Restul… e tăcere

Cum vechiul proverb românesc, cel cu buturuga mică şi carul mare nu prea se potriveşte în politică, P.S.D.-iştii au trecut din nou la clasicul joc de glezne. Se pare că Victor Ponta nu a învăţat nimic, nici din înfrângerea suferită de Adrian Năstase în 2004, nici din cea a lui Mircea Geoană în 2009. Declaraţiile sale nu l-au impresionat nici măcar pe Emil Boc, care nu a clipit măcar, când a fost invitat să iasă din Palatul Parlamentului, în faţa mulţimii. Doar asta am reţinut din partea şefului opoziţiei, o invitaţie şi nimic mai mult. Restul… e tăcere.

Reclame

Încă 60 de zile

O nouă perdea de fum, marca P.D.L. Când toată lumea aştepta cu gură căscată, unii la figurat, alţii şi la propriu, remanierea Guvernului, marele Zeus le-a mai acordat subalternilor lui Boc o perioadă de graţie de 60 de zile. Să ne imaginăm un dialog între preşedintele statului şi aceştia? – Găozari portocalii mai aveţi de furat? Da şefu’,  au răspuns prompt şi în cor P.D.L.-iştii. Bine, mai aveţi la dispoziţie încă 60 de zile. Şi cu asta, şedinţa de la Palatul Snagov s-a încheiat.

Prima Doamnă a P.D.L.

Întrebată în presă dacă ar putea ocupa funcţia de premier, Prima Doamnă a P.D.L. a răspuns inteligent. Nici da, nici nu, doar că nu există această discuţie. Dacă stăm bine să ne gândim, în perspectiva remanierii guvernamentale, Elena Udrea ar putea conduce singură mai multe ministere: Învăţământul – fiindcă este deja cadru didactic universitar, Cultura – fiind apreciată de fostul primar al Craiovei drept o persoană cultă, Sănătatea – fiindcă trebuie să aibă turişti sănătoşi şi chiar Justiţia – nefiind cazul ca această instituţie să lucreze separat de Ea, Prima Doamnă a P.D.L.-iştilor. Mai greu cu Ministerul Muncii, căci nu ştim cât demult îi place domniei sale să muncească, şi desigur, cel al Serviciilor, la care nu ar renunţa sub nicio formă Traian Băsescu.

Miniştri impertinenţi

Cu fiecare zi în care ne afundăm economic şi social, ne convingem şi de iresponsabilitatea celor pe care Băsescu i-a desemnat să guverneze România. Cum astăzi cuvântul de ordine este remaniere, miniştrii vizaţi şi-au dat şi ei cu părerea despre acest subiect. Ministrul Sănătăţii s-a arătat nepăsător în privinţa unei eventuale remanieri, ţinând să precizeze impertinent că oricum nu are nicio legătură cu domeniul pe care îl conduce: „Eu nu am visat la acest portofoliu sau la această funcţie şi nu sunt legat nici măcar de acest domeniu pentru că nu vin din domeniul sanitar. (…) Din punctul ăsta de vedere nu am o problema de conştiinţă, dacă vreţi, sau de legătură aprofundată cu sistemul”. Fără comentarii! Ar trebui deci să-i „mulţumim” frumos preşedintelui pentru „cioclii” pe care i-a comandat pentru distrugerea României.

Continuaţi să vă bateţi joc

Ultima soluţie de efect în materie de taxe: cea de solidaritate. Solidari cu cine, întrebăm noi? Noua taxare este justificată de Guvern prin necesitatea creşterii veniturilor bugetelor locale în contextul economic şi financiar actual, estimându-se că astfel vor fi colectate încă 31 milioane lei în 2010. Chestiunea în cauză e simplă ca bună-ziua: dacă ai avut „ghinionul” să moşteneşti o casă la ţară de la vreun bunic, sau o mătuşă, dar nu locuieşti acolo, achiţi taxa de solidaritate, reprezentând 50% din impozitul datorat pe acest an pentru respectiva casă, 100% din impozitul datorat pentru o a doua clădire în afara adresei de domiciliu, dacă eşti şi mai „ghinionist” şi 200% din impozit pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu. Domnilor de la Guvern, să înţelegem că pregătiţi şi o a doua taxă de solidaritate? Cea pe cavouri „nelocuite”…

Nu gândim, nu discutăm

Acum, după ce apele cu moţiunea s-au liniştit, prioritatea ar trebui să fie implementarea planului anticriză, doar că Emil Boc şi apropiaţii lui Traian Băsescu, fiind pe val, sau cel puţin crezând asta, discută doar despre remanieri, după motto-ul  „Remanierile se fac, nu se discută”. Am mai putea aplica o sintagmă guvernului Boc IV, spunându-le demnitarilor săi „voi vă faceţi că munciţi, nu gândiţi”, după un mai vechi exemplu de pe vremea comuniştilor, însă puţin modificat.

Ce urmează după moţiune?

Odată cu respingerea moţiunii începe şi furtuna remanierilor în P.D.L. După ce Elena Udrea le va da tuturor miniştrilor câte un pahar de şampanie, aşa cum a promis, o parte dintre aceştia vor părăsii fotoliile ministeriale. Sacrificaţii vor fi anunţaţi în scurt timp, decizia aparţinând fără doar şi poate marelui Zeus. Cel puţin asta susţine ministrul Dezvoltării şi Turismului: „Sunt printre cei care agreează ideea unei restructurări. Solicitarea a venit din partea preşedintelui, dar nu s-a discutat încă nici la nivelul guvernului, nici la nivelul partidului”. Nici nu credem că mai este nevoie. Bileţelul portocaliu va veni de la Cotroceni, iar Boc va executa comanda.