Când principiul „divide et impera” îţi oferă roadele vicleniei într-ale politicii, iar opoziţia aproape că a devenit inexistentă, ajungi să muşti din proprii fraţi. Aşa se face că secretarul general al P.D.L., Vasile Blaga a polemizat într-un scurt, dar elocvent, schimb de replici cu europarlamentarul Monica Macovei, care nu vede cu ochi buni modul în care se face promovarea în partid. După cum „gura păcătosului adevăr grăieşte”, Blaga şi-a înfipt adânc colţii: „Cei care fac astfel de afirmaţii trebuie să se gândească cum au ajuns ei, la un moment dat, miniştri”.

Partidul Democrat Liberal a decis să se reformeze. Şi noi care credeam că Traian Băsescu şi-a propus doar reformarea statului. Sigur, am crezut asta până în clipa când Boc, Blaga, Videanu, Berceanu, Vlădescu sau Udrea au fost desemnaţi şi în noul guvern. Dacă şi „reformarea” P.D.L.-ului înseamnă tot păstrarea acestora în forurile de conducere ale partidului, mult mai corect era să se vorbească de o „updatare” (actualizare) a interesului personal contra statului.

Degeaba se admiră Emil Boc şi se laudă cât de corect, bun şi deştept este el. Crezând că îi merge şi cu străinii, cum i-a mers cu românii, cărora nu de puţine ori le-a furat căciula, premierul s-a trezit tras de urechi de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene care i-au reclamat modificarea abuzivă a unor licitaţii, mai multe firme străine denunţând acest lucru. Nu i-ar strica o tragere prelungită de urechi, scutindu-l astfel de podium la prezidiu sau să se mai înalţe pe vârfurile pantofilor la pozele de grup.

Purtând „titlul de noblețe intermediar între cel de cavaler și acela de viconte” (sic!) mai multe nume grele din politică fac şi astăzi istorie în Gorj. Nu l-am dat uitării pe „baronul” Mischie, cel care se interesa însă de soarta şi interesele gorjenilor, după cum nu îi putem înţelege pe alţi oameni politici purtători de aceleaşi „titluri”. Vorbim desigur de Morega şi Manţog, unul galben, celălalt portocaliu, buni prieteni de câteva zile. Tot împreună, se pare, vor părăsi şi scena politică din Gorj, uitând că zarurile de la centru se aruncă. „Iacta alea est!”

În vizită la Chişinău, preşedintele Băsescu le-a promis „fraţilor moldoveni” că România le va oferi un sprijin financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, desigur „cu respectarea standardelor europene de finanţare”. Dacă preşedintele va scoate banii aceştia din buzunarul propriu nu este nicio problemă, dar atâta timp cât România cere pomeni de la F.M.I. pentru pensii şi salarii, bugetarii sunt siliţi să stea în concedii fără plată, iar unii români îşi strigă deznădejdea în stradă pentru că nu îşi pot achita facturile la gaze şi curent electric, „mărinimia băsesciană” sfideazul bunul simţ. Asta numai dacă nu cumva Băsescu a decis să scoată de la ciorap banii din vânzarea flotei.

Considerată cel mai bun exemplu de integrare financiară din Europa, Grecia a cheltuit în ultimii ani mai mult decât îşi putea permite, apoi s-a împrumutat excesiv, fiind acum la un pas de faliment. Aceeaşi situaţia se petrece astăzi în România, care nu a fost nicicând însă un bun exemplu. Mai mult, se împrumută în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, adică membrii guvernului Boc, ne afundă în datorii pe care nici şapte generaţii de azi înainte nu le vor putea onora. Cum România oricum nu mai poate fi adusă, din punct de vedere economic, la linia de plutire, ne putem reprofila pe turismul subacvatic promovat de Elena Udrea.

