Arhivele lunare: martie 2010

Mai mult nu se poate…

Două treimi dintre români au votat la referendum în necunoştinţă de cauză la adresa rolului Parlamentului în general şi al sistemului parlamentar bicameral în particular. Tocmai pe acest aspect a mizat şi Traian Băsescu, care a arătat acuzator cu degetul spre instituţia legislativă a ţării, iar electoratul a pus ştampila. Doar 34% dintre cei chestionaţi, conform unui studiu dat publicităţii luni de Asociaţia ProDemocraţia, au identificat scopul Parlamentului – acela de a legifera. Alţi 34% dintre respondenţi au afirmat că rolul Parlamentului este să vegheze la bunul mers al ţării şi să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei, iar restul au vorbit despre rolul de conducere, de reprezentativitate, despre asistenţă socială sau rol economic sau, 10 %,au dat răspunsuri negative la adresa Legislativului. Asta aşa pentru a ne face o idee despre cei care votează în România şi pentru a nu ne mai lamenta în legătură cu cei care ne conduc. Nu ar fi rău dacă buletinele de vot ar include şi câteva întrebări de cultură generală.

Lupul (de mare) moralist

La o dezbatere privind legea educaţiei, preşedintele Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că până acum nu s-a făcut nicio schimbare în sistemul de educaţie, ci doar ceea ce s-ar numi „cârpirea” acestuia, adăugând că, dacă cineva „se revendică” reformator, îl invită să privească rezultatele. Acelaşi lucru i-l recomandăm şi noi acestui lup (de mare) moralist. Reforma statului a eşuat chiar şi atunci când domnia sa şi-a revendicat titulatura de „preşedinte jucător” deşi nu îi apaţinea, uitând că nu este pe puntea Bricului Mircea, ci la conducerea unei republici semi-prezidenţiale.    

Criza incompetenţei

„Cine atribuie crizei eşecul, îşi ameninţă propriul talent şi respectă mai mult problemele decât soluţiile. Adevărata criză este criza incompetenţei…” spunea Albert Einstein. Cei care astăzi conduc România, vrând poate să contrazică vorbele marelui savant, se pregătesc să cheltuiască cinci miliarde de dolari, în plină criză, pe avioane. Deşi meditizată, achiziţionarea avioanelor americane F-16 continuă să ridice mari semne de întrebare. De ce decizia de achiziţionare a aparţinut C.S.A.T.-ului, când firesc era ca discuţia să se poarte în comisiile de specialitate de la Senat şi Camera Deputaţilor şi abia apoi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării să pună în aplicare hotărârea. După principiul Ordonanţelor de Guvern, pe care Boc solicită forului Legislativ să le ratifice, la fel şi C.S.A.T.-ul pune Parlamentul în faţa faptului împlinit. Din nefericire, instituţiile statului nu reuşesc decât să confirme „criza incompetenţei”.

Să vindem tot

„Este momentul să vindem tot ce avem, tot ce putem vinde, pentru că se pare că nu avem aşa oferte atractive pentru adevăraţii investitori în turism”. Acesta este sfatul Elenei Udrea la adresa unităţilor din turism pe care le mai deţine statul. După o astfel de declaraţie, nu ştiu ce replică mai poate primii doamna ministru care în obtuzitatea domniei sale continuă: „Cred că este momentul să încercăm să dăm toată infrastructura de turism care se află încă în proprietatea statului şi este foarte prost administrată, a ajuns într-o stare de degradare care nu mai poate funcţiona”. Mesajul este deci unul foarte clar, dar paradoxal, venind din partea unui reprezentant al statului. „Să vindem tot ce avem, căci suntem incapabili să administrăm proprietatea statului.” Întrebarea logică şi de bun simţ este: de ce nu demisionaţi atunci? Este evident că nu reprezentaţi interesele statului, ci doar pe cele personale.

