Ne-am întors cu cinci ani în urmă

Vă spune ceva numele Tonny Lybek? Acesta este reprezentantul F.M.I. în România şi în urma unui raport privind piaţa muncii din ţara noastră s-a declarat mulţumit de rezultatele obţinute de aceasta. Pentru a fi mai exacţi, să spunem că este un adevărat succes pentru F.M.I. faptul că România s-a întors cu cinci ani în urmă. Practic salariile bugetarilor au fost reduse la nivelul anului 2005. Lybek a precizat că în ultimii ani salariile în România au crescut extrem de mult, la fel ca şi numărul de angajaţi şi că „aceste măsuri trebuiau corectate întrucât ponderea cheltuielilor privind salarizarea era mai mare”. Pentru a gratina complet tortul fondant, acelaşi reprezentant al F.M.I. a  adăugat: „Avem aşteptări bune pentru că România va pune în practică angajamentele asumate.” Se pare că cinci ani nu sunt suficienţi, iar fărâmiturile pe care le cerşim astăzi la masa bogaţilor sunt prea mari.   

Reclame

Generozitate românească

Prea des am rămas fără cuvinte în ultimul timp şi cu un gust amar. După inundaţiile din această vară, în care reprezentanţii statului nici măcar nu s-au mai deranjat să mimeze interes, apostrofând sinistraţii că nu au asigurări pentru casele din paiantă şi chirpici, de parcă acest lucru ar fi fost posibil, România oferă astăzi Republicii Moldova 200 tone de ajutoare umanitare pentru persoanele afectate de inundaţii. Pentru sinistraţii români, statul nu a avut soluţii. Nici măcar diguri împotriva apelor care s-au revărsat. Câteva trusturi de presă au iniţiat campanii de solidaritate. Aşa s-au ajutat românii, unii pe alţii, căci de la Palatul Victoria sau Cotroceni suna aceeaşi placă tristă: CRIZA! Astăzi România este generoasă cu sinistraţii altei ţări. Ce interese se ascund în spatele acestor tone de ajutoare? Cum poate statul român să ajute cetăţenii unui alt stat în timp ce ai săi suferă în tăcere, fără nicio urmă de speranţă? Sunt acestea întrebări care nu vor primi niciodată răspuns.

AMR 2 zile

După ce la mijlocul verii, preşedintele Traian Băsescu a dat răgaz guvernului Boc până la 1 septembrie, să pună ordine în treburile ţării, vorba cronicarului, mazilirea unora dintre miniştri se apropie. Cu sabia lui Damocles deasupra capului, stau însă foarte puţini dintre aceştia, ţapii ispăşitori ai cabinetului Boc: Şeitan şi Vlădescu. Sunt şi alţii pe lista de aşteptare, dar încă nu au primit cartonaşul galben.   

Totul pentru „recredibilizare” învăţământului

Asta susţine ministrul Funeriu care a spus că vrea să se ţină cursuri încă din prima zi de şcoală. Probabil domnia sa se gândea la (dis)cursuri dar cum nu s-a mai găsit nimeni care să-i şoptească la ureche „prelegerea”, ministrul învăţământului s-a precipitat. Lăudabilă iniţiativa, dar în acest caz, pe 13 septembrie, D. Funeriu va trebui să stea în biroul său, să lucreze la proiectele pentru educaţie şi pentru „recredibilizarea sistemului” fără să participe la deschiderea anului şcolar 2010-2011. Adică fără discursuri, domnule ministru din partea dumneavoastră!   

Privatizarea C.F.R. Marfă cu multe semne de întrebare

Ministrul Radu Berceanu ne-a liniştit: C.F.R. Marfă nu este de vânzare. Nu acum, ne-am grăbi noi să-i răspundem, ci peste doi ani când „poate va trece pe profit” sau se va alege praful definitiv. Am aflat că Ministerul Transporturilor se ocupă însă de „redresarea societăţii” (poate ne lămureşte domnul Berceanu în ce fel – sic!). Într-o ţară normală, transporturile grele se fac pe calea ferată. La noi şoselele sunt conştient distruse cu tiruri supratonate şi nimeni de la acest minister nu se sesizează. Mai tragem de timp până nu mai rămâne nimic, nici din drumurile naţionale, nici din C.F.R. Marfă. Astăzi oricum pe calea ferată circulă tot mai multe companii private care muşcă din cota de piaţă a C.F.R. Marfă, aceasta lăsând impresia că nu mai poate  rezista mult concurenţei în actuala formulă organizatorică. La ce se pricep deci, cel mai bine, cei care conduc şi astăzi România? La distrus. După privatizarea C.F.R. Marfă oricum ar trebui şi Ministerul Transporturilor desfiinţat. Dacă statul nu mai are nimic, la ce mai trebuie minister?

Un adevăr dureros

România se doreşte o ţară civilizată, dar cu un sistem sanitar la limita supravieţuirii, din care medicii încearcă din răsputeri şi evadeze. A trebuit să moară câţiva bebeluşi, în urma unei explozii la o maternitate, pentru a vedea cangrenele din sistemului sanitar. Dureros acest adevăr, după 20 de ani de pretenţii europene, în care un ministru invită jurnaliştii să caute pe Google şi alte incendii la maternităţi şi singura tragedie să fie găsită în India. Aici am ajuns, la capătul unor limitele, în care anormalitatea este privită cu mâinile la spate.

Caniculă şi-n P.S.D.

Mai P.S.D.-ist ca oricând jură Mircea Geoană că este, după ce Victor Ponta i-a sărit în grumaz cerându-i să decidă dacă rămâne sau nu în P.S.D. Şi ce partid l-ar primi cu braţele deschise pe cel mai ghinionist politician, cel care seara a adormit preşedinte şi dimineaţa s-a trezit înjurat de cei care în campania electorală i-au ţinut isonul. „Imaginea eşecului, a compromisului, a înfrângerilor şi a umilinţelor”, Mircea Geoană se vrea mazilit de actuala conducere a social-democraţilor, aceştia arătându-se vocali doar în interiorul partidului. În rest, câteva liste care circulă timid cu semnături ale „cetăţenilor români care susţin moţiunea PSD îndreptată împotriva Guvernului”.