După ce i-a fost zgâriată maşina „cu cheia”, un Mercedes S 500, chilipir cumpărat la mâna a doua din Germania cu „doar” 50.000 de euro, ministrul Transporturilor se victimizează şi în calitate de şofer.  „E o supermaşină, e puternică, dar ţi se rupe sufletul când vezi pe ce drumuri mergi cu ea”. Chiar de la Berceanu citire, aceste cuvinte subliniază incapacitatea sa de a reface infrastructura drumurilor din România. Ce să mai zicem de autostrăzi? Nu credem în lacrimile sale de aligator, după cum nu am crezut nici în cele ale şefului său. Zi după zi, drumuri devin tot mai proaste, deşi taxa pe rovinietă se încasează în continuare.

24 ianuarie 2010: Puţine clipe de satisfacţie – nici intense nici persistente. Să spunem că „ne-am săturat” ar fi un clişeu. Am trecut de disperare, de nervi şi migrene, ajungând la marginea raţiunii într-un loc unde singurul lucru care ni se mai pare normal este că totul în jurul nostru este anormal: Preşedintele ţării conducând un Logan se plimbă în compania primului-ministru prin frumoasa ţară numită România, ascultând la radio „Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română, / Să-nvârtim hora frăţiei / Pe pământul României!”. În dreapta preşedintelui, Boc ţinând în mână un volan mic, de jucărie, întreabă: „Şefu’ conduc bine?”

Încă preşedinte al Partidului Social Democrat, Mircea Geoană îşi sfătuieşte unii colegi să lase competiţia „pentru scaune şi funcţii în P.S.D. pe planul doi”. Avem însă impresia că el a ocupat primul deja, poziţia de start, încurajat printre alţii şi de Marian Vanghelie. Deşi a pierdut alegerile pentru preşedinţie, doreşte „să meargă înainte”, de parcă ar fi posibil înapoi (totuşi este nativ al zodiei „rac”), cu sprijinul celor care îl susţin pentru a continua să facă o „echipă foarte unită”. Fie nu ştie, fie face pe „prostănacul”, căci o echipă unită nu înseamnă neapărat şi una puternică.  

Pe vremea când P.D.L.-iştii pozau cu P.S.D.-iştii în cuplul politic al anului, oaia neagră a acestei mari familii, Dan Nica, şi-a arătat acuzator cu degetul fraţii vitregi. Zicea el că „dacă va mai exista un microbuz electoral, nu va avea decât o singură destinaţie – către penitenciar”. Doar că Nica a coborât din rata coaliţiei la prima staţie, la următoarea fraţii de sânge, în timp ce fraţii portocalii au ocupat restul scaunelor din microbuz. Destinaţia nu a fost însă cea gândită iniţial. Astfel, în loc de penitenciar, microbuzul a oprit direct la Palatul Victoria. Astăzi, un lider al transportatorilor le cere politicienilor să-şi plătească datoriile din campanie: „Am dat microbuze, autobuze, am făcut turism electoral cât nu s-a făcut «ever» în România”.  

Atât reprezintă ajutorul pe care România îl acordă, cu titlu de asistenţă umanitară, populaţiei afectate de cutremurul din Haiti.  Înţelegem că la ora actuală ţara noastră se confruntă cu un defigit bugetar major, dar când te gândeşti că Elena Udrea, de exemplu, poartă uneori la o singură şedinţă de guvern haine şi bijuterii cu mult peste valoarea de 50.000, când ştii cât cheltuiesc Berceanu, Videanu, Blaga ş.a.m.d. pe haine, maşini şi produse de lux, sau ce conturi au în bănci, ţi se face ruşine că eşti român. Doar că ruşinea trece… iar Băsescu poartă în continuare fesuri de la Paul&Shark.  

A fost odată un rege pe nume Arthur. Unul dintre oamenii săi de încredere era un anume Merlin, care din „întâmplare” era vrăjitor. În zilele noastre, tot din întâmplare veţi zice, preşedinte Băsescu are printre oamenii săi de încredere, un expert în psihoenergetică. Un anume Aliodor Manolea care, zice-se, ar fi prestat parapsihologie conjugată şi pentru Mircea Geoană. Chiar dacă în actualul context „sabia magică Excalibur” lipseşte, simbolul noii puteri pare să fie însă „flacăra violetă”.