Ofertă specială: avioane secound-hand

Flota aeriană militară a României se va înnoii cu 24 de avioane americane F-16 care vor costa între 900 de milioane şi 1,2 miliarde dolari, din care 400 de milioane antrenamentul a 48 de piloţi români. „O ofertă specială, datorată parteneriatului strategic româno-american” – precizau surse din MapN. Un chilipir, veţi spune, numai că avioanele sunt secound-hand. Credeaţi că S.U.A. va oferii avioane performante? De fapt, avioanele propriu-zise sunt oferite gratuit, însă României îi revine sarcina de a plăti miliardul de dolari pentru antrenarea piloţilor, mentenanţă şi upgradare, precum şi pentru adaptarea infrastructurii aeroportuare. Este cumva această ofertă, bonus-ul pentru „scutul antirachetă”? Ştim că suntem săraci. Au grijă Boc, Videanu, Berceanu, Blaga sau Udrea să ne reamintească asta în fiecare zi. Ceea ce nu înţelegem este de ce ne trebuiau 24 de avioane secound-hand, în loc de 12 de ultimă generaţie? Prostiţi din nou de americani, înghiţim în sec şi ne uităm în zare după avioane.      

Profesorii sunt de vină?

Primăvara protestelor a debutat şi în învăţământ, profesorii refuzând să mai treacă notele şi calificativele elevilor în catalog, aceasta fiind prima acţiune din calendarul protestelor anunţate de federaţiile din educaţie. Părinţii au ripostat vehement susţinând elevul nu mai trebuie folosit şi ca masă de manevră sau carne de tun în conflictele dintre MECTS, Guvern şi sindicate. E ciudat că atunci când preşedintele României vorbea de elevi ca fiind tâmpiţi, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învatamântul Preuniversitar nu a avut nicio reacţie, iar acum arată cu degetul cadrele didactice, pentru această stare conflictuale în care MECTS şi Guvernul nu lasă loc dialogului.   

Bancherii ajunşi cămătari

Pentru a ne forma o idee despre cum unele bănci din România îşi îndepărtează clienţii ar fi util să observăm cât de „ciudate” sunt datele personale pe care aceste instituţii le cer. Pe lângă CNP, adresă, naţionalitate sau alte date, fireşti am zice, pentru identificarea unui client, sunt bănci care solicită şi pseudonimul, „expunerea politică”, adresa de poştă electronică ş.a.m.d. Numele angajatorului sau natura activităţii proprii, numele beneficiarului real al contului, sunt alte informaţii pe care unii bancheri doresc să le afle despre cei care le sunt clienţi, chiar şi pentru un simplu depozit. Şi pentru ca cireaşa să fie înfiptă fix în vârful tortului cu economii al unora dintre noi, bănci precum UniCredit Ţiriac Bank, Volksbank sau BCR, ameninţă cu blocarea conturilor dacă nu se actualizează datele personale. Şi toate acestea fără a vorbi de împrumuturi, ci doar de banii noştri.      

U.D.M.R.-ul la putere

Unii lideri U.D.M.R.-işti încearcă de vreo câteva zile să ne explice, în româna lor stricată, că nici măcar Ceauşescu nu a reuşit să îi convingă pe maghiari „să nu mai vorbească, să nu mai viseze, să nu mai plângă în limba maghiară”. Vina că lucrurile stau astăzi altfel, aparţine exclusiv celor care, fără U.D.M.R., nu ar avea constituită majoritatea în Parlament. Ce ar trebui să viseze maghiarii în limba lor maternă ar putea fi tradus în limba română foarte uşor: „Nu există Ţinutul Secuiesc, ci doar România!”

Politicienii interesaţi de „progresul României”

Lucrurile curioase de pe scena politică românească ne determină să credem că sistemul politic românesc traversează o perioadă marcată de paradoxuri. Ceea ce până ieri era doar un zvon despre care unii şi alţii îşi dădeau coate zâmbind complice, s-a concretizat în ceea ce „independenţii” au numit Uniunea Naţională pentru Progresul României. Altfel spus, în Parlamentul românesc nu vor mai exista „dalmaţieni”, ci doar politicieni sincer interesaţi de progresul României (sic!), în timp ce P.D.L.-iştii, P.S.D.-iştii, P.N.L.-iştii, U.D.M.R.-iştii şi minorităţile vor intra la categoria „restul politicienilor”.

Cum este domnilor cu pluralul?

