În loc să strângă rândurile, să arate ca un partid puternic de opoziţie, pesediştii prestează acelaşi joc, ca pe vremea lui Geoană, Năstase sau Iliescu. De fapt fac ceea ce se pricep mai bine, arătându-şi colţii unii la alţii. În timp ce Ponta se chinuie să făurească (sic!) o nouă moţiune şi urzeşte iţele contra lui Traian Băsescu, Geoană întoarce spatele succesorului său arătând că atunci când românii se confruntă cu sărăcie şi inundaţii, a vorbi despre anticipate nu e o idee bună. Probabil nu ştie ce riscă întorcând spatele celor ce îşi ascut colţii ca lupta de clasă.

Mustrat de către şeful său la ultima şedinţă de Guven, ministrul Vlădescu nu a avut nicio reacţie. Nu s-a apărat, nu a ripostat, doar a tăcut, în timp ce Emil Boc mitralia: „vreau să fiu foarte clar – ministrul Finanţelor nu a avut şi nu are niciun fel de mandat pentru a dezbate public tema cotei unice sau a impunerii impozitării progresive”. Şi toate acestea doar pentru că actualul Guvern şi-a pus mandatul pe masă în a-şi angaja răspunderea în faţa Parlamentului şi a apăra cota unică şi TVA.Pentru a ştii cât de bine sunt apărate, ar trebui să cerem să părerea preşedintelui Traian Băsescu.

Vorbesc aceeaşi limbă, contra „partidului de impostori”. Victor Ponta, desigur, şi Crin Antonescu, doar că nici unul dintre cei doi nu o înţeleg, sau asta lasă să se înţeleagă. Întrebaţi dacă vor lupta împreună contra partidului portocaliu,  liderul P.S.D. afirma că „e o ipoteză pe care n-o exclud, dar pe care noi nu o luăm în calcul” (?!?), în timp ce liberalul Crin Antonescu a subliniat că „nu e o ipoteză exclusă, dar nu e nici o ipoteză pe care pot s-o confirm acum, e prematură o asemenea discuţie”. Până se vor pune cei doi de acord, vor trece şi inundaţiile, iar  Băsescu va face ceea ce ştie mai bine, adică îşi va reabilita imaginea, căci românul fie iartă, fie uită.

Parlamentarul ideal este cinstit („nu voteaza la două mâini”; „nu îşi voteaza mărirea salariului sau a pensiei”), harnic („nu doarme la şedinţe”), îi reprezintă pe cei care l-au ales, îi ascultă, le înţelege nevoile şi ţine cont de ele în elaborarea legilor, este un bun profesionist, are onoare şi demnitate, îşi respectă promisiunile făcute în campania electorală. Şi toate acestea dacă nu ar fi parlamentar român.

După ce Guvernul a decis majorarea TVA-ului, spre disperarea tuturor, a ieşit la rampă şi preşedintele. S-a încruntat la oameni, i-a repezit pe câţiva şi a aruncat cu fulgere precum Zeus, spre Emil Boc şi camarila de la Palatul Victoria. A reintrat aşadar în joc, cel supranumit Băse, cerând scăderea TVA-ului, dar impozitarea pensiilor şi a tuturor veniturilor pe cap de locuitor din România. Cine să mai înţeleagă când blufează Traian Băsescu?

Astăzi, în România există mari discrepanţe între mediul rural şi cel urban, privind acţiunile şi măsurile referitoare la dezvoltarea şi modernizarea infrastructurilor fizice şi sociale. Şi mai mari sunt aceste discrepanţe faţă de ţările Uniunii Europene. În vederea preîntâmpinării acestei situaţii, în urmă cu patru – cinci ani, Comisia Europeană şi-a propus să invite comunităţile rurale din România, să se înscrie la concursul „Satul românesc, sat european”, ca parte a programului său de comunicare cu mediul rural. Ce s-a ales astăzi din satul românesc cu siguranţă nu seamănă a sat european.

Nu i-am cere preşedintelui să le ştie pe toate dacă nu ar mai încerca să arate că se pricepe la toate. Cum stă treaba cu (ne)asigurarea locuinţelor din paiantă şi chirpici ne-ar putea explica orice broker de asigurări. Doar preşedintele se încăpăţânează a crede că acest lucru este perfect realizabil, şi doar cei care acum îşi plâng amarul lângă casele luate de apă, în loc să îşi asigure locuinţele, ştiu doar să ceară de la stat. Acesta este nivelul percepţiei…

Nu ştiu dacă sinistraţii de pe urma inundaţiilor, i-au cerut preşedintelui Traian Băsescu vreun ajutor. Acesta nici nu avea cum să ofere sprijinul, în afara celui moral, căci nu preşedinţia ca instituţie se ocupă de problemele sinistraţilor. Dar de aici şi până la a te comporta cu aceştia ca şi când ar fi nişte mateloţi, pe care apoi să îi obideşti pentru că nu au bani să încheie asigurări pentru casele inundate, este peste imaginabilul bunului simţ. Că acesta i-a lipsit întotdeauna preşedintelui noi o ştiam. Acum o află şi cei care au avut încredere oarbă în cuvântul său.

În ultimele zile s-a vehiculat schimbarea guvernului, doar că un nou executiv nu presupune miniştri mai competenţi sau mai cinstiţi, care să-şi permită măsuri, legi, preţuri şi taxe mai mici. „Jos guvernul” înseamnă alegeri plătite cu banii care ar putea fi alocaţi sinistraţilor. La ce bun un nou guvern care oricum va respecta aceleaşi norme impuse de Uniunea Europeană!

Sentimentul de dramă ne împiedică să rămânem indiferenţi la necazul semenilor noştri. Aşa a gândit şi premierul Emil Boc atunci când şi-a suflecat mânecile cămăşii, a apucat o lopată şi a mimat gestul solidarităţii, zâmbind larg spre obiectivele camerelor care îl filmau. A umplut repede un sac de nisip, convins fiind că a punctat la capitolul impresie. Probabil nici unul din consilierii săi nu i-a explicat că solidaritatea înseamnă ceva mai mult.

 1 iulie 2010 – ziua în care românii încep să plătească pentru greşelile şi nepăsarea celor care i-au condus timp de 20 de ani. De azi-noapte au intrat în vigoare măsurile de austeritate, printre care majorarea TVA cu 5 procente şi tăierea a 25% din salariile bugetarilor. Cu toate acestea, încă sunt români pe care măsurile impuse de Guvern îi bucură, nu ştim dacă din inconştienţă sau fanatism portocaliu. Peste ceva timp, cu siguranţă se vor ruşina pentru atitudinea lor, dar va fii prea târziu.