„Ne întoarcem la Nostradamus?” – întreba, fidel crezului său în care dogmele mistice sau religioase nu îşi au locul,  Ion Iliescu fără a crede în mitul „flăcării violet”. În politică, „lumea misterelor” vine dintr-o cu totul altă direţie şi Iliescu ştie foarte bine acest detaliu. Este posibil ca Băsescu să fi apelat la serviciile unor specialişti în „atacuri energetice” pe care Geoană (≠ isteţul) fie le-a resimţit fie nu, dar acum o ţine una şi bună că acesta e motivul înfrângerii sale. Dilema noastră e alta: Tot „flacăra violetă” l-a călăuzit pe Geoană la Ovidiu Vântu în noaptea de dinaintea ultimei confruntări electorale?      

Capitolul Mircea Geoană se apropie de sfârşit. De fapt P.S.D.-ul a mizat încă de la alegerea sa pe o carte necâştigătoare, astăzi zbătându-se convulsiv din nou în opoziţie. Cel despre care Mihai Pacepa scria în Cartea neagră a Securităţii că este „marxist profesionist, cu remarcabilă inteligenţă nativă, unul dintre favoriţii lui Ceauşescu la mijlocul anilor ‛70 şi una din stelele Partidului Comunist”, aţi ghicit desigur despre cine este vorba, Ion Iliescu, mizează pe revenirea în prim-plan a ministrului, prim-ministrului şi bloger-ului Adrian Năstase. În timp ce Mircea Geoană îşi linge rănile-i suferinde, iar Miron Mitrea şi Cristian Diaconescu punctează doar la categoria „impresie”, Adrian Năstase ascute tacit lupta de clasă pentru şefia P.S.D., sub atenta supraveghere a tătucului Iliescu.  

În ultimii 20 de ani învăţământul românesc a regresat continuu. Ceea ce se întâmplă astăzi cu „reformarea sistemului educaţional”, confirmă pasa proastă prin care Ministerul Educaţiei trece de când „reforma europeană” a domnului Andrei Marga a eşuat lamentabil. S-a încercat atunci, fără succes, refacerea unui prestigiu pierdut, cei drept, printr-un concurs nefericit de împrejurări. Succesorii domnului Marga (Athanasiu, Miclea, Hârdău, Adomniţei, Anton, Andronescu, Funeriu) s-au dovedit la fel de prost inspiraţi, iar rezultatele le culeg generaţiile de absolvenţi tot mai slab pregătiţi. Cine doreşte poate însă cita şi afirmaţia lui Traian Băsescu, aceea cu „şcoala scoate tâmpiţi”, în accepţiunea preşedintelui, fireşte.

După ce P.S.D.-iştii au decis să nu mai susţină în plen amendamentele respinse la Legea Bugetului pe 2010, aceasta a trecut în sfârşit de furcile caudine, ascuţite doar atât cât să nu rănească. Şi pentru că din perspectiva globalizării, într-o economie capitalistă favorizate sunt în special firmele multinaţionale, noua lege a bugetului desfinţează firmele mici şi mijlocii din România. Acestea vor dispărea în curând, având în vedere că sunt obligate să plătească un impozit de 16% pe profit. Preocupaţi de intersele mai marilor Europei, mult prea slugarnicii noştri conducători ne reduc încet dar sigur la tăcere, risipind vorbele marelui Tudor: „Patria este poporul, iar nu tagma jefuitorilor”. Sigur, această preocupare a lor este şi una personală, fesul purtând interes portocaliu.