Am aflat de curând că premierul şi ministrul de interne susţin poziţia ministrului învăţământului în campania de apărare a analfabeţilor. Cum altfel am putea gândi folosirea defectuasă a pluralului de către cei doi P.D.L.-işti? „Permisuri” pentru Moldova de la domnul Boc şi „accesuri” la bazele de date Schengen oferite de domnul Blaga. La început am crezut că este vorba doar de o solidaritate conjucturală pentru a întării „succesurile” europarlamentare ale domnişoarei Eba. Ulterior am înţeles că era vorba de campania iniţiată de ministrul Funeriu în cadrul reformării învăţământului românesc, dar şi a gramaticii limbii române. Câtă dreptate avea Adriana Săftoiu: „Dacă gramatica nu e studiată corect, vom avea succesuri!”

Lamentări şi etichete

Ce etichete am putea folosi la adresa Partidului Social Democrat când Victor Ponta însuşi se lamenta în „Proiectul P.S.D. pentru România” că partidul său este acuzat de mulţi ca fiind în continuare „corupt, neo-comunist, nedemocratic, oligarhic, inconsecvent cu propriile decizii şi valori, dominat doar de o mână de lideri”? În accepţiunea unora lucrurile stau chiar aşa, iar „mutul” adevăr grăieşte. Mai mult, din 2004, acest partid a devenit a patra roată la tricicleta P.D.L.-istă şi lucrurile nu par să se sfârşească aici. Victor Ponta nu şi-a însuşit lecţia cu lamentările din politica românească. Peste etichete greu de dezlipit sunt lipite altele…

Vivat domnule preşedinte!

„Urăsc trădătorii… dar stau la masă cu ei” pare să fie deviza preşedintelui Traian Băsescu, sau cel puţin aceasta a lăsat să se înţeleagă în urma discuţiilor pe care le-a purtat cu liderul P.S.D. Victor Ponta. Moral ar fi ca parlamentarii care-şi trădează partidul să-şi piardă mandatul crede preşedintele, dar cum se face că tocmai pe aceştia îşi susţine politica, tot domnia sa ne-a explicat: „Eu sunt preşedinte pentru toţi… şi pentru cei buni şi pentru cei răi, şi pentru cei cu principii şi pentru cei fără principii, şi pentru cei angajaţi politic şi pentru cei neangajaţi politic”. Vivat domnule preşedinte!

Despre unguri doar de bine

Atunci când oferi un deget, te poţi aştepta să ţi se ia toată mâna, doar că invitând U.D.M.R.-ul la guvernare, Partidul Democrat Liberal a oferit ungurilor ceva mai mult:  portofolii ministeriale  în actualul executiv şi aprobarea mai multor proiecte de lege, care atentează la unitatea naţională. Şi chiar nu ne aşteptam ca Băsescu şi Boc să închide atât de uşor ochii la impertinenţa minorităţii maghiare care acum e pusă pe fapte mari. După ce au obţinut votul Senatului pentru împărţirea ţării în regiuni, ungurii cer şi oficializarea limbii maghiare în Ţinutul Secuiesc. Ce vor aceştia de fapt şi cei care s-au dat cu ei se fac a nu înţelege, e simplu: un ţinut autonom, în care să guverneze singuri, fără ingerinţe de la centru. Pentru ca lacul acrilic portocaliu de proastă calitate de pe scaunele din Parlament să nu se ia pe turul pantalonilor pedelişti, jocul de glezne va fi din nou sportul practicat de adepţii curentului băsescian.  

Obligaţii de serviciu

Preşedintele Traian Băsescu s-a răzgândit în ceea ce priveşte propunerea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. După ce iniţial a acceptat să devină membru de onoare, aplicând perceptul „cogito ergo sum” a revenit asupra deciziei şi a refuzat, susţinând că „obligaţiile de serviciu nu trebuie răsplătite cu titluri academice”. De-a dreptul machiavelic, Băsescu a întors în favoarea sa toată ilaritatea situaţiei.

„Primăvara nu-i ca iarna”

Într-o ţară care se vrea europeană, primul-ministru a ajuns să instige la ură sindicatele şi populaţia ţării împotriva celor cu pensii şi salarii aşa-zise nesimţite, acordate însă de stat. Încrezător în culoarea violet a cămăşii pe care o purta, Emil Boc şi-a spus înainte de a ieşi din Palatul Victoria că „primăvara nu-i ca iarna”, doar că bulgării de zăpadă care au zburat spre el, din partea sindicaliştilor de la „Cartel Alfa”, l-au convins repede că se află în eroare. Prezenţi în Piaţa Victoriei, aceştia au huiduit şi i-au cerut demisia. Premierul a arătat că este de acord să discute cu sindicatele şi le-a cerut să formeze o echipă de negociere cu care să vină la cabinetul său. După ce a fost tras de urechi de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, nu ştim însă cine mai crede ce spune Emil Boc.

