialişti  şi specialităţi, stimularea creativităţii, dezvoltarea potenţialului de creativitate, inovare şi cercetare a elevilor şi profesorilor, promovarea modelelor de bune practici şi valorizarea muncii de echipă interdisciplinară.

PROGRAMUL SIMPOZIONULUI

ora 11.00 Sesiunea de referate şi de comunicări pentru elevi

ora 14.00 Sesiunea de comunicări ale cadrelor didactice

ora 16.00 Masă rotundă „Revoluţia de la 1821 şi implicaţiile sale”

ora 18.00 Vernisajul Expoziţiei foto-documentară „Comuna Băleşti în documente”, realizată în colaborare cu Serviciul judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale

ora 19.00 Întâlnirea invitaţilor cu elevii şi caddrele didactice ale şcolii. Prezentarea unui program artistic. 

Invitaţi: Gheorghe Nichifor, Cornel Şomâcu, Andrei Popete-Pătraşcu, Alexandru Bratu, Dan Cismaşu, Ion Hobeanu, Ion Cepoi, Olimpia Bratu, Albinel Firescu, Valentin Pătraşcu, Dumitru Hortopan, Marius Buzerea, Al.D. Şerban, Ion Şoldea, Constantin Ispas, Aristică Paicu, Ion Elena.

Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului

     Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” va marca Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului, organizând Atelierul de istorie „Memoria Holocaustului – în creaţia literară”. Lecţia interdisciplinară a fost propusă de profesorii Departamentului pentru Europa a Şcolii Internaţionale de Predare a Holocaustului – Yad Vashem, din Israel, şi urmăreşte biografiile a doi cunoscuţi poeţi ai Holocaustului (Dan Pagis şi Paul Celan) de la începuturile asemănătoare, până la perioada post Holocaustului  cu privire la viaţa şi opera lor. Atelierul va fi coordonat de prof. Andrei Popete – Pătraşcu, prof. dr. Gheorghe Nichifor, prof. Claudia Oprişe şi Ancuţa Stoican (preşedintele Consiliului şcolar al elevilor C.N.E.T.). Ideea principală a acestei activităţi urmăreşte să evidenţieze că odată cu terminarea războiului, toţi supravieţuitorii care au trecut prin condiţii de neimaginat, au trebuit să înfrunte complexul creat de necesitatea reclădirii vieţii lor din rămăşiţele rămase. Cele două poezii prezentate în această lecţie îşi îndreaptă atenţia asupra unor întrebări teologice privind Holocaustul şi care pot declanşa ulterior cercetări asupra acestui subiect.

PROIECTUL ATELIERULUI INTERDISCIPLINAR

MEMORIA HOLOCAUSTULUI ÎN CREAŢIA LITERARĂ

     „Există un scop în toate lucrurile. Pentru a-l înţelege, trebuie să te desfaci de tine însuţi” – afirma Brâncuşi. Acest sentiment se desluşeşte şi în desenele sculptorului, căci niciodată acestea nu sunt ceea ce se înţelege îndeobşte prin „desen de sculptor”, schiţă pentru o viitoare lucrare, etapă premergătoare a unei opere tridimensionale.

     Personajele sunt, semnificativ, mai ales femei şi copii. O lume a graţiei, a inocenţei pătrunde în filele acestea unde apare atât de des, de exemplu, motivul ovalului, dovadă că Brâncuşi era urmărit mereu de ideea unor forme esenţiale. Unul dintre cei mai prodigioşi graficieni români, numindu-l aici pe Octav Grigorescu, făcea cândva o observaţie de mare acuitate: „Curbele acestea (în desenele lui Brâncuşi) sunt ca nişte ţâşniri de fântâni, calmate în mersul lor ascendent de necesitatea închiderii formei, exact în momentul când spaţialitatea ei a fost definită. Nimic nu e în plus, de dragul arabescului şi cu toată lipsa de rigiditate a ansamblului, o privire atentă îţi dezvăluie o gândire precisă, de matematician”.

     Brâncuşi era un desenator, tocmai în sensul că nu simţea desenul ca pe o etapă intermediară a unei alte opere. Un studiu de mâini în care recunoaştem mişcarea elegantă a Domnişoarei Pogany are o feminină rotunjime a formei: respectul faţă de real impune notarea unor detalii care, în nici un caz, nu urmau să treacă în sculptură, inelele de pe deget, de exemplu. Sau desenul care se numeşte Studiu pentru „Prinţesa”, astăzi la Muzeul din Philadelphia: curbele se înscriu aici în forme închise, elipse şi ovaluri ce se succedă ritmic.

     Contururile sunt notate adesea stenografic, dar stilizarea se realizează în sensul respectării formelor reale. Alteori, linia se desfăşoară cu o dezinvoltură care contrazice exigenţele proiectului de sculptură. Un grup de femei , unul de copii sunt desenate cu o spontaneitate ce pare a tălmăcii mai curând reflexiile unui artist ce meditează asupra înfăţişării formelor vii. Brâncuşi a ilustrat un volum de Ilarie Voronca şi unul de Fundoianu, a colaborat la reviste de avangardă din Paris, fiind chiar autor – împreună ci Picasso – al unui afiş, în 1924. Sculptorul a fost stimat de contemporani (şi) ca un mare desenator.

     Într-unul din desenele sale Brâncuşi reda profilul unei păsări ciudate, veghind – cu ochi aproape orbi – asupra misterelor; un altul, o spirală şi trei linii verticale. Chiar şi atunci când C. Brâncuşi realiza schiţe pentru o lucrare de sculptură, linia dobândea un fel de autonomie, păstrând o inefabilă graţie, o armonioasă unduire a formelor.