Aşa sună una din melodiile lui Dan Bitman, solistul trupei Holograf. Doar că de astăzi laitmotivul refrenului va răsuna la propriu şi pe holurile Ministerului de Finanţe Publice. Dan Bitman a fost numit consilier pe probleme de feedback de la populaţie de către Sebastian Vlădescu, ministrul care în urmă cu două săptămâni l-a numit consilier şi pe cunoscutul prezentator şi realizator de emisiuni radio şi TV, Andrei Gheorghe, dar pe probleme de comunicare. S-ar zice că vremea specialiştilor competenţi, responsabili şi cu experienţă din ministerele pe care economia ţării apasă greu, a trecut. Astăzi, alte două hituri ale celor de la Holograf împart România în două. În timp ce P.D.L.-iştii fredonează în linişte „Am rămas doar noi”, românul de rând gândeşte în sinea-i umilită „Vreau o minune”.       

Cu toate că pe Traian Băsescu nu l-a privit niciodată ca pe un bărbat, doamna ministru Elena Udrea a stat mult în preajma preşedintelui pe vremea când ocupa funcţia de consilier la Cotroceni. Ştie cu siguranţă mult mai multe decât lasă să se creadă şi „scăpările” din unele declaraţii nu sunt altceva decât fumigene bine plasate. Că acestea devin ulterior veritabile torţe, nu e vina distinsei noastre doamne, ci a celor care o contemplează prea mult. Cât despre celebra răpire din Irak, Elena Udrea nu a afirmat o noutate. Cel puţin unul dintre jurnaliştii români ştia de răpire. Să nu ne imaginăm acum că şi în „Răpirea din serai”, operă a cărei muzică a fost scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret de Stephanie Gottlieb, Constanţa nu ştia că Belmonte urma să o răpească.    

Dacă ne-am permis să uităm sintagma preferată a preşedintelui Traian Băsescu, cea cu „reformarea statului”, nu este nimic. Ne-o aminteşte Honorius Prigoană, candidatul P.D.L. pentru ocuparea postului de deputat devenit vacant  în Camera Deputaţilor: „Aşa cum preşedintele Băsescu a spus că în cel de-al doilea mandat al său, dânsul va reforma statul şi reformarea începe din Parlament, eu vreau să fac parte din această reformare, sunt generaţia tânără şi consider că este timpul să punem punct unor practici şi să o luăm de la capăt. Acesta este şi sloganul meu”. Fără un tată, nu puţin celebru, precum Silviu Prigoană, nu ştiu câţi ar fi auzit de Honorius şi, tocmai candidatura sa din partea partidului portocaliu arată că unor anume „practici” pur şi simplu nu li se pune punct. Alo… domnu’ Prigoană junior, ţi-o fi spălat preşedintele tău creierul, dar nici chiar aşa. Punct şi de la capăt!

De câteva zile isteria vaccinării contra virusului gripal A H1N1 a cuprins România. Deşi se afirmă că acest vaccin este eficient în lupta contra „gripei porcine”, nu se cunosc încă efectele sale în timp asupra corpului uman. Apar câteva persoane cu ecuson medical în mass-media, crează tensiune agitând energic în mână câteva statistici cu morţi şi gata! Reţeta pentru eliberarea „vaccinului miraculos” este semnată şi parafată, iar români se îngrămădesc la vaccinat. Câţi ştiu că acesta poate provoca boli grave precum cancerul, din moment ce conţine celule canceroase provenite din diferite tipuri de tumori umane, celule fetale provenite din embrion uman avortat (sunt singurele celule capabile să supravieţuiască in vitro şi să se dividă fără limită de timp şi spaţiu) şi celule animale? Ministerul Sănătăţii îşi asumă răspunderea pentru efectele în timp ale vaccinului? „Întâmplător” nu!