Avem preşedinte academician

Nu ştim care este fundamentul ştiinţific al numirii preşedintelui Traian Băsescu în calitate de membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Şi nu orice membru, ci de onoare. Nu ne amintim ca acesta să fi brevetat nodul marinăresc şi cu atât mai puţin să fi avut contribuţii pe plan ştiinţific, cu excepţia noului concept politic numit grosso-modo „băsescianism” (sic!). Această numire oricum nu are nimic în comun cu ştiinţa, şcoala sau cercetarea, domenii pe care Băsescu fie le-a ignorat cu premeditate, fie le-a judecat obtuz şi marinăreşte.

Paradoxurile gândirii funeriene

 De dragul „reformei” în învăţământ, domnul ministru Funeriu doreşte să sacrifice nu doar dascălii, ci şi elevii eminenţi. Prin introducerea clasei a IX-a obligatorie la gimnaziu, specialistul nostru în chimie (şi cam atât) afirmă că astfel este prevenit abandonul şcolar. Nu îl contrazicem, doar că elevii buni, în loc să beneficieze de o instruire superioară cum este cea de liceu, vor mai petrece un an alături de cei de la care se aşteaptă abandonul şcolar. Să ne mai mirăm că în urmă cu 100 de ani oamenii „importanţi” construiau şcoli, în timp ce astăzi alţi oameni „importanţi” le închid?

Noul program anticriză

Ideile lui Boc nu prea se regăsesc şi pe hârtiile ce ies pe uşile Palatului Victoria. Umblă zvonuri, chiar de premier lansate că acesta se gândeşte la un nou program anticriză. Unul dintre punctele programului vizează şi crearea de locuri de muncă (de când nu a mai vorbit domnul prim-ministru cu Berceanu, Videanu şi Vlădescu? – sic!). L-am crede pe cuvânt, dar îl ştim cu urechile lungi. Şi apoi, din explicaţiile domniei sale înţelegem că ar mai fi existat un program anticriză. Chiar atât de mult să fi semănat acesta cu Emil Boc, încât nimeni nu l-a remarcat?

Ministrul şantierelor

Încă afectată de faptul că este percepută ca fiind „doamna ministru al Turismului”, Elena Udrea doreşte să schimbe această imagine într-una mai „constructivă”, şi toate acestea, după ce a participat la un seminar despre evoluţia sectorului de construcţii, unde s-a vorbit despre despre B.C.A.-uri, termoizolaţii şi termopane.  I-ar plăcea să i se spună „ministrul şantierelor”, va purta cizme de cauciuc, cască de protecţie şi probabil şalopetă, evident violet, după cum violet este şi site-ului domniei sale. Tinzând să devină un simbol naţional, recomandăm doamnei ministru această culoare şi pentru zugrăvirea faţadelor de bloc marca „Elena Udrea”.

Sporul de zâmbet şi de ochi frumoşi

„Dacă Guvernul nu ar reuşi să impună nişte cheltuieli rezonabile de funcţionare a statului”, la sfârşitul anului 2010, România riscă să facă un nou împrumut, ne-a avertizat Băsescu, „ca să putem să plătim toate facilităţile de care au beneficiat unele categorii în mod nejustificat”. Ce nu prea înţelegem noi este la ce fel de categorii se referă domnul preşedinte? Pe fond problema care trebuie discutată are în vedere cine a acordat în definitiv aceste sporuri şi cu siguranţă răspunsul nu este cel la care vor acum Băsescu şi Boc să se raporteze: „sporul de zâmbet şi de ochi frumoşi”.