Dacă este să luăm de „bune” încercările disperate de redresare economică a ţării, înseamnă că avem în continuare conducători (preşedinte, miniştrii, parlamentari) care nu au stofă de lideri şi nici pregătire sau, poate, nu au interes. Poate nu ar trebui să-i judecăm atât de dur, cu toate că o merită, după cum poate nu ar trebui să trecem nici peste interesele statelor occidentale, peste atât de zvonitele interese „oculte”, peste „complotul internaţional”, despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând. Ttrebuie menţionat însă felul în care se „exersează” politica economică în România: ca să priceapă toţi – ne vindem în continuare ţara pe nimic. Viaţa politică este în continuare o mare mocirlă în care se scaldă o groază de „licenţiaţi”, oameni şcoliţi sau care au şcolit pe alte meleaguri, dar care nu sunt în stare să susţină învăţământul românesc.  Mai mult, astăzi contribuie la demolarea sa. Avem o clică de politicieni, buni de orice altceva, dar nu de politică şi care conduc România prin noua metodă, foarte eficientă de altfel pentru distrus economii, aceea a „ordonanţelor de urgenţă” şi mă refer aici atât la foşti (a se citi P.S.D.-işti sau P.N.L.-işti), cât şi la actuali (P.D.L.-işti, U.D.M.R.-işti sau independenţi). Vom ajunge să ne dorim să fim din nou ţară comunistă? Retorica acestei întrebări ne îndeamnă la reflecţie.  

Nesiguranţa zilei de mâine este principalul element cauzator de stres, la care românul are frisoane indiferent de anotimp, fie el vară sau iarnă. Nivelul de trai al celor mai mulţi dintre români vine să confirme, situaţia economică precară în care România s-a afundat odată cu venirea crizei şi din care încearcă acum cu disperare să iasă. Restructurările, salariile tot mai mici, îngheţarea pensiilor, impozitarea lor şi scumpirile în lanţ la produsele de bază măresc nemulţumirile populaţiei. Multe din proiectele de relansare economică a României, sunt puse sub semnul întrebării. Se ştie cum sunt dirijate fondurile externe şi ce comisioane se primesc. Românul nu este nici surd şi nici orb. Se complace cu anumite situaţii până când se trezeşte cu lama ruginită a cuţitului de bucătărie la os şi atunci îi revine auzul, vederea, ba chiar şi mirosul. Simte izul de monedă europeană şi cere. Ce anume? Nu ştie nici el exact. Poate o viaţă mai bună. Că aceasta presupune o muncă uşoară, dar bine plătită, este partea a doua a chestiunii şi prin urmare nu intră în discuţie. Românul s-a învăţat să ceară. E mai convenabil şi nu necesită nici un efort prea mare. Lăsând la o parte, cu bună ştiinţă, mentalitatea proastă care ne-a copleşit aproape pe toţi, avem bunul simţ şi recunoaştem: suntem săraci, dar nu proşti. Doar că efortul se impune, atunci când îţi doreşti ca nivelul de trai să fie pe măsura pretenţiilor.

Înainte de ’89 românii se descurcau. Unii se descurcă şi azi bine, în plină criză, alţii chiar foarte bine, iar cei mai mulţi… s-ar descurca şi ei, dacă ar avea bani. Cum astăzi banul dictează, iar România – oloagă politic, mută economic şi oarbă în justiţie – se afundă în criză, guvernul P.D.L.-iştilor şi al acoliţilor mercenari independenţi şi de la U.D.M.R., fixează taxe. Conform unui studiu recent, suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de taxe şi tarife de natură fiscală sau nefiscală: 558. Da! Aţi citit corect: CINCI SUTE CINCIZECI ŞI OPT, fără a o adăuga aici pe ultima – cea pe vicii, proaspăt propusă. La Ministerul Economiei există 41 de astfel de taxe, 40 la Ministerul Transporturilor, 37 la Ministerul Agriculturii, 35 la Sănătate, 30 la Justiţie… şi ne oprim aici, lista fireşte, continuând. Să nu intrăm însă în panică. Suntem pe ultimul loc în Europa la număr de taxe plătite, conform aceluiaşi studiu.       

Un partid mult prea şifonat pentru pretenţiile sale. Aşa arată la începutul anului 2010 Partidul Social Democrat, care îşi face opoziţie în sânul propriului partid. Starea conflictuală ce mocneşte în interiorul acestei formaţiuni politice, tinde spre un „conflict de uzură” bine ascuns în spatele uşilor fostei mari puteri a României. După eşecul suferit în alegeri, firesc ar fi fost ca Mircea Geoană să îşi prezinte demisia din funcţia de preşedinte al partidului, dar vădind lipsă de caracter, nu acceptă, să recunoască, nici silit, că politica pe care a promovat-o nu a fost tocmai inspirată. Ştia el, Ion Iliescu, ce ştia… când cu vorba aceea.

La vremuri noi… tot noi… par să-şi fi zis PDL-iştii (re)aşezaţi confortabil în fotoliile ministeriale, asta pentru cei care s-au mai deplasat să taie o panglică tricoloră pentru 2 – 3 Km de autostradă sau să inaugureze vreun mall. Din nefericire pentru servilismul său intrat deja în folclor, premierul Emil Boc nu mai poate acuza greaua moştenire de la guvrenarea precedentă. Tot şeful său a tăiat şi spânzurat, iar acolo unde cele două practici nu erau operabile, a lovit cu pumnu-i nefiresc de pixelat. La celălalt capăt românii nu au cules încă roadele promise şi vor mai aştepta încă cinci ani până îşi vor umple pungile biodegradabile, căci de proverbialii saci nu mai poate fi vorba.

„Cum au pierdut cei care au votat câştigătorul!” – această sintagmă mi-a fost inspirată astăzi de uluiala ce se poate citii de câteva zile pe faţa celor 50,33% care ridică întrebător din umeri: „cum ne-am dat cu stângu-n dreptul?”. Dar când ţi-o faci cu mâna ta, nu se mai numeşte „lucru manual”, ci responsabilitate asumată. A-l arăta astăzi cu degetul pe câştigător oricum este tardiv. În timp ce unii ar renunţa mai degrabă la arătător (prin tăiere) decât să îl folosească, alţii ar putea  să îşi atingă partea laterală a feţei cu „demonstrativul”, desigur… la adresa primilor.       

Binele a învins! – exclama apoteotic o PDL-istă de prin ogradă. Şi o credem pe cuvânt, ştiind cât o poate duce capul pe duduia noastră. Inspirat de flacăra violetă, cel venit să salveze România (!?!) asta după ce cinci ani s-a aflat tot la conducerea ţării, are acum clarviziuni optimiste. Dacă în ianuarie 2009, se jura că nu ştie de existenţa crizei, în ianuarie 2010, ne promite că vom scăpa de aceasta. Să mori tu? – tot vorba duduii…

Luna ianuarie a adus creşterea preţurilor la utilităţi, combustibil, alimente de bază, dar şi la vicii. Ce noroc însă pe capul românilor: anul acesta vor scădea preţurile pentru bijuterii, parfumuri şi… ghiciţi? IAHTURI! Firmele de catering falimentate în 2009 vor reintra în activitate, livrând la domiciu salată cu fructe de mare asezonată cu Swarovski. În plus Guvernul va iniţia campania „epava” pentru iahturi, în competiţie cu „rabla” pentru maşini. Uitaseră-ţi că  preşedintele Băsescu este un fost lup de mare? 

… Şi iată-ne în 2010.
Mai îngânduraţi, mai plini de amărăciune şi cu grija celor 365 de zile care vor urma. Nu de puţine ori clasa politică a dezamăgit în anul care tocmai s-a încheiat şi perspectivele noului an nu seamănă deloc cu „the Land of Choice”. În realitate, României i se administrează sedative, atât cât să suporte durerea provocată de colţii numeroşilor Dracula din politica mioritică. Ne-am săturat! Şi ce? par să întrebe veritabilii noştri ciocli.