P.N.L. cu parfum de CRIN

 Nici nu a fost bine reconfirmat Antonescu la şefia Partidului Naţional Liberal, că cel alintat cu apelativul „dragă Stolo” a şi strănutat, alergic fiind probabil. „A conduce un partid cere multe lucruri pe care Antonescu nu le are” – a rânjit aceste cuvinte, cel care în 2009, desemnat premier, se juca de-a v-aţi ascunselea. P.N.L. are însă şansa să continue drumul ascendent pe care Antonescu se străduieşte să îl impună. Că vor mai dezerta câţiva dalmaţieni politici din partid, nu aceasta pare să fie preocuparea majoră a liberalilor. Cei care pleacă, evident nu suportă parfumul de CRIN. Pentru aceştia, deviza istorică a liberalilor a fost înlocuită cu mult mai actuala „pentru noi înşine”.      

Justiţia mai presus de politică?

Mă întreb câţi dintre dumneavoastră sunt tentaţi să creadă că în România justiţia este mai presus de politică? Eu unul nu cred, chiar şi după ce l-am văzut pe Antonie Solomon, primarul Craiovei, purtând cătuşe la mâini. Considerat pericol public, după ce în campania electorală l-a susţinut politic şi financiar pe Traian Băsescu, potrivit unor surse cu peste 7 miliarde de lei vechi, edilul-afacerist plăteşte acum ca popa, dacă e să luăm de bună iniţiativa celor care au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva reţinerii primarului lor. Cât de violet erau toate atunci când Băsescu a avut nevoie de Solomon.  

Recomandare

Prin luna ianuarie a anului de graţie 2010, primul-ministrul Emil Boc ne dădea asigurări cu privire la creşterile economice pe care România le va înregistra în acest an. Cunoscându-i speţa nu i-am dat atunci crezare, iar acum, când Institutul pentru Studii Economice Internaţionale din Viena a pus verdictul pe economia românească pentru anul în curs, suntem în măsură să îi reproşăm demagogia afişată. În acest an economia României va stagna şi ar fi bine să zicem merci dacă nu va cunoaşte şi unele scăderi faţă de anul trecut. În actualele circumstanţe, îi recomandăm domnului Boc mai multe exerciţii de ridicări pe vârful pantofilor, în cazul că nu va prefera tradiţionalul joc de glezne şi „cioc mic”.      

Ultimul scaun

După modelul câştigării alegerilor de către Traian Băsescu prin arătarea cu degetul spre Parlament, în fişa postului membrilor P.D.L. probabil se regăseşte acum şi o anexă privitoare la discreditarea Parlamentului. Tot mai mulţi P.D.L.-işti îşi îndreaptă acum arătătorul spre Parlament, dar evident, nu spre Camera Deputaţilor unde şefă este fosta Miss România din anul 1994, Roberta Anastase, ci spre Senat, acolo unde Mircea Geoană îşi linge rănile încă proaspete după confruntarea cu Victor Ponta. Dacă va pierde şi acest ultim scaun, Geoană se poate retrage definitiv din politică, fără ca cineva să se supere.

Civilizaţie, har şi cultură

„Cultura zilelor noastre este într-o evidentă subalimentare cu har” ar putea afirma o persoană întrebată pe stradă, ce crede despre situaţia culturii româneşti la ora actuală. Răspunsul cred că este conform cu întrebarea (şi totuşi, care este legătura?). Lucrurile nu stau nici pe departe astfel. Aşa cum se face arta, literatura sau alt segment cultural ce ţine de spiritul creator de astăzi, harul, deşi prezent, nu este lăsat să îşi etaleze formele decât pentru „iniţiaţi”. Cultura nu se mai adresează de mult unei mase largi, incapabilă să îşi educe gândirea, sensibilitatea şi de ce nu, comportamentul. Mărginindu-se la confortul cotidian, „civilizaţia”  a pierdut din vedere confortul „intelectual”, singurul capabil să-i asigure nemijlocit contactul cu procesul de culturalizare.

Liber la scumpiri de 1 martie

Aşa cum preconizau unii specialişti, scumpirile vor atinge un punct  maxim în luna martie. Majoritatea produselor alimentare, ţigările, alcoolul, dar şi serviciile au înregistrat deja creşteri record în ultimele două luni. Generate în principal de majorarea accizelor la anumite categorii de produse, creşterile acestea de preţuri nu fac altceva decât să altereze starea populaţiei, tot mai depreciată, în timp ce jocurile politice continuă să fie regizate pentru distragerea atenţiei. Ne merităm soarta, dar conducătorii?